3:50 pm - luni, 21 august, 2017

RĂSPUNS la 8 DILEME ale „preotului ateu”

Iul 29, 2017 123741 vizualizări 30 comentarii goo.gl/zVTbxK
de Adrian-Florin T.

https://i.ytimg.com/vi/PoYqwT4Q8rM/hq720.jpg

Cele de mai jos sunt scrise ca un răspuns umil, cules din lucrările Sfinților Părinți, la inepțiile debitate de „preotul ateu”, Ion Aion, în interviul dumnelui acordat celor de la recorder.ro.

OrtodoxInfo a publicat respectivul interviu în articolul Sminteala fostului preot buzoian, Ilie Toader (Ion Aion): „Dumnezeul pe care a trebuit să-l slujesc nu există”..

Inițial nu am vrut să ascult predica acestui om, de frica smintelii și a agitației ce s-a făcut în jurul lui. Slab fiind, m-a învins curiozitatea când am văzut că lumea cultă îl aplaudă în picioare și am ales să intru în circ.

Din prima m-a lovit muzica trisă. Pentru unii e așa deoarece și-a pierdut zece ani slujind în Biserică, pentru alții deoarece și-a pierdut mântuirea, cine știe… Apoi primele vorbe, un șir de blasfemii împotriva darului preoției, împotriva lui Hristos și a credinței. M-am întrebat ce dramă îl poate aduce pe un preot la o așa necredință. Vine și răspunsul.

 

DILEMA 1: „Încă din al doilea an de seminar deja, nu mi se mai părea rezonabil să accept că oamenii mor pentru că a mușcat cineva dintr-un măr, acum câteva mii de ani sau altele asemenea.”

Ceva neserios. Mă pregateam pentru un limbaj mai teologic și o problemă greu descifrabilă…

Oamenii nu mor pentru că au mâncat din pomul cunoștinței binelui și al răului, ci moartea trupească a intrat în neamul omenesc prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu de către Adam și Eva. Izgonirea și moartea au venit ca o urmare a păcatului. Asta în sensul de a nu face păcatul veșnic prin protopărinți și astfel de a nu fi întinat raiul. Sfinții spun că moartea sufletului este căderea în păcat.

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește tragedia primilor oameni astfel:

„La început, când a făcut Dumnezeu pe om, știind că postul trebuie să-i fie leacul pentru mântuirea sufletului, îndată, chiar de la început, i-a dat celui întâi-zidit această poruncă și i-a zis: «Din tot pomul cel din rai să mâncați, dar din pomul cunoștinței binelui și al răului să nu mâncați» Fac., 2, 16-17. Icoană a postului a fost spusa: «Din asta mănâncă!» și : «Din asta nu mânca!». Adam trebuia să păzească porunca și nu a făcut-o. A fost biruit de neînfrângerea pântecelui; n-a ascultat și a fost osândit la moarte. Vicleanul demon, vrăjmașul acela cumplit al neamului nostru, a văzut traiul din paradis al celui dintâi zidit, a văzut viața accea lipsită de necazuri, a văzut că omul, îmbrăcat în trup, trăiește ca un înger pe pământ; de aceea vrând să-l împiedice și să-l doboare, cu nădejdea unor mari făgăduințe, i-a luat omului și pe cele ce le avea în mâini. Atât de cumplit lucru este să nu rămâi în hotarele tale proprii, ci să dorești mai mult! Asta o arată un înțelept cănd spune: «Prin pizma diavolului moartea a întrat în lume» Înț. Sol., 2, 24.

Ai văzut, iubite, că de la început din pricina îmbuibării cu mâncare a venit moartea în lume? Iată, însă, că și mai târziu dumnezeiasca Scriptură învinuie necontenit îmbuibarea cu mâncare și băutură. Uneori spune: «A șezut poporul de a mâncat și a băut și s-a sculat să joace» Ieș., 32, 6. , iar alteori: «A mâncat și a băut și s-a îngrășat și a zbârlit din picioare cel iubit» Deut., 32, 15. Locuitorii Sodomei au atras asupra lor urgia cea mai mare a lui Dumnezeu și din pricina asta, pe lângă celelalte păcate. Ascultă că o spune proorocul: «Aceasta este fărădelegea Sodomei, că s-au desfătat cu săturare de pâine» Iez., 16, 49. Îmbuibarea este, deci, un fel de izvor, un fel de rădăcină a tuturor relelor. (PSB 21 – Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Facere, pag. 33-34)

«Și au poruncit Domnul Dumnezu lui Adam, zicând: Din tot pomul cel din rai să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați din el, că în ziua în care veți mânca din el cu moarte veți muri» Fac., 2, 16-17.

Tare ușoară e porunca, dar cumplită este trândăvia, iubite! După cum trândăvia ne face să ni se pară grele lucrurile ușoare, tot așa râvna și luarea aminte fac ușoare pe cele grele. Spune-mi, ce sfat poate fi mai ușor decât acesta? Ce cinste poate fi mai mare decât cinstea dată de Dumnezeu? I-a dat să locuiască în rai, să se încânte de frumusețea celor văzute, să se bucure de priveliștea raiului și să culeagă mare plăcere de pe urma acestei desfătări. Gândește-te ce minunat era să vezi pomii plini de roade, felurimea florilor, varietatea ierburilor, bogăția frunzelor și toate celelalte câte era firesc să fie în rai, și într-un rai sădit de Dumnezeu! De aceea dumnezeiasca Scriptură, luând-o înainte, a spus: «A răsărit încă din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare» Fac., 2, 9. , ca să putem ști că omul, bucurându-se de atât de mare belșug, a călcat sfatul ce i s-a dat, din pricina marii lui neînfrânări și trândăvii.

Aproape că îi spune: «ți cer, oare, un lucru greu și împovărător? Nu! Îți îngădui să mănânci din toți pomii; numai de acesta te sfătuiesc să nu te atingi! Îți hotărăsc ,însă, și o mare pedeapsă ca, înțelepțit de frică, să păzești sfatul ce ți-am dat». Stăpânul nostru Cel iubitor de oameni, i-a îngăduit lui Adam să se bucure de toți pomii din rai, dar l-a sfătuit să nu se atingă de unul singur, ca să poată ști omul că are un stăpân de Care se cuvine să asculte și să se plece poruncilor Lui.

Cine ar putea admira după vrednicie dărnicia Stăpânului obștesc al tuturora? De câte binefaceri nu l-a învrednicit pe Adam fără să fi făcut încă ceva! Nu i-a îngăduit să mănânce numai din jumătate din pomii raiului, nici nu i-a poruncit să nu se atingă de cei mai mulți din ei și să se desfăteze cu restul, ci a voit ca Adam să mănânce din toți pomii din rai afară de unul, din care la sfătuit să nu mănânce. Dumnezeu a arătat cu fapta că nu a făcut asta pentru altă pricină, ci numai pentru ca omul să poată ști cine i-a făcut binefaceri atăt de mari.” (PSB 21 – Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Facere, pag. 160-161)

Sfântul Macarie cel Mare spune:

„Pentru că în urma neascultării protopărintelui, toți ne-am făcut vinovați, adică zic învăluiți de cugetul cel trupesc, pe care Apostolul îl numește «moarte» Rom. 7, 24.” (Omilii duhovnicești – Sfântul Macarie cel Mare, pag. 389)

 

DILEMA 2: „Poate că celelalte din Vechiul Testament sunt contradictorii sau puerile sau ajunse acolo din alte religii mai vechi.”

Asta este blasfemie împotriva Duhului Sfânt, care este autorul Bibliei. Și doar cu ajutorul Lui putem înțelege Scriptura. Și se „va da Duhul Sfânt celor care îl cer” Lc., 2, 13., adică celor care se vor ruga ziua și noaptea și se vor umple de roadele Duhului Sfânt. Căci zice înțeleptul Solomon: „în sufletul cel viclean nu va intra înțelepciunea, nici va locui în trupul supus păcatului.” Înțel., 1, 4. Apoi avem Sfinții lui Dumnezeu, „care purtați de Duhul Sfânt”, au lămurit Scriptura cea de Dumnezeu insuflată.

Sfântul Macarie cel Mare spune:

„Cine a închis porțile cerului? Ilie a poruncit ploii, sau Dumnezeu Care era în el? Eu cred că Acela care are putere asupra cerului trona în mintea lui Ilie și, prin limba acestuia, Cuvântul lui Dumnezeu a împiedicat ploaia să cadă pe pământ.

Cum a putut David, fără arme, să se înfrunte cu acel uriaș? (A putut pentru că) atunci când a aruncat piatra împotriva filisteanului, mâna lui Dumnezeu a condus piatra prin mâna lui David și însăși puterea dumnezeiască l-a ucis (pe acela), aducând birunță  1 Regi, 17-49. Venind la Ierihon, Isus a lui Navi l-a împresurat, dar șapte zile nu i-a putut face nimic cu puterea sa. Dar când a poruncit Dumnezeu, zidurile au căzut de la sine Iosua 6, 1-10.

Tu însă, auzind acestea, să nu lași mintea să rătăcească departe de tine, ci socotindu-le umbră și prefigurare a lucrurilor adevărate, să le socoți ca privindu-te pe tine. Pentru că atunci când întinzi mintea și cugetul, ca niște mâini spre cer, și când vrei să te unești cu Domnul, satana se face mic în fața gândurilor tale. Și după cum zidurile Ierihonului au căzut, (zdrobite) de puterea lui Dumnezeu, tot așa și acum zidurile răutății care se împotrivesc minții tale, cetățile lui satana și dușmanii tăi, vor fi nimiciți de puterea lui Dumnezeu.

Prin urmare, în vremea Legii (celei vechi) puterea dumnezeiască îi sprijinea neîncetat pe cei drepți, făcea fapte minunate, iar harul dumnezeiesc locuia în ei.” (Omilii duhovnicești – Sfântul Macarie cel Mare, pag. 275)

„Dar zice (Scriptura), Dumnezeu S-a arătat și (în vremea veche), preoților și arhiereilor, fiecăruia  după cum a voit și a fost de folos. Altfel s-a arătat lui Avraa, altfel lui Isaac, altfel lui Iacob, altfel lui Noe, altfel lui Daniel, altfel lui Moise, altfel lui David și altfel fiecăruia dintre prooroci. În marea lui iubire pentru ei, S-a micșorat – așa cum s-a mai spus –, S-a preschimbat, a luat trup și S-a făcut văzut celor care Îl iubesc, nu după cum este – pentru că este neîncăput (de firea creată) –, ci după cum puteau ei să-L cunoască.

Slava care a strălucit pe fața lui Moise era o prefigurare a slavei celei adevărate. Atunci, iudeii nu puteau privi la Moise, acum însă creștinii primesc în sufletul lor această slavă luminoasă, iar întunericul, neputând îndura strălucirea luminii, fuge orbit. Atunci aceia se arătau ca popor ai lui Dumnezeu printr-o tăiere-împrejur (exterioară) Fac., 17, 10, acum însă, poporul lui Dumnezeuare semnul tăierii împrejur în inimă Rom., 2, 29. Acelora li s-a dat Legea scrisă pe table de piatră; nouă ni s-au dat legile cele duhovnicești scrise pe (tablele) de carne ale inimii. 2 Cor., 3, 3. Toate acele lucruri (vechi) au fost trecătoare și menite desființării, dar acum toate (poruncile lui Dumnezeu) se împlinesc cu adevărat înlăuntrul omului. Iar toate câte s-au scris acelora, s-au scris «ca preînchipuire ale viitorului, și s-au scris spre povățuirea noastră» Cor., 10, 11.” (Omilii duhovnicești – Sfântul Macarie cel Mare, pag. 345)

 

DILEMA 3: „Discursul biblic nu are o coerență, de la un capăt la altul, ba uneori este mult prea departe de a fi măcar umană, în sensul deplin și frumos al cuvântului, darămite dumnezeiesc. Sunt lucruri pe care oricine le poate verifica, e de ajuns să deschidă o Biblie. Va trebui însă să citească cu proprii ochi și nu cu o optică impusă dinainte. Însă factorul decisiv cred că fost, mai degrabă, un moment de viață. Eram preot de mulți ani și mă aflam în america la niște studii. Într-o bibliotecă uriașă din New York, căutam în special bibliografie privind perioada de început a creștinismului. Abia atunci am aflat, după atâția ani de teologie ortodoxă, că Hristos nu a instituit nici măcar Euharistia.

Dar iată tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Iar pe când mâncau ei, Iisus luănd pâinea și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor a zis: Luați, mâncați, acesta este trupul meu. Și luand paharul și mulțumind le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” Matei, 26, 26-28

„Pentru ce Iisus Hristos a instituit această taină în timpul Paștilor? A făcut-o pentru a ne arăta prin toate faptele acestea că el este cel ce a dat legea veche și că tot ceea ce conține ea nu era decât chipul și umbra care se raporta la Noua lege. Pentru acest motiv a adăugat el adevărul la chip. Aceast ceas «de seară» pe care l-a ales el pentru a face Paștile ne arată ca timpul s-a împlinit și că lucrurile erau pe punctul de a avea mai curând ultimul sfârșit al lor. El a dat slavă lui Dumnezeu Tatăl său, ca să ne învețe cum trebuie să sărbătorim noi această taină sfântă și tot odată pentru a ne face să vedem că el merge în mod voluntar la moarte. El o face la fel pentru a ne învăța ca să primim cu mulțumire această faptă a harului oricâte rele am suferi și penru a ne întări nădejdea noastră. Căci dacă chipul a avut atâta putere de a elibera un popor întreg din robie, cu cât mai mult adevărul va avea putere de a scoate întreg universul din robie și de a-i umple de bunuri pe toți oamenii?

Pentru aceasta el n-a vrut să le facă parte de aceste taine înaintea momentului ca Legea să înceteze de a mai fi. El a înlăturat prima și principala lor sărbătoare și îi face să treacă la un alt Paști plin de o frică sfăntă.

El numește acest sânge «Sângele legii celei noi», adică promisiunea legii noi. Căci aceasta este ceea ce a promis el ca noi și prin acest sânge s-a întărit legea nouă. Și precum cea veche avea ca parte a sa sângele animalelor pe care le jertfea, la fel cea nouă are ca al său sângele Mântuitorului.

El zice apoi: «Aceasta s-o faceți întru pomenirea mea». Se vede prin aceste cuvinte cum vrea el să ne scoată de sub păzirea obiceiurilor iudaice. Cum el a voit ca primele Paști să le slujească evreilor de o amintire veșnică de harurile pe care le-a făcut lor; el vrea aici la fel ca acești Paști noi să slujească creștinilor pentru a le aduce veșnic minte amintirea darurilor infinite ale Mântuitorului lor.” (Comentar la Ev. După Matei – Sfântul Ioan Gură de Aur, pag. 645-647, ed. Pelerinul Român)

 

DILEMA 4: „Ce punem însă în locul religiilor. De unde știm în cel fel ar putea devia o lume fară Dumnezeu, fără conștiința unei autorități covârșitoare care sa o oblige la bine.”

Dumnezeu a dăruit omului libertatea, fără libertatea de a alege nu ar exista nici răsplata, nici pedeapsa. Un om care face ceva obligat nu e demn nici vinovat, e o marionetă.

Sfântul Macarie cel Mare spune:

„După cum puterea potrivnică ne îndeamnă (la săvârșirea faptelor rele), tot așa și harul dumnezeiesc (ne îndeamnă la săvârșirea faptelor bune). Dar (niciuna dintre cele două puteri) nu ne silește, ci ne lasă libertatea de discernământ și de alegere. De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut împins de satana, omul însuși – iar nu satana – primește pedeapsa, ca unul care a săvârșit răul nu împins cu forța, ci sfătuit de cugetul său. Tot așa se întamplă cu săvârșirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului; îl înconjoară pe acesta cu slavă, ca pe unul care a săvârșit binele. Pentru că harul, așa cum s-a spus, nu leagă, nici nu constrânge voință omului, ci, deși coexistă cu acesta, el cedează în fața liberului arbitru, ca să vadă în ce măsura voința omului înclină spre virtute sau spre rău. De altfel, stă în firea omului să aleagă între bine sau rău.” (Omilii duhovnicești – Sfântul Macarie cel Mare, pag. 374)

 

DILEMA 5: „Iată, însă, că răspunsul este deja oferit de lumea secolului 21, aceea din occident. Oamenii care au ajuns la nivelul de civilizație de acolo, deși nu se mai regăsesc în nici o religie, iar bisericile se vând și se închiriează, totuși trăiesc atât de frumos și se implică în atâtea forme de voluntariat.”

Știm cu toții unde e occidentul. Duhovnicește vorbind. Nu se mai regăsesc în erezie și în filozofia păgână. Papismul fiind lipsit de harul Sfântului Duh, nu a reușit să hrănească duhovnicește omul din vest și de aici au plecat toate reformele și contrareformele, omul fiind mereu în căutarea izvorului cu apă vie.

„Deseori, faptele bune se săvârșesc de dragul slavei deșarte. Pe acestea însă Dumnezeu le pune alături de furt, trândăvie și de celelalte păcate mari, că zice (Psalmistul) «Dumnezeu va risipi oasele celor care vor să placă oamenilor» Ps., 52, 7. Vrăjmașul, deci, viclean și pizmaș cum este, vrea să tragă folos până și din faptele noastre bune.”(Omilii duhovnicești – Sfântul Macarie cel Mare, pag. 338)

 

DILEMA 6: „Dar occidentalii ăștia, fie ca le zicem agnostici sau homosexuali sau atei sau cum vrem, ne dau astăzi o lecție teribilă, ei fac binele dezintresat. Se implică în cauze umanitare fără să aștepte o răsplată de sus. Pe când așa ziși noștri creștini, nu. Sau foarte puțini.”

„Cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, nu de dragul moștenirii Împărăției Sale Îl iubesc, (ca negustorii), de dragul unui câștig; nici pentru că se tem de iadul tocmit pentru pedeapsa celor păcătoși, ciÎl iubesc pe Dumnezeu pentru că este Creatorul lor. Creatorul pune la încercare pe oameni, ca să se arate acela care Îl iubește numai și numai de dragul lui, ca pe Acela singur vrednic de cea mai mare cinste și iubire.” (Omilii duhovnicești – Sfântul Macarie cel Mare, pag. 385)

 

DILEMA 7: „Iar prin asta contrazic tocmai umanismul lor pe care și-l arogă ei defapt, ca fiind al lor.”

Fostul preot face altă greșeală când confundă sentimentalismul umanismului secularizat cu progresul Dumnezeu-omenesc.

Sfântul Justin Popovici spune:

„Cultura umanistă europeană tocește în chip sistematic în om simțământul nemuririi, până ce îl șterge cu totul, și omul culturii europene mărturisește hotărât, urmându-l pe Nietzsche: «sunt trup, și numai trup» – asta însemnând: «sunt muritor, și numai muritor».

Relativismul în filosofia progresului umanist european nu avea cum să nu rezulte într-un relativism și în etica; iar relativismul este părintele anarhiei  și al nihilismului. Drept aceea, toată etica practică a omului umanist nu este altceva decât anarhie  si nihilism; fiindcă anarhia  si nihilismul sunt faza de neocolit, ultimă, apocaliptică, a progresului umanist european.

În fața omului umanist și a progresului său, stă omul lui Hristos cu progresul său Dumnezeu-omenesc. Principiul de temelie al progresului Dumnezeu-omenesc: Omul e om adevărat numai prin Dumnezeu, numai prin Dumnezeu-Omul; cu alte cuvinte, omul e om adevărat numai prin nemurire adică prin biruința asupra a tot ce este muritor și a tot ce este supus morții, prin biruința asupra morții.

Acest simțământ al propriei nemuriri însuflețește și îndeamnă pe creștin la nevoințele evanghelice, și el plinește cu bucurie poruncile lui Hristos și străbate cu veselie calea vieții, de la neființă la ființa desăvârșită, de la moarte la nemurire.

Cultura europeană are ca temei omul, Prin om se epuizează programul și scopul civilizației europene, mijloacele și conținutul ei. Umanismul este cel mai de seamă arhitect al ei. Ca s-o spunem simplu și sincer: Omul european s-a numit pe sine dumnezeu.

Umanismul se preface în chip necesar în ateism, trece prin anarhism și sfârșește în nihilism. Să fi sigur că, dacă cineva este astăzi ateist și vrea să fie consecvent, el va ajunge mâine anarhist și poimâine nihilist. Dacă, iarăși, cineva este nihilist, să fii sigur că acolo a ajuns de la umanism, prin ateism.

Dar care e «cultura» evanghelicului, istoricului, ortodoxului Dumnezeu-Om Iisus Hristos? Pe ce se întemeiază ea? Ea se întemeiază în întregime pe Persoana Dumnezeu-Omului Hristos. Dumnezeu S-a făcut om ca să-l înalțe pe om la Dumnezeu. Aici s-a personificat și s-a săvârșit cea mai potrivită unire dintre Dumnezeu și om: aici nici Dumnezeu nu e micșorat în fața omului, nici omul în fața lui Dumnezeu, ci se atinge potrivirea cea mai bună și se înfăptuiește desăvârșita armonie între Dumnezeu și om.

Ce scop are lucrarea ortodoxă? Scopul ei e de a aduce și a împlini, în cât mai mare măsură, Dumnezeiescul în om și în lumea din jurul omului, a întrupa pe Dumnezeu în om și lume.” (Sfântul Justin Popovici – Biserica și ecumenismul, pag. 68-70)

 

DILEMA 8: „Mă vei înțelege deplin ce zic acum, abia cand viața te va pune în fața unor mari neputințe.”

Apoi continuă să descrie, jalnic, un moment tragic din viată omului, și la sfârșit aruncă involuntar un zâmbet de victorie ca și când ne-a convins de dreptatea alegerii sale. Dar el nu luptă cu noi, luptă cu Sfinții.

„Fiecare ispită, fiecare necaz, fiecare atac al diavolului, dacă sunteți atenți și rabdatori, ne poate aduce mare folos. Vrăjmașul cel închipuit l-a atacat cu atâta furie pe Iov. Dar cu ce l-a vătămat în cele din urmă? Cu nimic. Din contră, i-a adus o mai mare sfințenie, și o mai strălucitoare slavă.

Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul? S-ar deda desfrâului și beției, s-ar târî prin mocirlă ca porcul, ar uita cu desăvârșire de Dumnezeu și de poruncile Lui. Așa însă, nevoințele și temerile, necazurile și încercările îl mețin într-o oarecare stare de veghe, îi devin școli de filozofie, exerciții ale sufletului.

Trebuie să înțelegem bine: pentru creștin există două pricini de tristețe. Prima, când se împotrivește lui Dumnezeu, adică atunci când lucrează împotriva voii sfinte a Acestuia; și a doua, când îl vede pe aproapele său împotrivindu-se lui Dumnezeu.

Necazurile și încercările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă și bucurie. De altfel necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înțelepciune.” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Problemele vieții, pag. 30-31)

În concluzie, spusele lui Ilie Toader sunt bine cunoscute de orice om, dar acestea nu folosesc decât ca motivație pentru necredincioși când urlă la poarta Bisericii. Un fost preot, cu duh ecumenist, ce nu cunoaște tâlcuirile, adept al tehnologiei și candidat ideal pentru cip…

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
articole asemănătoare
SINAXA NAȚIONALĂ ANTI-ECUMENISTĂ


30 Comentarii la “RĂSPUNS la 8 DILEME ale „preotului ateu””
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Fratele Mihail
    # 29 iulie 2017 at 20:19

    Foarte bun articolul…pentru cine are urechi de auzit…chiar merita un asemenea răspuns minciuno-preotul ecumenist ateu…

    • suveranul
      # 30 iulie 2017 at 17:54

      Un avorton, nereusit! ce faci cu asta frate? s-a lepadat public de Hristos, musulmanii l-ar fi scurtat de cap! Noi rabdam….

  2. x
    # 29 iulie 2017 at 20:41

    Nu e ateu si nici ecumenist. E dilema unei generatii care nu s-a intergat in BORsi in care BOR nici nu a incercat sa se integreze ci sa domine. E generatia neocomunista de mai multe milioane de romani dispretuita, exclusa social si marginalizata pe origine de o turma de popi legionari fascisti care modeleaza campaniile de vanatoare de vrajitoare: canonizarile si efectele ei.

  3. # 29 iulie 2017 at 21:35

    Zice că Dumnezeul pe care la slujit nu există? Este şi profesor de greaca veche? Păcat. Să se uite in calendar,il găseşte pe Sf. Policarp. Sfantul la cunoscut pe Apostolul Domnului Ioan şi spunea că ,Apostolul vorbea aşa,mergea aşa ,stătea pe piatră aşa. Şirul de Martiri care sau jerfit pt. El. Săracul de el ,la-u păcălit arhiconii.

  4. George
    # 29 iulie 2017 at 21:47

    E un spălat pe creier și un bătut un cap. A fost un lepădat înainte de de hirotonie. In America l au mânjit, și s a întors mare om de știință., ăștia sunt slugile lui Antihrist. Nu trebuia sa l bagi în seamă și sa pierzi timpul cu el.Dacă te uiți atent la el și la expresiile care le face se vede cum joacă teatru. Asemenea lepadaturi nici nu trebuie băgate în seamă. Un apostat spălat pe creier.Arata ca un interlop, nici un haz nu avea de preot. A fost un înșelător si acum sa dat pe față, crezând ca a descoperit el acum apa caldă și mersul pe jos.S a blestemat singur și o să meargă acolo unde i este locul. Mai mult respect un câine decât un asemenea specimen. .

  5. # 29 iulie 2017 at 21:51

    Nu mai distribuiti lucrarile vrasmasului

  6. # 29 iulie 2017 at 22:12

    Ferească d.zeu de rătăcirea de pe urmă dar vai de cel ce aduce sminteală ….

  7. # 29 iulie 2017 at 22:22

    Cei aleși vor pica .. deci ?

  8. # 29 iulie 2017 at 22:55

    E un preot care a devenit ateu…pt ca nu l-a putut recunoaste pe Dumnezeu..ori slujeste celuilalt,ori Dumnezeu ii stie motivele pt care spune si face asta!Ar trebui sa nu mai distribuim atata lucrarea vrajmasului!Este un preot care a fost ateu si l-a aflat pe Dumnezeu.. asta ar trebui sa distrubuim!

  9. Riko
    # 29 iulie 2017 at 23:55

    Acest preot ateu, de fapt inca de la inceput a fost in cautarea motivului ideal de a-si declara convingerea ca Dumnezeu nu exista. A ascultat intocmai indemnurile dracesti intreaga lui viata precum o papusa. Iar acum dupa isprava asta de pagubire sufleteasca a tineretului romanesc, inca se autovictimizeaza.
    Prea multa teorie, prea putina practica.
    In mintea stramba, si lucrurile drepte se stramba. Oare de atatea sute de ani, atati de multi sfinti mult mai cititi si mai culti ca dansul, nu ar fi observat asa zisele contraziceri din biblie?
    Moarte fizica? Adica a trupului? Serios? Deja s-au sters din memoria s-a toate acele bibliografi numai ortodoxe? Auzi, unor oameni le-au murit copilul din cauza unui mar. Cati ani zicea ca are?, pt ca asta deja e logica adolescentina.

  10. # 30 iulie 2017 at 0:03

    Cartea s.a vândut foarte bine,ca orice mocirla aruncate in biserica ortodoxă….ca preot nu făcea banii ăstia….

  11. # 30 iulie 2017 at 3:07

    De ce il mai bagati in seama? Trageti apa si duce-ti-va la culcare…..

  12. rose
    # 30 iulie 2017 at 8:11

    omu a-nceput bine si a fost suficient sa ma opresc, cica nu poate contesta existenta unui dumnezeu dar neaga existenta Dumnezeului Ortodox. Ce nu s-a-nteles? OMU-SI VINDE SERVICIILE SI CAM ATAT. Daca zicea un ateu declarat ce-a zis el n-avea nici un ecou dar asa…un fost preot ortodox……
    Din pacate gloata e deja smintita……dar totusi….SITA CERNE.

    • Mihai
      # 30 iulie 2017 at 10:51

      Aici este produsul facultăților și seminariilor tehuologie al b.o.r-s.r.l uitativa de fapt al cui ,,produs” este și cine este in spatele lui,

  13. MariaHV
    # 30 iulie 2017 at 14:57

    Încă o palma pe obrazul Mântuitorului, iar El plânge si așteaptă sa ne întoarcem ….. Trista situație a fostului preot asta, nu cred ca poate fi ceva mai trist pe lumea asta.

  14. Nicoleta
    # 30 iulie 2017 at 16:20

    https://www.stefanrusie.ro/tag/ion-aion/

    Acuma, arunc și eu bomba. Știe cineva că acest individ chiar este preot? Că mie îmi pare atât de cunoscut, încât am siguranța că NU este preot. L-am și căutat pe net. N-am găsit scris despre el nimic mai devreme de acest caz. Apoi, mă pun și mai vârtos pe căutat. Și ce credeți? Acest nume, este de fapt un pseudonim. Convenabil, nu-i așa? Și vă garantez că nici unui preot nu aparține. Ce este mai ciudat, este că Patriarhia nu investighează CINE este acest individ care își alocă statutul de preot și scrie asemenea blasfemii în contul credinței ortodoxe și a Bisericii Ortodoxe.

    Ca de obicei, spălarea pe creier este generalizată. V-ați cam luat (iar) țeapă, scriind despre un caz fals. Individul avea nevoie de reclamă și voi tocmai i-ați făcut-o. Abia se va vinde mai bine infecția lui. Pentru că asta e: o mare infecție.

    Încă nu am găsit (în memoria mea), dar sânt mai mult ca sigură că acest individ este ori actor, ori individ ce este bine plătit făcând reclame. Figura lui îmi este foarte cunoscută. Foarte. Și dacă nu mă inșel, este unul din acei (bieți sărmani fără locuri de muncă) șomeri care făceau reclamă la extracția gazelor de șist. Sânt sigură că a mai apărut în reclame.

    • mis
      # 31 iulie 2017 at 16:50

      Ion Aion e fostul preot Toader,care a slujit in Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei,mai exact in parohia Banu din Buzau…personajul e cat se poate de real,cazul e foarte cunoscut in oras.

  15. Nicoleta
    # 30 iulie 2017 at 16:23

    încă un „subiect” interesant despre „aion” . Aion, creat de compania NCsoft

    https://www.dol.ro/jocuri/pc/role-playing-game/aion-30-days-prepaid-ca-pc-tnt1010134.html

  16. noul comunism corporativ sodomic
    # 30 iulie 2017 at 19:23

    Satana a mai facut un preot apoi l-a scuipat…i-a zis…”esti atat de prost ca nu pot sa ma bazez pe tine. Ca tine am milioane in occident”

  17. Ion Ciungu
    # 30 iulie 2017 at 19:41

    Să ne întrebăm când va fi avut fratele Ilie Toader prima dată nevoie ca Dumnezeu să nu existe! El se va fi întrebat?

    Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”
    Mitropolitul Antonie al Surojului

    Uneori, omul devine necredincios pentru faptul ca acesta este unicul sau scut impotriva constiintei. Mi-a venit acum in minte povestirea unui preot foarte inteligent, fin si cultivat din Paris. Cindva a fost „ateu”, adica traia fara Dumnezeu si se considera prea elevat si inteligent pentru a-si permite sa gindeasca despre convertirea la credinta. A discutat mai apoi cu un preot. Preotul fiind de la tara, fara cine stie ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, dupa ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar doua lucruri: „In primul rind, Sasa, nu este chiar atit de important faptul ca tu nu crezi in Dumnezeu – Lui nu I se poate intimpla nimic de la asta, minunat insa este ca Dumnezeu crede in tine”. Si altul: „Tu, insa, Sasa, mergi acasa si gindeste-te, cind anume ai pierdut credinta, anume cind ai avut nevoie ca Dumnezeu sa nu existe?”

    Sasa a venit acasa si se gindea; era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se astepta la un discurs misionar sau la niste instructiuni pentru consultarea unor tratate, iar in loc – nu mai intelegea nimic. Si el, dupa cum spunea mai tirziu, a cautat cauzele mai intii in cunostintele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi in perioada prerevolutionara de la Facultatea din Rusia, apoi altundeva si nicidecum nu putea gasi, pina a ajuns la timpul cind avea sase ani. Locuia intr-un oras din Rusia, era un baietel dragut, mergea la biserica in toata duminica si era considerat a fi un copil evlavios: intra, facea semnul crucii, se oprea in mijlocul bisericii, in fata, si se ruga lui Dumnezeu. In fiecare duminica primea un banut, pe care era dator sa-l puna in caciula cersetorului orb. Punea banutul si mergea la biserica cu sentimentul ca a savirsit o fapta buna, de dragoste, i-a acordat orbului atentie si poate sta acum linistit in fata lui Dumnezeu.

    Odata, inaintea sarbatorilor de Craciun, plimbindu-se cu mama prin oras, a descoperit un magazin unde a vazut un minunat calut de lemn care costa sase banuti. A rugat-o pe mama sa i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasa foarte trist. Duminica urmatoare, pe cind mergea la biserica, ajungind in fata cersetorului, s-a gindit ca, daca nu-i va da de sase ori acest banut, si-ar putea cumpara calutul. Zis si facut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincea oara s-a gindit: daca ar fi sa iau de la el un banut, atunci voi cumpara cu doua saptamini mai devreme calutul. Si a furat de la orb banutul. Dupa care, intrind in biserica a simtit ca nu poate sta in fata: daca Dumnezeu il va observa? S-a dus si s-a ascuns intr-un colt al bisericii. Dadaca a venit cu el acasa si a povestit totul parintilor acestuia, care au fost profund uimiti: pina acum era mic, statea in fata lui Dumnezeu, iar acum s-a adincit in sine, viata lui in Dumnezeu a devenit mai interiorizata, el cauta un loc ascuns unde ar putea in tacere si contemplare sa fie cu Dumnezeu (era o mamica destul de optimista!).

    Iar Sasa simtea ca situatia se inrautateste si ca trebuie sa se ascunda de Dumnezeu. Si iata ca de la universitate a venit fratele sau mai mare, incarcat de cunostinte ateiste, care s-a apucat sa-i demonstreze ca, de fapt, Dumnezeu nu exista. Si Sasa mi-a spus: m-am agatat de aceasta idee. Daca nu este Dumnezeu, atunci nu are importanta daca am furat banutul si n-am pus in caciula acei cinci. Acesta a fost inceputul „ateismului” sau: invatatura despre faptul ca Dumnezeu nu exista copilul a primit-o ca pe un colac salvator importiva propriilor mustrari de constiinta.

    Traducere din ruseste de Ludmila Tudos
    https://pelicanuldinpustiu.wordpress.com/tag/antonie-bloom/

    • Nicoleta
      # 30 iulie 2017 at 22:57

      Mulțumesc, Ioane Frumoasă povestea. Ca de obicei, rușii nu se dezmint. În timp ce rușii au mai multe cuvinte pentru a descrie un subiect, „hingherii” au doar un cuvânt pentru mai multe înțelesuri.

      „copilul a primit-o ca pe un colac salvator impotriva propriilor mustrari de constiinta.”
      Și nu doar atât. Vorbim și de libertatea ateului de a păcătui, pe care creștinul nu o are, dar pe care ateul și-o dorește, pe când creștinul se bucură că nu o are.

      Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, dar și colacul de salvare al creștinului.
      Lipsa credinței în Dumnezeu naște oricum o altfel de frică, cu mult mai îngrozitoare, pentru că de nicăieri nu îți apare un colac.

    • el
      # 4 august 2017 at 2:04

      Ion Ciungu

      „era considerat a fi un copil evlavios: intra, facea semnul crucii, se oprea in mijlocul bisericii, in fata, si se ruga lui Dumnezeu. In fiecare duminica primea un banut, pe care era dator sa-l puna in caciula cersetorului orb. Punea banutul si mergea la biserica cu sentimentul ca a savirsit o fapta buna, de dragoste, i-a acordat orbului atentie si poate sta acum linistit in fata lui Dumnezeu.”____ asta e REZULTATUL intrairi in „Biserica ” APOSTATILOR serghanista de atunci !!… chiar si un copil SE STRCA/ PERVERTESTE IREVERSIBIL !!!

      ce va fi dar azi cu „ravnitorii” de azi ai EREZIEI ecumeniste???

      ..cat despre Antonie de Suroj …NU iti fa ILUZII e un FUDUL „invatat” lumesc si „invatator” ERETIC ecumenist si chiar MAI RAU !!! … dar e mare „scriitor” entru iubitorii de basme, chiar se foloseste de mostenirea Rusiei Pravoslavnice in „povestie” lui „duhovnicesti” de succes ….

  18. Ion Ciungu
    # 31 iulie 2017 at 9:14

    Faptul că Ilie Toader Îl neagă în special pe Mântuitorul lumii, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, mă face să cred că este sub influența evreilor-derbedei-atei. Să ne amintim ce fac evreii-derbedei-atei: ei se ocupă cu minciuna, cu furtul, cu manevrarea oamenilor în scop de furt în formă continuată. De ex., evreii Vishnevsky și Reznik, parlamentari în Rusia, au manevrat online mai mult de 100 de mii de oameni, și i-au scos la demonstrații pe străzi, contra restituirii către proprietara de drept, Biserica Ortodoxă Rusă, a Catedralei Sfântului Isaac din Sankt Petersburg.

    Catedrala Sfântului Isaac a fost furată de boșevici și transformată în Muzeul Ateismului, din 1931 până în 1937. Apoi a devenit Muzeu de Istorie și Artă. Biserica Ortodoxă a cerut să i se restituie, dar a fost refuzată și în 2015. Dar există speranțe că în timp de trei ani Catedrala va ajunge înapoi în proprietatea Bisericii Ortodoxe Ruse.

    A fost necesar ca parlamentarul Milonov să le spună lui Vishnevsky și lui Reznik că tradiția lor de 2.000 de ani este aceea de a denigra tot ce este sfânt, începând cu apelurile ca Iisus să fie răstignit, și continuând prin timp până la Sfântul Ioan de Kronstadt pe care evreii îl acuză de antisemitism. Amănunte pe acest subiect putem vedea în articolul EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA), la următorul link:
    http://protopopiatavrig.blogspot.ro/2017/02/evrei-contra-catedralei-sfantului-isaac_17.html

    • el
      # 4 august 2017 at 2:10

      Ion Ciungu

      popa asta RASUFLAT e UN REBUT JALNIC al PROPREI PROSTII si ahtieri dupa MINCIUNA/ usuratate !! ATATA !

      un PROST FUDUL si LEPADAT de Dumnezeu…un GUNOI MARUNT di MAREA GLOATA caruia i se da prea multa atentie.

      NU e vina nimanui, in afara de a lui !!
      mai lasati moda gasitului de „vinovati” … mereu ALTU e „vinovat” … numai GUNOIUL NEAOS/OMUL EFECTIV INSUSI NU !

  19. Ion Ciungu
    # 31 iulie 2017 at 10:23

    Viu este Mântuitorul lumii, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos! Să fim cu El în fiecare moment, în vecii vecilor!

    Faptul că Ilie Toader a aflat într-o bibliotecă din New York că „Iisus n-a instituit nici măcar Euharistia”, faptul că Ilie Toader zice că nu poate demonstra că nu există un Dumnezeul, dar lui își poate demonstra că „Ăsta” adică Iisus, pe care a trebuit să-L slujească, „nu există”, mă face să-mi amintesc cât de mult se aseamănă gândirea și vorbirea lui cu a evreilor-derbedei, care pretind că nu L-ar nega pe Dumnezeu, care pretind că au în ei o omenie, un umanitarism, o lucrare de salvare a omului necăjit. Dar să ne amintim că ei preferă să se lepede de Iisus și să-l aleagă pe Baraba. Viclenia lor e mare. Ei sunt, de fapt, bandiți. Iisus n-a fost necăjit? De ce nu și-au arătat umanitarismul față de Iisus? De ce l-au preferat pe Baraba? Iată de ce: Pentru că în ei este Satana mai mult decât Dumnezeu.

    Despre lucrarea diabolic de perfidă a evreilor-derbedei-atei-bandiți-consecvenți, pătrunși în societatea franceză prin Revoluția franceză din 1789-1791, pe baza Declarației Drepturilor Omului, prin care Iisus a fost respins, lucrare care continuă azi în multe țări, inclusiv în SUA și România, putem vedea unele aspecte și în articolul „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ”, la următorul link:
    http://protopopiatavrig.blogspot.ro/2017/07/nu-va-ramane-aici-piatra-pe-piatra-care.html

Scrie un comentariu