Luni seara, în curtea Schitului Rădeni, a parcat o mașină de la Mănăstirea Petru Vodă, care l-a debarcat, cu bagaje cu tot, pe monahul Sava Vulpe, în vârstă de peste 60 de ani, imobilizat într-un cărucior cu rotile, ca urmare a evoluției unei poliomelite pe care a contactat-o la vârsta de doi ani.
Motivul acestei decizii: în urmă cu mai bine de o săptămână, monahul Sava a difuzat prin mănăstire câteva foi volante în care se făcea o informare sumară cu privire la evenimentele legate de pseudo-sinodul din Creta, de anul trecut.
Din spusele monahului, starețul mănăstirii l-ar fi întrebat dacă are binecuvântare să împrăștie aceste foi volante, iar când acesta i-a spus că nu, l-a somat ca în câteva zile să își facă bagajul și să plece din mănăstire. Destinația – Schitul Rădeni. Perioada de canon – nelimitată.
Analizând, din relatarea părintelui Sava, pe care o puteți asculta integral în materialul ce însoțește această prezentare, modul în care au decurs lucrurile, se trag următoarele concluzii:
-
Monahul Sava era călugăr de 15 ani în Mănăstirea Petru Vodă, fiind tuns în monahism cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, și nu a avut abateri disciplinare anterioare.
-
Deși preocupat de propria mântuire și îngrijorat de situația legată de sinodul din Creta, nu și-a pus problema asumării întreruperii comuniunii bisericești și a plecării din mănăstirea de metanie, dată fiind condiția sa fizică.
-
A continuat să participe la toate slujbele din mănăstire și nu a întrerupt pomenirea ierarhului, nici comuniunea cu obștea.
-
S-a făcut “vinovat” de distribuirea, în câteva exemplare, a unui pliant de informare legat de sinodul din Creta.
-
A fost alungat din mănăstire, printr-o decizie arbitrară a starețului mănăstirii, fiind la prima sa abatere, fără a primi o sancțiune prealabilă, menită să conducă la îndreptarea sa, fără nicio judecată a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii sau a Consiliului de Judecată, fără nicio decizie semnată și aprobată de sectorul Exarhat la Arhiepiscopiei Iașilor. Art. 38, lit. e) din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale prevede: “Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-l va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povățuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată, pentru a se pronunța conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art. 117 și urm. din acest Regulament”.
-
Fără nicio grijă din partea stăreției pentru mântuirea sufletului său, părintele Sava a fost trimis la un schit despre care propaganda oficială a MMB afirmă, la unison cu conducerea Mănăstirii Petru Vodă, că s-ar afla „în afara Bisericii” și ar fi “schismatic”.
-
În adoptarea acestei decizii, nu s-a ținut seama în niciun fel de cei 15 ani de participare la viața monahală a obștii, de vârsta și de suferința fizică a părintelui Sava.
-
Trimițându-l la Rădeni, starețul Mănăstirii Petru Vodă a stabilit un precedent în Biserica Ortodoxă Română, transformându-l pe părintele Sava Vulpe în primul monah silit de către starețul său să întrerupă pomenirea ierarhului care a semnat documentele sinodului din Creta.
-
Pe linia “teologumenelor” specifice Mănăstirii Petru Vodă de după plecarea la Domnul a Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton ar fi afirmat că ierarhul va plăti pentru păcatul de a fi semnat în Creta, dar că mănăstirea Petru Vodă este în deplină ortodoxie, în ciuda faptului că, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, “Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor care aparțin canonic de jurisdicția sa”, un principiu reflectat fidel de art. 75 din Statutul de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomenirea ierarhului la slujbe înseamnă părtășie la învățătura pe care acesta o propovăduiește.
Această întâmplare greu de înțeles aruncă, dacă mai era nevoie, o lumină și asupra pretenției unora de a întrerupe pomenirea ierarhului, dar de a păstra comuniunea cu acesta și cu cei ce îl pomenesc, o contradicție în termeni, în realitate, deoarece întreruperea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii cu cel părtaș la erezie și cu cei care îl pomenesc la slujbe și sunt în comuniune directă cu el. Starețul Mănăstirii Petru Vodă le arată acelora cât de dispuși sunt preoții și ieromonahii care continuă să-și pomenească ierarhii participanți la sinodul din Creta sau susținători, într-un fel sau altul, ai deciziilor acestuia de a fi în comuniune chiar și cu cei care au obiecții măcar cu privire la sinodul din Creta, ca să nu mai vorbim de cei ce au întrerupt deja pomenirea ierarhului.
Părintele Pamvo Jugănaru l-a primit cu dragoste pe Părintele Sava Vulpe în micuța comunitate monahală de la Rădeni și l-a ajutat să se cazeze și să își reia în schit viața și preocupările de monah.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate căci acelora este împărăția cerurilor
https://psnews.ro/ccr-da-o-lovitura-epocala-coalitiei-pentru-familie-pas-esential-catre-parteneriatul-civil-189456/
cancerul satanei occidentale infecteaza in ascuns si biserica ortodoxa romana!rusine!
Pai,pestele nu de la cap se impute?
DUMNEZEU ESTE IUBIRE<LUMINA<PACE<ADEVAR<IERTARE!
Teodot il ridica in slăvi pe Hariton, și ne asigura că nu este așa cum cred alții, ce mai cu alte cuvinte el ,,baga” mîna în foc pt hariton
mai exista acest teohoț? cine-l mai baga in seama, decat o mână de baticoase si niste securisti infiltrati care il tin ocupat?
Va faceti de ras prin acest video, din el reiese foarte limpede cat de dreapta e hotararea Staretului Hariton, monahul Sava cugeta limpede la fel ca cei de la Radeni si era gresit sa-l tina departe de adevarata lui familie duhovniceasca! Dacă nu ar fi fost in același cuget, nu ar fi participat la slujbele de la Radeni!
monahul Sava gandea inca din Petru Voda ca s-au semnat erezii in Creta, iar Hariton l-a ajutat sa devina nepomenitor, cum era si firesc. Aici e lucrarea lui Dumnezeu pentru oamenii cu inima sincera, fara viclesug.. tu nu vezi ce aberatie a zis Haritont? Cum sa crezi ca ierarhul este eretic, iar tu care-l pomenesti tii dreapta credinta? Pe langa ca e un agramat, Haritont e repetent la teologie, cu toti cei din jurul lui, care nu sunt decat masa de manevra.
Părerea mea este că, fără să vrea, Hariton a făcut un lucru bun. Dincolo de făţărnicia lui cu întrebarea despre binecuvântarea pentru a împărţi foi cu informaţii anticreta (dacă ar fi fost informaţii pro-sinod, oare l-ar mai fi întrebat de binecuvântare?), l-a silit pe monahul Sava să facă ceea ce el însuşi trebuia să facă: să se rupă de erezie şi de comuniunea cu ereticii.
Întâmplarea asta cred că ar trebui să le dea serios de gândit celor care continuă să aibă părtăşie cu ereticii ecumenişti, crezându-se ortodocşi: fie vor fi expulzaţi, ca toţi cei eliminaţi din mănăstiri şi din preoţie, fie se vor încadra atât de bine în peisaj încât vor ajunge şi ei să creadă că nu s-a întâmplat nimic grav şi că „sfântul şi marele sinod” a apărat ortodoxia. Cine nu crede că aşa ceva e posibil, să ia aminte că este vădit că pe acest traseu deja au mers unii.
Pe de altă parte, se constată că cei care au ales să slujească demonilor au devenit exclusivişti: nu se mai mulţumesc să primească ceva, ci vor totul. Deşi, după sinod, doar pomenirea ierarhului eretic era sancţionată, fiind îngăduite opiniile anti-sinod, criticile aduse acestuia (ba chiar unii dintre oficiali precizau că există greşeli şi că un viitor sinod le va îndrepta), să se strige nevrednic în biserică etc., acum vedem că este pedepsită cu excluderea orice neconformare la politica ecumenistă a BOR.
Ereticii care au lepădat ascultarea de Hristos pretind ascultare necondiţionată şi fără crâcnire de ei înşişi şi de mamona şi vor ca sufletele turmei să le fie dăruite total.
În timp ce violatorul pedofil pidosnic Onilă e acceptat în continuare în reşedinţa episcopală din Huşi, să-şi continue fărădelegile cunoscute de peste un deceniu, monahii anticretani au fost repede excluşi din mănăstiri, bătuţi sau lăsaţi să moară de foame (cred că doar frica de un scandal mediatic l-a oprit pe stareţul de la Prodromu să meargă până la capăt cu decizia ca monahii antiecumenişti să nu mai primească nici măcar pâine), preoţii nepomenitori de eretici au fost caterisiţi, elevi antisinod au fost eliminaţi din seminar etc.
Deci, pentru bor, este mult mai acceptabil să fii pedofil, violator, sodomit, eretic, hoţ, decât antiecumenist şi anticretan. Asta e Biserica lui Hristos???
asta e Danila SRL, mare arhitect de catedrale… „ziduri, ziduri…” cum zicea P Cleopa
Vrednic este!
http://opaidagogos.blogspot.ro/2017/09/video.html au preluat si grecii interviul cu parintele Sava Vulpe