(Natural News) Un studiu medical efectuat la Wexner Medical Center – Universitatea de Stat din Ohio a descoperit că femeile care au primit vaccinul antigripal au avut un răspuns slăbit al sistemului imunitar în anii următori.
Lisa Christian, doctor, cercetător principal al studiului, a concluzionat „Evidențe tot mai clare arată că acei care au primit vaccinul antigripal în anul anterior au o reacție scăzută a anticorpilor în anul curent”.
Studiile arată încă o dată că teoria oficială a industriei vaccinurilor antigripale – cu complicitatea mass media condusă de corporații – este falsă și intenționat înșelătoare. Departe de a oferi o protecție solidă, acum vaccinurile antigripale fac oamenii mai vulnerabili la infecțiile gripale – (epidemii de gripă), care contribuie desigur la contaminarea cu gripă a și mai mulți oameni ca apoi să gândească fals că au nevoie de mai multe vaccinuri pentru o mai mare protecție.
Cu toate acestea, chiar vaccinurile însele conduc la o creștere a infecțiilor gripale. Vaccinul antigripal, cu alte cuvinte, perpetuează mitul că vaccinurile antigripale sunt necesare prin asigurarea răspândirii gripei mult mai rapid decât aceasta ar apărea altfel. Ca efect, vaccinurile antigripale răspândesc chiar infecțiile ceea ce generează o cerere mai mare de vaccinuri. Structura este o farsă medicală „perfectă” perpetuantă, înrădăcinată în stiința falsă și propaganda media neobosită.
În noile mele videoclipuri de mai jos veți învăța de asemenea că
- Persoanele care s-au vaccinat în 2008 au experimentat o creștere cu 250 % a infecțiilor gripale în anii următori.
- Un studiu publicat în Human & Environmental. Toxicology (toxicologie umană și de mediu) a identificat că mercurul înglobat în vaccinurile antigripale a produs o creștere cu 4,25 procente a deceselor fetale în timpul epidemiei de gripă din 2009.
- Poveștile despre vaccinurile antigripale promovate de industria vaccinurilor reprezintă o farsă mondială care poate fi cu ușurință respinsă cu dovezi bazate pe fapte.
- Persoanele care primesc vaccinurile antigripale vor fi primele care vor muri într-o pandemie globală fiindcă au devenit vulnerabile la infecții.
Pentru mai multe detalii, urmăriți întregul videoclip de mai jos.
https://vimeo.com/238605969
https://youtu.be/yD4re8S4xMA
Citiți vă rog și:
- L-AU UCIS pentru că NU era de acord cu VACCINUL ANTIGRIPAL: Medicul Peter Cianfrani a fost găsit MORT în PĂDURE
- VACCINURILE anuale pentru gripă CRESC riscurile de PIERDERE a SARCINII
- VACCINAT vs. NEVACCINAT: Cine e MAI BOLNAV ? STUDIU INEDIT efectuat pe COPII americani VACCINAȚI, comparativ cu COPII NEVACCINAȚI
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Reteta asta Big-Farma care este descrisa in articol a fost/este folosita in incazul vaccinului BCG – TBC
Daca’ spre exemplu vaccinurile cu care ne trata Ceaus,escu cred ca’ ne protejau intr-o oarecare ma’sura’ de anumite boli ……… la ce s-a ajuns acum in industria Farmaceutica’ e de neimaginat ! Bil Gates sponsorizeaza’ cercetarile ca sa’ ne imput,ineze utilizand vaccinarea ca pe o metoda’ de a ne injecta cu tot felul de marmelade care se activeaza’ ulterior si ne provoaca’ boli terminale! Despre vaccinul antigripal stiam ca’ este ineficient deoarece el nu poate t,inti decat o singura’ forma’ de gripa’ doar ca’ virus,ii sunt mult mai inventivi si devin mutant,i adica’ peste 10 zile au un alt ADN deci dezvolta’ o alta’ tulpina’ la care vaccinul e apa’ de ploaie , deci de ce l-as, mai face ? Acum sa-mi spui si ca’ reactia organismului meu in anul urma’tor va fi una de indiferent,a’ asta e deja prea mult !
Daca tu crezi ca vaccinurile de pe vremea lui ceasca erau bune te inseli amarnic. N-ai inteles ca vaccinurile nu au protejat niciodata de nici o boala. Poate vrei sa spui ca alea nu erau chiar atit de rele. Poate. Dar in mod sigur erau tot rele. Si mai ales ca acele campanii de vaccinare erau de o perfidie cumplita. Veneau acele doctorite si asistenete la scoala si intrau direct in clasa in timpul orelor pentru ca nici un elev sa nu mai aiba scapare, pentru ca nici un elev sa nu se poate sustrage de la vaccinare. Nu era nimeni anuntat dinainte sa stie sa chiuleasca, etc. Intrau direct la ora (mie mi se taiau intotdeauna picioarele de frica, dar asta este…vrind, nevrind le-am facut caci nu prea am avut incotro) si prima oara intrebau de absenti si ii notau undeva sa stie sa intrebe de ei cind reveneau peste citeva zile. Apoi incepeau sa intepe copiii. Si asta in conditiile in care nu exista nici o lege care sa te poata obliga la asa ceva. Dar ce pe vremea aia populatia stia care sint legile si care le sint drepturile? Nu, pentru ca era dictatura. Si oricum parintii mei ar fi fost 100% pentru vaccinare spre exemplu, nu as fi avut la cine sa cer ajutor. Vaccinurile nu au facut niciodata nici un bine, dar au fost introduse, incet, convingindu-i pe oameni, prin tehnica pasilor marunti, ca este spre binele lor. Eu stiu ca Ceausescu a fost patriot si a fost bine intentionat, dar din pacate era doar un cizmar cu patru clase. Nu a avut de unde sa stie mai bine de atit. Nu avea pregatire medicala si de fapt nu avea pregatire de nici un fel…iar daca doctorii i-au spus ca vaccinurile sint bune, el a luat-o de buna. Probabil daca ar fi stiut ca nu sint bune, daca ar fi stiut ca de fapt sint doar etape pregatitoare si premergatoare pentru ceea ce vedem in ziua de azi ar fi interzis acele perfide campanii de vaccinare. Dar n-a stiut. La fel cum tot pe vremea lui Ceasca se facea o acerba propaganda ca pina si copiii cu dinti de lapte sa isi puna plombe la ei (care plombe pe vremea aceea erau doar cu mercur) Daca ar fi stiut Ceausescu….dar n-a stiut. De unde rezulta ca nici macar intr-o dictatura nu sint tinute toate friiele in mina de catre asa-zisul dictator. Puterile nevazute ale acestei lumi isi vad de treaba inclusiv acolo unde regimurile politice sint de tipul dictatorial caci aceste puteri sint infiltrate peste tot si ne-au convins ca medicii fac bine oamenilor „ca stiu ei ce stiu, nu degeaba au invatat atita”, ca profesorii stiu ei ce predau acolo, doar nu degeaba au invatat…etc…
dar ca vaccinurile la copii mici distruge imunitatea, deaceea copii se imbolnavesc foarte des: de ce nu dovedesc oamenii de stiinta.
Cu vreo saptamana in urma, Ministerul Sanatatii a declarat ca deocamdata nu s-a raportat niciun caz de gripa pe teritoriul Romaniei. Deasemenea, a mai raportat ca imbonavirile de viroze respiratorii au fost mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Deci, in conditiile in care s-a facut mare scandal ca nu s-a facut aprovizionarea cu vaccinuri gripale si populatia nu a fost vaccinata, nu s-a raportat niciun caz de gripa, iar virozele respiratorii au fost mai putine decat in cazul cand populatia era vaccinata.
Masurile de protectie anticoronavirus – purtarea mastii de protectie (evident nu inutil ca boul pe strada, dar ce sa-i faci, suntem obligati), spalatul pe maini si distantarea sociala – functioneaza de minune si impotriva gripei; de aia nu va fi epidemie de gripa in sezonul in curs. Deci exact acum chiar nu avem nevoie de vaccin antigripal
Mai mult, exista riscul sa iei coronavirus la coada la vaccinul antigripal. La asta nu s-a gandit nimeni?
Am asa o banuiala ca se verifica raspunsul populatiei la viitoarea campanie de vaccinare anticoronavirus care se estimeaza ca va fi similara. E interesant sa urmarim cum vor fi testate metodele de convingere
De fapt adevarul este ca bolnavii de gripa sezoniera au fost trecuti la COVID…nu ca au functionat masurile de protectie…