Un medic din districtul Montgomery, Pensylvania, a fost găsit mort într-o zonă montană în apropierea unui drum, miercuri dimineață. Dr. Peter Cianfrani avea 70 de ani și era îndrăgit de mulți dintre pacienții săi. Trupul său a fost găsit în apropierea districtului Perkiomen Trail, din Mongomery County. Nu a fost descoperită cauza decesului, spune poliția, nici nu se urmăresc piste false.
Medicul a fost dat dispărut marți, după care s-a purces la căutarea sa. Apoi, poliția i-a identificat mașina în apropierea unui drum, după care s-a pornit la căutarea sa. Cianfrani are 40 de ani de experiență medicală în conducerea Pennsburg Family Practice. A absolvit colegiul Jefferson Medical College în Philadelphia 1974.
Unul din pacienții săi, conform Neon Nettle, îl numea pe Cianfrani „unul din băieții buni” pentru sfaturile sale împotriva vaccinurilor antigripale.
„Mi-a avertizat familia că vaccinurile antigripale sunt periculoase și că trebuie să le evităm, ne-a spus la prima întâlnire. Am știut atunci că este unul din medicii buni. Ce știri triste.”
Conform aceluiași raport, o asistentă spue:
„L-am îndrăgit … era medicul meu de 20 de ani, întotdeauna fermecător și iubitor. Gândurile mele se îndreaptă către familie și staff-ul său din cadrul Pennsburg Family Practice, mulți dintre ei i-au fost alături pentru mulți ani.”
NOTĂ IMPORTANTĂ: Dr. Tenpenny tocmai a lansat cea mai recentă carte electronică. PROVOCÂND TEORIA VACCINĂRII. Îi încurajăm pe toți să se alăture buletinului informativ Vaxxter și să obțină copia GRATUITĂ înainte de a dispărea.
Nu este singurul pe care l-au îndepărtat:
- Ann Boroch, terapeută ANTI-VACCIN a fost găsită spânzurată în garaj
- Încă un MEDIC holistic ÎMPUȘCAT MORTAL în Colorado deoarece își desfășura activitatea în afara influenței BIG PHARMA
- L-AU SINUCIS SI PE ASTA: Cunoscutul doctor Jeff Bradstreet zicea de VACCIN = AUTISM …
- LISTA ASASINATE. „Teoria conspiratiei” le-a fost fatala
Citiți vă rog și:
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Bietul om
ACTUALIZAT: Mai avem nevoie de EDITORI și ȘTIRIȘTI pentru PORTALUL OrtodoxInfo
http://ortodoxinfo.ro/2017/10/02/mai-avem-nevoie-de-editori-si-stiristi-pentru-portalul-ortodoxinfo/
Cei care doriți să vă implicați, vă rugăm, dați un semn la rubrica de comenatarii sau la adresa de e-mail [email protected]
Doamne ajută!
din Protocoalele înțelepților Sionului:
Statele de astăzi au o mare putere creatoare: presa. Rolul presei e de a arăta nemulţumirile aşa zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţă plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le da un glas.
Presa întrupează libertatea cuvântului. Dar statele nu au ştiut întrebuinţa această putere şi ea a căzut în mâinile noastre.
…
Administratorii, aleşi din public de către noi, dintre creştinii cei mai slugarnici, nu vor fi oameni pregătiţi pentru administraţia ţării. În acest chip vor deveni uşor nişte păpuşi trase de aţă de către înţelepţii şi genialii noştri sfetnici de către specialiştii noştri, crescuţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi.
Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele trebuincioase administrării, din planurile noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor însemnate.
Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea noi n-avem să ne orientăm după ei; lasă-i să-şi mai petreacă încă câtva timp, să se mai hrănească cu nădejdi şi cu noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţămintele ştiinţei, născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi spiritele în direcţia care ne e trebuincioasă nouă.