Acoperământul Maicii Domnului. Rugăciunea Fecioarei Maria către Mântuitorul. Predica Sf. Teofan Zăvorâtul

Oct 1, 2017 3761 0 goo.gl/jKymy2

De ce sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului

Leon cel Intelept, imparat al Constantinopolului, intr-o duminica, in cadrul unei privegheri care a durat o noapte intreaga in Biserica Vlaherna a Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara, in prima zi a lunii octombrie. Si stand asa inainte multimea poporului, Sfantul Andrei cel nebun pentru Mantuitor, la ora patru a noptii si-a ridicat privirea impreuna cu Fericitul Epifanie, ucenicul sau.

Acestia au vazut-o pe mama pruncului nostru Iisus Hristos stand in Ceruri si rugandu-se pentru toti muritorii. Aceasta stralucea cu lumina si acoperea intreg poporul cu cinstitul sau omofor. Mai mult, aceasta era inconjurata de osti de ingeri si de o multime de sfinti, imbracati in haine albe cu cucernicie in jurul acesteia. Dintre acestia, doi erau mai alesi: Sfantul Ioan inaintemergatorul si Evanghelistul Ioan.

Iar graiul rugaciunii Fecioarei Maria catre Mantuitorul nostru a fost auzit de toti cei prezenti.

„Imparate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine, si cheama in tot locul preasfant numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc il sfinteste, si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine, si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si-i izbaveste din toate nevoile si rautatile”.

„Acopera-ne pe noi cu acoperamantul tau, Preasfanta Fecioara, in ziua rautatilor noastre; acopera-ne in toate zilele noastre, iar mai ales in ziua cea rea cand sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai intru ajutor, si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi intru ascunsul Acoperamantului tau”.

Predica Sf. Teofan Zăvorâtul: Asupra noastră este întins acoperământul ceresc al Sfinților; cum să ne învrednicim de mila lor?

Praznicul Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu descoperă ochilor minții noastre o priveliște nespus de mângâietoare și aducătoare de bucurie! El ne descoperă cerul, iar acolo – pe Stăpâna de Dumnezeu Născătoare, ce mijlocește pentru noi înaintea Domnului și atrage în urma sa, ca să mijlocească în același fel, toată ceata Sfinților, ce sunt puternici prin îndrăznirea către Domnul; iar în urma lor ni-L descoperă pe însuși Domnul tuturor, Ce ia aminte la mijlocirea aceasta și Se lasă înduplecat de ea.

Preaîmbucurător lucru! Căci din această mijlocire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu dimpreună cu Sfinții toți și din înduplecarea Domnului spre milostivire față de noi se alcătuiește asupra noastră acoperământ ceresc de mare milostivire, preaplin de haruri pururea gata să se reverse asupra noastră.

Să luăm aminte la asta, fraților! Acoperământul de care vorbim este întins asupra noastră, și noi ne aflăm sub el fără contenire. Suntem înconjurați de nevoi sufletești și trupești, iar acolo este ajutorul cel de tot felul, binele de tot felul și darul cel de tot felul. Să întindem mâinile și să primim darul, să ne deschidem inimile și gurile și să ne umplem de bunătăți, să strigăm și să atragem ajutorul, însă, oricât ar fi de pregătită pentru noi darea cea de tot felul, trebuie, totuși, să ne pregătim și noi pentru a o atrage și a o primi. Vasul cu care o primim este inima însetată, căutătoare; puterea de atragere este rugăciunea înlăcrimată, care nădăjduiește; mâinile primitoare sunt îndrăznirea fiiască și smerenia. Dacă vom dobândi o asemenea așezare sufletească, va fi între noi și acoperământul ceresc o împărtășire necontenită. Noi vom fi atunci pământ însetat, iar el va fi un nor ce înrourează și alină setea. Și dacă chiar așa ar sta lucrurile, am fi întru totul desăvârșiți și de nimic nu am fi lipsiți. Dar de vreme ce nu suntem desăvârșiți și se ating de noi lipsurile, înseamnă ca lucrurile nu stau așa…

Altfel este de neînțeles cum se face că între noi sunt încă oameni cărora le lipsește ceva, de vreme ce și bunătatea proniatoare ne cuprinde, și mijlocire pentru noi este fără contenire în ceruri, de vreme ce avem îngeri păzitori și Sfinți ale căror nume le purtăm, care mijlocesc pentru noi și ne poartă de grijă?! Nu alta este pricina decât că fie că nu avem în ce primi darul ceresc, fie că n-avem cu ce, fie că n-avem… pentru ce. O să vă lămuresc fenomenul acesta – duhovnicesc – cu ajutorul fenomenelor ce se văd. Când se adună pe cer nori și-l acoperă, ei sunt plini de ceea ce se numește electricitate. Electricitatea este iubitoare de împărtășire și, îndată ce află un loc gata să o primească, iese și petrece în chip vădit atât acolo, în cer, cât și aici, pe pământ. O atrag obiectele înalte, ascuțite, curate; o conduc umezeala, mișcarea aerului. Când așa ceva se află între lucrurile pământești într-o măsură atât de mare încât este în stare să o atragă, ea se coboară pe pământ; când nu găsește așa ceva, nu se pogoară, iar norii trec fără urmări. La fel se întâmplă și în viața duhovnicească.

Acoperământul ceresc este întins, ca un nor, deasupra noastră și este plin de bunătățile cerești – iubitoare de împărtășire, gata să se pogoare îndată ce sunt între noi oameni care le atrag și sunt în stare să le primească, adică oameni care prin însușirile lor duhovnicești se aseamănă obiectelor materiale care atrag din nori electricitatea. Iata aceste însușiri: ce este în lumea materială înălțimea, aceea este în lumea duhovnicească smerenia, pentru că ea este înaltă înaintea Domnului; ce este acolo ascuțimea, aceea este dincolo năzuința spre cer a minții; ce este acolo curăția, aceea este dincolo nefățărnicia doririi de lucrurile cerești; ce este acolo curgerea aerului, aceea este dincolo mișcarea sfintelor gânduri și simțăminte; ce este acolo umezeala, aceea este dincolo inima înfrântă și înlăcrimata; ce este acolo căldura, aceea este aici arderea duhului încălzit prin rugăciunea cea cu nădejde. Cine este plin de aceste simțăminte și așezări sufletești nu are cum să nu atragă din acoperământul ceresc întins asupra noastră harul dorit și căutat. Cereți, și se va da vouă; căutați, și veți afla; bateți, și vi se va deschide (Mt. 7, 7).

Așa s-a și întâmplat întotdeauna când fie un sobor întreg de oameni, fie o singură persoană, simțind, o nevoie duhovnicească sau trupească, se întorceau cu smerenie către Dumnezeu prin rugăciunea cea cu lacrimi, cu frângere de inimă, cu nădejde neobosită: ajutorul și ocrotirea cerească nu zăboveau să vină. Dacă vor hotarî post, se vor aduna cu toții în biserică, se vor ruga zi și noapte, vor fi auziți; sau dacă se va închide cineva în odaia sa, va aprinde candela și va începe să strige către Cel darnic în îndurări: „O, Doamne, mântuieș-te! Stăpână, ajută!”, ajutorul vine. La privegheri, când în vremea litiei se cântă de multe ori: Doamne, miluiește, asta vine din faptul că atunci când poporul era în nevoi toți cădeau cu fața la pământ și strigau fără încetare, cu lacrimi: Doamne, miluiește! – și nu voiau să se ridice, din pricina puterii și a căldurii cu care alergau la Domnul plini de nădejde. Tocmai când oamenii strigau cu durere se face vădit acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și orice alt ajutor dat poporului său cuiva anume prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sau prin alți Sfinți are loc numai în astfel de condiții.

Așadar, pentru a primi har de Sus, trebuie să cădem cu smerenie și să strigăm cu durere. Nimic nu ne lipsește de ajutorul ceresc cum ne lipsește nădăjduirea în sine, în oameni și în situația prielnică dinafară. Toate acestea și cele de acest fel duc la uitarea de Dumnezeu și dau mărturie despre ea. Oricând cel pe care l-a lovit boala uitării de Dumnezeu întreprinde ceva, el se sprijină pe mijloacele pe care le presupune a fi în el însuși; dacă este supus vreunei nevoi, se așteaptă să iasă din ea prin ajutoarele pe care le vede în jurul său, iar către Dumnezeu nu se întoarce pentru a cere de la El. Nu-l veți vedea nici în biserică, nici acasă la rugăciune. Iar de vreme ce așa stau lucrurile, ce ajutor să aștepte de Sus? Și atunci, rămâne în seama sa și a mijloacelor proprii. Iar omul ce este, și ce este tot ce poate el avea? Trestie frântă, iarbă, abur. A trăi nădăjduind doar în sine este ca și cum ai umbla prin loc mocirlos. Tot timpul te vei cufunda în smârcul potrivniciilor și al piedicilor, care te împotmolesc și nu te lasă să te miști înainte. În schimb, pe cel ce nădăjduiește în Domnul mila îl va întâmpina, milă al cărei semn este sporul cel bun și grabnicul ajutor în toate.

Ca să se întâmple așa însă trebuie să aprindem scânteia așezărilor sufletești care atrag acoperământul ceresc nu numai atunci când ne ajunge vreo nevoie sau vreun necaz, ci să le avem totdeauna în inimă, ca să ne și aflăm tot timpul sub acest acoperământ. Acasă trebuie să ne rugăm dimineața și seara, și în felul acesta să ne îndreptăm mintea cât mai des spre Domnul și spre toți Sfinții, să mergem la biserică oricând putem, mai ales duminicile și praznicele, să postim miercurile și vinerile, și cu atât mai mult să ținem toate posturile cele mari, iar totodată să împlinim celelalte rânduieli bisericești. Prin toate acestea mărturisim că nu ne încredem în noi înșine, ci așteptăm totul de la Cer – de la Domnul -, și toate acestea au fost rânduite ca să stârnim și să întărim o așezare sufletească de acest fel. Cine acasă nu se roagă și la biserică nu merge înseamnă că nu simte nevoie de acoperământul ceresc; de vreme ce nu simte nevoia lui, nu îl caută; de vreme ce nu îl caută, se lipsește de el. Cu cât sunt mai mulți oamenii de felul acesta, cu atât este mai rău pentru casă, pentru oraș și pentru sat, pentru județ și pentru stat, deoarece cu cât sunt mai mulți aceștia, cu atât se împuținează acoperământul ceresc sau chiar se îndepărtează de la locurile cu pricina. Unde sunt pustii bisericile și poporul începe să se înstrăineze de Biserică si de tot ce este bisericesc, acolo te poți aștepta fie la o grabnică învățătură de minte prin necazuri, fie la o desăvârșită părăsire de către Dumnezeu. Izbăvește-ne, Doamne, de acest lucru!

 Predici – Sf. Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia, 2009

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
Scrie un comentariu