X

ATAC terorist în Spania! 13 morți și 80 de răniți. O dubă a intrat în mulțime și a rănit oamenii într-o zonă turistică din Barcelona

de null

Un nou atac terorist sângeros a lovit Barcelona. Sunt cel puţin 12 morţi şi 80 de răniţi – 10 grav – după ce o furgonetă a intrat în plin în mulțime chiar pe Rambla, faimoasa arteră pietonală, înțesată mereu de localnici și turiști.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

IMAGINI LIVE 

Ministerul Afacerilor Externe anunță că momentan nu există indicii că printre victimele din Barcelona ar fi și cetățeni români.

Atentatorul a intrat cu o furgonetă albă, cu mare viteză, în mulțimea de oameni care se bucura de o seară splendidă pe faimosul bulevard al Capitalei Cataloniei.

Pe rețelele de socializare au început să curgă imediat imagini înfiorătoare, imediat după ce o dubă de culoare albă a intrat în mulțime. Strigate de ajutor, răniţi întinşi pe jos, sânge, obiecte împrăştiate copii plângând.

Român: ”Sunt foarte mulţi răniţi, foarte mulţi morţi… Răniţi pe jos, lumea plângând, ţipând. După aia imediat au şi venit forţele de ordine, şi poliţie şi ambulanţe şi pompieri, din toate părţile”.

După ce a izbit cu duba zeci de oameni care nu au mai apucat să se ferească, şoferul a oprit lângă o gură de metrou, apoi , potrivit presei spaniole, a fugit. Faimoasa arteră din Barcelona era înţesată de oameni în momentul atacului.

Cronologia evenimentelor:

UPDATE 22:35 Poliţia a arestat două persoane în legătură cu atentatul, a anunţat joi seara preşedintele regiunii spaniole Catalonia, relatează The Associated Press.

Carles Puigdemont a revizuit totodată bilanţul victimelor, în această conferinţă de presă pe care a susţinut-o joi noaptea.

El a anunţat că s-a confirmat moartea a 12 persoane, iar cel puţin alte 80 au fost spitalizate, după ce o dubă a intrat în zona pietonală a bulevardului aglomerată.

Ministrul de Interne al regiunii a anunţat anterior, într-un mesaj postat pe Twitter, că cel puţin 13 persoane au fost ucise în atac.

UPDATE 22:30 Statul Islamic a revendicat atacul din Barcelona, conform agenției de știri a grupării. ”Autorii atacului din Barcelona sunt soldați ai Statului Islamic și au efectuat operațiunea ca răspuns la solicitările adresate statelor coaliției”, a transmis ISIS.

UPDATE 22:14 Autoritățile catalane anunță că 80 de persoane au primit îngrijiri la spitale după atac.

UPDATE 22:11 Un al doilea bărbat care ar avea legătură cu atentatul a fost arestat în Manlleu, la aproximativ 60 de kilometri de Barcelona, scrie Sky News.

Un comandament de urgență a fost convocat pentru a lua măsurile necesare după atac.

El Gabinet de Crisi està activat per tal de decidir i prendre les mesures oportunes en relació amb els fets de les  de 

UPDATE 21:49 La Vanguardia anunță că un suspect a murit într-un schimb de focuri cu poliția. Este vorba despre bărbatul care mai devreme a călcat cu mașina trei agenți de poliție care efectuau controale în trafic.

UPDATE 21:43 Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, pe Twitter, atacul terorist din Spania şi a transmis condoleanţe famiilor victimelor.

“Condamn cu fermitate atacul terorist din Barcelona. Condoleanţele mele pentru famiiliile victimelor. Solidaritate cu Spania”, se arată în mesajul preşedintelui, postat pe Twitter.

UPDATE 21:35 Facebook a activat o pagină specială după atacul terorist de la Barcelona, mii de persoane postând deja mesaje prin care oferă cazare, îmbrăcăminte, mâncare sau apă celor care au nevoie.

De asemenea, există persoane care se oferă să fie voluntari sau să traducă din diferite limbi străine în spaniolă.

UPDATE 21:25 13 oameni au murit și 50 au fost răniți, au anunțat autoritățile catalane.

La meva més rotunda condemna a l’atemptat terrorista de Barcelona. Podem confirmar 13 morts i més de 50 ferits. @mossos @solercampins

UPDATE 21:11 Poliția catalană spune că nicio persoană nu este ținută ostatică în vreun bar. De asemenea, confirmă faptul că o persoană a fost arestată, scrie Sky News.

Bărbatul arestat se baricadase într-un bar, Rey de Istanbul, și era înconjurat de poliţie, potrivit unui post local. Nu este clar dacă este vorba despre suspectul identificat drept Driss Oukabir.

Potrivit RTVE, anchetatorii cred că au fost folosite două dube – una în atentat, iar cealaltă în vederea unei evacuări.

UPDATE 21:05 Trei polițiști au fost răniți după ce au fost călcați de o mașină pe care au încercat să o oprească la un control în trafic pe Bulevardul Diagonal. Vehiculul circula înspre ieșirea din Barcelona, relatează El Mundo.

UPDATE 20:55 Deși poliția a anunțat un mort în atac, El Pais scrie că ar fi 13 morți.

UPDATE 20:52 Polițiștii au arestat un suspect. O a doua furgonetă, care ar avea legătură cu atentatul, a fost găsită în orașul Vic, la aproximativ 60 de kilometri nord de Barcelona.

UPDATE 20:40 Casa Albă a anunţat că preşedintele american Donald Trump este informat în legătură cu evenimentele de la Barcelona, scrie The Associated Press. Secretarul Casei Albe John Kelly este la curent cu evoluţia în Spania şi îl informează pe preşedinte.

Trump se află într-o ”vacanţă de lucru” la clubul său privat de golf de la Bedminster, în New Jersey.

Soţia sa, Prima Doamnă Melania Trump a scris pe Twitter că se ”gândeşte şi roagă” pentru victimele din Barcelona.

UPDATE 20:35 Unul dintre atacatori a fost identificat ca fiind Driss Oukabir, de origine marocană. Pașaportul său ar fi fost găsit în duba folosită în atac. Polițiștii spun că vehiculul a fost închiriat de Driss Oukabir din localitatea Santa Perpetua de la Mogada, de lângă Barcelona, conform El Pais.

UPDATE 20:20 Un locuitor din Barcelona, Keith Fleming, declară că se uita la televizor, acasă, într-o clădire situată pe o stradă laterală, în apropiere de La Rambla, a auzit un zgomot şi a ieşit în balcon să vadă ce s-a întâmplat.

El spune că a văzut ”femei şi copii fugind, care arătau îngroziţi”.

Fleming a auzit o bubuitură, poate pe cineva trăgând obloanele unui magazin, în timp ce oameni fugeau.

Acest american, care trăieşte în oraşul spaniol, a declarat că poliţia a venit la faţa locului şi a împins pe toată lumea într-o masă compactă, pe stradă.

Poliţiştii au în continuare armele scoase, iar poliţia antirevoltă staţiona în zonă. Strada pe care stă el era pustie.

”Este o situaţie tensionată. oamenii au fost în mod clar speriaţi”, a declarat el.

UPDATE 20:15 Poliția catalană a anunțat într-o conferință de presă că o persoană a murit și 32 au fost rănite. 10 dintre răniți sunt în stare gravă. Precizările vin după ce mai multe surse au raportat diverse bilanțuri ale victimelor.

UPDATE 20:10 Ministerul Afacerilor Externe anunță că momentan nu există indicii că printre victimele din Barcelona ar fi și cetățeni români.

UPDATE 19:55 Prima imagine cu duba implicată în accident.

UPDATE 19:50 Sunt cel puțin 13 morți, conform presei spaniole.

UPDATE 19:45 Televiziunea catalană TV 3 anunță 6 morți, fără să precizeze sursele informației. Purtătorul de cuvânt al unui lanț de 10 restaurante din zonă spune că aproximativ 600 de persoane s-au refugiat în restaurantele lor, așteptând permisiunea poliției pentru a pleca, relatează The Guardian.

UPDATE 19:33 Aproximativ 80 de oameni s-au adăpostit într-o biserică din împrejurimi. Oamenii care se află în zona Placa Catalunya sunt sfătuiți de poliție să stea acolo unde sunt până când primesc permisiunea de a se deplasa.

UPDATE 19:30 Presa spaniolă spune că autorul luării de ostatici este șoferul furgonetei. Acesta ar mai fi însoțit de o persoană.

UPDATE 19.18 O luare de ostatici este în curs de desfășurare. Bilanțul victimelor a crescut la 2 morți.

UPDATE 19:03 Publicația spaniolă El Pais precizează că cel puțin o persoană a murit și 20 au fost rănite.

UPDATE 19:00 Conform unor surse din poliție citate de La Vanguardia, 2 atacatori s-au închis într-un restaurant turcesc din apropiere. Aceștia ar fi înarmați și au luat ostatici.

UPDATE 18.55 Sky News citează poliția spaniolă, care ar fi anunțat că este vorba despre un ”atac terorist”.

ora 18.50 Potrivit The Guardian, ziarul spaniol El pais citează surse din poliție, care au precizat că șoferul dubei ar fi fugit pe jos, după incident. Las Ramblas este una dintre cele mai populare zone turistice din Barcelona.

ora 18.45 “A fost un zgomot puternic și toată lumea a alergat să se ascundă. Erau mulți oameni, multe familii, este unul dintre cele mai vizitate locuri din Barcelona. Cred ca au fost rănite câteva persoane. A fost oribil, era panică. Teribil!” – a declarat pentru BBC News Marc Esparcia, un student care trăiește în Barcelona.

? Olay yerinden ilk görüntüler! ‘da bir minibüsün kalabalığın içine daldığı olayda polis ‘terör saldırısı’ üzerinde duruyor!

ora 18.30 Serviciile de urgență catalane au anunțat populația să stea departe de zona Plaça de Catalunya.

Potrivit ziarului El Pais, mai multe persoane zăceau pe jos.

Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs acest incident.

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button