Ecumenismul – calea pierzaniei. Urâciunea pustiirii are deja loc. Trăim începutul sfârșitului cel mare

Cuvintele profetului Daniel referitoare la „urâciunea pustiirii ce va sta în locul cel sfânt” (Dan 9,27) au căpătat un înțeles aparte în zilele noastre.  Domnul nostru Iisus Hristos însuși vorbește despre această profeție (Matei 24,15; Marcu 13,14; Luca 21,20).

Mântuitorul a prezis ca semne ale sfârșitului când „stelele vor cădea de pe cer” (Matei 24,29, Marcu 13,25, Luca 21,25). „Așa cum Domnul însuși a explicat că „stelele” sunt Îngerii Bisericii, i.e. arhiereii. Căderea arhiereilor este de natură religioasă și morală și de asemenea este … una din cele mai importante caracteristici ale sfârșitului. Dar mai teribilă decât toate este căderea arhiereilor din învățăturile dogmatice, sau, precum spun Sfinții Apostoli, când „pervertesc Evanghelia lui Hristos” (Gal. 1,7). Apostolul anatemizează astfel de practici (Gal.1,9) și îndeamnă la respingerea lor fără întârziere (Tim. 3,10-11). Altfel putem fi judecați de indiferență în căderea noastră de la Adevăr (Apoc 3 16). [585]

„Urâciunea pustiirii ce va sta în locul cel sfânt” se referă de asemenea la profanarea de locașuri ortodoxe sfinte precum și de înscăunarea în scaunul episcopal a ierarhilor nevrednici.

Altă profeție despre Antihrist ce va schimba legile și obiceiurile (Dan 7,25) se înfăptuiește literalmente în fața ochilor noștri. Când această carte s-a finalizat, am primit un mesaj extrem de important: Consiliul Mondial al Bisericilor a determinat în avans ziua comună de sărbătorire a Sfintelor Paști. Documentul rezultat în urma consultărilor ecumenice [586] din 5-10 martie 1997 de la Aleppo, Siria stă mărturie. Aceste documente au fost semnate de adventiști, penticostali, anglicani, luterani, monofiziți, catolici de rit vechi, Vaticanul, episcopiile Moscovei, Antiohiei și Constantinopolului ș.a.

Citând cuvintele Mântuitorului dar în van, făcând referire la pasaje din Biblie, făcând o falsă interpretare a deciziilor primului Sinod Ecumenic [587], falsificatorii ecumeniști încearcă să-și construiască argumentele și să îndrume greșit oamenii de la cea mai mare crimă împotriva Ortodoxiei, care, încă o dată, este dusă la îndeplinire în secret împotriva credincioșilor.

Discutând despre „calendarul vechi” ecleziastic, care este hulit de reformatori dar consacrat de Sfinții Părinți, la care s-au aliniat Bisericile Ortodoxe din Europa de Est și cele din estul apropiat, participanții de la Consultările de la Aleppo au declarat într-un mod fals și secular calendarul ca fiind numai „un simbol al dorinței Bisericilor pentru a-și menține ideea de integritate și libertate.” Recomandările acceptate în urma acestor consultări cu privire la schimbările Paștelui Ortodox sună mai degrabă a ordine ce trebuiesc executate cu obediență decât recomandări.

Faptul că recomandările CMB sunt de fapt decizii este demonstrat de exemplu prin faptul că ereticii – monofiziți au rang bisericesc recunoscut de facto alături de ortodocși. Aceasta s-a datorat în mod indubitabil pentru a întări imaginea de uniune cu anti calcedonenii, ce s-a parafat la CMB în 13-15 Dec 1996 în Antelias Liban sub conducerea ÎPS Aram I, Chatolicos of Cifcia [588], un reprezentant al monofiziților anatemizați.

Aceleași consultații „pan-Ortodoxe” au decis să respingă pe viitor vreo decizie unilaterală autocefală a vreuneia din bisericile locale Ortodoxe care să se implementeze, până nu se ajunge la o înțelegere între toate bisericile. Documentul final al acestei consultații subliniază că „un astfel de pas ar viola solidaritatea inter-ortodoxă cauzând schismă.” [589] Cu alte cuvinte, conform blasfemiei ecumeniste, unitatea și sfințenia Bisericii care reprezintă trupul lui Hristos, depinde mai mult de deciziile membrilor CMB decât de poruncile lui Hristos. Este cu adevărat o monstruozitate ecleziologică, un prevestitor al fiarei apocaliptice.

Acum 55 de ani, în 1942, episcopul de Cantebury, CV Temple, unul din fondatorii CMB afirma că „ecumenismul a fost cel mai important eveniment al secolului” [590]. Secularizarea în general a vieții și apostazia ce a cuprins omenirea în totalitate, sunt în directă legătură cu anarhia contemporană cauzată de ecumenismul și modernismul din sânul bisericii precum și în afara ei în genral. Este nevoie pentru a-l ajuta pe cel ce vine în numele său – antihristul – ca oamenii să aleagă „liber” în favoarea sa: „conform voinței mele libere, vin la tine.” Acesta este scopul depravării omenirii la scară planetară, o încercare cu adevărat satanică de pervertire a sufletelor oamenilor de la firea lor Dumnezeiască, la transformarea lor în vase ale viciilor și practicilor abominabile pentru ca în final să le ducă spre pierzanie. În acest demers, ecumenismul joacă un rol foarte important.

Ecumenismul este, probabil, cel mai mare fals, cea mai mare minciună a tuturor timpurilor. Mijlocind pentru bisericile Ortodoxe [591] să-și păstreze (n.trad. doar) la exterior aspectul de unitate creștină, CMB face tot ce îi stă în putință pentru a goli Biserica de esența sa spirituală fără de care rămâne doar cu „praful de pe tobă.”

Toate evenimentele la care se face referire în carte ne arată că avem de a face cu un vârcolac, o pseudo-biserică, curva Babilonului din cap. 17-18 al Apocalipsei: ea stă deasupra apei (17,1) ce reprezintă oameni, națiuni, limbi (17,15). Ecumenismul universal este principalul semn al pseudo-bisericii antihristului: ea stă desupra fiarei roșii (17,3), ea acționează conform ideologiei puterii supreme a conducerii mondiale și o încoronează pe aceasta. Ea se desfrânează cu regii pământului (17,2;18,9) (serghianism mondial). Este îmbrăcată în purpuriu și roșu aprins, împodobită cu aur și pietre prețioase având un pahar de aur în mână plin cu necurățiile desfrâului ei (17,4) – ea are aparența sfințeniei, dar este murdară de necurăție. A corupt pământul cu desfrânarea ei (19,2) – a distorsionat credința și a corupt neamurile. Numele ei este maica desfrâului, Babilonului celui mare (17,5). – erezia, învățăturile demonice false și ocultismul. Ea este beată de sângele sfinților – ea persecută Adevărata Biserică. Țelul ei este patriarhia Moscovei și a Constantinopolului și celelalte pseudo-biserici ecumeniste „Ortodoxe”.

Mitropolitul Vitalie, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste granițe, a spus precum urmează:

«Deodată, foarte pe neașteptate, în fața ochilor noștrii vedem Apocalipsa, descoperirea făcută de către Dumnezeu Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Pentru mult timp am considerat-o ca pe o profeție din alte vremuri care cu siguranță se va împlini în viitor. Dar acum, pe neașteptate, nu numai că bate la ușa vieții noastre contemporane, dar suflul tăios și glacial al antihristului a început să răcnească pe întreaga noastră planetă.

Ce este exact APOCALIPSA? Conform Sfinților Părinți care au interpretat Biblia, Apocalipsa este cartea ultimilor ani de istorie a Bisericii lui Hristos. În ea se arată legături strânse inseparabile între sfârșitul Bisericii și sfârșitul întregii lumi, întregii rase umane și întregului cosmos. Asta înseamnă că singurul motiv pentru care lumea și tot ceea ce este în ea mai există încă este faptul că Adevărata Biserică a lui Hristos continuă să trăiască în ea.

Care este soarta Bisericii în zilele noastre? Este înlocuită. Biserica deranjează pe mulți; este tolerată cu greu, lumea o derâde și o insultă. Deci acum toate puterile întunericului încearcă să pătrundă în ea și să o mănânce din interior precum termitele, lăsând în urmă doar învelișul gol. Dar nu au reușit să o distrugă și nici nu vor reuși.

Răul ne râde în față! Și noi alergăm necugetat după umbra bunurilor lumești și bunei noastre reputații imaginare cât timp nimeni nu ne incomodează sau ne deranjează ritmul și comfortul vieții noastre. Dar o mare ispită va veni peste noi și va veni fără îndoială. Vom fi puși în situațiile limită ale vieții. Nimeni nu se va putea ascunde nicăieri, nici măcar într-o gaură de piatră. Toți vor fi găsiți și vor fi puși în fața tragicei întrebări fatale: ori ești cu „noi” ori cu HRISTOS? Probabil că întrebarea nu va fi pusă chiar așa, din frică de a nu speria pe nefericitul creștin, ci i se va pune simplu întrebarea: „ești cu noi?”

Care trebuie să fie răspunsul nostru și ce trebuie să facem? Mai întâi trebuie să înțelegem în ce timpuri primejdioase trăim. Apoi trebuie să ne forțăm să urmăm o viața disciplinată de rugăciune: să ne rugăm dimineața și seara și să spunem rugăciunea inimii de fiecare dată când putem și unde putem. Să primim Sfânta Împărtășanie mai des în biserica adevărată și nu în biserica cojii de ou goale mâncată de pe dinăuntru. Nimeni nu va fi salvat atunci de diplome în teologie sau de știință sau de ordinele bisericești sau clericale, ori de nici un alt rang. Doar iubirea personală din inima față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos va salva sufletul împreună cu credința în El până la moarte.» [592]

Dezastrele și crizele care amenință inevitabil omenirea sunt mai degrabă de ordin spiritual și moral decât de ordin economic, politic și ecologic așa cum vor să ne facă să credem domnii acestei lumi. Este extrem de important pentru adevărații creștini ortodocși să-și înalțe glasul adevărului, să devină conștienți de necesitatea crucială de a numi „răul cu propriul nume, să demaște minciunile și să condamne în orice moment în mod decisiv orice acțiune anti-creștină și anti-ortodoxă”. [593]

Trebuie să ne amintim că Biserica este constituită din toți ortodocșii, episcopi, clerici, monahi și laici, care păstrează sfintele Dogme și Canoane pe care trebuie să le pazească. Puținul timp care ne-a mai rămas nu este favorabil tentativelor de reconciliere cu ereticii și realizarea unirii cu apostații. Călugării aghioriți au scris: „Știm doar o cale de realizare a unirii între eretici și Biserica ortodoxă și anume un act canonic scris de renunțare și condamnare a erorilor lor și un act din partea lor prin care se alătură Bisericii ortodoxe exclusiv prin Botez”. [594]

În viitorul nu foarte îndepărtat creștinii ortodocși trebuie să se aștepte la faptul că lumea care l-a negat pe Hristos și care și-a bătut joc de vigilența, integritatea și credința față de Hristos, care sunt adeseori abuzați și numiți fanatici, că lumea aceasta se va îndrepta către o persecuție nemiloasă față de ultimii creștini. Dar chiar știind acestea, putem noi să fim de acord să schimbăm Biserica lui Hristos – singura sfântă, sobornicească și apostolească, singura Biserică care oferă mântuire – cu o orice altă „biserică” ca de exemplu infernala „biserică cibernetică” care înflorește acum în spațiul electronic cu toate invențiile sale nocive ca de exemplu „inteligența artificială”, „ecospiritualitatea” (cu alte cuvinte Neo-păgânism) și hiper-teologia cu „spiritualitatea ei virtuală și post-religioasă”, ”teleevanghelizarea” și miile de interpretări ale cuvântului Dumnezeu”!? [595]

Apogeul New Age-ului global cu supermarketul său spiritual ce cuprinde panteismul, ocultismul și magia; copii concepuți in vitro, manipularea ingineriei genetice; criza valorilor morale în toată lumea, propaganda homosexualității și a depravării – toate aceste practici rușinoase ne aduc mai aproape de sfârșitul istoriei lumii.

Persoanele care se complac în apostazie, păcate și erezie, a căror „nume nu sunt scrise în Cartea Vieții” (Apoc. 13, 8) sunt deja pregătiți să-l venereze pe antihrist și să-l recunoască ca fiind singurul conducător spiritual al tuturor religiilor… La vremea celei de-a Doua Veniri, Biserica lui Hristos va fi redusă ca dimensiune la cel mai mic nivel. Vor rămâne doar una sau două biserici în care adevăratul Trup și adevăratul Sânge al lui Hristos vor fi împărtășite credincioșilor. Din celelalte biserici va rămâne doar coaja goală, cu ornamente externe mărețe, dar goale. „Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi…căci zilele rele sunt” (Efes. 5,15-16) [596]

Cei ce ”au ochi” văd în fiecare zi și în fiecare loc semnale de alarmă despre formidabilele pericole iminente care se apropie de noi, mai ales de sufletele noastre veșnice. Fiecare dintre noi va trebui să dea un răspuns Judecătorului Nepărtinitor pentru ce am făcut pentru mântuirea noastră. Soarta noastră în veșnicie depinde de Judecată Lui Supremă. Lăsați conducătorii acestei lumi să răspândească noua ordine mondială fără Hristos, cu singurul ei guvern, cu economia și piața comune, cu pseudo-cultura și superbiserica post-religioasă. Putem să ne opunem lor cu libertatea noastră, libertatea care ne asemuiește cu ”imaginea lui Dumnezeu” și pe care nimeni nu o va putea lua vreodată de la noi. Putem și trebuie să ne opunem cu curaj totalitarismului spiritual și colectivizării vieții cu libertatea în Hristos cu care ne răsplătește Ortodoxia.

Sunt multe semne că, „corabia lumii este deja înconjurată de un ocean cu furtuni dezlănțuite și evenimente apocaliptice iar Ortodoxia, singura voce puternică în arsenalul spiritual al omenirii, trebuie să acționeze conform responsabilității pe care o are. Oamenii lui Dumnezeu se luptă și se roagă, se roagă și se luptă. Fiți rezistenți în fortăreața voastră, fiți de neclintit și credincioși! Dumnezeu este puternic, nu lumea”. [597]

Această modestă lucrare a fost adresată tuturor celor care îl iubesc pe Hristos și Biserica Lui ortodoxă și care își doresc spre slava lui Dumnezeu să se opună și să lupte în orice fel posibil contra otravei ecumenismului, modernismului ecleziastic și apostaziei ce ne înconjoară. Vrem să concluzionăm cu vorbele mitropolitului Vitalie, conducătorul Bisericii Ortodoxe de peste granițe:

Ne apropiem acum de începutul sfârșitului, marelui sfârșit; fără îndoială intrăm în această perioadă. Așadar suntem atacați de tot felul de dificultăți; stâncile subacvatice, necazurile și furtunile ne așteaptă…dar corabia noastră le va trece nevătămată pentru că însuși Domnul nostru Iisus Hristos este timonierul acestei corăbii”. [598]

”Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22, 20)”

 

[585] Arhiepiscopul Teofan din Poltava. Citat din colecția Ortodoxie sau Moartea, Moscova, 1997, p. 10.

[586] A se vedea documentele ENI “Către o dată comună a Paștelui”. Consiliul Mondial al Bisericilor / Consiliul Consultativ al Bisericilor din Orientul Mijlociu. Alep, Siria, 5-10 martie 1997.

[587] Acest Sinod de la Nicea (325) a acceptat o rezoluție (oros) cu privire la celebrarea Paștilor (vezi Suplimentul nostru privind Calendarul Iulian Bisericesc).

[588] A se vedea materialele die la http://www.russian-orthodox-church.org.ru/ecr-ru.htm, 04/17/97.

[589] Ibid.

[590] A se vedea cartea sa “Creștinismul și ordinea socială”, citată de Ieromonahul Ignatie, “Consiliul Mondial al Bisericilor”, p. 2.

[591] În prezent, CMB unește 330 de denominațiuni. Se compune din toate Bisericile Ortodoxe locale, cu excepția Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, Patriarhiei Ierusalimului, o serie de grupări vechi-calendariste din Grecia, precum și Bisericile vechi-calendariste românești și bulgare. În afară de CMB, “Consiliul Mondial al Bisericilor Creștine”, înființat în 1948, este format din 602 de denominațiuni. Mulți membri ai ambelor organizații nu numai că resping Dogma Răscumpărării și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar ei nu cred nici măcar în Divinitatea Mântuitorului.

[592] Mitropolitul Vitalie (Oustinov), primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, “Paskhalnoe Poslanie” (Epistola pascală), Rusia ortodoxă, nr. 1580, 1997, pp. 1-2, 15.

[593] Patriarhul Diodorus, “Declarația, citită la Sinodul de la Istanbul (13-15 martie 1992)”, în Coleția de Proteste Ortodoxe …, p. 74-75.

[594] Scrisoarea călugărilor din Karyes către Sfânta Chinotită “Întreruperea comuniunii cu Patriarhul”. Ibid., P. 36.

[595] A se vedea articolele înfricoșătoare apocaliptice: Joshua Cooper Ramo Chama, “Găsirea lui Dumnezeu pe Web”; Robert Wright, “Poți să te întorci?” (Religiile obscure – jumătate uitate sau jumătate inventate înfloreau pe Web.), Time Australian Edition, 16 decembrie 1996, pp. 72-78; 82-83.

[596] Mitropolitul Vitalie, “Epistola pascală”, p. 15.

[597] Nicholas Psarudakis, “Scrisoare deschisă către noul Patriarh Ecumenic Bartolomeu”, Orthodoxos Typos, nr. 950, 1 noiembrie 1991.

[598] Mitropolitul Vitalie “Predica după slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anthonie din Los Angeles și California de Sud”, Rusia ortodoxă, nr. 1566, 1/14 septembrie 1996, p. 4.