X

CATALONIA, agendă INDEPLINITA. Premierul Carles Puigdemont proclamă VICTORIA secesioniștilor

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunțat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunțat în favoarea independenței față de Spania în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi, relatează site-ul publicației El Pais. 

 

Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului Cataloniei, a precizat că 2.262.424 de voturi au fost numărate în total.

 

2.020.144 (90,09%) de participanți la referendum au votat “Da” la întrebarea privind independența față de Spania, 176.565 (7,87%) au votat “Nu”, 45.586 (2,03%) de buletine de vot au fost neștampilate, iar 20.129 (0,89%) de voturi au fost declarate nule.

 

Executivul regional al Cataloniei a mai precizat că alte aproximativ 770.000 de persoane nu au putut să voteze, întrucât secțiile de votare din școlile aferente zonelor în care se aflau au fost închise.

 

“Vom pune în aplicare mandatul democratic pe care l-am primit astăzi din partea cetățenilor”, a precizat Oriol Junqueras, vicepreședintele regiunii autonome Catalonia.

Guvernul regional a precizat că aproximativ 15.000 de voturi urmează să mai fie contorizate. Prezența la referendum este de aproximativ 42.3%, în condițiile în care sunt 5,34 milioane de persoane cu drept de vot în Catalonia.

 

Peste 40 de sindicate și asociații din Catalonia fac demersuri pentru o grevă la nivel regional în cursul zilei de marți, în semn de protest față de represiunea majoră din partea poliției la referendumul de independență.

 

Cele mai importante sindicate din Spania condamnă “încălcarea gravă a drepturilor și libertăților” cetățenilor Cataloniei în cursul zilei de 1 octombrie.
Guvernul Cataloniei a anunțat organizarea unei ședințe extraordinare pentru luni, de la ora locală 10.30 (11.30, ora României), pentru a studia rezultatele referendumului de independență și pentru a decide acțiunile următoare.

 

“Este impresionant răspunsul cetățenilor. Legitimitate și demnitate!”, a reacționat Carles Puigdemont, șeful executivului Cataloniei, prin intermediul contului de Twitter.
Ministrul catalan pentru Afaceri Externe, Raul Romeva, a declarat că “toată lumea a văzut pe de o parte violență și rușine, iar pe de altă parte democrație și demnitate”.

 

“Europa trebuie să aleagă între rușine sau demnitate, violență sau democrație. Începem să analizăm toate faptele de astăzi și așteptăm un răspuns”, a spus Romeva.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

  1. https://www.gatestoneinstitute.org/3393/catalonia-islamic-republic
    Este un articol in limba engleza, din anul …2012, care analizeaza cu luciditate ceea ce se intampla astazi. Introducerea spune asa:
    “Toți vom vota pentru partidele islamice, pentru că nu credem în stânga și în dreapta. Acest lucru ne va face să câștigăm consiliile locale și, pe măsură ce începem să acumulăm putere în regiunea autonoma catalană, Islamul va începe să fie pus în aplicare”. – Abdelwahab Houzi, predicator Salafist, Lleida.

    Ca urmare a imigrației în masă din țările musulmane, care a început în anii 1980, Catalonia a devenit “un centru mediteranean de mare importanta pentru islamiști radicali”, iar Statele Unite au propus chiar înființarea unui centru de informații la Consulatul SUA din Barcelona pentru a contracara amenințarea în creștere, conform telegramelor diplomatice americane, obținute de Wikileaks și publicate de ziarul El País din Madrid.

  2. se pare ca Puigdemont asta e “ortodox” in urma casatoriei cu o romanca citez din la vanguardia si wiki “casatorit in rit ortodox in Moldova”. am pus ghilimele stiti de ce..

    1. E doar o speculatie. Nici macar secuii nu-si doresc independenta, fiindca ar fi destul de complicat sa se descurce in situatia asta.

  3. Referendumul a avut o prezenta sub 50%.
    Nenea asta e casatorit cu o romanca, intr-adevar, dar care, cred eu, ar fi trebuit sa-si tempereze sotul.
    Oricare ar fi problemele din Catalonia, cred ca ar putea fi discutate cu guvernul central, nu cred ca independenta le rezolva.
    Este foarte ciudat “trendul” asta european existent de mai bine de 20 de ani. Pe de-o parte unii vor cu tot dinadinsul sa-si declare independenta (a se vedea cazurile Iugoslaviei, Cehoslovaciei, si, mai de curand, ale Scotiei si Cataloniei), pe de alta parte se bulucesc sa intre in UE, deci sa renunte la independenta.
    Dupa parerea mea, liderii astia sunt niste nationalisti de carton pentru ca nationalismul lor se indreapta intr-o singura directie, si anume desprinderea din cadrul statului de care apartin, nu se manifesta si in alte directii (apararea moralei crestine, a traditiilor etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button