Sf. Ioan Gură de Aur despre evrei: popor blestemat ce se închină satanei, iar sinagoga lor este casă de desfrâu

Voiam să vă vorbesc astăzi despre cele ce mai rămăseseră de spus din subiectul despre care vă vorbisem mai înainte şi să vă arăt mai lămurit că Dumnezeu este de ne cuprins cu mintea. Că despre acest subiect v-am grăit mult
şi îndelungat Duminica trecută, când am adus martori pe Isaia, pe David şi pe Pavel. Unul striga: „ Neamul Lui cine-l va spune?”  ; altul îi mulţumea lui Dumnezeu pentru că nu-L putea înţelege: „ Mărturisi-mă-voi Ţie, căci cu frică mă minunez de Tine! Minunate sunt lucrurile Tale!”  ; şi, iarăşi: „ Mi-      nunată s-a făcut cunoştinţa Ta din mine; întăritu-s-a, n-o voi putea ajunge”  .

Iar Pavel nu s-a plecat spre cercetarea fiinţei lui Dumnezeu, ci numai spre pronia lui Dumnezeu, dar, mai bine spus, şi-a aruncat privirile numai asupra unei mici părţi din această purtare de grijă a lui Dumnezeu, anume asupra aceleia pe care Dumnezeu a arătat-o la chemarea neamurilor; şi, văzând ocean nesfârşit şi necuprins, a strigat aşa: „ O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi de nepătrunse căile Lui!”  .

Ar fi fost îndestulătoare dovada dată de aceştia; dar eu nu m-am mulţumit numai cu dovada adusă de profeţi, nu m-am oprit la apostoli, ci m-am suit la cer şi v-am arătat ceata îngerilor, care strigă: „ Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”  . I-aţi auzit apoi pe Serafimi spăimântându-se şi cu cutremur strigând: „ Sfânt Sfânt, Sfânt Domnul Savaot; plin este tot pământul de slava Lui”  . I-am adăugat şi pe Heruvimi, care strigă: „ Binecuvântată fie slava Lui din locul Său”  . Jos trei martori, sus trei martori; şi unii şi alţii arată că e cu neputinţă să te apropii de slava lui Dumnezeu. Dovedirea făcută atunci n-a lăsat nici o umbră de îndoială; aplauzele au fost multe, biserica s-a încălzit, adunarea era înflăcărată. Eu mă bucuram; dar nu mă bucuram pentru că eu eram lăudat, ci pentru că Stăpânul meu era slăvit. Aplauzele acelea şi laudele acelea arătau dragostea de Dumnezeu a sufletelor voastre. Şi după cum slugile cele pline de iubire, când aud pe cineva că-l laudă pe stăpânul lor, ard de dorul celui ce a grăit aşa din pricina dragostei lor faţă de stăpân, tot aşa şi voi, asta aţi arătat atunci: prin aplauzele voastre cele multe aţi arătat dragostea cea mare ce o aveţi faţă de Stăpân. Voiam ca şi astăzi să adaug luptelor de atunci alte lupte. Dacă duşmanii adevărului nu se satură de a huli pe Dumnezeu Binefăcătorul, cu atât mai mult nu trebuie să ne saturăm noi de a-L lăuda pe Dumnezeul tuturor. Dar ce să fac? Altă boală mai grozavă îmi cheamă limba să o vindec; o boală crescută în trupul Bisericii. Trebuie dar, mai întâi, să stârpesc această boală, şi apoi să mă îngrijesc de bolile celor ce sunt în afară de Biserică. Trebuie să-i vindecăm mai întâi pe cei ai noştri, şi apoi să purtăm grijă de cei străini.

Care este această boală? Au să vină sărbătorile ticăloşilor şi nesăbuiţilor iudei; multe, şi unele după altele: ale trâmbiţelor, ale corturilor, posturile. Mulţi dintre creştini, dintre cei ce spun că gândesc ca şi noi, se duc să vadă sărbătorile, iar alţii prăznuiesc împreună cu iudeii şi iau parte la posturile lor. Acest obicei rău vreau să-l izgonesc din Biserică. Către anomei pot să vorbesc şi altă dată; nu-i nici o pagubă dacă amân pe mai târziu cuvântul. Dar dacă nu vindec acum pe cei ce bolesc de rătăcirile iudaice, acum, când sărbătorile iudeilor sunt aproape şi bat la uşă, mă tem ca nu cumva să ia parte unii, din pricina unui obicei prost şi a unei neştiinţe mari, la nelegiuirea acelora şi să ajungă zadarnice cuvintele mele despre aceste sărbători.

Dacă aceşti creştini ai noştri ar posti cu iudeii fără să mă audă astăzi grăind, degeaba voi mai da leacul după ce s-a săvârşit păcatul. De aceea, mă grăbesc s-o iau înainte. Tot aşa fac şi doctorii. Se ocupă mai întâi de bolile cele mai grele, care nu suferă amânare. De altfel lupta pe care am s-o duc eu acum este înrudită cu lupta de mai înainte împotriva anomeilor. înrudită este erezia anomeilor cu a iudeilor; de aceea, înrudită este şi lupta mea de acum cu cea de mai înainte. învinuirea pe care I-o aduc iudeii lui Hristos, I-o aduc şi anomeii.
– Ce învinuire îi aduceau iudeii?
– Că-L numea pe Dumnezeu Tatăl Lui, că Se făcea deopotrivă cu Dumnezeu . Aceeaşi învinuire I-o aduc şi anomeii; dar, mai bine spus, nu-L învinuiau, ci chiar ştergeau din Scriptură cuvântul acesta, odată cu înţelesul lui; dacă nu cu mâna, atunci cu voinţa.

2. Să nu vă miraţi că i-am făcut ticăloşi pe iudei. Sunt într-adevăr ticăloşi şi nesăbuiţi. Le-au căzut în braţe din cer atâtea bunătăţi, şi ei cu mare grabă le-au zvârlit şi le-au aruncat. Le-a răsărit de cu vreme Soarele dreptăţii, dar au întors spatele razei şi stau în întuneric. Noi am trăit în întuneric, dar am fost atraşi spre lumină şi am scăpat de întunericul rătăcirii. Ei au fost ramurile rădăcinii celei sfinte, dar s-au rupt . Noi n-am avut nici o părtăşie cu rădăcina, dar am dat rod de bună-credinţă. Ei i-au citit pe profeţi de mici copii, dar L-au răstignit pe Cel profeţit. Noi n-am auzit cuvintele cele dumnezeieşti, dar ne-am închinat Celui profeţit. De aceea sunt iudeii ticăloşi, că aruncă bunătăţile trimise lor, în timp ce alţii le răpesc şi le atrag spre ei. Ei au fost chemaţi la înfiere, dar au căzut în rândul câinilor. Noi am fost câini, dar datorită harului lui Dumnezeu am fost în stare să îndepărtăm de la noi starea de dobitocie de mai înainte şi să ne urcăm la cinstea de fii.
– De unde se vede asta?
–  „ Nu este bine să luăm pâinea fiilor şi să o aruncăm câinilor”  , a grăit Hristos către canaaneancă, numindu-i pe iudei fii, iar pe cei dintre neamuri, câini. Dar iată că mai târziu s-a schimbat rânduiala; ei au ajuns câini, şi noi fii! Despre ei Pavel spune: „ Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de cei cu tăierea împrejur! Căci noi suntem tăierea împrejur”  . Ai văzut că au ajuns câini cei ce erau mai înainte fii? Vrei să afli că noi, care eram mai înainte câini, am ajuns fii? „ Iar celor câţi L-au primit le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu”  .

Nu sunt oameni mai ticăloşi decât iudeii! Totdeauna aleargă împotriva mântuirii lor! Când trebuiau să păzească legea, o călcau în picioare; acum însă, când a încetat legea, se ambiţionează să o păzească. Poate fi oare om mai de plâns decât ei, care-L mânie pe Dumnezeu nu numai prin călcarea legii, ci chiar prin păzirea ei? De aceea se spune în Scriptură: „ Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt”  . Nu numai pentru că voi călcaţi legea, ci şi pentru că voiţi să o păziţi atunci când nu mai e timpul s-o păziţi: „ tari în cerbice!” . Bine le-a spus: „ tari în cerbice!” . Că n-au luat asupra lor jugul lui Hristos, deşi era bun; căci jugul lui Hristos nu-i nici greu, nici povară! „ învăţaţi-vă de la Mine, spune Domnul, că sunt blând şi smerit cu inima!”  . Şi: „ Luaţi jugul Meu asupra voastră… că jugul Meu este bun şi povara Mea uşoară”  .

Totuşi nu l-au luat, din pricina învârtoşării cerbicei lor, a cefei lor. Dar nu numai că nu l-au luat, ci l-au şi zdrobit, l-au frânt. „ Că din veac, spune Profetul, ai zdrobit jugul tău şi ai rupt legătura ta”  , nu spune Pavel aceasta, ci Profetul o strigă; numeşte jug şi legătură semnele puterii, că au îndepărtat stăpânirea lui Hristos, spunând: „ Noi nu avem împărat decât pe cezarul!” . Ai zdrobit jugul, ai rupt legătura, te-ai izgonit pe tine însuţi din împărăţia cea cerească şi te-ai supus stăpânirilor celor omeneşti. Uită-te cât de bine a lăsat Profetul să se înţeleagă greutatea lor în a se înfrâna! N-a spus: „ Ai dat jos jugul!” , ci: „ Ai zdrobit jugul!” , răutate pe care o săvârşesc numai animalele care sar şi aruncă din picioare, care o iau la goană şi îndepărtează de la ele orice stăpânire.

– Dar de unde le-a venit lor învârtoşarea aceasta?

– De pe urma lăcomiei la mâncare şi a beţiei.

– Cine a spus asta?

–  Chiar Moise! „ A mâncat Israel şi s-a săturat şi s-a îngrăşat şi a zvârlit din picioare pe cel iubit”  . După cum caii şi boii se îngraşă dacă au în iesle mâncare din belşug şi încep să zburde, nu mai pot fi stăpâniţi, nu mai suferă nici jugul, nici frâul şi nici mâna omului, tot aşa şi iudeii, din pricina beţiei şi a îngrăşării coborându-se la cea mai de jos răutate, au început să zburde; n-au primit jugul lui Hristos şi nici n-au tras la plugul învăţăturii. Aceasta o lasă să se înţeleagă şi un alt profet, spunând: „ Ca o junincă îndărătnică, aşa s-a îndărătnicit şi Israel”  . Iar alt profet îl numeşte: „ juncan neînvăţat”  , nişte animale ca acestea, care nu mai sunt bune de treabă, ajung bune de tăiere. Aşa au păţit şi iudeii; pentru că nu mai sunt buni de treabă, au ajuns buni de tăiere. De aceea şi Hristos spune: „ Pe vrăjmaşii Mei, care n-au voit ca Eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi junghiaţi-i”  . Atunci trebuia să posteşti, iudeule, când beţia ţi-a făcut atâta rău, când lăcomia la mâncare a dat naştere la necredinţă, şi nu acum. Acum postul nu mai este la timpul lui, acum este o urâciune.

– Cine o spune?

– Însuşi Isaia strigă cu mare glas: „ Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul”  .

– De ce?

–  „ Pentru că postiţi in judecăţi şi în sfezi, pentru că îi bateţi cu pumnii pe cei supuşi vouă”  . Dacă, deci, postul tău era o urâciune când îi băteai pe cei ce erau împreună robi cu tine, cum poate să mai fie primit postul tău de acum, când L-ai junghiat pe Stăpânul tău? Ce rost mai are?

Cel care posteşte trebuie să fie liniştit, cu inima zdrobită, smerit, nu beat de mânie. Cum poţi fi liniştit, iudeule, când îl baţi pe semenul tău? Altădată, în vremea Vechiului Testament, iudeii posteau judecându-se şi sfădindu-se! Acum postesc obrăznicindu-se şi desfrânându-se fără nici o ruşine! Postesc dănţuind cu picioarele goale prin piaţă! Spusa lor e că postesc. Dar înfăţişarea le e de beţivi. Ascultă cum porunceşte Profetul să posteşti! „ Postiţi post sfânt”  , spune el. N-a spus: „ Lăudaţi-vă cu postul, arătaţi-l lumii!” . „ Vestiţi slujba, adunaţi-i pe bătrâni”  . Dar iudeii de azi nu-i adună pe bătrâni, ci cete de oameni desfrânaţi, cârduri nesfârşite de femei pierdute; târăsc în sinagoga lor întreg teatrul şi pe cei ce joacă pe scenă. Nu mai e nici o deosebire între teatru şi sinagogă. Ştiu că unii au să osândească îndrăzneala cuvântului meu. Au să mă osândească pentru că am spus că nu-i nici o deosebire între teatru şi sinagogă. Dar cum am să osândesc îndrăzneala lor dacă nu socotesc sinagoga teatru ! Dacă o spun de la mine, osândeşte-mă! Dar dacă spun cuvintele profetului, primeşte-mi hotărârea.

3. Ştiu că mulţi îi cinstesc pe iudei şi socot că vieţuirea lor de acum este plină de bună-cuviinţă. Acest lucru mă face să smulg din rădăcină o astfel de părere!
Am spus că întru nimic nu-i mai bun teatrul decât sinagoga. Şi o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinţă decât profeţii! Ce spune dar Profetul? „ Faţă de desfrânată ţi s-a făcut faţa! Fără de ruşine te-ai făcut tuturor!”  . Iar casa în care stă desfrânata este casă de desfrâu. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casă de desfrâu şi teatru, ci şi peşteră de tâlhari, şi locuinţă de fiare sălbatice. „ Peşteră de hienă a ajuns pentru Mine casa voastră” , spune Profetul . Casa lor n-a ajuns locuinţa unei fiare oarecare, ci locuinţa unei fiare necurate. Şi mai spune Profetul: „ Am lăsat casa Mea, am părăsit moştenirea Mea”  . Iar când Dumnezeu părăseşte casa, ce nădejde de mântuire mai poate fi ? Când Dumnezeu părăseşte casa, locul acela ajunge locuinţă drăcească.
Dar, negreşit, mi se va spune că şi iudeii se închină lui Dumnezeu. Doamne fereşte! Să nu se spună una ca asta! nici un iudeu nu se închină lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „ Dacă aţi şti pe Tatăl Meu, spune El, M-aţi şti şi pe Mine; dar nici pe Mine nu Mă ştiţi, nici pe Tatăl Meu nu-L ştiţi”  . Ce mărturie mai vrednică de credinţă decât aceasta să-ţi aduc?

Mai îndrăzneşte cineva dar să spună că sinagoga nu-i locaş de închinare la idoli, odată ce iudeii nu-L cunosc pe Tatăl, odată ce iudeii L-au răstignit pe Fiul, odată ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu I se slujeşte lui Dumnezeu, Doamne fereşte! Sinagoga lor e locaş de slujire idolească.

Cu toate acestea, unii creştini privesc sinagogile ca pe nişte locuri vrednice de cinste. Şi asta n-o spun de la mine, ci o ştiu din experienţă. Acum trei zile (credeţi-mă, nu mint) am văzut cum o femeie liberă, o creştină, cu bună-cuviinţă în îmbrăcăminte şi purtări, era silită de un ticălos şi un nesimţitor, după înfăţişare creştin – n-aş spune că un om care a îndrăznit o astfel de faptă poate fi creştin adevărat – să intre în sinagoga evreilor şi să jure acolo pentru o pricină pusă de la el la îndoială. Femeia, apropiindu-se de mine, m-a chemat în ajutor şi mi-a cerut să împiedic silnicia cea nelegiuită, căci nu-i era îngăduit ei, care se împărtăşise de Dumnezeieştile Taine, să intre în sinagogă.

Aprins de mânie şi înflăcărat, n-am îngăduit să fie târâtă să săvârşească nelegiuirea aceea şi am smuls-o din mâinile lui. L-am întrebat pe siluitor dacă e creştin. Când mi-a mărturisit că e creştin, l-am mustrat cu asprime; l-am făcut smintit şi neghiob; i-am spus că nu-i cu nimic mai bun decât un dobitoc, dacă el, care spune că se închină lui Hristos, târăşte pe un altul în peşterile iudeilor, cei care L-au răstignit pe Hristos. I-am vorbit mult. Mai întâi l-am învăţat din Dumnezeieştile Evanghelii că unui creştin nu-i este deloc îngăduit să jure şi nici nu-i este îngăduit să silească pe altul să jure. Apoi i-am spus că nu trebuie să silească să jure nu doar pe un creştin, dar nici pe un necreştin. După ce cu multe şi lungi cuvinte i-am scos din suflet părerea cea rătăcită, l-am întrebat de ce a lăsat deoparte biserica şi a târât-o pe femeia aceea în sinagoga evreilor. Mi-a răspuns că i-au spus mulţi că jurămintele făcute în sinagogă au  mai multă putere, sunt mai înfricoşătoare.

La auzul acestor cuvinte, am oftat, m-am aprins de mânie şi apoi am râs iarăşi. Am suspinat când am văzut câtă putere are viclenia diavolului ca să-i înduplece pe oameni! M-am aprins de mânie când m-am gândit la trândăveala celor înşelaţi. Şi am râs, iarăşi, când am văzut cât de mare şi cât de cumplită este prostia celor înşelaţi.
V-am spus şi v-am istorisit acestea, pentru că nu vă înduioşează, nici nu vă doare de creştinii care suferă şi săvârşesc astfel de fapte. Când vedeţi că unul dintre fraţii voştri cade în nişte nelegiuiri ca acestea, socotiţi că nenorocirea este a altuia, nu a voastră. Dacă vă ţine cineva de rău, credeţi că vă apăraţi spunând: „ ce mă priveşte!” , „ ce legătură am eu cu el!” . Nu! Cel ce grăieşte aşa grăieşte cuvinte pline de cea mai cumplită ură de oameni, pline de cruzime diavolească. Ce spui? Eşti om, eşti şi tu de aceeaşi fire cu el, dar, mai bine spus, dacă trebuie să vorbesc de fire, ai un singur Cap, pe Hristos, şi mai îndrăzneşti să spui că n-ai nici o legătură cu mădularele tale? Cum mai mărturiseşti atunci că Hristos este Capul Bisericii? Capul în chip firesc alătură toate mădularele, le adună şi le leagă bine unele cu altele. Iar dacă n-ai nici o legătură cu mădularul tău, atunci n-ai nici o legătură nici cu fratele tău şi nici nu-L ai cap pe Hristos. Ca pe nişte copii mici vă înfricoşează iudeii, şi nu simţiţi. După cum multe slugi rele provoacă haz mult când îi sperie pe copii cu măşti înfricoşătoare şi caraghioase căci măştile prin ele însele nu sunt înfricoşătoare, ci par aşa din pricina simplităţii minţii copiilor, tot astfel şi iudeii îi înfricoşează pe creştinii care nu sunt destul de tari în credinţă. Cum poate fi înfricoşătoare sinagoga iudeilor, când ea este plină de ruşine şi de râs, când iudeii sunt nişte izgoniţi, nişte învinşi, nişte osândiţi?

4. Biserica noastră nu-i aşa, ci cu adevărat înfricoşătoare şi plină de cutremur. Locul acesta este înfricoşător, căci aici este Dumnezeul vieţii. Dumnezeul care are stăpânire asupra morţii, pentru că aici sunt cuvinte nenumărate despre chinurile cele veşnice, despre râurile cele de foc, despre viermele cel veninos, despre lanţurile cele de nesfărâmat, despre întunericul cel mai dinafară. Iudeii nu ştiu nimic din acestea, nici din vis măcar; trăiesc pentru pântece, sunt înnebuniţi după lucrurile din lumea aceasta, nu sunt cu nimic mai buni decât necuvântătoarele din pricina desfrânării şi lăcomiei lor. Un singur lucru ştiu numai: să-şi umple pântecele şi să se îmbete, să se omoare pentru dansatoare şi să se rănească pentru alergările de la hipodrom.

Spune-mi, rogu-te, sunt sinagogile vrednice de cinste şi înfricoşătoare? Cine-ar spune-o! Dar cum se face că vi se par înfricoşătoare? Afară doar dacă aţi susţine că nişte slugi necinstite, fără îndrăznire şi izgonite din casa stăpânilor, pot fi înfricoşătoare pentru oameni cu nume bun şi cu îndrăznire! Dar lucrurile nu stau aşa, nu stau aşa! Pentru că nici crâşma nu-i mai cinstită decât curţile cele împărăteşti! Dar, mai bine spus, sinagoga este mai necinstită chiar decât crâşma! Sinagoga nu este numai locuinţă de tâlhari şi de crâşmari, ci locuinţă de demoni. Dar, mai bine spus, nu numai sinagogile ci chiar şi sufletele iudeilor. Şi asta voi încerca s-o arăt la sfârşitul cuvântului.

Vă rog, dar, să vă aduceţi aminte mai ales de această vorbire. Căci nu vorbesc acum nici pentru paradă, nici pentru aplauze, ci pentru vindecarea sufletelor voastre. Căci ce cuvânt de apărare ne mai rămâne când suntem atâţia doctori, şi totuşi sunt unii care bolesc?
Apostolii au fost doisprezece, şi au încreştinat lumea! Cea mai mare parte a oraşului nostru este creştin, şi încă mai sunt unii care bolesc de iudaism. Ce apărare putem avea noi, cei sănătoşi? Sunt într-adevăr vrednici de pedeapsă cei care bolesc; dar nici noi nu suntem lipsiţi de vină, pentru că trecem cu vederea boala lor. Ar fi cu neputinţă să mai rămână bolnavi dacă ar avea parte de îngrijirea noastră. De aceea, luând-o mai dinainte, vă spun aceasta acum, ca fiecare din voi să-l smulgă pe fratele său, chiar dacă ar trebui să întrebuinţeze forţa, sila, ocara, mustrarea! Fă totul ca să-l smulgi pe cel bolnav din laţul diavolului, să-l scapi din întovărăşirea cu omorâtorii lui Hristos. Spune-mi, te rog, dacă ai vedea în piaţă că cineva, pe temei de dreaptă judecată, este dus să fie osândit, şi ai avea puterea să-l smulgi din mâinile călăului, spune-mi, n-ai face totul ca să-l scapi? Acum însă îl vezi pe fratele tău, dus pe nedrept şi în chip nelegiuit, nu de călău, ci de diavol, în prăpastia pierzării, şi nici nu vrei să dai o mână de ajutor ca să-l smulgi din calea cea nelegiuită? Ce iertare mai poţi avea? Lui îi spui că e mai puternic şi mai tare decât tine? Spune-mi-l mie! Voi prefera să-mi dau mai degrabă viaţa decât să-l las sa calce aceste sfinte pridvoare ale bisericii, dacă se încăpăţânează şi stăruie în purtarea lui! îi voi spune: Ce legătură ai tu cu Biserica cea liberă, cu Ierusalimul cel de Sus? Ai ales Ierusalimul cel de jos? Robeşte cu el! Căci Ierusalimul cel de jos, după cuvântul Apostolului , zace în robie cu copiii Iui. Posteşti cu iudeii?

Descalţă-te atunci şi tu cu iudeii şi umblă cu picioarele goale prin oraş! Ia parte şi tu aici la schimonisirea şi la ruşinea lor! Dar n-o faci! îţi este ruşine şi roşeşti! îţi este ruşine să iei parte la schimonosirea lor, dar nu ţi-e ruşine să iei parte la necredinţa lor!
Ce iertare vei avea când eşti creştin pe jumătate? Credeţi-mă, îmi voi da mai degrabă viaţa decât să trec cu vederea pe unul pe care îl ştiu că are o astfel de boală. Dacă nu-l ştiu. Dumnezeu negreşit mă va ierta. Gândiţi la fel cu mine. Să nu socotiţi asta un lucru fără însemnătate. Nu vedeţi ce strigă necontenit diaconul în timpul Sfintei Liturghii?: „ Cunoaşteţi-vă unii pe alţii”! Nu vedeţi că vă încredinţează cercetarea amănunţită a fraţilor voştri? Fă aşa şi cu cei ce se duc la sinagogile iudaice! Când afli că cineva ţine rânduielile iudaice, pune mâna pe el, dă-l pe faţă, ca să nu ajungi şi tu părtaş primejdiei. în oştire, dacă un ostaş este prins că lucrează printre soldaţi pentru duşmani şi că are gânduri la fel cu perşii, duşmanii noştri, nu se primejduieşte numai el, ci şi toţi care au ştiut de el, şi nu l-au făcut cunoscut generalului. Iar voi sunteţi oştirea lui Hristos! Cercetaţi şi iscodiţi cu de-amănuntul! De este amestecat printre voi unul de alt neam, făceţi-l cunoscut! nu ca să-l omoram, cum sunt omorâţi trădătorii în armata, nici ca să-l muncim şi să-l pedepsim, ci ca să-l scăpăm de rătăcire şi necredinţă, ca să-l facem cu totul al nostru.

Dacă nu vreţi să faceţi aşa, ci-l ascundeţj, deşi îl ştiţi, cunoaşteţi bine că veţi suferi aceeaşi pedeapsă ca şi el. Pavel supune la chin şi la pedeapsă nu numai pe cei ce săvârşesc răul, ci şi pe cei care îi încuviinţează . Iar profetul David dă aceeaşi pedeapsă nu numai celor ce fură, ci şi celor care aleargă cu ei . Şi pe bună dreptate; căci cel care îl ştie pe cel ce face răul şi-l doseşte şi-l ascunde, îi dă prilej să ajungă şi mai nepăsător şi-l face să săvârşească răul cu mai multă libertate.

5. Dar trebuie să mă întorc iarăşi la cei ce bolesc. Gândiţi-vă în a căror tovărăşie sunt cei ce postesc acum! în a acelora care au strigat: „ Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”  . În a acelora care au spus: „ Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”  . Ai îndrăzni oare să te apropii şi să vorbeşti cu unii care au fost prinşi şi condamnaţi pentru că au încercat să pună mâna pe putere? Eu nu cred. nu-i oare absurd să fugi cu atâta grabă de oameni care fac rău unui om, dar să ţi-i faci prieteni pe cei ce au ocărât pe Dumnezeu şi să prăznuieşti tu, care te închini Celui răstignit, cu cei ce L-au răstignit? Aceasta nu-i numai prostie, ci cumplită nebunie!

Dar pentru că sunt unii creştini care socotesc chiar sinagoga loc cinstit, este de neapărată trebuinţă să spun câteva cuvinte către aceştia.
Pentru ce respectaţi locul acela, când ar trebui să-l dispreţuiţi, să vă dezgustaţi de el şi să fugiţi de el?
– În sinagogă se află legea, îmi răspund ei, şi cărţile profetice!
– Şi ce-i cu asta? Nu cumva e sfânt locul în care sunt cărţile acestea? Deloc! Eu tocmai pentru asta mai cu seamă urăsc sinagoga şi îmi provoacă dezgust, pentru că iudeii îi au pe profeţi, dar nu cred în profeţi, pentru că citesc cărţile, dar nu primesc mărturiile. Iar fapta aceasta este mai cumplită decât ocara! Spune-mi, dacă ai vedea că un om cu viaţă sfântă, strălucit şi vestit ar fi târât într-o crâşmă sau într-o peşteră de tâlhari, şi acolo ar fi ocărât şi lovit, şi ar suferi cea mai grozavă batjocură, spune-mi, ai admira crâşma sau peştera pentru că stă acolo batjocorit acel mare şi minunat bărbat? N-o cred! Dimpotrivă, tocmai pentru aceasta ai uri mai mult locul acela şi ai fugi de el! Gândeşte la fel şi despre sinagogă. Iudeii i-au luat acolo cu ei pe profeţi şi pe Moise nu ca să-i cinstească, ci ca să-i ocărască şi să-i necinstească. Ce ocară mai mare pot aduce acestor sfinţi decât spunând că ei nu ştiu de Hristos şi nici n-au spus ceva despre venirea Lui!, decât învinuindu-i că nu cunosc pe Stăpânul lor şi zicând că au aceeaşi necredinţă ca şi ei?
Prin urmare, mai cu seamă pentru aceasta trebuie urâţi şi iudeii, şi sinagoga lor, pentru că-i batjocoresc pe sfinţii aceia. Dar pentru ce vorbesc eu de cărţi, de locuri? În timpul persecuţiilor, călăii ţineau în mâini, strujeau şi biciuiau trupurile mucenicilor. Oare erau sfinte mâinile lor pentru că ţineau trupurile sfinţilor? Doamne fereşte! Apoi, dacă mâinile care ţin trupurile sfinţilor rămân spurcate tocmai pentru că le ţin rău, vor fi oare vrednici de cinste tocmai pentru asta cei care ţin în mâini cărţile sfinţilor prooroci şi le insultă tot aşa de mult ca şi călăii trupurile mucenicilor? O astfel de judecată n-ar fi oare culmea prostiei? Dacă trupurile care sunt rău ţinute nu numai că nu-i sfinţesc pe cei ce le ţin, ci, dimpotrivă, le fac mai blestemate, atunci cu mult mai mult cărţile citite cu necredinţă nu vor putea fi de folos celor ce le citesc.

Tocmai faptul că ţin cărţile sfinte cu astfel de gând îi arată a fi mai necredincioşi. Dacă nu i-ar avea pe profeţi, n-ar fi atât de vinovaţi. Dacă n-ar citi cărţile sfinte, n-ar fi atât de necuraţi şi de spurcaţi. Aşa însă, sunt lipsiţi de orice iertare pentru că, deşi îi au pe predicatorii adevărului, totuşi stau cu gând duşman şi faţă de ei, şi fată de adevăr. Prin urmare, mai cu seamă pentru aceasta sunt spurcaţi şi blestemaţi, pentru că, deşi îi au pe profeţi, totuşi îi întrebuinţează cu gând vrăjmaş.

De aceea, vă rog să fugiţi şi să vă depărtaţi de adunările iudeilor. Nu-i mică vătămarea sufletească ce o pricinuiţi fraţilor mai slabi în credinţă! Nu-i mică pricina de deznădejde ce le-o naşte-ţi în suflete! Cum să nu socotească ei foarte bune faptele şi obiceiurile iudaice când vă văd pe voi, care vă închinaţi lui Hristos Cel răstignit de iudei, că îndrăgiţi şi cinstiţi obiceiurile lor? Şi cum să nu socotească ei fără de nici o valoare credinţa noastră, când voi, care credeţi şi slujiţi credinţa, alergaţi la cei ce o dărâmă? „ Dacă te va vedea cineva, spune Pavel, pe tine, cel ce ai o cunoştinţă, şezând in capiştea idolilor, oare cugetul lui, slab fiind, nu se va întări întru a mânca din cele jertfite idolilor?”  .

Iar eu spun: Dacă te va vedea cineva pe tine, care ai cunoştinţă, ducându-te în sinagogă şi uitându-te la trâmbiţe, oare cugetul lui, slab fiind, nu se va întări întru a admira lucrurile iudaice? Cel ce cade este pedepsit nu numai pentru propria lui cădere, ci este osândit şi pentru că i-a făcut pe alţii să cadă; după cum şi cel ce stă nu este încununat numai pentru propria lui virtute, ci este admirat şi pentru că-i face şi pe alţii să aibă aceeaşi râvnă. Fugiţi dar şi de adunările lor, şi de locurile lor! Nimeni să nu cinstească sinagoga din pricina cărţilor sfinte care sunt în ea! Dimpotrivă, tocmai pentru asta să fie urâtă, să i se întoarcă spatele, pentru că iudeii îi ţin pe sfinţii profeţi ca să-i ocărască, pentru că nu cred în cuvintele lor, pentru că pun pe seama acelora necredinţa lor.

6. Ca să cunoaşteţi că nu cărţile sfinte sfinţesc locul, ci, dimpotrivă, locul este murdărit de gândul şi voinţa celor ce se adună acolo, am să vă povestesc o istorie veche. Ptolemeu Filadelful a adunat cărţile din lumea întreagă; aflând că iudeii au scrieri care filosofează despre Dumnezeu şi despre o bună vieţuire, a chemat din Iudeea bărbaţi şi i-a pus să le tălmăcească în greceşte, căci Ptolemeu era grec. Scrierile acestea au fost aşezate în templul lui Serapis. Şi cărţile profeţilor care au fost traduse stau până acum acolo. Ce dar? Este oare sfânt templul lui Serapis din pricina cărţilor? Doamne fereşte! Cărţile au sfinţenia lor proprie; n-o transmit templului, din pricina necurăţiei celor ce se adună acolo.

Tot aşa trebuie să gândim şi despre sinagogă. E drept, nu se află în ea idoli, dar locuiesc demoni. Şi asta o spun nu numai despre sinagoga de aici, din oraş, ci şi despre cea din Dafne. Prăpădul e mai mare acolo; de aceea i-au şi dat sinagogii aceleia numele Matroana. Am auzit că mulţi credincioşi se duc acolo şi dorm în locul acela. Dar, Doamne fereşte, n-am să-i numesc niciodată pe astfel de oameni credincioşi. Pentru mine este tot atât de spurcată şi sinagoga Matroanei, şi templul lui Apolo. Iar dacă cineva îmi va osândi îndrăzneala cuvintelor, ei bine eu pe unul ca acesta îl voi osândi ca pe cel mai mare nebun.

Spune-mi, nu-i oare loc de necredinţă, chiar dacă nu-s idoli acolo, locul în care locuiesc demoni? Nu-i oare mai mare vătămarea sufletească în locul acela unde se adună ucigaşii lui Hristos, unde este izgonită crucea, unde este hulit Dumnezeu, unde nu se cunoaşte Tatăl, unde se ocărăşte Fiul, unde se leapădă harul Sfântului Duh, dar, mai bine spus, unde sunt chiar demonii? În templul idolilor necredinţa e vădită şi descoperită; nu poate momi cu uşurinţă şi nici nu poate înşela pe un om cu minte şi înţelept; în sinagogă iudeii spun că se slujeşte lui Dumnezeu, că sunt urâţi idolii, că sunt cinstiţi profeţii; prin aceste cuvinte pregătesc momeala şi îi prind în laţurile lor pe creştinii simpli şi nepricepuţi.

Prin urmare, sunt la fel de necredincioşi şi iudeii, şi păgânii, dar înşelăciunea săvârşită de iudei e mai cumplită. În sinagoga lor se află un jertfelnic, jertfelnic nevăzut de înşelăciune! Pe el nu se jertfesc oi şi tauri, ci suflete de oameni.
Dar, ca să vorbesc pe scurt, dacă admiri rânduielile şi ceremoniile iudaice, ce mai cauţi la noi ? Dacă rânduielile şi iudaice sunt vrednice de respect şi măreţe, atunci ale noastre sunt mincinoase! Iar dacă ale noastre sunt adevărate după cum şi sunt, acelea sunt pline de înşelăciune. Nu vorbesc de Scriptură, Doamne fereşte! Scripturile m-au povăţuit la Hristos! Vorbesc de necredinţa lor şi de nebunia lor de acum.

Este însă timpul să arăt că şi demonii  locuiesc acolo nu numai în sinagogă, ci chiar în sufletele iudeilor. Domnul spune: “Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă; dacă nu găseşte, spune:”Mă voi întoarce în casa mea” . Şi venind, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi intră în el; şi vor fi cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu neamul acesta viclean”  . Ai văzut că locuiesc draci în sufletele lor ? Ai văzut că iudeii de acum sunt mai răi decât cei de mai înainte? Şi pe bună dreptate! Atunci îi cinsteau pe profeţi, dar acum insultă pe însuşi Stăpânul profeţilor.
Vă întreb: Vă adunaţi în acelaşi loc cu oameni îndrăciţi, cu oameni care au duhuri necurate, crescuţi în crime şi omoruri şi nu vă cutremuraţi? Trebuie oare să le dăm bună ziua să le adresăm cuvânt? Nu trebuie oare să fugim de ei ca de ciumă şi ca de o boală a întregii lumi? N-au săvârşit ei tot felul de răutăţi? N-au cheltuit toţi profeţii multe şi lungi cuvinte pentru învinuirea lor? I-au jertfit pe fiii şi pe fiicele lor demonilor; n-au vrut să ştie de odraslele lor, au uitat durerile naşterii, au călcat în picioare creşterea de copii, au răsturnat din temelii legile înrudirii, au ajuns mai răi decât fiarele. Fiarele de multe ori îşi dau viaţa şi dispreţuiesc propria lor mântuire ca să-şi apere puii; iudeii, fără să-i silească cineva, i-au junghiat pe cei născuţi din ei, ca să slujească duşmanilor vieţii noastre, blestemaţilor draci.

De ce să ne cutremurăm mai întâi: de necredinţa lor sau de cruzimea şi de neomenia lor ? Că şi-au jertfit fiii sau că au jertfit demonilor? Dar prin destrăbălarea lor n-au lăsat oare în umbră cele mai desfrânate animale? Ascultă   ce spune Profetul despre desfrânarea lor: „ Au ajuns nişte cai înnebuniţi după iepe! Fiecare nechează după femeia aproapelui său”  . N-a spus: fiecare o dorea pe femeia aproapelui, ci a arătat foarte bine nebuneasca lor desfrânare folosindu-se de cuvântul „ a necheza” , care exprimă desfrânarea la cai.

7. Despre ce altceva voiţi să vă mai vorbesc? Despre jafurile lor, despre lăcomia lor, despre trădarea săracilor, despre hoţiile lor, despre neguţătoriile lor? Dar o zi întreagă nu mi-ar ajunge ca să vorbesc despre toate!

Spui că sărbătorile lor sunt vrednice de respect şi măreţe? Dar profeţii au arătat că şi acestea sunt necurate. Ascultă-i pe profeţi, dar, mai bine spus, ascultă-L pe Dumnezeu cu ce cuvinte tari le detestă: „ Am urât, am lepădat sărbătorile voastre”  . Dumnezeu le urăşte, şi tu iei parte la ele? N-a spus: „ sărbătoarea cutare şi cutare” , ci toate sărbătorile la un loc. Vrei să vezi că Dumnezeu urăşte slujirea cu timpane, cu alăută şi cu alte instrumente muzicale? „ Depărtează de la Mine, zice Domnul, sunetul cântărilor tale; nu vreau să aud cântecul instrumentelor tale muzicale”  . Dumnezeu spune: „ Depărtează de la Mine” , şi tu alergi ca să auzi trâmbiţele?
Spui că jertfele şi darurile lor nu sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu?
Ascultă ce spune Domnul: „ Chiar dacă îmi aduceţi făină curată, în deşert! Tămâia este o urâciune înaintea Mea!”  . Tămâia este o urâciune, şi sinagoga nu este o urâciune? Şi când era urâciune? înainte ca ei să fi săvârşit culmea răutăţilor, înainte de a-L fi ucis pe Stăpânul lor, înainte de cruce, înainte de urâciunea uciderii lui Hristos. Şi acum nu este cu mult mai mult? Şi totuşi, ce este mai plăcut la miros ca tămâia? Dar Dumnezeu nu Se uită la natura darurilor, ci la gândul celui ce aduce darurile. Aşa judeca Dumnezeu darurile. S-a uitat mai întâi la Abel şi apoi la darurile lui. „ S-a uitat la Cain şi apoi S-a întors de la jertfele lui”  . S-a uitat la Cain, dar la jertfele lui nu S-a uitat. Noe I-a adus lui Dumnezeu jertfe de oi, de tauri şi de păsări; şi spune Scriptura că „ a mirosit Domnul miros de bună mireasmă”  , adică a primit cele dăruite.

Asta nu înseamnă că Dumnezeu are nări. Dumnezeirea este netrupească. Şi cu toate că cele dăruite de Noe nu erau decât fum şi miros de cărnuri arse, şi nimic nu-i mai neplăcut decât acest fum şi miros, totuşi, ca să afli că Dumnezeu primeşte sau respinge jertfa căutând la gândul şi la inima celor care aduc jertfa, numeşte fumul şi mirosul de carne arsă miros de bună mireasmă, iar tămâia, urâciune, căci gândul şi inima celor ce o aduceau erau pline de miros tare neplăcut.

Vrei să afli că odată cu jertfele, cu instrumentele muzicale, cu sărbătorile şi cu tămâierile Dumnezeu a urât şi templul din pricina celor care intrau în el? Lucrul acesta l-a arătat mai cu seamă prin fapte, dându-l mai înainte pe mâinile barbarilor, iar mai pe urmă dărâmându-l cu desăvârşire. Totuşi şi înainte de dărâmare Dumnezeu strigă şi zice prin Profetul: „ Nu vă puneţi nădejdea în cuvinte mincinoase, că nu vă va fi de nici un folos să ziceţi: Acesta este templul Domnului, este templul Domnului”  .

Nu templul sfinţeşte, spune Domnul, ci aceia care intră în el fac sfânt templul. Dacă templul nu era de folos atunci când erau în el Heruvimii, când era în el chivotul, apoi cu mult mai mult acum, când toate acestea au pierit, când Dumnezeu i-a întors desăvârşit spatele, când a ajuns pricină mai mare de ură. Ce mare prostie, ce mare nebunie este să sărbătoreşti împreună cu cei pe care Dumnezeu i-a necinstit, cu cei pe care Dumnezeu i-a părăsit, cu cei care au mâniat pe Stăpânul! Ai suferi oare să-l vezi pe omul care l-a ucis pe fiul tău? Ai suferi oare să-i auzi numele? N-ai fugi oare de el ca de dracu, ca de diavol? Au ucis pe Fiul Stăpânului tău, şi mai îndrăzneşti să te întâlneşti cu ei în acelaşi loc? Cel ucis atât de mult te-a cinstit, că te-a făcut fratele Lui şi împreună-moştenitor cu El; tu însă atât îl necinsteşti, că-i cinsteşti pe ucigaşii şi răstignitorii Lui, că le slujeşti lor luând parte la sărbătorile lor, că te întâlneşti în locurile lor spurcate, că păşeşti pragurile cele necurate, că te împărtăşeşti de la masa demonilor. Căci nu pot numi altfel postul iudeilor după ce au ucis pe Dumnezeu! Nu slujesc oare demonilor cei care lucrează împotriva lui Dumnezeu?

Te duci la sinagogă deoarece cauţi să fii vindecat de demoni? Crezi oare că ei au milă de trupurile oamenilor? Când Hristos le-a îngăduit să intre în porci, demonii i-au înecat îndată în adânc . Facă Dumnezeu să nu te omoare demonii când te duci la ei! Dar-ar Dumnezeu să nu-ţi întindă curse! Crezi că au să-ţi vindece trupul ei, care l-au izgonit pe om din paradis, ei, care l-au lipsit de cinstea cea de sus? Batjocură şi poveşti sunt acestea! Demonii nu obişnuiesc să vindece, ci să întindă curse şi să vatăme! Spune-mi, au să cureţe sufletele, când nu curăţă trupurile? Au ei dorinţa să-i izbăvească pe oameni de boli, când încearcă să-i arunce din împărăţia cerurilor? N-ai auzit pe profet spunând, dar, mai bine spus, pe Dumnezeu, prin profet, că demonii nu pot face nici bine, nici rău? Dar chiar dacă ar putea şi ar vrea să vindece, ceea ce e cu neputinţă!, totuşi n-ar trebui să preferi o pagubă nemuritoare şi veşnică pentru un câştig neînsemnat şi trecător! Nu e bună neguţătoria ta!

Mânii pe Dumnezeu, Creatorul trupului tău, şi chemi să te vindece cel ce unelteşte împotriva ta? Cum să nu te atragă atunci cu uşurinţă un păgân să te închini zeilor elenilor datorită ştiinţei lui medicale? Doctorii păgâni într-adevăr au alungat de multe ori bolile şi i-au făcut sănătoşi pe cei bolnavi. Dar ce? Trebuie pentru asta să împărtăşim necredinţa lor? Doamne fereşte! Ascultă ce le spune Moise iudeilor! „ Da se va scula profet între voi care să viseze vis şi să dea semn sau minune, şi se va înfăptui semnul sau minunea despre care a vorbit şi va zice către tine spunând: „ Să mergem şi să slujim altor dumnezei, pe care nu i-au ştiut părinţii noştri” , să nu ascultaţi de glasul profetului”  .

Cu alte cuvinte Moise vrea să spună aşa: Dacă se va scula un profet şi va face minuni, sau va învia morţi, sau va curăţi leproşi, sau va vindeca betegi şi, după ce va fi făcut minunea, te va chema la necredinţă, să nu-i dai ascultare din pricina înfăptuirii minunii.

– De ce?

– Pentru că „ te ispiteşte Domnul Dumnezeul tău să vadă de-L iubeşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău”  .

Prin urmare, este clar că demonii nu-i vindecă pe oameni. Iar dacă uneori, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, au vindecat pe vreunul, aşa cum vindecă oamenii, îngăduinţa aceasta s-a făcut spre cercarea ta, nu pentru că Dumnezeu nu ştie, ci ca tu să te înveţi să nu-i suferi pe demoni nici când vindecă. Dar pentru ce vorbesc eu de tămăduirea trupului? Dacă cineva te-ar ameninţa cu gheena ca să te lepezi de Hristos, nu primi! Dacă ţi-ar făgădui împărăţia cerurilor ca să te desparţi de Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, fugi de el, urăşte-l! Fii ucenicul lui Pavel! Mergi pe urma cuvintelor acelora pe care le-a strigat fericitul şi viteazul lui suflet: „ Sunt încredinţat, spune el, că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”  .

Pe Pavel nu-l despart de dragostea lui Hristos nici îngerii, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare şi nici vreo altă făptură, iar pe tine te depărtează de Hristos vindecarea trupului? Ce iertare mai putem avea? Şi doar trebuie să ne fie despărţirea de Hristos mai înfricoşătoare decât gheena, trebuie să ne fie Hristos mai de dorit decât împărăţia cerurilor. Dacă suntem bolnavi, e mai bine să rămânem bolnavi decât să scăpăm de boală căzând în necredinţă. Dacă ne vindecă cel-rău, atunci mai mult ne vatămă decât ne ajută. Ne ajută trupul, care negreşit puţin mai târziu are să moară şi să putrezească, dar ne vatămă sufletul cel nemuritor. După cum răpitorii de copii îi momesc pe copii oferindu-le dulciuri, plăcinte şi jucării, şi astfel îi lipsesc de libertate şi chiar de viată, tot astfel şi demonii, făgăduind vindecare unui mădular trupesc, duc la pieire mântuirea sufletului.

Noi însă, iubiţilor, să nu îngăduim asta, ci să căutăm să scăpăm cu orice chip de necredinţă. N-ar fi putut Iov, înduplecat de femeia lui, să scape de nenorocirea care-l strivea hulind pe Dumnezeu? „ Zi un cuvânt (către Domnul), îi spune femeia lui, şi mori”  . Nu! Iov a voit mai degrabă să se chinuie, să i se topească toată carnea pe el, şi să îndure rănile acelea cumplite, decât să scape de chinurile ce-l striveau hulind pe Dumnezeu. Imită-l şi tu pe Iov! De ţi-ar făgădui cel-rău mii şi mii de izbăviri de bolile şi relele ce te copleşesc, nu te lăsa înduplecat, nu-l asculta, aşa cum n-a ascultat nici dreptul Iov de femeia lui! Preferă să continui a fi bolnav decât să-ţi pierzi credinţa şi mântuirea sufletului. Dumnezeu nu te părăseşte niciodată; ci voind să te facă mai strălucit, te lasă să cazi de multe ori bolnav. Rabdă dar, ca să auzi şi tu: „ Osândeşte-te că ţi-am vorbit tocmai ca să arăt că eşti drept!”  .

8. Ar trebui să spun mai multe decât am spus. Dar, pentru ca să ţineţi minte cele spuse, mă opresc aici grăind cuvintele lui Moise: „ Iau martori înaintea voastră cerul şi pământul”  , că dacă cineva, sau dintre voi cei de fată, sau dintre cei absenţi, se va duce să privească sărbătorile trâmbiţelor, sau va merge în sinagogă, sau se va sui la sinagoga Matroanei, sau va posti cu ei, sau va tine sâmbetele, sau va ţine alt obicei iudaic, mic sau mare, nevinovat sunt de sângele vostru.

Aceste cuvinte le voi arăta în ziua Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru mine, şi pentru voi! De le veţi da ascultare, vă vor da multă îndrăznire! Dar de nu le veţi asculta, sau îi veţi ascunde pe cei care le săvârşesc, cuvintele mele vă vor acuza! „ Căci nu m-am sfiit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu”  . Mai mult, am dat argintul meu la zarafi. Este datoria voastră acum să înmulţiţi argintul pe care l-aţi primit şi să folosiţi câştigul de pe urma predicii mele spre mântuirea fraţilor voştri. Spui că este greu şi supărător lucru să vesteşti astfel de cuvinte celor care săvârşesc aceste păcate? Greu şi supărător lucru este să taci! Tăcerea aceasta aduce pieire şi asupra voastră, a celor care îi ascundeţi pe făptaşi, şi asupra acelora care stau tăinuiţi, căci porneşte pe Dumnezeu cu război împotriva voastră. Cu mult mai bine este să fiţi urâţi de semenii voştri lucrând pentru mântuirea lor, decât să Se mânie Dumnezeu pe voi. De se supără semenul tău pe tine acum, cu nimic nu te va putea vătăma; dar, mai bine spus, îţi va mulţumi mai târziu că l-ai vindecat. Dumnezeu însă te va pedepsi cu cea mai grea pedeapsă dacă taci şi doseşti, făcând favor păgubitor semenului tău. Prin urmare, dacă taci, porneşti şi pe Dumnezeu cu război împotriva ta, şi-l vatămi şi pe fratele tău.

Dacă însă îl spui şi-l dai pe faţă, vei face ca şi Dumnezeu să pogoare mila Lui asupra ta, şi-l vei câştiga şi pe semenul tău; îţi vei face din el un prieten devotat, căci a cunoscut prin propria lui viaţă binefacerea pe care i-ai făcut-o. Să nu socotiţi dar că faceţi un bine fraţilor voştri dacă nu-i mustraţi cu toată asprimea când îi vedeţi că săvârşesc vreo faptă necugetată. Când ţi se fură o haină, nu-l socoteşti oare duşman şi pe cel care a văzut pe hoţ, iar nu numai pe făptaş?

Mama noastră obştească. Biserica, n-a pierdut o haină, ci un frate; l-a furat diavolul şi-l ţine acum în iudaism. Ştii cine a furat; îl ştii pe cel furat! Mă vezi pe mine aprinzând cuvântul învăţăturii ca pe o făclie, mă vezi căutând şi plân-   gând! Şi tu stai, taci şi nu mi-l spui? Ce iertare vei avea? Cum să nu te numere Biserica între cei mai mari duşmani ai ei? Cum să nu te socotească vrăjmaş şi trădător? Dar să nu dea Dumnezeu ca vreunul dintre cei ce aud sfătuirea aceasta să facă vreodată un astfel de păcat, încât să-l trădeze pe fratele său, pentru care a murit Hristos. Hristos Şi-a vărsat sângele pentru el! Tu nu vrei să spui nici un cuvânt pentru el? Nu, vă rog! Dimpotrivă, îndată ce veţi pleca de aici, grăbiţi-vă să vă duceţi la vânătoare! Fiecare dintre voi să-mi aducă un creştin cuprins de această boală! Dar, mai bine spus, să nu dea Dumnezeu să fie atâţia bolnavi! Doi sau trei dintre voi, sau chiar zece sau douăzeci, să-mi aducă unul, pentru ca în ziua aceea, văzând vânatul înlăuntrul plaselor, să vă întind mai bogată masa cuvântului. Dacă voi vedea că sfătuirea mea s-a prefăcut în faptă, cu mai multă râvnă voi vorbi pentru vindecarea lor şi mai mare va fi câştigul şi al vostru, şi al lor. Nu staţi dar nepăsători! Ci, cu toţii, vânaţi pe cei ce suferă de această boală: femeile pe femei, bărbaţii pe bărbaţi, robii pe robi, cei liberi pe cei liberi, copiii pe copii! Aduceţi-i aici duminica viitoare, pentru ca să dobândiţi laudă şi din partea mea, iar mai înainte de laudele mele să atrageţi asupra voastră de la Dumnezeu răsplata cea mare şi nespusă, care depăşeşte în măsură cu mult ostenelile ostenelilor, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

sursa Cuvantul I