Părintele Nicolae Steinhardt despre NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci]: Cărturăria erudită cu greu asimilează Evanghelia lui Hristos

Sep 10, 2017 3422 2 goo.gl/mQGGBm
Nicolae Steinhardt | despre NICODIM

„Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi.

Ca pentru o faţă bisericească şi ca pentru un profesionist, atacă nemijlocit partea practică a problemei în cauză; înseşi procedeele şi condiţiile sine quibiis nan ale mântuirii. Tonul e grav, de explicaţii lesnicioase nici pomeneală.

S-ar zice că Domnul urmează preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tălmăceşte (cum mai potrivit nu se poate pentru convorbirea dintre Iisus şi musafirul său nocturn): trag nădejde că nu-s uşor de înţeles, că îţi dai seama -tu, cel căruia mă adresez – de complicaţia şi greutatea subiectului ce abordăm, de încrederea ce-ţi dovedesc expunându-ţi nu gânduri convenţionale în cuvinte oarecare, ci frământările cugetului meu celui mai intim, mai nedesluşit. Aşa şi Mântuitorul nu vrea să-l cruţe pe fariseu, să-l menajeze, să-i îndruge vorbe
degrabă inteligibile, să-l amăgească a crede că-i împărtăşeşte adevăruri simple, să-l cucerească în doi timpi şi trei mişcări.

Semne nu-i va da. Şi-i aplică regula : celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu Se sfieşte a-l ului şi, oricum, nu-şi pierde vremea cu preambule şi pregătiri. Dă brânci unuia care nu ştie a înota şi-l azvârle în apă adâncă.

Parcă mai mult ca oricând Hristos Se învăluie în negură şi în mister, împrejurul Lui numai nori, apă întunecoasă şi cărbuni de foc, aidoma ca în Psalmul 17 al craiului David. Atât sunt de nepătrunse şi de zguduitoare cele pe care îi este dat lui Nicodim să le asculte.

Şi bietul om, învăţat şi doctor ce se afla, prea puţin pricepe. Iar de reacţionat reacţionează aidoma celui mai neştiutor ins şi pune întrebări vrednice de un tinerel naiv sau de chip fără de carte şi maliţie, unul dintre acei săraci cu duhul care sfinţesc locul unde hălăduiesc însă nu au nici un soi de acces la viata spirituală. Căci voitei obscurităţi a Domnului, metodei de şoc -de satori zenist – pe care o foloseşte interlocutorul său, năucitorul cărturar îi opune obiecţii de o elementaritate infantilă şi dând dovadă de o totală obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevărat Domnul a izbutit să Se îmbrace în negură şi taine, cu adevărat Nicodim e ameţit şi pierdut. De unde rezultă două concluzii certe:

a) caracterul extrem de neaşteptat paradoxal şi surprinzător al învăţăturii creştine;

b) imensa dificultate pentru raţiunea comună şi cărturăria erudită de a-şi asimila arcanele acestei învăţături.

Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neînţelegere manifestată de învăţatul fariseu ori infantilismul reacţiei sale: (cum adică? să se nască omul a doua oară şi să intre iarăşi în pântecele maică-si?) Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotrivă, mărturiseşte cu totul altceva: cât de surprinzător, neaşteptat şi paradoxal e creştinismul! (Şi cât de falacioasă, urmare descoperirii manuscriselor de la Qumran, strădania universităţii din Ierusalim şi a rabinatului internaţional de a preface creştinismul într-o oarecare sectă de tip esenian.)

Botezul şi Cuminecătura sunt două soluţii întru totul extraordinare şi aproape de neconceput pentru mintea omenească normală, chiar neprevenită, neostilă, necoruptă. Cu atât mai vârtos vor fi apărut ele aşa unei minţi normale din vremea aeea: la orice nou sistem etic se putea aştepta; dar ca soluţia mântuirii să stea în stropirea cu apă şi în consumarea cărnii şi sângelui unui semen se arată dincolo de capacitatea de raţionalizare a făpturii gînditoare şi peste putinţa ei de a se dezbrăca de idei apriorice.

O doctrină morală, oricât de severă ori de rafinată, nu ar fi stupefiat, nici produs îndepărtarea. Dar naşterea de-a doua din apă şi din duh! Aşa fiind, lui Nicodim – depăşit, iritat, supărat desigur pe sine, prins ca într-o ambuscadă mintală – nu-i rămânea decât refugiul în extrema simplicitate a puterii de judecată, în perplexitate, într-o semiotică strict literală, în agăţarea de semnificant, în refuzul categoric de a trece la înfricoşăto¬rul (prin profunzime şi implicaţii) sens.

Domnul înţelegându-l, nu Se arată, El, surprins de răspunsul oaspetelui: nu Se osteneşte a-i da alte lămuriri, o tot ţine pe linia unui satori necruţător, încredinţându-se bunei voiri, bunei credinţe, bunelor intenţii ale interlocutorului care, negreşit, va sfârşi prin a pricepe.

Ceea ce s-a şi întâmplat. Nicodim va interveni pentru Hristos în faţa arhiereului şi fariseilor (Ioan 7, 51 : „Nu cumva Legea noastră judecă pe om dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut ?”). Va fi, alături de Iosif din Arimateea, unul din acei care vor îngriji de cuviincioasa înmormântare a Domnului, aducând o sută de litre dintr-un amestec de smirnă şi aloe.

Episodul Nicodim este, probabil, dovada cea mai bună a imposibilităţii culturii şi inteligenţei de a constitui singure calea către Hristos. Cultura, inteligenţa ori ştiinţa nu-s piedici, dar nici elemente ajutătoare. Iar cazul în speţă atâta chiar dovedeşte: că mintea şi învăţătura pot să nu stea în calea credinţei. (Odată omul ajuns la credinţă, cunoaşterea şi ascuţimea îi vor fi însă de folos, vor amplifica, adânci şi ageri credinţa).

Momentul Nicodim mai este – în cadrul referatelor evanghelice – şi singurul exemplu al unui fariseu luminat de credinţă. Va fi fost desigur şi pricină de mângâiere şi încredere pentru Domnul. Unul din ai Săi care-L caută, Îl recunoaşte, I se dăruie!

Nicodim e prudent (vine noaptea, intervine procedural), e un iudeu habotnic, e un fariseu, dar nu e orb; îşi dă seama că numai unul care vine de la Dumnezeu poate săvârşi ceea ce face Iisus Nazarineanul. De aceea şi merge la El. Mai târziu va fi mai puţin prudent: va interveni pentru învinuit, iscând supărarea colegilor săi (Ioan 7, 52 : „Nu cumva şi tu eşti din Galileea ?”), va purta de grijă trupului neînsufleţit al Răstignitului (Ioan 19, 39), stârnind fără îndoială mânia aceloraşi.

Nu ştim dacă Nicodim a fost ori ba mucenic. Ştim totuşi că prin el s-a arătat altceva: că, anume, la Hristos au venit nu numai vameşii, desfrânatele, păcătoşii, ci şi cărturarii.

Cazul Nicodim dovedeşte că toţi sunt chemaţi şi toţi primiţi.

Fiecare după măsura şi felul darului, pregătirii, minţii: Nicodim, aşadar, mai cu asprime şi mai cu exigenţă, ca unul învăţat ce este.

Nu numai vameşii, desfrânatele, păcătoşii – ci şi drepţii! Nicodim ni se înfăţişează ca atare, opusul fratelui celui bun din parabola fiului risipitor. Spre deosebire de acela, el – drept, cărturar, curat – intră la ospăţ, nu se sfieşte a se alătura desfrânatelor şi păcătoşilor; nici pic de orgoliu la el.

Nicodim ne oferă tabloul – încântător, consolator, splendid – al cărturarului modest, al fariseului nesigur şi nedelec¬tat de sine. Iată-l acolo, şezând în faţa Domnului, biet vizitator nocturn, oarecum zăpăcit de cele ce aude, înfricoşat neîndoielnic şi de cele ce i se spun şi de perspectiva descoperirii sale de către zeloşii farisei în casa amăgitorului, căznindu-se a înţelege, afurisindu-se probabil pentru răspunsurile neroade ce singur găseşte a formula şi de a căror stupiditate nu se poate să nu-şi fi dat prea bine seama.

Iată-l plin de bunăvoinţă, curiozitate şi incertitudine, de puternica dorinţă de a înţelege şi crede, plin de admiraţie şi simpatie şi veneraţie pentru Cel care-i stă în faţă şi ale Cărui vorbe le ascultă cu nesaţ, parcă şi cu teamă dar şi stăpânit de o nădejde nebună. Cu nădejdea aceea nebună despre care Fr. Mauriac socoteşte că s-ar cădea să ne-o insufle purtarea de pe cruce a tâlharului celui bun: iată-l pe Nicodim, tâlhar în ochii colegilor săi întru fariseism, rostind parcă şi el: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta, pomeneşte-mă şi pe mine, neîndemânatecul întru taine cărturar, neştiutorul întru cele adevărate doctor.

Şi nu numai la lumina acestui biet opaiţ de pe această sărmană masă, ci şi la lumina zilei înfricoşatei Tale judecăţi, pomeneşte-mă alături de toţi cei care de-a lungul vieţii Tale pământeşti Îţi vor fi umplut ori Îţi vor umple sufletul de mângâiere şi duioşie: Prea Curata Maica Ta, iubitul Tău ucenic, înaintemergătorul Tău, Veronica, tâlharul cel bun, aprigul Petru şi toţi ceilalţi şi toate celelalte. Nu ne uita nici pe mine, ori pe Luca, ori şi pe ceilalţi puţini care adeveresc oamenilor că şi cărturarilor le este deschisă calea spre cer.

Nicodim – nădejde nebună a intelectualilor unui sfârşit de veac covârşit de tipărituri, informaţii şi servo-mecanisme, înfometat de credinţă, dibuind în lumea semnificaţiilor şi semnificatelor – urma facerilor Atotţiitorului şi a făgăduinţelor lui Hristos.”

din „Dăruind vei dobândi” , Nicolae Steinhardt despre NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci]

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Părintele Nicolae Steinhardt despre NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci]: Cărturăria erudită cu greu asimilează Evanghelia lui Hristos”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Edy
    # 10 septembrie 2017 at 15:43

    Ajutati-ma! Am aflat despre cip-uri , acte biometrice si in ce vremuri grele traim! Am auzit de profetiile sfintilor parinti despre CNP-uri. Ajutati-ma! Am 12 ani trebuie sa rup certificatul de nastere si celelalte acte. Nu pot ramane cu parinti! Unde sa fug? Daca imi puteti spune prin zona moldovei , zona bacaului o manastire anti cip si anti ecumenista sau daca m-ar gazdui cineva va-s fii recunoscator vesnic! Daca ma intelegeti putem discuta in continuare pe email-ul meu [email protected] Multumesc!

    • redactor
      # 10 septembrie 2017 at 19:28

      Nu rupe niciun certificat de nastere… Nu trebuie exagerat… Marii duhovnici spuneau sa nu primim noile acte, cu cipuri… E prea tarziu sa luptam contra CNP-ului care nu reprezinta semnul fiarei sau pecetea, este doar introdus pentru a ne obisnui cu idea de numar, insa nu e la fel de periculos precum actele cu cip, pe care trebuie sa te lupti sa nu le primesti, in sensul sa te descurci fara ele, oricate vitregii vei intampina…. solutii vor fi, dar nu comode cum ne-am obisnuit.

Scrie un comentariu

0 0 0 0