Mihail Urzică – „Minuni și false minuni”. Despre SPIRITISM și MAGNETISM – adică vorbirea cu DEMONII

Citiți  integral și descărcați cartea lui Mihail Urzică, Minuni și false minuni în format PDF de aici:

ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Mihai%20Urzica%20-%20Minuni%20si%20false%20minuni.pdf

III

SPIRITISM ŞI MAGNETISM

Întrucît spiritismul ne înfăţişează o metodă de a comunica cu duhurile, această practică este deopotrivă de osîndită de Biserică, prin chiar textele Sfintei Scripturi şi Sfinte Canoane, deoarece se întemeiază pe aceeaşi acţiune demonică care a generat totdeauna fenomenele de necromanţie.

Iată însă că această nouă rătăcire porneşte din America, adică din Apus, de unde au venit şi toate celelate erezii moderne.

Spiritismul iese la iveală la Hydesville (prov. Arcadia) în America de Nord, din casa familiei Fox, aparţinînd sectei metodiştilor.

Deci această lucrare cu aparenţe suprafireşti ia naştere din mijlocul unor eretici, căzuţi din harul lui Dumnezeu. Este vrednic de luat în seamă istoricul acestui gen de manifestări oculte.

Într-una din zilele lunii decembrie ale anului 1847, în casa Fox au început să se petreacă diferite fenomene ciudate. În cartea „History of Modern American Spiritualism” de Emma Hardinge, se povesteşte:

„Se auzeau lovituri în pereţi, în pardoseli şi zgomote curioase; deşi uşile şi ferestrele erau bine închise şi nimeni nu se afla prin acele încăperi decît locatarii casei, ei constatau că mobilele erau zvîrlite pe jos şi dezordonat aruncate. Dealtfel, chiar în văzul lor, mobilele erau agitate de o mişcare oscilatorie ca şi cum ar fi fost legănate de valuri, ca şi cum ar fi fost însufleţite de o stranie viaţă”.

„Se auzeau paşi pe parchet; cele două fete ale soţilor Fox erau atinse de unele mîini reci invizibile”.

„În februarie acelaşi an, viaţa deveni de nesuportat. Nopţile se scurgeau fără somn şi nici zilele nu erau lipsite de tulburări. Aceste fenomene erau atribuite diavolului”.

„Cea mai mică dintre fete – Kate Fox – observînd că toate zgomotele care se produceau nu îi cauzau nici un rău, începuse să se familiarizeze cu ele, iar într-o seară ajunse chiar să glumească cu autorul lor invizibil. Pocnind de mai multe ori din degete ea spuse: «Domnule măscărici, fă ca şi mine». Acelaşi zgomot a fost repetat de îndată şi într-un acelaşi număr de pocnete. Cîteva alte încercări succesive confirmară această experienţă”.

„Strîngîndu-se laolaltă restul familiei şi vecinii, s-a continuat această primă «şedinţă de spiritism» cu diferite întrebări la care personajul nevăzut răspundea foarte corect prin diferite lovituri”.

„La întrebarea dacă era un om, nu s-a primit nici un răspuns; în schimb s-au auzit mai multe lovituri repezi cînd s-a pus întrebarea dacă era un spirit”.

Iată deci originea spiritismului.

Într-un răstimp de cîteva zile de la această întîmplare s-a descoperit mediumnitatea de care se bucura mai cu deosebire fetiţa Kate Fox, precum şi mijlocul de comunicare între lumea materială şi cea „spirituală” prin folosirea alfabetului obţinut prin „rappings”, indicîndu-se fiecare literă cu un anumit număr de lovituri. De abia mai în urmă, alte mijloace de comunicare mai iscusite au putut să apară, sub forma celebrelor „planşete”.

Cercuri spiritualiste s-au constituit repede sub recomandarea spiritelor din casa Fox şi numeroşi mediumi apărură de pretutindeni.

Aceste „meetings” cu aparenţe nevinovate erau invadate de membrii diferitelor secte. Unii dintre aceştia susţineau că mişcarea spiritistă indică începutul mileniului sau chiar sfîrşitul lumii.

Pentru convingerea mulţimii, care în mare parte se arăta potrivnică acestor manifestări „supraomeneşti”, familia Fox a dat diferite probe publice mai cu seamă la Rochester, sub controlul anumitor comisii anchetatoare, care au constatat existenţa fenomenelor. (De observat că pînă şi metoda de convingere a lumii, prin asemenea demonstraţii publice, este o metodă în realitate demonică).

În scurtă vreme, Nordul Americii se cufundă în plinspiritism. De îndată au apărut şi marii lui susţinători: Edmonds cu lucrarea „The American Spiritualism” şi dr. Robert: Hore, profesor la Universitatea din Pennsylvania cu lucrarea lui de mare răsunet „Experimental Investigation of the Spirit Manifestations” (1).

Cît despre locuitorii Americii de Nord, s-a constatat încă de la începutul spiritismului că autohtonii, adică Pieile Roşii, erau cei mai neîntrecuţi mediumi. Faptul excepţionalei lor mediumnităţi nu poate mira deloc dacă ţinem seama că aceşti indieni au rămas pînă azi subjugaţi formelor vrăjitoreşti pe care le deţin prin tradiţie de la strămoşii lor.

Pretinsele comunicări ale celor vii cu morţii, precum şi diferite practici folosite în acest scop erau bine cunoscute şi vechilor evrei, care le deţineau de la egipteni. Acest fel de necromanţie alcătuia într-o largă măsură baza unor practici magice care au rămas în uz, în anumite cercuri rabinice, pînă în zilele de azi.

Dar practicile acestor lucrări de magie îşi găseau îndepărtate fire de legătură şi în India. Iată de ce această ţară, devenită mai tîrziu colonia de căpetenie a Marii Britanii a putut alimenta magia în ţările anglo-saxone, protestante şi eretice şi mai ales în metropolă.

De altfel, „Societatea Teosofică”, cu un număr considerabil de aderenţi, alcătuită în multe loje răspîndite în Indii, Europa, America şi Australia, îşi are sediul principal la Adyar în India.

Aceşti teosofi (2) pretind că primesc îndrumări secrete de la o anumită „frăţie” tibetană de thaumaturgi. De cele mai multe ori, teosofii sînt şi spiritişti.

Deformînd anumite doctrine hinduse (de inspiraţie nu mai puţin demonică), spiritiştii susţin nu numai nemurirea ci şi reîncarnarea sufletelor. Prin această susţinere, ei admit trecerea succesivă a sufletului prin mai multe vieţi terestre pentru a realiza deplina lui purificare şi desăvîrşire. Dar printr-o astfel de pierzătoare şi blestemată credinţă, diavolul falsifică sensul şi mijloacele adevărate ale mîntuirii şi, totodată, stabileşte un întreg sistem de
teocosmogonie contrar temeiurilor revelate ale Sfintei
Scripturi.

În afară de vorbirea comună cu „morţii”, faţă de care demonii mistifică, în spiritism, pînă şi scrisul, individualitatea, glasul şi toate aparenţele proprii unei persoane decedate, se mai pot obţine, prin mediumi, vorbirea în limbi străine, se pot face preziceri şi felurite dezvăluiri ale unor lucruri necunoscute şi se pot provoca apariţii de corpuri „fluidice” înfăţişînd arătările unor presupuse persoane răposate, cu care „cercul” este în comunicare, sau presupuse arătări de sfinţi, de îngeri şi de alte puteri cereşti.

În cartea „Nouvelle experience sur la force psychique” (Librairie de sciences psychologiques, 5 rue des Petits-Champs) cunoscutul om de ştiinţă şi cercetător psihic William Crookes împarte diferitele fenomene spiritiste în următoarele clase:

1. Mişcări de corpuri grele prin contact direct dar fără nici o sforţare mecanică (de ex. paharul sau „uija” planşetelor spiritiste se mişcă singure).
2. Fenomene de „percusiune” – adică producere de loviri sau de simple atingeri pe corpul nostru sau în genere orice fel de loviri, pe cale nevăzută – precum şi producere de sunete de aceeaşi natură.
3. Alterarea greutăţii corpurilor. (Prin anumite procese psihice diferite corpuri pot deveni mai uşoare sau mai grele; în anumite împrejurări greutatea lor devine atît de mare, încît nu mai pot fi urnite din loc. Asemenea cazuri se pot întîmpla şi cu anumiţi oameni cu înclinări mediumnice).
4. Mişcări de obiecte grele aşezate la o oarecare distanţă de medium şi deci produse fără nici un contact asupra lor.
5. Ridicări de corpuri grele deasupra pămîntului prin puteri nevăzute.
6. Ridicarea de la pămînt a unor corpuri omeneşti şi plutirea lor în văzduh. (W. Crookes menţionează că a constatat personal trei asemenea cazuri de înălţări în aer).
7. Mişcări independente de mici obiecte fără contactul nimănui.
8. Apariţii luminoase.
9. Apariţii de mîini luminoase printr-o proprie luminozitate sau vizibilitate la lumina obişnuită.
10. Scriere directă (în unele şedinţe şi fără intervenţia nimănui, comunicările ce se transmit de „spirite” şînt scrise direct, fără ca nimeni să atingă condeiul).
11. Forme şi figuri de vedenii.
12. Cazuri particulare de fenomene din care se deduce acţiunea unei inteligenţe exterioare.
13. Manifestări diferite într-un caracter mai complex de semne.

Cercetători şi referenţi ai unor fenomene ca cele menţionate de William Crookes în clasificarea sa; sînt şi alţi oameni de ştiinţă: Wallace, Cox, Luys, Dumont-Pellier, Bernheim, Liebault, Richet şi alţii.

Dar în afară de catalogarea unor asemenea variate fenomene spiritiste, este necesar a preciza că sînt mai multe feluri de mediumi, prin mijlocirea cărora se pot produce astfel de manifestări. Sînt mediumi inspiraţi, mediumi somnambuli, vindecători de boli, mediumi pictori, muzicanţi, literaţi, precum şi încă alte feluri.

După natura acţiunii lor, mediumii se pot împărţi în două categorii: mediumi cu efecte fizice şi mediumi cu efecte intelectuale şi „mistice”.

Între înşelătorii din „odăiţele ascunse” de care pomeneşte Evanghelia (Matei 24, 26) sînt unii care se rup cu totul de orice religie: aceştia reprezintă latura spiritiştilor teosofi; în schimb, sînt alţii care rămîn afiliaţi Bisericii lor respective, fie ea ortodoxă, fie catolică, fie anglicană, fie reformată…

Asemenea cercuri spiritiste cu caracter religios au luat la noi în ţară numele de „spiritualiste” (3) în sensul că adepţii lor condamnă spiritismul obişnuit ca o lucrare demonică, în timp ce sînt convinşi că ei se învrednicesc de revelaţii dumnezeieşti. „Spiritualiştii” sînt în genere fervenţi practicanţi ai Bisericii, ei nu „cheamă morţii”, dar în schimb, se adună deopotrivă în şedinţe ascunse, pentru a avea, prin mediumi comunicări „la planşetă”, din partea unor presupuşi sfinţi ortodocşi (sau neortodocşi) cărora le urmează toate îndemnurile.

Ei cred în reîncarnare şi se întemeiază pe multe credinţe deşarte; îşi fac o falsă închipuire a Sfintei Treimi, pe care o concep nu într-o înţelegere ipostatică şi unitară, ci într-o succesiune de valori descrescînde de la Tatăl pînă la Duhul Sfînt; ei subestimează valoarea dogmelor pentru credinţă; micşorează cu răstălmăciri arbitrare sfintele canoane ecumenice; sînt neascultători Bisericii Ortodoxe, avînd împărtăşire duhovnicească cu toţi ereticii; ei cred cu uşurinţă în dogme străine şi osîndite de Biserica noastră; au cultul unor „sfinţi” şi „moaşte” străine de dreapta credinţă; au mare înclinare de a crede în orice semne şi minuni înşelătoare ale unor falşi profeţi; ei se cred aleşi şi în toată aparenţa de smerenie sînt trufaşi, ca şi învăţătorul lor Satana, crezîndu-se chemaţi spre „misiuni” şi „revelaţii” înalte pe care Domnul le-a pregătit pentru ei. Prin comunicările primite, aceşti „spiritualişti” sînt îndemnaţi să fie milostivi, să întreprindă lucrări de binefacere, să trăiască în cumpătare. Drept urmare, pe mulţi momeala aceasta frumoasă îi atrage şi îi cîştigă, încredinţîndu-i că ,,roade-le sînt bune” şi că deci şi „pomul e bun”.

Ei nu vor însă să înţeleagă că prin rătăcirea lor s-au sinucis duhovniceşte şi că semănătura lor nu e grîu ci neghină, deoarece ei aduc stricare dreptei credinţe şi învăţături mincinoase. Pe cîtă vreme Sfînta Scriptură spune: „Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, alta decît aceea pe aţi primit-o să fie anatema !” (Galateni 1,9).

Deci, dacă n-ar fi decît învăţătura drăcească a reîncarnării, care se propovăduieşte de către aceşti trufaşi rătăciţi, şi încă este o pîngărire a Evangheliei !

Prin aceeaşi întunecată lucrare, anumite cercuri „spiritualiste” pretind că au comunicări de la Mîntuitorul sau chiar că El însuşi li se arată în chip luminat, acolo, în acele „odăiţe ascunse”, unde Domnul Hristos ne-a îndemnat să nu ne ducem şi să nu credem, căci sînt lupi în blană de oaie care vor să ne piardă. Iar în această înşelăciune, mediumii lor, sub călăuzirea puterii satanice, scriu comunicări cu conţinut religios, vestesc lucruri viitoare, împart sfaturi moralizatoare şi pictează icoane.

Cît despre aceste „icoane”, ele se „sfinţesc” acolo, la aceeaşi planşetă diabolică, de presupusa mînă a Mîntuitorului. Asemenea pîngăriri sînt ţinute apoi în mare cinste cu candela aprinsă şi cu încredinţarea că Domnul Şi-a zugrăvit chipul Său după asemănarea Lui.

Unul dintre precursorii „doctrinei” spiritismului, Emanuel Swedenborg, ca răspuns la întrebarea 139 din catehismul său spune: „Eu cred că noi sîntem acum ajunşi la timpul venirii lui Hristos, la începutul Bisericii noi, care se cheamă «Noul Ierusalim». Această venire nu e personală, ci spirituală, şi este constituită de revelaţia Sfîntului Duh, a cuvîntului Său dumnezeiesc”.

„Eu, Iisus – le spune o comunicare – am apărut în 1861 şi declar că noua iconomie care se cheamă venirea Domnului este începută”. „Ea fu inaugurată în 1874 şi atunci se adeveriră cuvintele profetului: « Domnul va veni pe nourii cerului cu mii de îngeri»; «prin mediumi, noi vindecăm bolnavii şi alungăm duhurile rele»”. (Din Conradi 77. Gesù Christo-ritorne-rà ? Quando ? Come ? Perchè ? Ed. S. Firenze 1927).

Şi Conradi adaugă: „Asemenea manifestări spiritiste, minunate şi ciudate au fost constatate de fizioiogi, chimişti, fizicieni, matematicieni, naturalişti etc. Asemenea lucrare întunecoasă, asemenea putere diabolică este acum răspîndită în toată lumea şi a îmbolnăvit cu arta sa blestemată 20 de milioane de oameni” (aceeaşi lucrare, p. 78).

Despre aceştia, ca şi despre toţi sectanţii se poate spune: vor „cădea” în cursa Satanei „cei sortiţi pieirii” deoarece „n-au primit iubirea adevărului ca să se izbăvească”. Pentru aceea le trimite Dumnezeu lucrarea înşelăciunii. Această apostasie este a acelora care nu sînt tari în credinţa adevărată şi se lasă uşor ispitiţi de cel rău.

În încheierea acestui capitol se cuvine să se pomenească ceva şi despre magnetismul animal şi despre sugestie, de care s-au ocupat cu precădere medici de seamă din diferite ţări, dar care au pornit în cercetările lor de la aceleaşi puncte vicioase ca şi în celelalte fenomene psihice, în care Adevărul revelat prin Biserică este ocolit, sau chiar pîngărit.

Această nouă formă de manifestare a puterilor necunoscute ale omului a stîrnit în ultimele decenii un deosebit interes pentru toţi cercetătorii de fenomene metapsihice.

Felurite experienţe medicale, cu rezultate foarte neînţelese pentru cei neduhovniceşti şi pentru cei străini de toate firele demonologiei, au putut tulbura multe minţi.Între aceste experienţe se pot cita unele exemple devenite clasice. Aşa este cazul provocării unor arsuri sîngerînde, fără nici o substanţă vesicantă, asupra unei persoane hipnotizate şi supusă unei simple sugestii.

Deopotrivă s-au stabilit rezultate contrarii cînd, în aceeaşi stare hipnotică, şi tot prin sugestie, s-au putut împiedica orice efecte pe care trebuia să le producă în mod natural aplicarea unei substanţe vezicante pe braţul unei persoane. Pentru ca experienţa să fie mai concludentă, s-a aplicat concomitent pe celălalt braţ al persoanei în cauză aceeaşi substanţă vesicantă, fără însă ca sugestia să se exercite şi faţă de acea parte a corpului; drept rezultat, „revulsivul” a stîrnit acolo o adevărată inflamaţie cu serozităţi şi cu o mare iritare a epidermei, în timp ce nimicnu se producea pe primul braţ.

Martorii acestei experienţe au fost profesorii Beaunis şi Bernheim de la Facultatea de medicină din Nancy, împreună cu doctorii Brulard şi Liébeault („Causerie Scientifique” de Victor Meunier – Rappel, Paris).

În alte cazuri şi cu aceleaşi procedee s-au putut provoca asupra unor persoane supuse sugestiei hipnotice, stări de beţie, de veselie nemăsurată sau de mare îndurerare etc.

Sînt cunoscute şi experienţele făcute cu schimbarea personalităţii cuiva, mergînd pînă acolo încît „o tînără femeie s-a putut crede general, iar un bărbat în toată firea s-a putut crede doică”.

… „De pe urma unor asemenea experienţe se văd oameni umblînd în patru labe şi lătrînd ca nişte cîini, iar alţii mieunînd ca nişte pisici, deoarece li s-a sugerat gîndul că ei sînt într-adevăr cîini sau pisici. „Multora li se poate sugera ideea că au comis o crimă pe care sînt în stare să o declare şi să-şi ia pedeapsa” (Din aceeaşi „Causerie Sciéntifique”, Paris).

Dacă asemenea experienţe sînt menite să înjosească personalitatea omului şi să o falsifice pînă la cele mai dezgustătoare forme demonice, ispita unor asemenea „cercetări ştiinţifice” i-a călăuzit pe unii psihiatri la aplicarea magnetismului în formă de sugestie în felurite cazuri de vindecări de boli, fie de natură nervoasă, fie organică.

Deci folosindu-se anumite puteri psihice ascunse în om, pentru scopuri care par bune, dar stingîndu-se pînă la o totală atrofiere personalitatea omului, care se supune unor asemenea practici, de fapt se aduce în joc intervenţia aceloraşi agenţi demonici ca şi în celelalte îndeletniciri psihice, iar rezultatele obţinute oricît ar fi de minunate, nu sînt totuşi minuni, ci satanisme.

Cît despre lămurirea unor asemenea „minuni” ale psihismului, desigur că nu de la ştiinţele fizice, biologice sau medicale se va putea aştepta vreo dezlegare, ci numai de la demonologie, care la lumina învăţaturilor Bisericii Ortodoxe, ne poate dezvălui sorgintea reală din care provin astfel de fenomene.

Iar Biserica Ortodoxă este singura biserică adevărată şi mîntuitoare, din toate cultele creştine, care poate filtra şi clasa în chip desăvîrşit toate aceste fenomene, deoarece este singura alcătuire sobornicească şi apostolică care păstrează nealterate toate Sfintele Taine şi toată Siînta Predanie, prin dogmele, rînduielile şi canoanele Sfintelor Sinoade ecumenice.

Biserica fixează însă şi aspre canonisiri împotriva tuturor înşelătorilor sau săvîrşitorilor acestor urîciuni.

„Spiritismul – scrie Ierom, Nicodim Sachelarie în «Pravila bisericească» (4) – este o născocire diavolească care înşeală minţile cele necredincioase şi nesupuse poruncilor lui Dumnezeu. Oare sufletele oamenilor (după moarte) le-a lăsat Dumnezeu să umble fără nici un rost? Numai diavolului i-a îngăduit Dumnezeu să umble ca un leu căutînd pe cine să înghită” (I Petru 5, 8; Iov 2, l-10).

Pentru aceasta Dumnezeu a poruncit: «Numai Eu sunt Domnul ! Să nu vă duceţi la cei ce cheamă sufletele morţilor, nici la vrăjitori, ca să-i întrebaţi şi să fiţi părtaşi cu ei, fiindcă numai Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru»” (Lev. 19, 31).

„Şi dacă vi se va spune, zice Isaia: «întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul şi bolborosesc», răspundeţi: nu va întreba oare un popor pe Dummezeul său ? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?” (Is. 8, 19).

„El este o amăgire diavolească, «Şi nu este de mirare căci chiar Satana se preface în înger de lumină… iar slujitorii lui se prefac în slugi ale vieţii cuvioase. Sfîrşitul lor va fi pierzarea»” (II Cor. 11, 14; Ef. 6, 12).

„Cel ce nu se leapădă de această înşelăciune nu poate fi primit la Sfintele Taine şi se canoniseşte ca şi vrăjitoria…” (Afurisania pe 20 de ani).

Tot astfel şi cu privire la hipnotism, despre care se spune:

„Hipnotismul este o fază a vrăjitoriei, iar nu a ştiinţelor psihologice cum ar pretinde unii. Cine îl practică se canoniseşte ca şi vrăjitoria” (Din aceeaşi ediţie, p. 155).

Note:

1. Adepţii spiritismului s-au înmulţit în mare număr în toată lumea. Ei au asociaţii de studii şi cercetări, societăţi de ajutor şi de binefacere, şi au luat din zi în zi o dezvoltare mai mare, cîştigînd teren în toate cercurile sociale. La 1896 în cartea sa „Le spiritisme” (Fakirisme occidental), Dr. Paul Gibier scria: „În Franţa numărul spiritiştilor este mai mic decît în Anglia şi America, dar credem a nu exagera afirmînd că la Paris sînt aproximativ o sută de mii” (p. 35, Ed. Oct. Doin Paris). Ziare spiritiste, reviste şi alte foi periodice se tipăresc în toate ţările din lume cu o sporire din ce în ce mai mare. Din cîte se ştie, 13 reviste şi ziare de acest fel sînt publicate în limba franceză, 27 în englezeşte, 36 în spaniolă şi aşa mai departe. România are şi ea două periodice spiritiste cunoscute sub numele de „Astralis” la Craiova şi „Revista Spiritistă” a cercului Haşdeu la Bucureşti.

Dintre aceste publicaţii, unele îmbracă o haină ştiinţifică cum sînt „Proceedings” ale „Societăţii de cercetări psihice” din Londra.

Iar între membrii acestei societăţi se întîlnesc adeseori numele cele mai ilustre ale ştiinţei engleze sau mondiale, conlucrînd unii cu alţii pe acest teren al fenomenelor psihice, mesmerice şi „spiritualiste”. Societatea are o organizaţie de mari proporţii, cu membri asociaţi şi membri corespondenţi, cu foarte numeroşi auditori, cu proprietăţi şi fonduri mari, cu filiale şi multe ramificaţii.

Un grup de savanţi redactează de asemenea şi în Germania o revistă „Sphynx” de acelaşi gen.

În vremea de faţă numărul spiritiştilor din toată lumea poate atinge cifra impresionantă de cel puţin 20 de milioane.

2. Adepţii teosofiei nu îşi propovăduiesc învăţătura lor mulţimilor, cît mai ales celor mai distinşi oameni ai societăţii din toate naţiunile. Ei fac abstracţie de religie şi îşi suprapun „doctrina” peste toate adevărurile revelate ale Sfintelor Scripturi.

3. În Anglia şi în ţările anglo-saxone, toţi spiritiştii, fără deosebire, îşi zic „spiritualişti”.

4. „Pravila bisericească”, lerom. Nicodim Sachelarie, Seminarul Monahal Cernica, 1940, pp. 297-298.

Mihail Urzică – Minuni și false minuni, editura Anastasia, 1993, pp. 15-29