“Părtășia la erezie” – expresie biblică și patristică

Noi 6, 2017 10670 43 goo.gl/tdyU9t
de Mihai-Silviu Chirilă

Studiul de față nu este o pledoarie pentru aplicarea iconomiei în probleme dogmatice, ci o încercare de încadrare teologică corectă a responsabilității celor care, în 2016, în Creta, au fost de acord să semneze documentele sinodului ce a oficializat participarea Bisericilor Ortodoxe locale la erezia ecumenismului, a celor care, în sinodul BOR din București, au susținut deciziile luate în Creta și a celor care le-au primit ca fiind ortodoxe și în conformitate cu principiile misionare ale Bisericii Ortodoxe. Scopul demersului este acela de a oferi, în baza experienței Sfinților Părinți ai Bisericii, o poziționare cât mai corectă față de cei ce au adus erezia în Biserica Ortodoxă Română, pentru a se evita căderea în cele două extreme: pe de o parte, laxitatea morală, care presupune acceptarea ereziei și conviețuirea cu ea, și, pe de altă parte, radicalismul, care poate devia în atitudini schismatice.

Lucrarea nu are pretenția de a trata exhaustiv tematica, ci de a fi un răspuns la o problemă actuală, folosindu-se în cea mai mare parte de experiența Sfântului Teodor Studitul, cel care elaborează, în epistolele sale, diferitele aspecte ale părtășiei la erezie.

Dacă din perspectiva raportării la adevărul de credință, la modul general, eretic se poate numi oricine are o cugetare contrară învățăturii drepte a Bisericii Ortodoxe, atât timp cât nu se leapădă de aceasta și nu revine la cugetarea dreaptă, ortodoxă, din perspectiva manierei în care o erezie se răspândește în viața Bisericii, părtășia la erezie reprezintă strict modul în care s-au contaminat cu erezia toți cei care nu sunt creatorii propriu-ziși ai acesteia, ci au acceptat-o, în diferite forme: de bună voie, de frică, sub amenințare, fără amenințare, din comoditate sau din neștiință.

Din acest punct de vedere, părtășia este începutul căderii spirituale la capătul căreia cel ce s-a făcut părtaș la erezie ajunge să o propovăduiască cu deplină convingere, devenind eretic complet, în gândire și în faptă. Cel ce se face părtaș la erezie este, în ochii lui Dumnezeu, la fel de vinovat ca și ereticul de la care s-a contaminat cu această boală sufletească; dacă rămâne în comuniune cu acesta până la ultima suflare a vieții, va avea parte de același tratament la judecata lui Dumnezeu ca și ereticul propriu-zis, iar dacă rămâne până după pronunțarea unei condamnări oficiale sinodale a ereziei și ereziarhilor acesteia, va fi tăiat prin afurisire de la trupul Bisericii împreună cu aceia, împărtășind soarta lor.

Un aspect deosebit ce trebuie luat în considerare atunci când ne raportăm la cei care s-au contaminat cu erezia este starea canonică a ereticului și a părtașului la erezie. Condamnarea oficială de către un sinod ecumenic a ereziei și a ereziarhilor acesteia, în mod nominal, creează o realitate canonică, în care ereticii condamnați și cei ce se află în părtășie cu ei sunt tăiați de la trupul Bisericii, pierd harul mântuitor și tainele, devenind străini față de Biserica lui Hristos cât timp persistă în erezia respectivă. Din acel moment, orice contact al credincioșilor ortodocși cu cei condamnați de Biserică este interzis de către sfintele canoane, participarea la rugăciune cu aceștia fiind aspru pedepsită, cu caterisirea pentru clerici și cu afurisirea pentru mireni. Până în momentul condamnării ereziei și a celor aflați în comuniune cu ei, este un drept și o datorie a episcopilor, preoților și credincioșilor de a întrerupe comuniunea cu aceștia, mai ales comuniunea liturgică cu preoții și cu episcopii eretici sau părtași la erezie, însă se pot face și trebuie să se facă toate eforturile pentru convingerea acestora să revină de pe calea eretică, pentru a curăți Biserica Ortodoxă de erezie.

Aplicate la situația ereziei ecumeniste aprobate de către sinodul din Creta, aceste aspecte ne arată cum a pătruns în Biserica Ortodoxă Română legiferarea ereziei ecumeniste la nivel panortodox. Ierarhii români, care s-au făcut părtași la erezia din Creta fie prin semnătură directă, fie prin aprobarea acesteia la sinodul din București, fie prin acordul tacit față de cele două sinoade, au devenit propovăduitorii ecumenismului în Biserica noastră și prigonitori ai preoților care mărturisesc adevărul de credință, iar din acest punct de vedere, pot fi considerați eretici, deoarece s-au făcut începători și propovăduitori ai ereziei în Biserica Ortodoxă Română. Prin atitudinea lor, au împlinit condițiile opririi pomenirii lor la slujbele bisericești, prevăzute de canoanele 31 apostolic și 15 I-II, dar în atitudinea față de ei nu trebuie uitat că, deși nu mai pot fi considerați învățători demni de urmat și nu li se mai datorează ascultare canonică, devenind potrivit canonului 15 I-II, pseudo-învățători și pseudo-episcopi, nu sunt condamnați încă de un sinod ecumenic, nu sunt caterisiți și scoși în afara Bisericii, având în orice moment șansa de a reveni la Ortodoxie, prin lepădarea de semnătura din Creta, și de repunere în cinstea pe care au avut-o înainte de sinodul de anul trecut, așa cum s-a mai petrecut în istorie (la sinodul al VII-lea ecumenic, după sinodul din Ferrara-Florența etc.).

Eretici pot fi considerați și toți cei care au acceptat din toată inima hotărârile sinodului din Creta, fie că este vorba de ierarhi, de clerici, de monahi sau de mireni, deoarece ei au parcurs deja toate treptele căderii în erezie. Există în Biserica noastră oameni din toate stările menționate mai sus care au o cugetare ecumenistă cu mult înainte de sinodul din Creta. Pentru aceștia, sinodul din Kolimbari nu a făcut decât să parafeze ceea ce ei credeau și propovăduiau deja din tot sufletul.

Cei care au acceptat hotărârile din Creta din frică, din comoditate, din ignoranță, din dorința de a nu produce o scindare în Biserică, din dezinformare, se află într-o părtășie periculoasă cu cei ce le-au primit din convingere și le propovăduiesc ca adevăruri ortodoxe, iar datoria celor care au întrerupt pomenirea este de a-i convinge să iasă din această părtășie, pentru a nu se face împreună-responsabili cu ereticii ecumeniști în ziua judecății sau în ziua unui sinod ecumenic ortodox.

Una dintre cursele în care pot cădea cei ce au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași la erezia ecumenistă este aceea a considerării tuturor celor rămași în comuniune cu ierarhii ca eretici și tratarea lor după regulile canonice după care trebuie tratați ereticii deja condamnați de un sinod ecumenic. O astfel de mentalitate deja a părăsit Biserica Ortodoxă Română în favoarea ereziei, cei ce o au gândind și vorbind deja despre Biserica noastră ca despre o entitate străină lor. Acesta este începutul unei gândiri schismatice și trebuie evitată cu orice preț.

Studiul propune un răspuns și celor care consideră că erezia ecumenistă, datorită întinderii sale în viața Bisericii, nu va mai fi condamnată de niciun sinod ecumenic, deoarece șansele ca un astfel de sinod să se țină ar fi minime. În condițiile în care nu va mai exista un sinod ecumenic, cei ce au pornit pe calea ecumenismului își vor continua drumul, până când, la un moment dat, vor realiza așa-numita “unire a tuturor creștinilor. În acel moment, ei vor ieși din Biserica Ortodoxă prin aderarea la o organizație eretică străină cu totul Ortodoxiei, după modelul greco-catolicismului, împlinind prin această lucrare condamnarea pe care ar trebui să le-o dea un sinod ecumenic ortodox.

Mai jos puteți citi varianta integrală a studiului realizat de teologul Mihai Silviu Chirilă.

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
43 Comentarii la ““Părtășia la erezie” – expresie biblică și patristică”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Preot Claudiu Buză
    # 6 noiembrie 2017 at 14:41

    Sunt convins că prezentul studiu va risipi toată confuzia iscată în jurul expresiei „părtășie la erezie” și va readuce pe calea împărătească a mărturisirii pe toți cei care au părăsit forma echilibrată a Sfintelor Canoane și a Sfinților Părinți. Mulțumim domnului Mihai Silviu Chirilă pentru efortul depus la realizarea acestui prețios studiu, unic prin argumentare și elocință, atât de necesar în lupta împotriva panereziei ecumenismului,
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

  2. calator pe aceast pamant
    # 6 noiembrie 2017 at 16:38

    Domnul sa te binecuvinteze, d le Chirilă.

  3. Un muritor
    # 6 noiembrie 2017 at 18:35

    Vad ca il citati pe Floca, asadar poate faceti referire si la urmatorul canon:
    pg. 50 a cărţii prof. dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislaţie și administraţie bisericească, Vol. II, EIBMBOR, Bucureşti, 1990: „De fapt, în cazul că ele [n.n.: caterisirea și anatema] se pronunţă pentru erezie, prin însăşi această pronunţare se face doar constatarea că cei căzuţi în erezie, au căzut şi din har, de la data căderii în erezie, iar nu de la data pronunţării pedepsei, care în asemenea caz are caracterul unui act constatator, cu raportare la starea harică a celui în cauză.”

    • redactor
      # 6 noiembrie 2017 at 18:52

      Spusele lui Flora nu schimba cu nimic ce s-a afirmat in studiu. Caterisirea creeaza o noua realitate canonica din momentul proclamarii ei, chiar daca admitem ca este un act constatator al unei stari create anterior. Din momentul caterisirii el este scos in afara Bisericii, avand șansa sa se reabiliteze chiar inainte de caterisire, in timpul sinodului, așa cum s-a intamplat in mai multe situatii. Iar studiul este tocmai despre momentul in care ei devin eretici si cati au devenit deja eretici si ce anume inseamna concret caderea din har. Faptul ca e nevoie de caterisire, chiar si ca act constatator, inseamna ca aceasta este cea care stabilește hotarul canonic dintre erezia respectiva și ortodoxie. Altminteri nu ar mai fi nevoie de caterisire, s-ar pronunța adevarul dogmatic contra ereziei si gata, ori caterisirea pune in aplicare invațatura dogmatica, separandu-i pe eretici de ortodocși si intarind aceasta separare prin interdicția de a mai interacționa cu ereticii. Intr-o nota din studiu apare explicatia ca ereticul nu devine eretic in clipa caterisirii, ci a rostirii publice a ereziei sale. Orice hotarare judecatoreasca creeaza o realitate juridica noua, in care cel considerat nevinovat pana la condamnare, desi era savarsitorul cunoscut al faptei, este condamnat si sufera rigorile pedepsei pentru fapta sa.

  4. DDaney
    # 6 noiembrie 2017 at 18:50

    Acum putem avea duhovnici ca parintele Nicodim Mandita sa scrie ortodox ca Sfintia Sa .Remarcam si invatatura ierodiaconului Visarion Iugulescu ortodox autentica.De ce acesti 2 corifei au fost blamati si de cine?De ecumenisti .Suflarea ecumenista chiar si dintre unii duhovnici nu i-a inghitit.Aceea este invatatura ortodoxa ce trebuie de urmat,altfel nu ne mantuim.Ei au luptat cu ecumenismul si au format adevarate caractere pentru ca sfaturile lor aveau cheia aproape tuturor problemelor crestinului practic.Acestia impreuna cu acesti 2 minunati parinti ,niciodata nu s-au putut potrivi in ceva cu ecumenismul de la noi si cu clerul care,in fapt erau si pe vremea aceea si acum ECUMENISTI.Desi ecumenistul sadea ,profesorul de teologie ECUMENISTA PETRE DAVID i-a introdus insidios pe acesti 2 mari marturisitori ai ortodoxiei romanesti in manualul si cursul de misionarism CA DIZIDENTI fapt ce arata ca ecumenismul de pe vremea pseudo-teologului Petre David era in fapt o delimitare neta de ortodoxie si de gandirea pur ortodoxa.Pacat ca si acest Petre David este capetenia dizidentilor(adevaratii dizidenti) PE NUME DAVIDISTI care sunt :ppreoti,episcopi,calugari,duhovnici cu renume,profesori de teologie(ecumenisti in fapt).

  5. DDaney
    # 6 noiembrie 2017 at 19:27

    Am dovezi clare ca Visarion Iugulescu are invatatura ortodoxa care a incomodat teologi, preoti,episcopi si duhovnici.Spun limpede ca el a avut o situatie canonica clara conform randuielilor Sfintilor Parinti.A fost pana la ultima suflare neabatut de la linia Bisericii Ortodoxe si de la calea practica trasata de Sfintii nostri Parinti si a fost neabatut catusi de putin de la sfintele canoane,traind el insusi toata viata in smerenie autentica,invatatura lui fiind pliata strict pe canoanele Bisericii noastre ortodoxe si pe ascultarea de Biserica si de cler(acela de pe vremea lui,asa cum era el cu apucaturi pro-ecumeniste si comuniste) pentru ca crestinul sa fie cu duhul impacat si sa poata trai crestineste neabatut(clar ca acum lucrurile s-au schimbat in sensul ca acum crestinul nu se mantuieste daca se mai duce la preotii care pomenesc la slujbe pseudoepiscopii romani eretici ecumenisti,deci CLAR,CRESTINII CARE MERG LA SLUJBELE ACESTORA SAU APELEAZA LA VREUN SERVICIU AL LOR RELIGIOS ORCINE AR FI EL N U S E M A N T U I E S T E,CLAR.SI PUNCT!

  6. Grigorie
    # 6 noiembrie 2017 at 22:11

    Cei partasi la erezie se afla de partea ereziei, unii putand fi in ereziei din convingere, fiind mai mult sau mai putin adanciti in ratacire, altii din diferite motive. De aceea in revenirea acestora la Biserica epitimiile sunt diferite. Asa s-a procedat si cu cei care au apostaziat in timpul prigoanelor pagane, nu erau considerati ca fiind crestini ce au devenit “partasi la paganism”, ci apostati, iar intoarcerea lor la Biserica avea loc in urma implinirii unor epitimii.

    Sfantul Marcu al Efesului nu-i considera ortodocsi pe cei partasi la erezie, ci din contra spune ca sunt patati „ prin părtăşia cu necredincioşii”, (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p. 129); fugiţi şi voi, fraţilor, de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie şi de pomenirea celor nepomeniţi”, sau „ de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie bisericească şi de pomenirea celor nepomeniţi” (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p.p. 129 si 223.). Iar pe episcopii si preotii papistasi ii socoteste caterisiti datorita sinoadelor ecumenice, inainte de condamnarile sinodale din timpul Sfantului Fotie. (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p. 129)

    “ce să-ți spun acum despre acest lucru nu văd38, decât că întinare are împărtășania din singurul fapt că îl pomenește [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie”39. Prin urmare, nu numai că îl numește ortodox pe preotul care slujește Sfânta Liturghie pomenind un episcop eretic, dar și împărtășania sa continuă să fie împărtașanie, chiar dacă este întinată de părtășia la erezie”.(pg.13)

    Ca ortodox nu poti sa spui ca “ împărtășania sa continuă să fie împărtașanie, chiar dacă este întinată”? Nu exista asa ceva, o asemenea impartasanie “intinata” nu este Sfanta Euharistie adevarata, ci una falsa peste care s-a invocat numele unui idol . Deoarece “toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli”(Ps. 95,5) ,la fel sun si cei ai ereticilor. Dupa cum jertfele paganilor sunt pentru idoli, asa sunt si cele ale ereticilor: “Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.“ (I Cor.10,19-21). Impartasania intinata este paharul demonilor. De aceea, “nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor, nici nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa Domnului şi de masa dracilor.”( Sf.Theodor Studitul, Scrisoare Lui Macarie egumenul)

    • redactor
      # 6 noiembrie 2017 at 23:12

      Normal ca Sf. Impartasanie NU ARE CUM SA FIE INTINATA! Sf. Teodor Studiul insa se referea la altceva, anume ca este spre osanda celui partas la erezie sau eretic, ce gusta din potir, mai ales cand e constient ca primeste din mana unui eretic sau partas la erezie. Sf. Partin ne vorbesc de doar doua efecte ale Sf Impartasanii: vindecare sau osanda! In niciun caz Sf. Teodor Studitul nu avea cum sa spuna ca cele sfinte, mai ales Trupul si Sangele lui Hristos se pot amesteca cu ceva intina… trebuie sa fie o problema de traducere, o fi umblat vreun vrajmas la texte.. caci in alt loc Sfantul spune clar ca impartasania ereticilor condamnati estea hrana dracilor.

      • Grigorie
        # 7 noiembrie 2017 at 20:47

        “Sf. Partin ne vorbesc de doar doua efecte ale Sf Impartasanii”

        Asa este, dar mai vorbesc si de doua feluri de “Taine”, valide si invalide. Sf.Theodor Studitul cand spune “ întinare are împărtășania”, se refera de fapt la o “Taina” invalida. Nu uitati de Sfantul Vasile cel Mare, de Sfantul Grigorie de Nazianz si de sfantul Marcu al Efesului pentru care “Tainele” eterodocsilor sunt invalide inainte de condamnarea sinodala. Profesorul Ioan Floca, asa ecumenist cum a fost, n-a putut sa ignore aceasta evidenta, insa unii care se declara antiecumenisti se pare ca pot.

  7. Ioan
    # 6 noiembrie 2017 at 22:40

    Dumnezeu sa binecuvanteze osteneala alcatuirii acestui studiu de catre dl. Mihai Chirila, din care putem intelege, cu durere si cu dragoste, situatia in care ne aflam in aceste vremuri grele pentru cei care vor sa se mantuiasca. Este calea dreapta aleasa si traita si de catre sfintii dinainte de noi. Numai sa avem smerita aplecare si discernamantul necesar recunoasterii acestei cai, deloc usoare fiecaruia dintre noi. Pr. Ioan din Schit Oraseni.

  8. Dorin
    # 6 noiembrie 2017 at 22:59

    Nu pun mîna în foc pentru traducerea făcută din greaca veche în română a Epistolelor Sf. Teodor Studitul, precum nici pentru cea în rusă, însă varianta tradusă în română din greaca veche diferă de cea tradusă din rusă în română. Diferă anume prin nuanța la care atrage atenția Mihai Silviu Chirilă în studiul său.

    Anume:
    Epistola 553 către soția unui spătar, pe nume Mahara din cartea ”Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți”, vol. I, 2006, traducere făcută din greaca veche de Pr. Marcel Hancheș este de fapt Epistola cu nr.58 a Sf. Teodor Studitul către aceeași Mahara, cu același conținut, însă tradus în rusă din greaca veche la 1867 în Sankt Peterburg, vol. I.
    Epistolele traduse în rusă (toate, ale Sf. Teodor Studitul) pot fi consultate aici: https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/

    În varianta pr. Marcel Hancheș nuanța la care mă refer și de care se folosește Mihai în studiul său este asta:
    ”Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum de­spre acest lucru nu văd, decît că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfînta Liturghie.”
    http://lumea-ortodoxa.ro/sf-teodor-studitul-intinare-impartasania-unde-e-pomenit-ereziarhul/
    https://ru.scribd.com/doc/259039992/Dreapta-credinta-in-scrierile-Sfintilor-Parinti-vol1-pdf

    Pe cînd varianta tradusă în rusă sună altfel:
    „Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]
    https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/58
    http://lumea-ortodoxa.ro/iconomia-si-acrivia-relatiile-cu-ereticii-invatatura-sf-teodor-studitul/

    Deci constatarea care o face Mihai la paginile 12-13 ale studiului său nu e tocmai potrivită dacă am folosi varianta din rusă, căci nu îndeplinește nici condițiile constatării sale. Adică cel ce îl pomenește pe ereziarh nici nu poate fi ortodox.

    Deci nu e precum scrie Mihai ”Prin urmare, nu numai că îl numește ortodox pe preotul care slujește Sfânta Liturghie pomenind un episcop eretic, dar și împărtășania sa continuă să fie împărtașanie, chiar dacă este întinată de părtășia la erezie, iar cel ce o ia și cel ce o dă o fac cu nevrednicie, spre a lor osândă.”

    Doar un real cunoscător al grecii vechi ar putea scrie cum e în original după ce citește Epistola Sf. Teodor Studitul.

    • s.d.
      # 7 noiembrie 2017 at 22:31

      „Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum de­spre acest lucru nu văd, decît că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfînta Liturghie.”

      „Mi-ai spus (menţionat) de-asemenea că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh (Episcopul eretic). Pentru moment nu văd însă ce ţi-aş putea spune despre asta, mai mult decît că întinată este împărtăşania prin însăşi şi numai pomenirea, chiar de-ar fi [în toate] ortodox pomenitorul”. (Η αντιμετώπισις της Αιρεσεως του Οικουμενισμου κατά τον Όσιο Θεόδωρο τον Στουδίτη. Η Διακοπή της Μνημονεύσεως/”Combaterea ereziei ecumeniste conform Cuviosului Teodor Studitul. Întreruperea pomenirii”, pag. 91-92, vezi şi nota 38. Studiu întocmit de Ieromonah Efthimios Trikaminas şi publicat în 2010 de către Asociaţia Lupătătoare Creştin Ortodoxă Sfîntul Theodor Studitul din Larisa, Grecia).
      Traducere de Silvana Depounti

      Traducere de Silvana Depounti

      • Dorin
        # 8 noiembrie 2017 at 16:01

        Doamna Silvana,
        Mulțumim!

        Totuși, aș vrea să precizați doamna Silvana: traducerea acestui fragment din epistola Sf. Teodor Studitul e din neogreacă sau e din greaca veche?

  9. Dorin
    # 6 noiembrie 2017 at 23:35

    Mai este un alt moment de poticnire în studiu care începe de la momentul cu ereticii condamnați și necondamnați. Cînd vorbim de ecumenism nu putem spune că ecumenismul nu a fost condamnat, mă refer în speță la Anatema din 1983 a ROCOR.

    Totul începe de la pretinsa deosebire pe care o face Mihai la epistolele Sf. Teodor Studitul începînd cu ”pe când atunci când vorbește despre participarea la împărtășania episcopilor și preoților neoiconoclaști eretici, deja condamnați la Niceea, în 787, sfântul este tranșant…” (pag. 12), că adică Sf. Teodor Studitul e tranșant în cazul ereticilor iconoclaști deja condamnați de Sinodul al 7-lea Ecumenic din 787, instaurați la ierarhie după venirea la domnie a lui Leon Armeanul la 813.

    Un moment important, pe care s-a bazat și deducția logică a lui Mihai, a fost acela cum că ereticii neoiconoclaști instalați după venirea lui Leon Armeanul în 813 ar fi deja condamnați nominal prin Sinodul de la Niceea din 787.
    Iată și greșeala logică: ereticii instalați după venirea lui Leon Armeanul în 813 nu au fost condamnați nominal la Sinodul din 787. Ba mai mult, acești eretici necondamnați nominal, au primit succesiune apostolică de la participanții SInodului Ecumenic.

    N-ați observat asta, nu-i așa?

    Deci ereticii iconoclaști de după 813, pe care atît de tare Sf. Teodor Studitul îi înfierează, nu erau condamnați nominal, deși condamnare împotriva ereziei iconoclaste exista deja de la 787.

    Acum faceți analogia cu vremurile noastre: Atunci, după 813, erau eretici iconoclaști necondamnați nominal, azi (2017) sunt eretici ecumeniști necondamnați nominal, în ciuda existenței anatemei din 1983.

    Ar putea spune cineva (ca alde Vulcănescu, de exemplu): că da, dar sinodul ROCOR din 1983 a fost doar local, e nevoie de anatemizat nominal la nivel Ecumenic, pentru a fi recunoscut cineva drept eretic.
    Răspund: nimic mai mult decît pure speculații viclene din proprie cugetare. Deși e bine de anatemizat nominal într-un sinod local sau/și ecumenic, nu există nici o învățătură ortodoxă care să spună că ereticul trebuie anatemizat nominal pentru a fi recunoscut de toată Ortodoxia drept eretic și rupt de Biserică. Ba chiar avem învățături ale Sfinților Părinți care vorbesc foarte clar de eretici ca fiind în afara Bisericii înainte de a fi condamnați sinodal.
    Dacă greșesc, vă rog să-mi arătați unde există o asemenea învățătură cum că este neapărat necesar o condamnare nominală sinodală ca cineva să fie recunoscut drept eretic ca atare.

    • unaltul
      # 7 noiembrie 2017 at 22:31

      1. Pai chiar canonul 15 I-II Const. se refera la condamnarea nominala a episcopului eretic, iar dreptul canonic in general spune ca episcopul eretic e judecat doar de sinod si depus din treapta. La asta se refera si pr. Matei Vulcanescu. Nu a zis niciodata insa ca nu se intrerupe pomenirea inaintea acestei judecati sinodale. Deci judeci pripit. Deci nu are nicio legatura cu ce expui tu acolo despre condamnarea sinodala a ereziei in sine. Nu e nimeni atat de absurd.

      2. Anatema sinodului ROCOR trebuie ratificata la nivel ecumenic. Toate hotararile sinoadelor locale in istorie au devenit universale dupa ce le-a dat aceasta calitate un sinod ecumenic. Asta e o realitate.

      • Andrei Creacico
        # 8 noiembrie 2017 at 9:42

        unaltul,

        2. Să înțelegem că nici unul din sinoadele întrunite după 787 nu sunt universale, întrucât nu au fost ratificate la nivel ecumenic? Oare de unde mai scoateți toate teoriile astea? 🙂

      • Dorin
        # 8 noiembrie 2017 at 14:25

        @unaltul,
        Îți răspund printre rîndurile scrise de tine ca să fie mai clar la ce mă refer:

        ”1. Pai chiar canonul 15 I-II Const. se refera la condamnarea nominala a episcopului eretic,”

        Unde scrie în canonul 15 că depunerea din treapta a pseudoierarhului este o obligație? Sau că cercetarea sinodicească a acestui pseudoierarh neapărat trebuie să se petreacă? Poate scrie altundeva această condiție obligatorie sau sine qua non – fără de care nu se poate?
        Sau poate o precondiție pentru aplicarea canonului?
        Deci scrie undeva în canonul 15 sau în alte canoane că pseudoierarhul trebuie neapărat condamnat sinodal? Dacă da, cine o face și în ce termen?

        ”iar dreptul canonic in general spune ca episcopul eretic e judecat doar de sinod si depus din treapta.”

        Da, și?

        ”La asta se refera si pr. Matei Vulcanescu. Nu a zis niciodata insa ca nu se intrerupe pomenirea inaintea acestei judecati sinodale. Deci judeci pripit.”

        Unde i-am atribuit lui Vulcănescu ceea ce insinuezi?
        Mai citește o dată dacă nu ai înțeles ce am scris. Nu am tras concluziile despre Vulcănescu pe care tu mi le atribui. Mai cumpătă o dată.

        ”Deci nu are nicio legatura cu ce expui tu acolo despre condamnarea sinodala a ereziei in sine. Nu e nimeni atat de absurd.”

        Cred că la astea nici nu mai trebuie să răspund. E de la sine înțeles din ce am scris mai sus.

        ”2. Anatema sinodului ROCOR trebuie ratificata la nivel ecumenic. Toate hotararile sinoadelor locale in istorie au devenit universale dupa ce le-a dat aceasta calitate un sinod ecumenic. Asta e o realitate.”

        Oare? Unde există așa ceva?
        Precum scrie și Andrei Creacico, ce sinoade locale după 787 au fost ratificate la nivel ecumenic?
        Sau care sinoade locale neratificate la nivel ecumenic nu se aplică la nivel ecumenic?
        Oare sinodul local din Constantinopol de la 861, așa numitul I-II, de care sinod ecumenic a fost ratificat?
        Grecii îl numesc acest sinod, al 9-lea sinod local de la Constantinopol.
        Tot după greci, au mai fost 2 sinoade ecumenice: VIII din 879-880 care l-a reabilitat pe Sf. Fotie, IX ecumenic din 1341, protagonistul căruia era Sf. Grigorie Palama.

        Deci care sinod ecumenic a ratificat la nivel ecumenic canoanele sinodului l-II Constantinopol din 861?

        • unaltul
          # 8 noiembrie 2017 at 19:27

          @Andrei Creacico

          Daca te referi la Sinoadele VIII si IX Ecumenice, ele sunt ecumenice prin insasi indeplinirea conditiilor de a fi ecumenice. Restul evident ca nu sunt. Toate hotararile sinoadelor locale au devenit ecumenice dupa ratificarea la nivel ecumenic (vezi canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic)

          @Dorin

          1. Nu am zis ca exista o conditie a anatemizarii nominale pentru a intrerupe pomenirea, am afirmat ca doar un sinod poate depune din treapta un episcop. Exact la asta se referea si Vulcanescu. Vulcanescu nu este impotriva intreruperii pomenirii. Pur si simplu cauti nod in papura. Si exact asta ai spus, chit ca incerci sa te scuzi. Altfel care or fi acuza ta nu stiu. Din moment ce Vulcanescu sustine intreruperea pomenirii, sustine faptul ca un eretic e eretic si pana la condamnarea sinodala. Nu e clar? Nu e evident?

          Canonul 15 se refera la o situatie concreta in care episcopul cu care esti in comuniune propavaduieste erezia si astfel intrerupi pomenirea inaintea depunerii lui sinodale din treapta, care se face nominal, evident. E aplicabil la ce se intampla in prezent, nu la caii vostri verzi pe pereti.

          2. „Deci care sinod ecumenic a ratificat la nivel ecumenic canoanele sinodului l-II Constantinopol din 861?”

          Sinoadele Ecumenice urmatoare.

          • Dorin
            # 8 noiembrie 2017 at 23:57

            @unaltul,
            ”2. „Deci care sinod ecumenic a ratificat la nivel ecumenic canoanele sinodului l-II Constantinopol din 861?”

            Sinoadele Ecumenice urmatoare.”

            Păi vino cu dovezi. Ce răspunzi de pe dealuri exact ca un politician? Care sunt dovezile? Vrei un dialog sau ești doar în treabă pe aici?

            După logica celor scrise de tine ar ieși că fie sinodul VIII Ecumenic (de la 879-880), fie sinodul IX Ecumenic (1341-1351) a ratificat la nivel ecumenic canoanele sinodului I-II Constantinopol (861) care era un sinod local. Cunoști vreun alt sinod ecumenic ce s-a petrecut după al IX-lea?

            Dacă nu, atunci demonstrează-ți propriile afirmații cu dovezi. Care sinod ecumenic a ratificat la nivel ecumenic canoanele sinodului I-II Constantinopol?

            https://www.webcitation.org/query?url=http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/8-9synods.html&date=2009-10-25+23:18:56

            Ce am aflat eu demonstrează deocamdată falsitatea celor susținute de tine.
            Anume, Pidalion, p.365, ediția românească din 2007, Sinodul întrunit în sinodul Sfintei Sofia e anume acel sinod al VIII-lea Ecumenic (879-880) ce are doar 3 canoane.
            Oare în ediția greacă există mai multe canoane?
            Nu cred, pentru că chiar Sf. Nicodim Aghioritul scrie în prolegomena de doar 3 canoane hotărîte la acel Sinod VIII Ecumenic. Nici unul din canoane de la acel Sinod Ecumenic (din timpul Sf. Fotie, 879-880) nu ratifică la nivel ecumenic sinodul I-II Constantinopol (tot din timpul Sf. Fotie, 861) și canoanele acestui sinod local.

            Poate vrei să demonstrezi că sinodul IX ecumenic o face? Chiar te rog, căci nici în română, nici în engleză nu am găsit canoanele acestui sinod IX Ecumenic (1341-1351) din timpul Sf. Grigorie Palama, deși e extrem de puțin probabil să vină în susținerea celor afirmate de tine.

          • unaltul
            # 10 noiembrie 2017 at 13:50

            Pai unul din punctele principale ale Sinodului VIII Ecumenic a fost tocmai reabilitarea Sinodului de la 861 care a fost contestat atat de adversarii Sfantului Fotie din Bizant, cat si de apuseni.

            Iar sinoadele nu emit doar canoane (care pot fi simple canoane administrative), ci si orosuri sinodale, care nu sunt in Pidalion.

            Repet, nu exista decizie locala care sa fie valida in toata ortodoxia fara sa fie apropbata la nivel ecumenic. Fie printr-un sinod, fie prin acordul general al pleromei Bisericii, adica prin acordul sinoadelor locale asupra chestiunii in cauza. E drept canonic elementar asta.

            Nu zic ca anatema ROCOR are vreo problema, dar nu poate fi folosita pe post de argument. Cand Sinodul de la Lateran a condamna monotelismul, nu s-a considerat ca ar fi punctul pe i pana la Sinodul Ecumenic care a urmat.

  10. Dorin
    # 7 noiembrie 2017 at 0:03

    În ce privește Epistola 49 Fiului Navcratie de Sf. Teodor Studitul.

    Mihai scrie asta:
    ”după ce stabilește criteriile potrivit cărora episcopul ortodox care nu a participat la sinod și îl denunță ca tâlhăresc, dar pomenește de frică mitropolitul eretic, poate fi frecventat, la fel și preoții săi,…”

    Epistola poate fi citită aici: http://paterika.net/2016/04/05/scrisoarea-49-fiului-naucratie/
    sau aici: https://ru.scribd.com/doc/259039992/Dreapta-credinta-in-scrierile-Sfintilor-Parinti-vol1-pdf

    Ca un asemenea episcop și preoții săi să fie frecventați sunt 2 condiții:
    1. episcopul ortodox să pomenească din frică (nu din amiciție, prietenie, cîrdăși, indiferență sau altele) mitropolitul eretic
    2. acest episcop ortodox, nici preoții săi să nu fi slujit anterior cu ereticii.

    Asta înseamnă că în afirmația lui Mihai una din 2 condiții de bază lipsește (e pusă abia la preoții pomenitori de eretici din frică).

    Dacă ne referim la persoană, atunci trebuie să precizez că nici ÎPS Longhin Jar de Bănceni, nici ÎPS Serafim de Pireu nu îndeplinesc aceste 2 condiții, căci conslujesc cu eretici cunoscuți și pomenesc eretici nu din frică. Precum e scris și aici: http://lumea-ortodoxa.ro/iconomia-si-acrivia-relatiile-cu-ereticii-invatatura-sf-teodor-studitul/
    Longhin Jar îl pomenește pe Onufrie și a conslujit și în alte eparhii post-Creta cu semnatari ai proiectelor de documente pentru Creta. Pomenirea lui Onufrie nu o face din frică, ci din prietenie, pe care singur o recunoaște. Evident, Onufrie al Ucrainei, ca de altfel nici Vladimir al Chișinăului, sau Petru de Ungheni și Nisporeni, nu și-a retras semnătura de pe acele documente pregătitoare pentru Creta de la Soborul Arhieresc al BORu PM din 2-3 februarie 2016.
    Serafim de Pireu, (chiar de pomenește sinodul și nu o persoană – special pentru Vulcănescu), a conslujit și cu ereziarhul Ieronim al Atenei (ucenic al lui Athenagoras, ca și ereziarhul Bartolomeu de Istanbul), cît și cu ereziarhul Kiril al Moscovei post-Creta.

    • unaltul
      # 7 noiembrie 2017 at 22:36

      Esti cumva stilist? Cazurile de iconomie date de Sfantul Teodor Studitul sunt ORIENTATIVE, nu obligatorii. Nu ai cum sa iei o parere singulara a unui Sfant Parinte si sa o faci litera de lege, cat timp Biserica nu a oficializat aceasta pozitie printr-un canon, horos sau altele. Pur si simplu ne orientam dupa intelepciunea sfintilor, mai ales daca nu exista conglasuire in orice aspect.

      IPS Serafim este un episcop ortodox, care a condamnat Creta si propavaduieste ortodox. Cine se separa de el nu poate fi altceva decat schismatic.

      • redactor
        # 7 noiembrie 2017 at 23:54

        din cate stim, invataturile bune si canonice ale unui sfant sunt pastrate si transmise mai departe ca facand parte din invatatura Bisericii, deci infailibile.. altfel, sar fi renuntat la ele, ca fiind gresite, caci si sfintii au avut greseli… e in logica chiar a bunului simt, iar Ortodoxia nu contine nimic ilogic, ca a te impartasi de la un cleric care crede ortodox si a te impartasi la unul care crede eretic sau pomeneste un eretic (fiind tot un act de marturisire a credintei, cea a episcopului – prin comuniunea cu el) NU E ACELASI LUCRU! Ceva e in neregula in al al doilea caz, si s-a ajuns la concluzia ca are loc cel de-al doilea efect al Sfintei Impartasanii – te arde, e spre osanda! La acest lucru s-a referit si Sf. Teodor Studitul, iar nu ca Sf. Impartasanie e intinata – lucru imposibil, stiin ca cele sfinte nu se amesteca cu spurcaciunea. Intinat e cel care propovaduieste erezia, care pomeneste pe un eretic si cel care asista la slujbele acestora. E intinat de invatatura eretica atat de impartasirea prin cuvant, cat si prin comuniunea euharistica cu un eretic. De aceea, unii parinti au ales sa nu pomneasca episcopul la doar procomidie, dar nu putem sti cat e de indeajuns.

        • unaltul
          # 8 noiembrie 2017 at 19:31

          @redactor

          Scrierile unui Sfant Parinte care a exprimat si o opinie singulara pe un subiect nu sunt obligatorii. E si logic, pentru ca unele situatii au fost valabile intr-un context, iar astazi poate sa fie altul. Ce e de retinut este ca sfintii au apelat si la iconomie si la acrivie, iar scrierile lor sunt niste busole dupa care ne ghidam, nu le urmam orbeste fiecare opinie. Mai bine zis, cautam solutii la toti sfintii, nu doar la unul singur, dar si la alte resurse teologice ale Bisericii.

          @Dorin

          Nu raspunzi la calomnii, dar totusi raspunzi cu calomnii :)))

          • Dorin
            # 9 noiembrie 2017 at 9:56

            ”Nu raspunzi la calomnii, dar totusi raspunzi cu calomnii :)))”

            Întrebarea ta provocatoare era josnică și mizerabilă. La noi nu se poartă așa decît cei ușuratici, așa numiții ”gopnici” – băieții de cartier, îmbrăcați mai mereu în costum sportiv cu țigara în gură și învîrtind vreun breloc, poziția obișnuită e statul în pirostrii, iar ocupația de bază e flecăreala și defăimarea tuturor care nu li-s ”drugani” (prieteni slugarnici).
            Felul ăsta de purtare defăimător are drept scop deturnarea oricărui dialog civilizat, polemic și reorientarea discuției de la subiect la persoană. Asta-i o nesimțire crasă și în mod normal orice dialog între 2 persoane se termină aici, căci o parte a dialogului ajunge să manipuleze discuția prin jigniri și lezări de demnitate. Deci – josnicie.
            Dar pentru că nu vorbim despre persoana mea, nici a ta acum, mă interesează să vadă și cititorii diferențele noastre de poziții cu argumente și dovezi, nu cu injurii și acuzații, nu cu declarații fără probe, fără dovezi.
            Dacă ești capabil de asta – continuăm, dacă nu – nu ai decît să nu răspunzi.

      • Dorin
        # 8 noiembrie 2017 at 14:45

        @un altul,
        ”Esti cumva stilist?”
        Ești cumva aberant? Sau neadecvat?
        Nu răspund la calomnii și provocări ieftine.

        După răspunsul tău ar însemna că lui Serafim de Pireu trebuie să-i facem o excepție? Că lui i se permite să conslujească cu ereziarhii și totuși să rămînă ortodox?

        Dacă ești Vulcănescu, de ce nu semnezi cu numele tău real cum ai mai făcut-o? Sau te temi să nu fie asta prea oficial și să-ți exprimi opinia ta proprie? Crezi că tot ce apare cu numele de Vulcănescu iese din numele oficial al mitropoliei Pireului și poate afecta imaginea lui Serafim de Pireu?

  11. Dorin
    # 7 noiembrie 2017 at 0:15

    http://paterika.net/2014/06/03/iii-invatatura-bisericii-despre-partasia-cu-ereticii/

    III. Învăţătura Bisericii despre părtăşia cu ereticii

    Am arătat până acum tezele care alcătuiesc eresul ecumenismului, felurile în care acestea au fost aplicate în viaţa bisericilor ortodoxe, precum şi răspândirea la care această învăţătură a ajuns să fie împărtăşită la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei, ajungând a fi mărturisită şi în documente oficiale.

    Dar ce ar trebui să facem în cazul acesta noi, credincioşii Sfintei Biserici, văzând că ereticii ecumenişti, numindu-se ortodocşi, batjocoresc însăşi învăţătura despre Ea? Sau văzând că aceştia tăgăduiesc menirea mântuitoare a Bisericii, spunând că pentru mântuire nu este neapărat să te afli în sânul Bisericii, că Adevărul nu este numai al Ei sau că Ea nu-L deţine în plinătatea Lui? Sau că erezia nu este de fapt erezie, ci este un fel de adevăr? Prin toate acestea ei tăgăduiesc mărturisirea din Crez, în care spunem în fiecare zi: Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

    Învăţătura Bisericii despre acestea vedem întâi în Sfânta Evanghelie de la Matei: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Mt. 7:15), despre care Sfântul Teofilact al Bulgariei aşa tâlcuieşte: „De obicei, ereticii sunt şireţi şi vicleni, de aceea zice „feriţi-vă”. Ei spun cuvinte frumoase şi arată de parcă ar avea viaţă cinstită, dar înlăuntrul lor este capcană . Haina de oi este blândeţea, de care se folosesc unii făţarnici pentru a se linguşi şi a amăgi”[1]. Oare nu se scuză ecumeniştii că îşi propovăduiesc eresul şi fac cele ale ereziei în numele dragostei şi a păcii? La fel şi Sfântul Apostol Pavel ne spune să fugim de cei care strică credinţa: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3:10-11), şi iarăşi: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Cor. 6:14-15). La fel şi în altă parte: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal. 1:8-9), despre care acelaşi tâlcuitor lămureşte: „Anatematizând pe îngeri şi pe sine însuşi, el leapădă orice autoritate şi prieteşug omenesc în chestiunile credinţei… Şi o spune nu pentru umilirea apostolilor, ci pentru a îngrădi gurile ispititorilor şi a arăta că nu recunoaşte nici o autoritate atunci când este vorba de dogme”[2]. Şi Sf. Ioan Gură de Aur spune următoarele: „Şi nu a spus „dacă vor propovădui ceva potrivnic”, sau „vor tăgădui toate”, ci „chiar dacă ceva puţin însemnat vor binevesti ce nu se potriveşte cu ce am binevestit noi, să fie anatema!””[3]. Şi Sfântul Ignatie Teoforul: „Oricine vorbeşte altceva decât cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinţei, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ţi fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor”[4].

    Iar pentru ca să ne călăuzim de un izvor de netăgăduit şi pentru a adeveri cele spuse de Sf. Ignatie Briancianinov: „Când în noaptea senină de toamnă privesc cerul curat, aşternut cu stele nenumărate, atât de diferite ca mărime, dar care împrăştie o singură lumină, atunci îmi spun: asemenea sunt scrierile Părinţilor. Când în ziua de vară văd marea cea necuprinsă fiind învăluită de mulţimea de corăbii cu pânzele coborâte, asemenea aripilor albe de lebede, corăbii mânate de acelaşi vânt, spre aceeaşi ţintă, spre acelaşi liman, atunci îmi spun: asemenea sunt scrierile Părinţilor. Când ascult un cor mare şi bine acordat, în care diferitele glasuri se unesc în cântarea Dumnezeiască într-o armonie suavă, atunci îmi spun: asemenea sunt scrierile Părinţilor”[5], să luăm aminte, dar, la cuvintele sfinţilor, ca acestea să ne lumineze minţile şi inimile noastre cu mântuitoarea lor învăţătură şi să-i lăsăm a ne vorbi fără nici un fel de amestecare a noastră.

    Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”[6].

    „Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învăţaţi cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învăţăturile străine să se întoarcă dinspre ei”[7].

    Sf. Grigorie Teologul: „Dar când este vorba despre o vădită necurăţie, atunci trebuie mai degrabă să mergem la foc şi sabie, necătând la nevoile vremii şi a stăpânitorilor şi îndeobşte necătând la nimic, decât să fim părtaşi la sămânţa vicleniei şi să ne atingem de cei îmbolnăviţi. Cel mai groaznic este să te temi de ceva mai mult decât de Dumnezeu, şi din cauza fricii acesteia slujitorul adevărului să devină trădător al învăţăturii credinţei şi adevărului”[8].

    „Iar dacă cineva crede că acestea le grăim în chip drept, dar de dincolo ne învinovăţeşte de comuniune cu ereticii, atunci să arate acestea unul dintre ai noştri, şi atunci ori ne vom arăta dreptatea, ori ne vom depărta de comuniune”[9].

    Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”[10].

    Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Îi anatemizez pe cei care au lepădat predania sfinţilor, alipindu-se de învăţăturile cele pervertite şi aducătoare de moarte, şi care au îndrăznit să semene neghină pe ogorul credinţei ortodoxe, şi pe toţi cei ce-i urmează, ca pe o ocară a Bisericii lui Hristos, mă scârbesc de ei şi îi anatemizez”[11].

    Din viaţa Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Şi chemând la sine pe mulţi dreptcredincioşi, îi sfătuia, îi ruga şi îi învăţa să nu se unească cu ereticii, să se ferească de aluatul lor şi să fugă de învăţătura lor ca de muşcătură de viperă”.

    Sf. Atanasie cel Mare: „Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”[12].

    Din viaţa Sf. Atanasie: „Preasfinţitul Atanasie nu primea la împărtăşire bisericească pe Arie cel fără de lege, deşi avea scrisori împărăteşti ca să fie primit”. Şi în alt loc: „Atunci împăratul, fiind îndemnat de Eusebiu ereticul, a scris către dînşii cuvinte mai aspre, îngrozindu-i prin scoaterea din cinstea lor, de nu vor tăcea. Însă aceasta a făcut-o dreptcredinciosul şi bunul împărat nu slujind mâniei, nici pe arieni iubind, ci având râvnă, deşi nu după judecată, că adică bisericile să fie fără dezbinare, cu dreaptă inimă iubind pacea acolo unde nicidecum nu se putea să fie pace; căci cum putea fi erezia cu dreapta credinţă la un loc?”

    Sf. Teodor Studitul: „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”[13].

    „Ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie”[14].

    „Arhiereul aflat de curând în biserică, dar care zice în acelaşi timp că în chip rău s-a făcut sinodul şi că „pierim”. Fiindcă pentru ce, mărturisind, nu fuge de pierzanie, despărţindu-se de erezie, ca să rămână episcop înaintea lui Dumnezeu?”[15].

    Sf. Maxim Mărturisitorul: „Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”[16].

    Sf. Marcu al Efesului: „Fugiţi de ei şi de orice comuniune cu ei, o, fraţilor! Asemenea oameni sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care îşi iau chipul Apostolilor lui Hristos”[17].

    „Sunt pe deplin încredinţat că cu cât mai mult mă îndepărtez de el [patriarhul uniat – n.n.] şi de cei ce-l urmează, cu atât mai mult mă apropii de Dumnezeu şi de drepţi şi de Sfinţii Părinţi. Îndepărtarea de ei este unirea cu Adevărul şi cu Sfinţii Părinţi şi teologi ai Bisericii”[18].

    „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”[19].

    Sf. Ioan Damaschin: „Toate hotărârile acestor Soboare le iubesc şi mă bucur de ele, primind toate câte au hotărât şi lepădând şi anatemizând toate câte au lepădat ele; şi orice erezie, începând cu Simon Magul şi până la cei care acum s-au răsculat împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos Dumnezeul nostru”[20].

    Sf. Antonie cel Mare: „Să nu aveţi nici o împărtăşire cu prea răucredincioşii arieni, că nu are nici o împărtăşire lumina cu întunericul”[21].

    Sf. Efrem Sirul: „Vai de cei ce murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii! Atunci se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului, credinţa curată de orice eres, pecetea neştearsă şi haina neîntinată”[22].

    Sf. Nicodim Aghioritul: „Veţi spune, dacă este viclean conducătorul, să ne supunem lui? În ce înţeles zici „viclean”? Dacă aceasta ţine de credinţă, lasă-l şi fugi – nu numai de om, ci şi înger din cer de ar fi”[23].

    Sf. Chiril al Ierusalimului: „Cu dreptate şi cu adevăr putem numi adunările ereticilor drept adunare a celor ce viclenesc… de aceea Crezul te previne, învăţând aşa: „Întru Una, Sfântă, Sobornicească Biserică”, pentru ca tu să fugi de aceste adunări mârşave, ci să te afli întotdeauna în Sfânta Soborniceasca Biserică, în care ai şi renăscut”[24].

    Din viaţa Sf. Chiril al Ierusalimului: „Deci preasfinţitul Chiril, văzând că Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic şi de sinodul local al Sfinţilor Părinţi din Sardica, mai înainte biruit, şi nu după canoanele bisericeşti, ci după împărăteasca stăpânire ţinea rânduiala Mitropoliei, nu voia să se supună aceluia”.

    Sf. Iosif Voloţki: „Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui”[25].

    Sf. Policarp al Smirnei: „Apostolii şi ucenicii lor se păzeau de eretici, încât nici nu voiau să vorbească cu dânşii, căci se sârguiau să înşele adevărul cu cuvintele lor cele meşteşugite şi mincinoase”[26].

    Sf. Amfilohie al Iconiei: „Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”[27].

    Sf. Isidor Pelusiotul: „Precum marinarii ascund momeala sub chipul mâncării şi prind peştii pe neaşteptate, asemenea şi războinicii eresurilor, ascunzându-şi gândurile rele după cuvinte frumoase, precum cu o undiţă îi ademenesc pe cei simpli la pierzanie”[28].

    Din viaţa Sf. Ipatie de Rufinian: „Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

    Sf. Meletie Mărturisitorul: „Nu-i ascultaţi nici pe pustnici, nici pe preoţi, şi nici pe cei ce ne propovăduiesc învăţături nelegiuite, şi povăţuiesc în chipul cel rău, şi nici pe aceştia şi nici chiar pe episcopi să nu-i ascultaţi, dacă mărturisesc lucruri neadevărate, care nu sunt spre folos. Să fim lucrători, şi să cuvântăm, şi să stăm împotriva celor ce îndeamnă la rătăcire în chip viclean.

    Nu este cu dreptate şi cu cuviinţă bine-credincioşilor a tăcea acolo unde se calcă poruncile lui Dumnezeu şi din aceasta îşi întăresc înşelăciunea ceilalţi potrivnici. Pentru că a zis un mare părinte: Acolo unde este primejdie a se despărţi cineva de la Dumnezeu, ce bine-credincios poate să stea deoparte şi să tacă, sau cu totul să se liniştească? Pentru că tăcerea sa îl vădeşte cum că şi el se învoieşte acestor rele. Şi aceasta ne-o arată Înainte-Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a legii s-au primejduit până la moarte şi n-au părăsit nici cea mai mică parte a predaniilor primite. Căci războiul de multe ori este lăudat şi lupta se arată mai bună decât vătămătoarea de suflet pace. Că mai bine este să stea cineva împotriva celor rău cugetători, decât să urmeze lor şi să se despartă de Dumnezeu pentru a se uni cu ei”[29].

    Din viaţa Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, Episcopul Pariei: „Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei”.

    Sf. Martin, Papa Romei: „Iată în mâinile voastre sînt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu biserica Constantinopolului, cât timp aceasta va sta în credinţa cea rea”[30].

    Din viaţa Sf. Cuv. Ilarion cel Nou: „Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa, deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de învăţători eretici şi arhierei mincinoşi”.

    Din viaţa Sf. Cuv. Teodor: „Fericitul Teodor…ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul Patriarh al împărăteştii cetăţi, pentru că răzvrăteşte pe cei ce păreau că îi îndreptează şi mănâncă pe aceia pe care îi hrăneşte cu hrana cea vătămătoare a învăţăturii ereticeşti”.

    Din viaţa Sf. Gheorghe Mărturisitorul: „Că mulţi învoindu-se la credinţa cea rea a împăratului, el, prin înţelepciunea cea bogata, a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” şi pe ceilalţi cu dânşii eretici, i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor”.

    Din viaţa Sf. Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatelor: „Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă. Deci Evnomie a intrat în episcopie şi a luat biserica sobornicească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească”.

    Din viaţa Sf. Nichita Mărturisitorul: „Pentru ascultarea bătrânilor m-am supus nevrând, împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul Patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. Deci, să ştii bine că de acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru predaniile Sfinţilor Părinţi, pe care le-am primit de la început”.

    De ce toţi aceşti Sfinţi şi Cuvioşi sunt atât de întăriţi în această chemare de a fugi de eretici? De ce nu se cuvine să ne supunem episcopilor care propovăduiesc erezia? De ce vedem aceeaşi stăruire în viaţa şi învăţătura tuturor Părinţilor care au trăit în timpurile răspândirii ereziilor? Pentru că aici este pusă pe cântar propria noastră mântuire – lucul cel mai scump şi râvnit de către orice creştin. „Să ne ferim cu toate puterile de a primi împărtăşania ereticilor şi a o da lor, ca să nu ne facem părtaşi învăţăturii lor stricate şi osândirii lor”[31] – să nu ne facem părtaşii osândirii lor zice Sf. Ioan Damaschin! Iar Sf. Pahomie cel Mare pe patul de moarte i-a chemat pe fraţi „învăţîndu-i spre folosul sufletului lor şi poruncindu-le să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte”[32].

    Aşadar, felul în care creştinii se cuvine să fugă de eretici şi să se îngrădească de împărtăşirea cu ei îl putem vedea în multe pilde din vieţile Sfinţilor şi din istoria Bisericii, iar temeiul canonic pentru aceasta a fost formulat în canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, ţinut în 861. Numele acestui canon este „Osânda schismei. Schisma faţă de Patriarh. Care despărţire nu este schismă”, iar în text se spune aşa: „Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru Patriarhi, Drept aceea, dacă vreun presbiter sau episcop, sau mitropolit arîndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său Patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea în faţa sinodului şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, Fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cei ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări”.

    Iar că acest canon a fost scris abia în 861 nu trebuie înţeles ca o rânduială nouă, apărută atunci, ci ca o consemnare scrisă a tradiţiei dintotdeauna a Bisericii, căci pe vremea Sf. Teodor Studitul, a Sf. Maxim Mărturisitorul şi a altor sfinţi din timpurile marilor erezii nu exista acest canon, iar ei totuşi au săvârşit şi au îndemnat la îngrădirea de eretici, într-un glas chemându-ne pe toţi cei ce căutăm mântuirea să fugim de lupii răpitori îmbrăcaţi în haine de păstori! Aşa au procedat Sf. Vasile cel Mare, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Teodor Studitul, Sf. Marcu al Efesului – toţi au încetat comuniunea cu cei care, propovăduind erezia lor, duceau sufletele credincioşilor la pierire.

    Mai desfăşurat vom vorbi despre acest canon în capitolul următor.

    Şi să nu uităm, fraţilor, că marea biruinţă a ecumenismului – a unităţii sincretiste dintre oameni de credinţe diferite – este chiar unitatea ecumeniştilor cu cei ce sunt împotriva lor. Să nu ne facem părtaşi acestora, ca să nu ne facem părtaşi ai osândirii lor, ci să avem dragoste pentru Sfânta lui Dumnezeu Biserică, unde „toate sunt o minune, toate sunt o taină, „toate mai presus de înţelegere, toate prea slăvite”. Aici nimic nu e simplu, nimic neînsemnat sau secundar, pentru că toate sunt divino-umane, toate pline de har, toate sunt îmbinate laolaltă într-un organism divino-uman într-o „mare taină” sobornicească, divino-umană”[33], după cuvântul Sf. Iustin Popovici.

    [1] Sf. Teofilact al Bulgariei – Tâlcuire la Sfânta Evanghelie de la Matei

    [2] Sf. Teofilact al Bulgariei – Tâlcuire la Epistola către Galateni

    [3] Sf. Ioan Gură de Aur – Tâlcuire la Epistola către Galateni

    [4] Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Policarp al Smirnei

    [5] Sf. Ignatie Briancianinov – Experienţe ascetice, 1:57

    [6] Sf. Vasile cel Mare – Patrologia Graeca 160:101C

    [7] Sf. Vasile cel Mare – Regulile morale, 72:1

    [8] Sf. Grigorie Teologul – Cuvântul 6: Despre pace

    [9] Sf. Grigorie Teologul – Epistola întâi către presbiterul Cledoniu împotriva lui Apollinarie

    [10] Sf. Ioan Gură de Aur – Cuvânt despre prooroci mincinoşi, învăţători mincinoşi, despre eretici şi despre semnele sfârşitului veacului acestuia, cap. 7

    [11] Sf. Nichifor Mărturisitorul – Epistolă către Papa Leon al III-lea

    [12] Sf. Atanasie cel Mare – Patrologia Graeca, 26:1185D-1188C

    [13] Sf. Teodor Studitul – Scrisoarea 340: Fiului Taleleu

    [14] Sf. Teodor Studitul – Scrisoarea 39: Egumenului Teofil

    [15] Sf. Teodor Studitul – Scrisoarea 40: Fiului Naucratie

    [16] Viaţa Sf. Maxim Mărturisitorul

    [17] Sf. Marcu al Efesului– Epistolă către toţi creştinii ortodocşi din uscat şi din insule

    [18] Sf. Marcu al Efesului – Testament pe patul de moarte

    [19] Sf. Macru al Efesului – Mărturisirea Credinţei făcută la Soborul de la Florenţa

    [20] Sf. Ioan Damaschin – Despre dreapta credinţă

    [21] Viaţa Sf. Antonie cel Mare

    [22] Sf. Efrem Sirul – Cuvânt pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos

    [23] Sf. Nicodim Aghioritul – Carte folositoare de suflet, 4:12

    [24] Sf. Chiril al Ierusalimului – Cateheze, cap. 26

    [25] Sf. Cuv. Iosif Voloţki – Luminătorul, Cuvântul VII

    [26] Viaţa Sf. Policarp al Smirnei

    [27] Viaţa Sf. Amfilohie, Episcopul Iconiei

    [28] Sf. Isidor Pelusiotul – Scrisori, Cartea I, Scrisoarea 102: Către citeţul Timotei

    [29] Sf. Meletie Mărturisitorul – Carte în stihuri

    [30] Viaţa Sf. Martin, Papa Romei

    [31] Sf. Ioan Damaschin – Descoperire cu amăruntul a Pravoslavnicii Credinţe, IV:13

    [32] Viaţa Sf. Pahomie cel Mare

    [33] Sf. Iustin Popovici – Capitole ecleziologice, 34

    • unaltul
      # 7 noiembrie 2017 at 22:39

      Marturisirea aia de pe paterika e atat de plina de hibe teologice stilistoide inca nu are relevanta decat pentru schismatici. A nu se intelege ca sunt pomenitor, dar marturisirea aia e de o mentalitate stilista cum nici la Slatioara nu gasesti.

      • Dorin
        # 8 noiembrie 2017 at 14:38

        @unaltul,
        Te rog, luminează-ne și pe noi care sunt aceste ”hibe teologice stilistoide” din ”Marturisirea aia de pe paterika”, Vulcănescoidule pireoid.
        Nu zic că nu ar avea nevoie de îmbunătățiri și actualizări acea broșură din 2014, căci nu e exhaustivă, evident.
        Dar poate într-adevăr se va găsi ceva de folos dacă faci o recenzie sau o minimă critică ortodoxă și de bun simț la acea mărturisire.

      • Dorin
        # 8 noiembrie 2017 at 15:20

        @unaltul,
        sau te reduci doar la ponegrire/clevetire fără a aduce și probe doveditoare în acest sens?

        Ia să vedem ce-o să faci?

        Sau iar o să scrii că nu ai timp, că nu știu ce, că trebuie să te mai scarpini pe nu știu unde, da limba își face treaba înainte, fără frîu?

        Cît costă omul? Cît preț își pune în cuvîntul său.

        Ți-e lesne să afirmi vrute și nevrute, bune și rele fără nici o greutate, fără o luare aminte la cele spuse, fără a proba ceea ce afirmi, fără dovezi, să arunci în stînga și dreapta tot ce-ți trece prin minte la adresa sau munca celor care-ți bat obrazul? Atît preț îți pui tu în cuvintele tale? Atîta coști și tu, cît îți prețuiești cuvîntul, vulcănescoidule.

        • unaltul
          # 8 noiembrie 2017 at 19:33

          Calmeaza-te, ca o sa raspund punctual la marturisirea schismatica. Nu trebuie sa scoti isteriile stiliste din tine.

          • Dorin
            # 9 noiembrie 2017 at 10:10

            @unaltul,

            ”Calmeaza-te, ca o sa raspund punctual la marturisirea schismatica.”

            Chiar te rog, de 3 ani tot aștept. Asta ar însemna că trebuie să demonstrezi cu probe, cu dovezi din învățătura Sfinților Părinți (nu cu invenții proprii, nu cu declarații fără noimă) că acea mărturisire este schismatică.

            ”Nu trebuie sa scoti isteriile stiliste din tine.”

            O nouă josnicie.
            Vezi mai sus, am răspuns într-un alt comentariu, nu trebuie să mă repet.
            Și poate între timp ne dai și o definiție teologică la noțiunea ”stilist” și ”stilism” ca să fie mai clar și de înțeles pentru toată lumea ce anume ai tu în vedere prin acuzația ta, adică să fie clar ce este și ce nu este ”stilistul”/”stilismul” (limitele).
            Asta ar însemna că trebuie să răspunzi și la întrebarea următoare: Următorii calendarului patristic sunt stiliști? Toți?

  12. Dorin
    # 7 noiembrie 2017 at 11:32

    Concluzia de bază în studiu, care trebuie mai bine evidențiată, este că: pomenitorii în condițiile de azi sunt vrăjmașii Bisericii, vrăjmașii lui Hristos, vrăjmașii lui Dumnezeu, fie conștient, fie inconștient.

    Cu toate astea, Sf. Teodor Studitul, nu se ferește să-i numească pe pomenitorii de eretici necondamnați sinodal – eretici. Chiar dacă e pomenit asta în studiul lui Mihai, acest lucru tot nu e evidențiat și nu e scris în concluzie.

    Chiar dacă acest lucru e mai voalat în studiu (ca să nu zic evitat) anume că folosirea sintagmei de eretic pentru pomenitorii care nu au conștientizat erezia ar trebui folosită cu discernămînt, totuși nepomenitorii trebuie să înțeleagă acest lucru și să-l conștientizeze, nu să-l cenzurăm sau să-l acoperim după mintea noastră (altfel nu vom învăța niciodată ce au spus Sfinții Părinți) fiind corecți politici, ci să-l aratăm, ca și cel mai slab mirean să se pătrundă de învățătura Sfinților Părinți, să o practice, să se întărească și încet-încet să crească la vîrsta bărbatului desăvîrșit, practicînd discernămîntul.

    • Raluca
      # 7 noiembrie 2017 at 16:10

      Poate vă puneți de acord cu dl Mihai Silviu Chirilă ca să colaborați la viitoare studii teologice, care vor trebui să aducă lămuriri și la problemele care se vor ivi în viitor.

      • Dorin
        # 8 noiembrie 2017 at 14:33

        Eu personal nu am nimic împotrivă. Ține de voința lui Mihai acest lucru.
        În starea actuală, studiul lui Mihai necesită modificări.

        • Raluca
          # 8 noiembrie 2017 at 16:38

          Tocmai în timpurile astea pe care le trăim, și care sunt atât de confuze, și în care există mai multe feluri de a înțelege punerea în practică a îngrădirii de erezie, ar fi necesar și folositor să existe niște studii cât mai riguroase care să clarifice lucrurile, și la care să colaboreze cât mai mulți teologi cu cunoștințe aprofundate în acest domeniu. Astfel ar putea fi împiedicată apariția mai multor grupări de „nepomenitori”, fiecare având idei diferite în ceea ce privește îngrădirea față de erezie, și care să se „războiască” între ele spre satisfacția”pomenitorilor”. Altfel există riscul compromiterii a tot ceea ce fac cei care a hotărât să se îngrădească de ereziile adoptate în Creta.

  13. parintele Matei Vulcanescu
    # 9 noiembrie 2017 at 8:01

    Felicitari Domnului Mihai Silviu Chirila pentru acest articol atat de necesar.

Scrie un comentariu