ÎNFRUNTAREA JIDOVILOR de monahul Neofit Cavsocalvițiu, fost rabin – carte PDF

Noi 16, 2017 8708 3 goo.gl/VzwcrW

.

Înfruntarea jidovilor asupra legii şi a obiceiurilor lor, cu dovediri din Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură, atâta din cea veche cât şi din cea nouă acum întâiu întru acestaşi chip tipărită. / Neofit;

Cu blagoslovenia şi cu toată cheltuiala Preosfinţiei sale chiriu chir Iacov, Mitropolitul a toată Moldova. – [În Iaşi] : S-au tipărit de Ieromonahul kir Macarie şi de Gherasim Ierodiacon Tipograf, 1803. – [3] f., 175 p. ; 23 cm, Text în limba română cu caractere chirilice. – Însemnări. BRV II(622) p. 446. –

Volumul se deschide cu o predoslovie (Înainte Cuvântare) şi se concentrează asupra relaţiei dintre creştinism şi iudaism. Autorul, fost rabin (”eu care mai înainte am fost învăţătoriu întru jidovime” ) s-a convertit la creştinismul ortodox. Pe parcursul celor patru capitole ale cărţii el încearcă să dovedească superioritatea creştinismului în faţa iudaismului:

Şi pentru că m-au miluit Hristos, de au biruit la mine nevrednicul rânduiala firii şi m-au scos de la întuneric la lumina Soarelui, ca să-i aduc mulţumire Mântuitorului meu, am scris cărticica aceasta, mică la vedere, dară socotesc a fi folositoare pravoslavnicilor, iubitorilor de ştiinţă şi râvnitorilor creştinătăţii, că sunt scrise într-ânsa, câteva taine mari ale jidovilor, spre înfruntarea şi ruşinarea lor, care de la răstignirea Mântuitorului şi până acum, de nimenea deplin n-au fost descoperite. Şi am aşezat-o în patru capitole, în numele Sfinţilor patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, pe care i-au văzut Proorocul Iezechiel în chip de om, în chip de leu, în chip de viţel şi în chip de vultur: eu care mai înainte am fost învăţător întru jidovime, iar acum, prin mila Domnului meu Iisus Hristos, mă aflu creştin pravoslavnic.

download PDF

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
3 Comentarii la “ÎNFRUNTAREA JIDOVILOR de monahul Neofit Cavsocalvițiu, fost rabin – carte PDF”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. silvaque
    # 16 noiembrie 2017 at 23:54

    in cartea lui de Neofit scrie ca antihrist provine din neamul lui Simeon si nu al lui Dan. De asemenea mai st anumite chestii discutabile.. cartea ar trebui mai mult analizata..

  2. # 17 noiembrie 2017 at 2:44

    Acest parinte a fost evreu…din aceasta carte am invatat cum se citeste Biblia corect…Iacob este poporul evreu….inseamna ”cel cazut”…si Israel santem noi crestinii ortodocsi….Israel cel nou dupa Har…foarte interesant este ca intelegem mult mai bine si mai profund…

  3. nimic
    # 17 noiembrie 2017 at 11:39

    basilica.ro/simpozionul-temple-si-sinagogi-din-romania-la-palatul-patriarhiei-parintele-patriarh-a-fost-prezent-la-eveniment/
    Puparea cu jidovii….

Scrie un comentariu