8:18 pm - miercuri, 20 septembrie, 2017

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a recunoscut că părintele Ioan Ungureanu are har lucrător. Predica părintelui Ioan Ungureanu

Aug 20, 2017 67645 vizualizări 8 comentarii goo.gl/BKWL1s
de Mihai-Silviu Chirilă

La Orășeni s-a desfășurat astăzi Sfânta Liturghie, într-o atmosferă de deplină liniște și pace, în ciuda discursului belicos și a amenințărilor deșarte ale contestatarilor părintelui Ioan Ungureanu, care au promis că astăzi îl vor alunga cu mascații. Unii din grupul celor care s-au prezentat la Mănăstirea Zosin la întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Teofan au revenit deja la sentimente mai bune, fiind prezenți la slujba de astăzi.

Un posibil motiv pentru care partida contestatarilor a fost foarte discretă astăzi este și întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Teofan de la Zosin. Din informațiile pe care le avem, la discuția cu mitropolitul Moldovei, acesta a fost destul de dezamăgit de aspectul oștirii sale de strânsură, pe care primarul și viceprimarul Comunei Cristești i-au prezentat-o cu acest prilej. Ca urmare, se pare că i-ar fi informat asupra faptului că înlocuirea părintelui Ioan le revine doar lor, deoarece Mitropolia nu se poate implica direct în acest moment în acțiune.

Un aspect foarte important l-ar fi constituit, potrivit informațiilor care ne-au parvenit, recunoașterea de către înaltul ierarh a faptului că părintele Ioan continuă să aibă har lucrător, în ciuda caterisirii sale de către Consistoriul Eparhial Iași, la capătul unui proces în care episcopul și-a judecat propria cauză, în dezacord cu canoanele Bisericii, care interzic acest lucru. Această afirmație a ierarhului este de așteptat să îi fi demoralizat pe complotiștii de la Orășeni, care au fost mânați în luptă mai ales de afirmațiile slujbașilor MMB, colportate de primarul și viceprimarul comunei, potrivit cărora părintele Ioan nu mai este preot și nu mai are niciun fel de har.

În această duminică, părintele Ioan a ținut o predică vibrantă despre iertare și împăcare, îndemnându-i discret pe cei ce au rupt comuniunea cu parohia Orășeni să se întoarcă în sine și să își reia locul în comunitatea din care au plecat la instigărilor unor părți interesate în păstrarea unui conflict în sat.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
cuvinte cheie:
Categorii:
articole asemănătoare


8 Comentarii la “Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a recunoscut că părintele Ioan Ungureanu are har lucrător. Predica părintelui Ioan Ungureanu”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. IRINA
    # 20 august 2017 at 19:59

    putem distribui pe Facebook aceasta predica?

    • redactor
      # 20 august 2017 at 23:27

      IRINA

      Da.

  2. # 20 august 2017 at 21:37

    Prin Predicile lui fratiilor putem sa ne dam seama ca are HAR 🙂 Are niste predici emotionante care te „misca” sufleteste 🙂 DUMNEZEU SA-L MANTUIASCA!

  3. # 20 august 2017 at 21:46

    Poate îl intoarce Părintele pe Mitropolit din greșeli.

  4. # 20 august 2017 at 22:01

    Foarte frumoasă predica !

  5. mirela
    # 21 august 2017 at 15:27

    INTELEPT VORBESTE ! MAICA DOMNULUI SA-L ACOPERE !

  6. Nicoleta
    # 22 august 2017 at 19:10

    Admin, te rog ajuta-ma. Cum ajung la Radeni. Te rog, da-mi detalii. Este urgent. Multam

  7. Viorica
    # 3 septembrie 2017 at 9:38

    Prea Cuvioase Părinte sa-ți dea DUMNEZEU sanatate si sa-i ierți ca ei nu știu ce fac !

Scrie un comentariu