PERICOL pentru BASARABIA. Tensiunile cresc la granița de est a României. Cazacii SE PREGĂTESC de RĂZBOI cu Republica Moldova

Oct 9, 2017 20187 3 goo.gl/mR4Aqj

Consiliul atamanilor de cazaci de la Marea Neagră a anunțat că sunt pregătiți să apere prin toate metodele posibile statalitatea Transnistriei, amenințată de agresiunea Republicii Moldova, susținută de SUA, UE și NATO.

Cazacii de la Marea Neagră sunt deranjați de inițiativa Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse din Transnistria, precum și de inițiativa de a modifica actualul format de menținere a păcii în unul civil.

Potrivit lor, acești pași ai Chișinăului au menirea de a „crea o situație de destabilizare în Transnistria cu suportul Statelor Unite ale Americii, țărilor europene și NATO. Republica Moldova pune presiuni economice, politice și informaționale”.

„Trupele de cazaci sunt gata, apelând la toate resursele și metodele, să insiste la proclamarea independenței Transnistriei și a păcii în republică. Fiind apărătorii statalității Transnistriei, cazacii apreciază eforturile președintelui Vadim Krasnoselski, îndreptate spre soluționarea situație create în jurul republicii nistrene.

Sprijin în totalitate inițiativa privind Transnistria – parte a ONU și suntem pregătiți să o apărăm. Considerăm că este inadmisibilă modificarea formatului de menținere a păcii și retragerea trupelor de pacificare și GOTR din Transnistria”, transmit reprezentanții consiliului trupelor de cazaci.

Cazacii protestează cu vehemență împotriva măsurilor „distructive” ale conducerii Republicii Moldova și cer păstrarea actualului format de menținere a păcii.

Amintim că câteva trupe de cazaci veniți din Federația Rusă au luptat de partea armatei ruse și forțelor separatiste transnistrene în războiul moldo-rus de la Nistru din 1992.

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
3 Comentarii la “PERICOL pentru BASARABIA. Tensiunile cresc la granița de est a României. Cazacii SE PREGĂTESC de RĂZBOI cu Republica Moldova”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Ionut
    # 9 octombrie 2017 at 20:34

    Ce-ati patit, baieti? Sunteti in pana de votca si ati intrat in sevraj?

  2. kosk
    # 9 octombrie 2017 at 22:55

    comentariu pentru cei cu minime cunostiinte de istorie

    Transnistria NU e teritoriu istoric Romanesc (Prima Unire a lui Mihai Viteazul apoi a doua NU au inclus Transnistria in Romania Mare. noi avem probleme cu Teritoriile Romanesti istorice anexate de fosta RSS Ukraineana si atat. rusii ocupa doar un oras Istoric Romanesc (Tighina) sa se retraga de acolo si sa se spele pe cap cu „transnistria”, punct

    • Ionut
      # 10 octombrie 2017 at 9:16

      Si asta este adevarat, dar conform recensamantului din 1989, Transnistria avea o populatie formata din 39,9% „moldoveni”, 28,3% ucraineni, 25.4% rusi. In 2004 s-a constatat populatia a scazut cu 150.000 de locuitori, (aproape un sfert din cat erau), si mai erau cam 32% „moldoveni”.
      Pana una-alta, avand in vedere si faptul ca sunt sanse foarte slabe ca Romania (sau R.Moldova) sa recupereze Sudul Basarabiei sau Nordul Bucovinei, si avand in vedere ca Transnistria a facut si face parte din teritoriul recunoscut international al R. Moldova, rusii sa faca bine SA SE CARE de acolo.
      Comportamentul lor, al mercenarilor care ii sustin si al „sobolanilor” de la Tiraspol e intolerabil.
      Sper sa apuc ziua cand o sa fie demolata statuia lui Lenin si cand tricolorul o sa ia locul carpei cu secera si ciocanul o sa fie coborata.

Scrie un comentariu