Adrian Streinu Cercel a ieșit de la naftalină: Nu există VACCINURI mai BUNE sau mai PROASTE, toate sunt la FEL

Oct 10, 2017 3111 4 goo.gl/qdejkY

Gripa este boala imprevizibilă de la un sezon la altul. Despre gripă se spunea în popor că se vindecă cu medicamente în 7 zile, iar fără tratament, într-o săptămână. Lucrurile nu sunt așa de simple, pentru că sute de oameni fac forme severe de gripă și ajung la spital, iar mulți dintre aceștia mor anual din cauza complicațiilor, spune profesorul Adrian Streinu Cercel , managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, într-un interviu pentru Libertatea.

”Sezonul gripal își arată agresivitatea în funcție de numărul persoanelor care înțeleg să se vaccineze. Cu cât se vaccinează mai multe persoane, cu atât situația este mai favorabilă omenirii. Cu cât se vaccinează mai puține, cu atât virusul gripal are posibilitatea să se extindă și să dea inclusiv forme severe și chiar letale”, spune profesorul Adrian Streinu Cercel.

Gripa, boala imprevizibilă de la un sezon la altul

Evoluția gripei nu poate fi anticipată, nu se poate ști dinainte câte cazuri vor fi într-un sezon și nici dacă boala va fi mai agresivă decât în anii anteriori.

”Anul trecut, ne-am așteptat ca multe infecții să fie date de virusul gripal A și, în realitate, mai mult de 60% dintre infecții au fost date de virusul gripal B. Și, mai mult decât atât, acest virusul gripal B a atras după sine o multitudine de encefalite și unele au rămas cu sechele”, spune managerul Institutului ”Matei Balș”.

În opinia medicului, singura modalitate de a lupta împotriva unei epidemii gripale este prin vaccinare.

”Lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să se vaccineze. În urmă cu câțiva ani, Comitetul Național de Vaccinologie a emis o formulă prin care se recomandă ca vaccinarea să fie făcută cu vaccinul care are cel mai mare număr de antigene. Pe baza acestei hotărâri, ar fi de preferat să se meargă cu vaccinul patru valent. Dacă nu este patru valent, să se meargă cu trei valent, acesta asigură principalele virusuri care sunt în circulație”, explică Streinu Cercel.

Diferența între răceală și gripă este foarte mare

Pentru a evita confuzia dintre răceală și gripă, medicul a explicat că răceala este dată de vreo 300 de virusuri respiratorii, altele decât cel gripal

”Virusul gripal dă o singură boală, gripa. Pentru gripă avem tratament, pentru viroze este cel standard, paracetamol, vin fiert. Dar debutul este total diferit. În gripă sunt durere de cap, dureri de ochi, bolnavul simte globii oculari undeva în fundul capului, în ceafă. Are o stare general proastă, îl dor mușchii, articulațiile, se simte ca și cum ar fi bătut. Face febră, dar nu strănută, nu tușește. Simptomele respiratorii apar cam după 24-48 de ore de la debutul acesta al bolii, cu febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, poate să fie chiar și diareea prezentă”, explică medicul care sunt diferențele dintre cele două boli.

Dacă ai gripă, trebuie să stai acasă, ca să nu îi îmbolnăvești și pe ceilalți

Adrian Streinu Cercel spune că persoanele care au gripă trebuie să stea acasă.

”Să se izoleze, să anunțe medicul de familie și să primească medicația, apoi să anunțe șeful că rămâne acasă, pentru că are gripă. Pentru că, dacă va spune, lasă, că nu mă omoară pe mine gripa, se urcă în tramvai, se urcă în autobuz, în metrou, nu face decât să împrăștie în jur. Noi suntem protejați dacă distanța între noi este peste 2 metri. Am stănutat, virusul s-a împrăștiat în jur”, explică profesorul Streinu Cercel.

Antibioticul nu ajută în gripă, virusul gripal nu este sensibil la acest tip de tratament.

”Este o mare greșală să dai antibiotic. Pentru că în momentul în care ai dat antibiotic, faci deja o condiție de imunodepresie dată de virusul gripal, adică o scădere a apărării locale la nivel de mucoasă. În acel moment, dacă dai antibiotic, sunt distruși germenii care ne protejează și deci nu facem altceva decât să generăm locuri libere unor germeni oportuniști, care pot să vină și să se aciuiască. În mod obișnuit, avem pe noi și în noi de zece ori mai multe bacterii decât celulele noastre umane, iar aceste bacterii sunt scutul nostru de apărare, pe care noi nu trebuie să îl distrugem. Cu antibiotic nesăbuit nu facem decât să aducem un factor de scădere a apărării locale la nivel de mucosă și tegumente”, mai spune doctorul.

Nu există vaccinuri mai bune sau mai proaste, toate sunt la fel

Profesorul Adrian Streinu Cercel spune că tulpinile din vaccin nu sunt introduse aleator, ci după ce se face o verificare la nivel planetar, atât pentru Emisfera Nordică, cât și pentru Emisfera Sudică, iar această monitorizare a circulației virusurilor gripale este făcută de Organizația Mondială a Sănătății.

”OMS anunță, spre sfârșitul lunii martie a fiecărui an, formula vaccinului pentru sezonul următor. Astfel, fiecare producător de vaccin antigripal primește formula pe care trebuie s-o folosescă în vederea sintetizării și fabricării vaccinului. Ca atare, toate vaccinurile sunt la fel, nu există vaccinuri mai bune sau mai proaste. Atât timp cât se urmăresc toți pașii tehnologici, practic aceste vaccinuri sunt cele care generează imunitate, care generează o reacție de apărare din partea organismului și acei anticorpi care apar în urma vaccinării sunt cei care ne protejează de formele severe și respectiv de formele mortale”, mai spune profesorul.

Persoanele alergice la ou nu se pot vaccina, pot face șoc anafilactic

Adrian Streinu Cercel atenționează că persoanele alergice la ou nu se pot vaccina, pentru că pot face șoc anafilactic.

”Pot fi folosite ambele vaccinuri, tri sau tetra valent, nu există restricții.Nu sunt diferențe din acest punct de vedere. Singura diferență este alergia la ou”, explică medicul.

Persoanele care prezintă risc să se îmbolnăvească se pot vaccina antigripal gratuit.

”Diabetul este o boală debilitantă și care induce scăderea imunității și, recte, a apărării generale. Cei cu afecțiuni cronice pulmonare, bronhopenumopatie cronică obstructivă sunt la risc să facă forme severe, pentru că acest virus gripal, printre altele, asociază și bronhospasm. Vă dați seama că o persoană care are deja o afecțiune care generează bronhospasm, cum ar fi astmul pulmonar, mai vine și virusul gripal, bine nu o să-i fie. Și atunci este preferabil să fie vaccinate. Persoanele cardiovasculare sunt la risc. De ce sunt la risc? Persoana cu cardiopatie ischemică, adică sângele care ajunge prin artere coronare la inimă nu este suficient în mod standard, în momentul în care face febră – și știm că gripa dă febră mare, 39-40 de grade -, acea pompă care se cheamă inimă trebuie să intre în funcțiune și să bată mult mai repede ca să permită răcirea organismului. Dacă inima are un aport scăzut de oxigen, acea personă este la risc să facă infarct miocardic. Ne vaccinăm, scoatem din funcție un astfel de risc potential”, explică Adrian Streinu Cercel.

Alte persoane la risc sunt femeile gravide, personalul medical și persoanele obeze.

”Personalul medical este în mod constant la risc. Nu poate să stea constant cu mască pe față. Neputând face acest lucru, pentru că nu este funcțional, cealaltă soluție este să se vaccineze. În Institutul Matei Balș, tot personalul se vaccinează în fiecare an”, precizează medicul.

El spune că în pandemia de gripă a recomandat vaccinarea obligatorie a personalului medical, dar i s-a spus că nu se poate face acest lucru obligatoriu. Ulterior, Centers for Disease (CDC) Atlanta a transmis un comunicat prin care spunea că gestul personalului medical care nu înțelege să se vaccineze împotriva virusului gripal este similar cu al celor intră în sala de operație fără să se spele pe mâini. ”Ce vreți mai clar? Trebuia să o spună CDC Atlanta, nu Adrian Streinu Cercel”, mai spune medicul.

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
4 Comentarii la “Adrian Streinu Cercel a ieșit de la naftalină: Nu există VACCINURI mai BUNE sau mai PROASTE, toate sunt la FEL”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. isa
    # 10 octombrie 2017 at 11:58

    Cu raposatul POLIDIN, in 2-3 zile erai pe picioare!!! Se facea o serie de 5 injectii, cate una pe zi. Si mai o chestiune: daca faci gripa, apoi vreo 5 ani de zile nu mai ai treaba cu ea. Am avut ocazia sa vad diferentele de manifestare a gripei la persoane sedentare, fata de o persoana care a desfasurat activitate fizica constanta, in aer liber, pe o perioada indelungata, inclusiv in anotimpul rece. Mai este nevoie sa spun ca ultima a avut o perioada de rau de doar 4 zile si fara complicatii pulmonare (pneumonie interstitiala)?

  2. Adi
    # 10 octombrie 2017 at 19:43

    Adrian Cercel Streinu e strain de adevar.

  3. Cosmin
    # 10 octombrie 2017 at 23:08

    In bezna mintii sale, spune un mare adevar: „vaccinurile sunt toate la fel.”

    Atentie cei ce va mintiti pe sine si va vaccinati copii cu asa zis vaccinuri sigure: NU EXISTA ASA CEVA !

    Toate vaccinurile servesc unui scop, unei agende.

    Asta trebuie sa intelegeti.

  4. catalin_b
    # 12 octombrie 2017 at 22:37

    Dacă am înțeles bine, pe ăsta l-au pus deja la punct Prof. Dr. Vasile Astărăstoaie și, cred, Prof. Dr. Pavel Chirilă, dar se vede treaba că se face că n-aude și nici de vreun dialog lămuritor cu acești doi specialiști cu același rang universitar ca și el nu vrea să știe, ceea ce îi descalifică din punct de vedere științific pe el și pe toți ceilalți specialiști cu aceeași atitudine ca și el, fiindcă nu vor să țină seama de părerile colegilor lor de breaslă și nu caută adevărul care se poate afla numai după ce se rezolvă antagonismul în care se află lumea științifică medicală pe tema vaccinurilor. Cu adevărat, pentru atitudinea lui refractară la a căuta consensul cu omologii lui de aceeași specializare, acest Adrian Streinu Cercel este o nulitate din punct de vedere științific, la fel cum nulități din punct de vedere politic sunt toți politicienii care își bazează sprijinul pentru legea vaccinării obligatorii pe mărturia numai a categoriei de nulități științifice medicale precum cea amintită, nevrând să vadă disensiunea din lumea medicală în privința vaccinurilor și nevrând să aștepte clarificarea adevărului științific în privința vaccinurilor, care implică cel puțin existența consensului lumii științifice medicale, nicidecum conflictul actual. Nulități sunt toți aceștia! Nulități și criminali nevrednici!

Scrie un comentariu