X

GRATIEREA şerifului Joe Arpaio, considerat RASIST, agita lucrurile in Congresul SUA

de null

Congresmanul republican Paul Ryan, liderul Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, a dezaprobat decizia preşedintelui Donald Trump de a-l graţia pe şeriful Joe Arpaio, scrie cotidianul Wall Street Journal. Trump l-a graţiat pe un fost şeriful rasist înainte de aflarea sentinţei acestuia.

Paul Ryan este cel mai înalt reprezentant al republicanilor, majoritari în Congres, care dezaprobă decizia preşedintelui de a face uz în acest caz de prerogativa sa de a acorda graţieri. Cu o zi înainte de a face cunoscută poziţia congresmanului, consiliul editorial al Wall Street Journal aprecia că republicanii ar trebui să îl considere pe Donald Trump nu ca pe un reprezentant al lor la Casa Albă, ci ca pe un politician independent.

Şeriful Arpaio din comitatul Maricopa, din statul Arizona, a fost un susţinător notoriu al lui Trump în campania electorală de anul trecut. În iulie, el a fost condamnat penal pentru nerespectarea unui ordin judecătoresc. O instanţă îi ordonase şerifului să nu mai aresteze suspecţi doar pe baza presupunerii că ar putea fi imigranţi ilegali, la rândul ei fondată pe aspectul fizic care indică originea hispanică. Ca şi Trump, Arpaio a criticat vehement, de mai multe ori, politica Statelor Unite în materie de imigrare, în timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Barack Obama.

Vineri, Trump l-a graţiat pe Arpaio, un gest care a fost criticat de adversarii săi politici democraţi şi de apărătorii drepturilor omului. Aceştia îl consideră rasist pe fostul apărător al legii, ales şi reales ca şerif timp de 24 de ani.

Casa Albă a argumentat că Joe Arpaio, care a fost şerif timp de 24 de ani în oraşul Phonix (statul Arizona), este un “candidat demn de graţiere”.

“În perioada în care a fost şerif, Joe Arpaio a protejat publicul de mizeria infracţiunilor şi migraţiei ilegale”, a motivat Preşedinţia SUA.

Joe Arpaio a fost condamnat pentru ignorarea unui ordin judiciar, pentru că nu a ţinut cont de o măsură a justiţiei în sensul opririi patrulelor pentru capturarea imigranţilor. Şeriful a continuat 17 luni patrulele pentru depistarea imigranţilor clandestini.

Verdictul în cazul fostului şerif a fost dat la începutul lunii august, dar sentinţa este programată pe 5 octombrie. Practic, Donald Trump l-a graţiat înainte de a afla sentinţa, care ar putea fi de cel mult şase luni de închisoare. Dat fiind că a fost şerif, are vârsta de 85 de ani şi nu are cazier penal, este puţin probabil ca Arpaio să fie condamnat la detenţie.

Donald Trump, îngrijorat în primăvară de turnura pe care o lua cazul acestui şerif prea zelos împotriva imigranţilor hispanici, l-a întrebat pe Sessions ”dacă ar fi posibil ca Guvernul să claseze dosarul penal împotriva lui Arpaio, dar i s-a răspuns că ar fi nepotrivit”, afirmă trei persoane la curent cu această discuţie, citate de Washington Post.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button