X

Condamnaţi a doua oară. De ce vrea Institutul „Elie Wiesel“ să şteargă numele a doi eroi: Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr

de null
http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/07/23/5974cf345ab6550cb86a5880/646×404.jpg

În cadrul conferinţei „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare“,  care a avut loc duminică, la Constanţa, s-a apărat memoria a doi intelectuali de frunte ai României, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Institutul „Elie Wiesel” vrea să schimbe numele unui liceu şi a unei străzi care poartă aceste nume.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Paul Andreescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România, filiala Constanţa, consideră că se fac nedreptăţi, atâta vreme cât nume mari ale intelectualităţii române, cum ar fi Mircea Vulcănescu, sau Radu Gyr, ar putea fi şterse din memoria colectivă, la cererea Institutului „Elie Wiesel”. Primul a făcut parte din guvernul lui Ion Antonescu, iar cel de-al doilea a fost acuzat de faptul că era legionar.

Paul Andreescu este de părere că adevărurile trebuie spuse aşa cum sunt pentru că altfel îndepărtăm timpul de vindecare. În România, au existat foarte mulţi membri ai Partidului Comunist Român. Ce măsură ar putea fi luată împotriva lor?

„Nu am vrut să-mi ceară nimeni iertare, nu am cerut răzbunare, am sperat în legile acestei ţări“, a spus mâhnit cel care a cunoscut închisorile comuniste la vârsta de 17 ani pentru că a împrăştiat manifeste împotriva regimului.

Condamnat la moarte pentru o poezie

Despre modul în care Institutul „Elie Wiesel” vrea să şteargă din memoria poporului român numele a două mari personalităţi a vorbit şi lect. univ. dr. Carmen Ciornea, care a calificat intenţia ca fiind o „imixtiune în zona sacrosantă a neamului românesc“, interzicând poporului român să aibă ca simbol un om care a fost condamnat în închisoare pentru că a scris o poezie, aici referindu-se la Radu Gyr şi a lui poezie „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane“, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Ulterior, pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică.

Preşedintele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului este Alexandru Florian, al cărui tată, Radu Florian, a predat la catedra de marxism- ştiinţific de la Universitatea din Bucureşti.

Imagini de la conferinţa „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare”

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/07/23/5974ca2c5ab6550cb86a38b3/646×404.jpg

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ne vom întoarce într-o zi

de Radu Gyr

Ne vom intoarce intr-o zi,
Ne vom intoarce neaparat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cand am plecat.

Ne vom intoarce neaparat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cantec, pe viori.

Ne vom intoarce intr-o zi…

Si cei de azi cu pasii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti
Cum vom patrunde-ncet in ei.

Ne vom intoarce ca un fum,
Usori, tinandu-ne de mani,
Toti cei de ieri in cei de-acum,
Cum trec fantanile-n fantani.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
in toate dragostele noi
Si-n cantecul pe care si-l
Vor spune altii, dupa noi.

In zambetul ce va miji
Si-n orice geamat viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o samanta-n taina lor.

Noi, cei pierduti, re-ntorsi din zari,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem si-n disperari,
Si-n rani ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori in mangaieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
in tot ce maine, ca si ieri,
Va sangera sau va iubi.

42 de preoţi dobrogeni în închisorile comuniste

Protos. Maxim Vlad este de părere că trebuie să facem distincţia între o categorie de oameni care s-au convertit în închisori, iar jertfa lor este una martirică, şi cei care au ieşit de acolo rămânând tributari convingerilor lor politice sau naţionale. O a treia categorie ar fi cei care au ajuns să-şi piardă credinţa în lagăre, închisori sau colonii de muncă. De aceea, spune el, Biserica ar trebui să vadă cine a dus până la sfârşit lupta martirică.

În închisorile comuniste au sfârşit şi mulţi preoţi ortodocşi. Istoricul  Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), spune că în urma consultării dosarelor deţinute de instituţie, a descoperit nu mai puţin de 42 de preoţi dobrogeni în închisorile comuniste.

Tot despre preoţii dobrogeni martiri a vorbit şi Ionuţ Druche, de la Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului.

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/07/23/5974ca375ab6550cb86a38eb/627×0.jpg

Preotul paroh George Constantin Codreanu a susţinut faptul că este o mare nedreptate faptul că până astăzi se face o mare diferenţă între Holocaust, care a fost condamnat în faimosul proces de la Nurnberg, şi comunism, care a generat mai multe victime, şi care nu a fost condamnat în totalitate.

„Prin toate manifestările şi sesiunile organizate în cadrul acestui an comemorativ ni s-a oferit posibilitatea nu doar să-i scoatem din umbra istoriei sau din uitare pe cei care au îndurat suferinţa fizică sau degradarea socială, ci să-i cinstim pe aceştia ca modele de tărie, de credinţă, de luptă pentru adevărata libertate sau pentru adevăr”, a spus el.

La 23 iulie, la Biserica „Sfânta Maria” din Constanţa a avut loc conferinţa „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare”. Evenimentul face parte din cadrul proiectului „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre şi Mare în timpul comunismului”, organizat de către Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului şi circumscris Anului comemorativ „Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, în Patriarhia Română. Proiectul a debutat la 22 ianuarie 2017 şi se va finaliza pe 17 noiembrie 2017.

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Poate ca nu au mintit ca Eli sa Lazar sau cum l o chema .A sustine ca in Sighet l au arestat jandarmi romani cind era ocupati de unguri e o mjnciuna rauvoitoare sau doar una crasa din nevunoastere nu pe el l au arestat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button