Din LUCRAREA ANTI CRESTINA a masonului MIHAIL KOGALNICEANU

La 6 septembrie s-au implinit 200 de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu.

Sa citim cateva pasaje din ce scria Florin Stuparu despre acest personaj in articolul Din serialul „Ei nu sunt doar statui, trăiesc mai vii ca niciodată!” astăzi, cuvînt pentru Mihail Kogălniceanu din revista AXA:

Comisarul european M. K. a fost apoi căpetenia unioniştilor la 1859: membru în Comitetul Central al Unirii (tuturor vrăjmaşilor Românilor împotriva Românilor), a condus propaganda pentru unire în paginile Stelei Dunării (ziarul Lojei cu acelaşi nume), a indrumat lucrările Adunării ad-hoc a Moldovei. Dar lucrarea cea mai vrednică de pomenire a lui M. K. este, fără îndoială, aceea împotriva Bisericii lui Hristos, ca mînă dreaptă a fratelui său întru răutăţi Cuza Vodă, al cărui cuvînt de laudatio l-am săvîrşit nu cu multă vreme în urmă. Să ne aducem aminte ce scriam cu acel prilej despre lucrarea de nimicire a Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu. Căci, chiar dacă repetăm unele lucruri, e bine aşa, pentru a ne lămuri cine au fost „înaintaşii” noştri (iar mai bine zis înaintaşii celor care le sînt acum urmaşi). Deci să citim iarăşi din cronica ieromonahului Andronic Popovici:

„Deci tot în anul 1859, octombrie 18, mergînd din nou la Mănăstirea Neamţului şi sfătuindu-se cu Sofronie Vîrnav şi cu ajutorii săi, ministrul bisericesc Alexandru Tiriachiul a mers la părintele stareţ Gherasim şi a început a zice: Să porunceşti a scoate afară din soborniceasca biserică pravila ce se săvîrşeşte în limba slavonă! Iar stareţul nu s-a învoit nicidecum. Atunci ministrul, izbind cu pumnul de trei ori în masa din casa stareţului, a strigat la sfinţia sa: Numaidecît să săvîrşeşti această bună voire şi hotărîre a guvernului! Şi părintele stareţ i-a spus lămurit că el nu este pus stareţ ca să strice rînduielile mănăstirii, ci ca să le păzească nestrămutate, precum sînt aşezate de Preacuviosul Părintele nostru Stareţ Paisie Velicicovschi, arătînd şi către icoana Preafericitului Stareţ cu mîna. Şi aşa, ieşind ministrul şi cu comitetul din chiliile stăreţeşti cu multe [ameninţări] tirăneşti, au mers cu toţii în soborniceasca biserică şi – cu mare obrăznicie, şi cu vorbe tiraneşti, şi rîsuri – au început a smulge din strană sfintele cărţi slavoneşti. Şi, scoţîndu-le pe acestea afară, s-au pus îndată prin trăsuri şi au alergat şi la Mănăstirea Secului întru aceeaşi zi, făcînd şi acolo aceeaşi batjocură în biserica lui Dumnezeu.

Apoi, tot întru această vreme, au luat de la mănăstire şi maşina tipografică cu toate instrumentele, întru o zi de Duminică, nelăsînd nici măcar pînă ce se va sfîrşi cartea slujbei Dumnezeieştii Liturghii, care atunci începuse a se tipări. Şi încă Mihail Kogălniceanu îi silnicea pe părinţii tipografi ca să o desfacă şi să o încarce ei înşişi, dar părinţii nu s-au învoit a face aceasta nici într-un chip, ci se rugau neîncetat să se milostivească şi să lase maşina măcar pînă ce se va isprăvi de tipărit Liturghia, din care abia o duiumă era gata. Însă ei nu numai că nu s-au milostivit a lăsa lucrul cel drept al soborului, ci îndată au adus jidovi, care au desfăcut maşina şi au încărcat-o, luînd-o în folosul lor şi suduindu-i pe călugări tot de cruci şi de răscruci. Asemenea, tot cu tiranie au luat şi instrumentele legătoriei şi ale turnătoriei [de litere], încă şi un teanc nou de hîrtie pentru tipărit; şi maşinile de lucrat postavul trebuitor pentru hainele soborului acestei lavre. […]

Apoi în anul 1860, Sofronie Vîrnav a bătut telegraful din tîrgul Piatra, cerînd de la guvern voie grabnică să surghiunească din sobor pe cîţi părinţi va voi el; şi a dobîndit putere nemărginită, prin mijlocirea lui Costică Cerchez, ce era înţeles cu dînsul mai dinainte. Şi aşa – luîndu-l pe ispravnicul de ţinut (ce era văr cu dînsul, anume Scarlat Vîrnav) şi venind în mănăstire cu mulţime de jandarmi, în 21 april – îndată fără de veste a închis sub caraul şapte părinţi proiestoşi. Iar părintele stareţ Gherasim şi cu tot soborul, văzînd această cumpliţie fără de omenie, s-a îngrozit foarte. Şi, nedumerindu-se ce este, s-a sfătuit cu părinţii duhovnici, şi au mers cu toţii împreună în arhondaricul cel mare al mănăstirii şi au început a-l ruga pe ispravnic să spună care e pricina de i-a închis sub arest pe acei părinţi aşa, nejudecaţi. Şi el a răspuns că lui aşa-i este poruncit şi numai comitetul din mănăstire ştie [de ce]. Deci părintele stareţ Gherasim l-a întrebat şi pe ticălosul Sofronie, fiind de faţă, ca să spună ce vinovăţie au făcut părinţii aceia puşi sub arest. Iar el, în faţa ispravnicului şi a altor persoane, a început a ocărî şi pe stareţul, şi pe toţi părinţii duhovnici cu cele mai mari defăimări. Şi îndată a pus jandarmi şi la uşa clopotniţei, hotărînd să nu mai suie nimeni la toacă sau la clopote fără învoirea ispravnicului. Asemenea, a pus şi împrejurul a toată mănăstirea vreo 40 de plăieşi cu puştile şi a scos vorbe în sobor că are să surghiunească 50 de călugări. Iar în 22 april – nejudecîndu-i pentru nimic pe acei şapte călugări, ci numai scoţîndu-le nume că sînt bostangii – i-a surghiunit cu nepovestite silnicii tirăneşti, înconjuraţi de jandarmi. Şi după aceasta, tot prin maşinăriile acestui ticălos Sofronie (întru acelaşi an 1860, la 20 iulie), s-a făcut judecată nedreaptă asupra preacuvioşiei sale părintelui nostru arhimandrit şi stareţ Gherasim, de către boierul Grigorie Cuza, moşul [unchiul] lui Alexandru Cuza, şi s-a şi scos din stăreţie.

Şi apoi, mergînd de două ori la Prea Sfinţitul Mitropolit Sofronie, acel Sofronie [Vîrnav] l-a rugat să-l hirotonească ierodiacon. Dar – neînvoindu-se nicidecum Mitropolitul la această cerere vicleană a lui, ştiindu-l nevrednic (pentru că mai făcuse şi vreo două ucideri) – el i-a proiectat îndată surghiunirea. Şi aşa – întru acelaşi an, luna lui noiembrie în 8 zile, în vremea Dumnezeieştii Liturghii – ministrul primar Mihail Kogălniceanu, şi Costică Cerchez şi alţi mulţi tovarăşi ai lor, mergînd la Mitropolie cu mulţime de jandarmi, l-au luat fără de veste cu tirănească neomenie pe Prea Sfinţitul Mitropolit, fără să-l mai lase să-şi pună ceva la cale sau să-şi ia cu sine pe cineva din tagma duhovnicească. Şi, punîndu-l întru o trăsură înconjurat de jandarmi cu săbiile scoase, l-au dus cu mare nemilostivire şi grăbire în surghiun la Mănăstirea Slatina. Şi tot atunci (întru a 14-a zi din noiembrie) – venind la mănăstire arhiereul Vladimir Suhopan şi ministrul bisericesc Alexandru Romalo, cu Gheorghe comandirul de ţinut cu ai săi jandarmi, şi punînd caraul de şase jandarmi deodată la chilia stareţului – a doua zi de noapte l-au dus înconjurat de jandarmi în surghiun la Sfînta Mănăstire Coşula, şi acolo l-au pus sub mare strajă.”

Multe ar mai fi de zis pentru această urîcioasă dihanie (care se lăuda că ar fi avut mai mult de 700 de femei, trecute pe carnet), dar trebuie să facem loc pozelor acelei deosebit de urîte statui din piaţa cu acelaşi nume.