X

Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniştri: Paul Stănescu, Felix Stroe şi Marius Nica

de null
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniştri, iar ceremonia depunerii jurământului va avea loc astăzi, la ora 19. 30.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Este vorba despre cei trei miniştri propuşi de PSD să-i înlocuiască pe demisionarii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc.

Paul Stănescu, Felix Stroe şi Marius Nica sunt cei pe care PSD i-a propus să preia conducerea Ministerului Dezvoltării, al Transporturilor şi pe cel al Fondurilor Europene.

Anunţul semnării de către preşedinte a decretelor de numire a noilor miniştri vine la scurt timp după şedinţa CSAT, la care a participat şi premierul Mihai Tudose.

Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi, respectiv, Liviu Dragnea, au anunţat că nu vor paticipa la ceremonia de la Cotroceni.

Însă încă de ieri au apărut zvonuri în Coaliţie că şeful statului ar urma să respingă cel puţin un nume – ar fi vorba de Paul Stănescu, cel propus să preia şefia Ministerului Dezvoltării.

Şef al PSD Olt, Stănescu este vizat de o anchetă DNA.

Stănescu a fost întrebat încă de la nominalizare despre această situaţie, iar el a declarat că, în cazul în care va fi respins, atunci PSD poate oricând să găsească un alt candidat.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Fratele Stan a făcut următoare observație foarte lămuritoare:

Statul paralel a mai repurtat un succes. Din fericire doar partial si mult mai mic decat isi propusesera:
1 – sa controleze banii europeni si sa gestioneze marea imparteala de la Min Dezvoltarii – acolo a ajuns un semimafiot care profesional este mult mai slab decat Shaideh si probabil ca are un dosar frumusel la sertar ceea ce-l va face obedient ordinelor baietilor cu epoleti;
2 – sa creeze putina diversiune si instabilitate guvernamentala pentru a slabi presiunea din zona justitiei si a noilor legi care au potential de ingradire a „libertatii” de manevra a statului din umbra. Este greu de crezut insa ca, odata creat, un colos cu o asemenea forta si determinare va mai putea fi oprit cumva.

Ne apropiem asadar de minunata lume noua. Acum incepe de fapt adevaratul comunism. Din pacate noi, tovarasii, nu reactionam de niciun fel. Vom fi vinovati pentru asta in fata urmasilor si a lui Dumnezeu.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

  1. Astfel de stiri merita prezentate daca au o conotatie duhovniceasca. OrtodoxINFO, nu?

    Din punctul meu de vedere statul paralel a mai repurtat un succes. Din fericire doar partial si mult mai mic decat isi propusesera:
    1 – sa controleze banii europeni si sa gestioneze marea imparteala de la Min Dezvoltarii – acolo a ajuns un semimafiot care profesional este mult mai slab decat Shaideh si probabil ca are un dosar frumusel la sertar ceea ce-l va face obedient ordinelor baietilor cu epoleti;
    2 – sa creeze putina diversiune si instabilitate guvernamentala pentru a slabi presiunea din zona justitiei si a noilor legi care au potential de ingradire a “libertatii” de manevra a statului din umbra. Este greu de crezut insa ca, odata creat, un colos cu o asemenea forta si determinare va mai putea fi oprit cumva.

    Ne apropiem asadar de minunata lume noua. Acum incepe de fapt adevaratul comunism. Din pacate noi, tovarasii, nu reactionam de niciun fel. Vom fi vinovati pentru asta in fata urmasilor si a lui Dumnezeu.

    1. Asa este Stan. Foarte bine observat. Vom include comentariul tau la Nota OrtodoxINFO. Uneori, din lipsa de oameni si timp, ne rezumam doar la informare – ca totusi vizitatorii nostri sa stie si ce se mai in tara/ lumea asta.

          1. Informatia are sens. Este logica prezentarea. Noul ministru este un om destept si capabil iar sansele ca sa fi scapat din zona serviciilor sunt extrem de mici. Era o vreme cand TOTI sefii de promotie intrau sub diverse forme in colaborarea cu securitatea. Acesti oameni NU SCAPAU. El a fost apropiat si de Ilie Ceausescu. N-avea cum sa ramana in exterior.

            Iar acum serviciile noastre sunt globaliste si subordonate americanilor care sunt pumnul armat al … altora ce TREBUIE sa conduca lumea. Vax albina interes national – vedeti si link-ul cu redeventele.

            Despre ce vorbim?

            PS – dragul de SOROS va ridica lumea in picioare la propriu. Sa vedeti de acum in colo manifestatii, catalonii, “libertati”, #rezistente si tot tacamul: http://www.flux24.ro/soros-transfera-18-miliarde-de-dolari-catre-fundatia-pentru-o-societate-deschisa/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button