Adevărul despre situația nepomenirii patriarhului ecumenist Bartolomeu la schitul Prodromu

Iul 23, 2017 41078 4 goo.gl/ecfsXj

În data de 26 iunie 2017 starețul schitului Prodromu din muntele Athos a emis samavolnic un comunicat ”oficial” legat de nepomenirea pseudo-patriarhului ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului fără a fi semnat și de epitropii schitului precum se obișnuiește. Comunicatul a fost ulterior difuzat spre înștiințarea tuturor românilor ortodocși de portalul de știri al Patriarhiei Române basilica.ro., de cel al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei doxologia.ro, dar și de platforma activenews.ro care susține, de altfel, politica ecleziastică a Patriarhiei Române indiferent dacă aceasta este ortodoxă sau ecumenistă. (notă lumea-ortodoxă.ro)

Răspuns la un comunicat al Schitului Prodromu

Iar aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele.” (loan 3:19)


Într-un comunicat „oficial” al Schitului Prodromu, semnat de Pr. Stareţ Arhim. Atanasie dimpreună cu fraţii cei adunaţi întru Hristos, se mărturisesc următoarele:

  1. În Schitul Românesc Prodromu nu s-a întrerupt niciodată pomenirea Preafericitului Patriarh Bartolomeu, ceea ce din păcate nu este adevărat, deoarece eu personal dimpreună cu alţi doi părinţi clerici am întrerupt pomenirea încă din luna septembrie 2016 cu binecuvântarea Pr. Duhovnic Iulian şi a însuşi Pr. Stareţ Atanasie, fapt consemnat în procesele verbale ale sinaxei schitului, iar în data de 4/17 decembrie 2016 a fost întreruptă oficial în schit pomenirea Patriarhului Bartolomeu de către Sinaxa Schitului în frunte cu Pr. Stareţ Atanasie, fapt consemnat în procesul verbal nr. 71 când, supunându-se opiniei majorităţii exprimate prin vot, chiar el a pronunţat cuvintele „de astăzi nu mai pomenim”. Credem că ceea ce doreşte de fapt Pr. Stareţ să arate în acest comunicat este că, el personal, consideră că nu a întrerupt pomenirea, deoarece el nu a mai slujit după această dată până în ziua prăznuirii Naşterii Domnului când însuşi a pomenit la slujbă numele Patriarhului Bartolomeu, deşi dezacordul cu hotărârea Sinaxei şi l-a arătat încă de la venirea epitropiei din partea Mănăstirii Lavra în frunte cu stareţul ei – Arhim. Prodromu în data de 15/28 decembrie. Aici trebuie consemnată presiunea la care a fost supusă toată obştea Schitului de către Epitropia Mănăstirii Lavra pentru a relua pomenirea Patriarhului eretic despre care părinţii lavrioţi spuneau e mai mult decât ortodox. Credem că şi acesta este unul din motivele care l-au determinat pe Pr. Stareţ să-şi schimbe opinia faţă de decizia Sinaxei. Cu toate acestea doar un singur membru al Sinaxei a mai reluat pomenirea cu Pr. Stareţ, restul obştii revenind la pomenire abia după ce nepomenitorii au fost înlăturaţi prin presiuni sau prin vicleşug din sinaxă şi din obşte, sau unii şi-au dat demisia pentru binele şi pacea din obşte.

După acestea toate, în perioada dintre Crăciun şi Bobotează, Pr. Stareţ Atanasie chiar şi-a dat demisia pentru câteva zile, deoarece sinaxa nu era de acord cu el şi cu condiţiile de pomenire. Iar pentru revenirea lui în stăreţie unii dintre cei care au rămas cu nepomenirea au acceptat, printre altele, dintre condiţiile puse de Pr. Stareţ slujească, ca iconomie, în sobor la hramul Schitului – Botezul Domnului – împreună cu stareţul Mănăstirii Lavra, iar mai apoi li s-a promis acceptarea lor ca slujitori în biserică fără să pomenească.

Unii s-au supus acestor condiţii integral până astăzi slujind în soboare, iar alţii parţial, neslujind atunci împreună cu stareţul Lavrei, nici în biserică după aceea, când au fost opriţi de Pr. Stareţ, ca făcători de tulburare şi schismă în obşte, până la liniştirea lucrurilor.

  1. S-a afirmat că Pr. Iulian ar fi fost supus unor presiuni şi i-au fost smulse unele declaraţii cu sila împotriva ecumenismului şi sinodului din Creta, respectiv despre oprirea pomenirii ierarhului şi că Pr. Iulian nu s-a schimbat cu nimic, ci a rămas acelaşi ca înainte de sinod.

Adevărat este că Pr. Iulian nu s-a schimbat cu nimic şi a rămas la fel de ortodox ca şi înainte de sinod, încât acum nu se împărtăşeşte cu Sfintele Taine împreună cu cei care susţin minciuna şi erezia, nici nu se mai spovedeşte la părintele stareţ ci la alt părinte din obşte, deoarece după ce bătrânul i-a spus stareţului să oprească pomenirea şi să ne lase să slujim, acesta l-a numit înşelat şi a rupt orice legătură duhovnicească cu el.

Precizăm că starețul singur a înclinat balanţa opririi pomenirii în sinaxa schitului fiind cu toţii surprinşi de decizia lui hotărâtă spunând: „eu vreau sâ mor ortodox”. Acum noi, cei care am rămas păstrând în continuare întreruptă pomenirea, cu toate că părintele Iulian şi unii dintre clericii nepomenitori, pentru pacea frăţimii, au participat sau încă mai participă la unele slujbe comune cu obştea, suntem învinuiţi că am făcut schismă în Schit, deşi schisma a fost făcută atunci când grosul obştii a fost întors de Pr. Stareţ, la comuniunea cu erezia prin pomenirea Patriarhului. Aşadar în schismă nu suntem noi, ci cei care susţin erezia ecumenismului.

  1. Se afirmă în comunicat că pomenirea Patriarhului Bartolomeu nu a fost impusă de vreo autoritate din afara obştii, ci din însăşi dorinţa obştii de a rămâne în comuniune cu ierarhul locului, ceea ce nu este adevărat pentru că, aşa cum am arătat mai înainte, obştea în cea mai mare parte a fost împotriva pomenirii ceea ce s-a văzut în întâlnirea cu Epitropia Mănăstirii Lavra din 15/28 decembrie atunci când chiar ei au putut constata că majoritatea este împotriva sinodului. Abia după presiunile Mănăstirii Lavra asupra Sinaxei şi a obştii schitului prin ameninţări cu alungarea din schit şi aducerea altei obşti din ţară sau chiar preluarea lui de către o obşte grecească, s-a revenit la pomenire. Altfel cum ar fi ajuns cei 5 părinţi la măsuri atât de drastice ca să întrerupă orice comuniune bisericească cu obştea?

  2. Se afirmă că Pr. Stareţ Atanasie nu a dat niciodată binecuvântare unor părinţi din obşte să ne reprezinte schitul la diferite conferinţe din ţară pe tema Sinodului din Creta şi care chipurile fac îndemnuri la ruperea de biserică ceea ce este o interpretare greşită, eronată, a canonului 15 a Sinodului l-ll local din Constantinopol care permite preotului întreruperea pomenirii ierarhului care propovăduieşte erezia cu capul descoperit, prin care acesta nu se face vrednic de caterisire, ci este vrednic de laudă, ca unul ce păzeşte biserica de schisme şi de erezii. Acum însă s-a ajuns până la afirmaţia că acest canon nu are putere duhovnicească, deoarece ar fi fost făcut de oameni. De asemenea se interpretează unele afirmaţii ale Sf. Paisie Aghioritul şi ale Sf. Porfirie care spun că nu trebuie să ne facem din fiecare chilie biserică proprie, la orice afirmaţie greşită a patriarhului, neţinând cont că altul era contextul evenimentelor din timpul Cuviosului Paisie şi altul cel de acum când avem de a face cu hotărâri greşite ale unui întreg sinod autointitulat „sfânt şi mare”.

Oricum cei doi monahi, care au participat la conferinţele din ţară împotriva Sinodului din Creta, au plecat la început cu încuviinţarea Pr. Stareţ şi cu binecuvântarea Duhovnicului Iulian.

  1. De asemenea se spune despre cei nepomenitori că nu se încadrează în niciun fel în viaţa de obşte a schitului şi că nu participă la viaţa liturgică de obşte, ci duc viaţă de sine, şi că nu ar fi fost supuşi nici unui fel de presiune, ceea ce nu este adevărat, deoarece ei au fost scoşi din ascultări şi de la masa de obşte, atunci când şi-au mărturisit împotrivirea lor faţă de sinodul din Creta şi neparticiparea la slujbele unde este pomenit Patriarhul Bartolomeu, motiv pentru care au fost acuzaţi ca schismatici.

Desigur dragoste cu forţa nu există, iar de la dialogul dragostei cu ereticii s-a ajuns la dialogul forţei în propria biserică. Atunci deci ne întrebăm care sunt ereticii şi care sunt schismaticii, care au dragoste adevărată şi care nu?

  1. Se poate observa clar că o anumită minoritate doreşte să-şi impună ideile majorităţii, lucrând prin înşelăciune, compromis şi uneori forţă, fiindcă sunt oameni care au puterea deciziei în mâinile lor, şi mai ales în Biserică o fac în numele ascultării de cei mai mari, surprinzător tocmai prin metode de spălare a creierului, ca în perioada de curând apusă.

De ex.: „Este încă devreme pentru întreruperea pomenirii; să tăcem pentru pacea bisericilor; să nu cumva să facem schismă în biserică; să nu ne pierdem schitul; suntem doar o mică comunitate care nu are putere în Sf. Munte, tocmai noi ne-am găsit să mărturisim?; că nu e treaba noastră, ci a celor mai mari; că noi ţinem numai canonul 15 iar restul le încălcăm”, „că ne-am făcut din canoane un sistem”, etc., prin toate acestea punându-se ei deasupra canoanelor Sfintei Biserici şi a Adevărului.

Pacea nu este mai presus de adevărul credinţei, altfel nu ar fi spus însuşi Domnul „nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ, n-am venit să aduc pace ci sabie.” (Mt. 10: 34)

Când este vorba despre dreptatea noastră proprie atunci „pacea este de patru ori mai mare ca dreptatea” (Sf. loan Scărarul – Scara) şi trebuie să alegem pacea, dar când este vorba de credinţă trebuie să ne facem sabie.

  1. Ca membru al Sinaxei Schitului Românesc Prodromu pot afirma că nu am avut nici o ştiinţă despre publicarea acestui comunicat ca venind din partea Schitului Prodromu, ceea ce constituie o abatere de la Regulamentul de funcţionare a Schitului care prevede că orice document de valoare excepţională, ca cel emis de Pr. Stareţ, trebuia întâi aprobat de Sinaxa schitului şi semnat de Pr. Stareţ şi de cei doi Epitropi aleşi anual. Acest fapt denotă că Sinaxa nu a fost luată în considerare şi că actul este ilegal şi nul. Ceea ce confirmă faptul afirmat mai sus că se vrea cu tot dinadinsul ştergerea oricărei urme de protest împotriva sinodului din Creta şi a patriarhului.

Dumnezeu îi va demasca însă în timp pe toţi cei care sunt impostori sau falşi păstori, fiindcă acum este vremea alegerii şi a cernerii, în care vedem cum pe unii vor să ne adoarmă cu cuvinte frumoase, ca pace, linişte, dragoste, care nu fac decât ne arate pierzarea mai dulce, ea tot pierzare chemându-se, iar pe cei care spun adevărul prigonindu-i.

  1. Cu siguranţă trebuie să luptăm şi cu rugăciunea, dar şî cu cuvântul, şi cu depărtarea de cei care au părtăşie cu erezia ecumenismului prin încuviinţare tacită, fiindcă Dumnezeu nu binevoieşte acolo unde sunt mulţi şi rătăciţi, ci acolo unde sunt puţini dar în adevăr, căci zice Domnul „siliţi-vâ să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci mulţi, zic vouă, vor cânta să intre şi nu vor putea” (Lc.13:24)

Dacă noi ca monahi, şi mai ales ca monahi aghioriţi am început să gândim atât de lumeşte ce să mai aşteptăm de la ceilalţi clerici şi mireni, darămite de la cei bine intenţionaţi din lumea largă. Noi care suntem numiţi chip îngeresc şi lumina mirenilor din lume, să ajungem să fim călăuze spre întuneric? Să nu fie!!!

  1. Cu toate că se spune că până la un următor sinod care va condamna public erezia ecumenismului, harul lucrează prin Ierarhii ecumenişti pentru mântuirea poporului necunoscător, prin iconomie, cei care au cuget eretic şi cei care consimt cu bună ştiinţă la erezia lor şi nu iau atitudine, credem că se împărtăşesc spre osândă cu Sfintele Taine, iar nu spre mântuire, fiind căzuţi în erezie şi înşelare deoarece ascund erezia sub masca evlaviei „ca să poată înşela, de va fi cu putinţă si pe cei aleşi” (Mat. 24:24).

De ex. cultivându-se afirmaţii de genul: nu avem toţi un singur Dumnezeu?, şi noi credem în Dumnezeu Tatăl ca şi evreii, (dar nu se spune unde este Fiul?), că şi ereticii sunt biserici şi că unii au chiar sfinte taine numai că se exprimă cu mici diferenţe, toţi suntem fraţi şi surori în Hristos, că şi ei sunt biserici doar că încă nu sunt în comuniune deplină cu noi, etc.

Noi bineînţeles nu suntem de acord cu aceste afirmaţii blasfemiatoare şi superficiale şi credem că prin astfel de afirmaţii aceştia sunt deja în erezie prin gândirea lor, iar din păcate prin Sinodul din Creta unele din aceste idei au fost acceptate ca adevărate, denaturându-se astfel statutul de Biserică şi intrându-se astfel în rândul ereziilor.

Noi cu siguranţă nu facem parte din acea biserică care a fost propovăduită în Creta, ci din adevărata Biserică a lui Hristos, a celor care vor să păstreze Adevărul curat şi care sunt acum catalogaţi ca tulburători şi schismatici. Adevăratul scop al ecumenismului nu este unitatea creştinilor, ci nivelarea conştiinţelor şi crearea unei noi biserici de tip sincretist.

  1. Cei care au întrerupt pomenirea nu au întemeiat şi nici nu doresc să întemeieze o altă biserică şi nu fac schismă prin faptul că nu slujesc şi nu se roagă cu cei care pomenesc pe ierarhii care au semnat în Creta, deoarece nu s-au despărţit de biserică ci doar de ierarhul eretic, şi nu pomenesc pe altcineva în locul lui până ce acesta se va decide de ce parte este şi cui slujeşte lui Hristos sau duhului acestei lumi? Noi nu considerăm că am ieşit din Biserică, deoarece apărăm Biserica de schisme şi erezii, iar celor care li se pare că sunt în Biserică dar cu mintea şi cu fapta, din frică sau din neştiinţă, consimt sau conlucrează cu ereticii şi cu erezia se autoexclud din Biserică prin faptele lor.

Schismă se face în Biserică atunci când ne despărţim de episcop pe motive administrativ canonice sau de etică morală, şi nu pe motive de credinţă şi dogmă. Ori învăţătura despre Biserică face parte din dogmele apostolice şi patristice de nestrămutat ale credinţei şi este cuprinsă şi mărturisită în Crez, care prin sinodul din Creta a fost modificat în esenţă prin acceptarea ereziilor ca biserici. Deşi se afirmă în text că nu au comuniune cu Biserica Ortodoxă, ar însemna că sunt doar schismatici şi nu comunităţi eretice ca şi arienii în secolul IV, care au pierdut cu totul statutul de Biserică prin îndepărtarea de Sf. Tradiţie. Aceasta nu înseamnă aplicarea iconomiei, ci rea iconomie, deoarece ei au pierdut dreapta credinţa şi tradiţia apostolică a Bisericii şi nu pot fi primiţi înapoi decât numai prin lepădarea lor de erezie şi prin Sf. Botez sau în caz excepţional dacă ar reveni în masă la ortodoxie prin Mirungere (Can. VII al Sin. II Ecum.). Sfântul Nicodim Aghioritul, spune despre iconomie că: „Păcatul personal este o încălcare a Legii şi pe care Dumnezeu îl poate şterge, dar erezia este o schimbare a Legii şi care face imposibilă orice comuniune cu Dumnezeu„.

  1. După canonul 11 din Sardica episcopul nu trebuie să caterisească pe preotul care a făcut oarecare greşeli înainte de a fi cercetat de alţi episcopi, iar preotul nu se cade să slujească Sf. Liturghie până la soluţionarea cazului său. Acest canon este valabil doar pentru cei caterisiţi din motive ce ţin de dreptate, conduită morală şi canonică, după canoanele 10-11 Cartagina şi 5-6 Antiohia, care îl dă şi anatemei pe un astfel de preot care îşi face altar osebit. Însă când e vorba de erezie canonul 15 din Sinodul l-ll Constantinopol spune că preotul poate opri pomenirea episcopului care propovăduieşte erezia cu capul descoperit, adică la arătare, înainte de cercetarea aceluia de către un sinod. Deci poate şi sluji fără să pomenească pe ierarh deoarece el nu a tăiat legătura cu Biserica şi cu Hristos, ci doar cu ierarhul eretic, şi este nevinovat.

De-a lungul istoriei chiar unii sfinţi au fost caterisiţi sau anatematizaţi de anumiţi ierarhi sau sinoade eretice: Sfântul loan Gură de Aur a fost acuzat de origenism, depus şi trimis în exil unde a şi murit; Sfântului Maxim Mărturisitorul i s-a tăiat limba şi mâna dreaptă; Sfântul Teodor Studitul a fost scos din mănăstire şi închis de împăratul şi episcopii iconoclaşti pe care nu îi pomenea; Sfântul Grigorie Palama a fost caterisit şi închis pentru câţiva ani în temniţă, şi exemplele ar putea continua. Ne putem închipui ce s-ar fi întâmplat cu Biserica dacă aceşti mari sfinţi s-ar fi supus hotărârilor luate de eretici asupra lor, în numele ereziei şi nu în numele Adevărului Bisericii lui Hristos?

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne atenţionează: „Dacă porţile iadului nu vor putea birui Biserica, întemeiată de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, sau a unei puteri, sau a unui privilegiu. Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti. Şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credindoşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă.” (Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mediator între Răsărit şi Apus).

*

Noi nu ne lepădăm de Tine, Hristoase Dumnezeule, nici de frica muncilor, nici de frica stâpânitorilor, sau pentru putere sau bani, sau pentru prietenia acestei lumi care este urâciune în faţa lui Dumnezeu!

I Petru 4: 12-16: „Iubiţilor, nu vă miraţi de focul cel aprins între voi spre ispitire ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.

De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi a lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi, de către unii se huleşte iar de voi se preaslăveşte.

Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca râvnitor după lucruri străine, iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la Casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, oare care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă dreptul abia se măntuieşte unde va fi cel necredincios şi păcătos?”

Bunul Dumnezeu binecuvânteze deci pe toţi cei care ţin mărturia adevărată până la sfârşit şi „şi-au spălat hainele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului”. (Apoc. 7:14) şi s-au luptat cu Antihrist şi cu balaurul „şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor până la moarte”. (Apoc. 12: 11-12). „Pentru aceasta bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât ia voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui este scurt”.

Apoc.21:8: „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua”.

PS. Sunt conştient că rândurile de mai sus pot constitui pentru unii turburare, însă am ales mai mult a mărturisi adevărul decât pacea întru minciună. Pentru că atunci când minciuna vatămă pe mai mulţi, suntem datori a nu tăcea. îi rog pe toţi fraţii mei cei întru Hristos să mă ierte dacă le-am pricinuit vreo sminteală şi să lepede frica de a mărturisi Adevărul şi să nu consimtă cu compromisurile pentru a nu-şi pierde viaţa veşnică.

Cu durere şi dragoste întru Hristos lisus, Domnul nostru,

Ieroschim. Paisie Prodromitul,
Epitrop I în Sinaxa Schitului Românesc Prodromu

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
4 Comentarii la “Adevărul despre situația nepomenirii patriarhului ecumenist Bartolomeu la schitul Prodromu”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. elena adriana
    # 24 iulie 2017 at 9:44

    Aceasta scrisoare ar trebui sa fie” stirea zilei „..MULTUMIM PENTRU ACEASTA MARE BUCURIE,

  2. Tanase Gheorghe
    # 24 iulie 2017 at 10:28

    Doamne ajuta. Multumim lui Dumnezeu!

  3. Grigorie
    # 25 iulie 2017 at 14:23

    Sfantul Vasile cel Mare respinge de o maniera categorica si fara echivoc ideea validitatii „Tainelor” savarsite de eretici, chiar si a celor a caror erezie n-a fost inca condamnata sinodal, cum este si in cazul pnevmatomahilor: „Nu recunosc pe un astfel de episcop al lor si n-as putea numara in randul preotilor lui Hristos pe cel care a fost pus pe prima trepta de niste maini necurate, spre surparea credintei.
    Asa judec eu lucrurile. Daca aveti vreo partasire cu mine, cugetati ca mine; dar daca nu primiti sfat decat de la voi insiva, atunci fiecare e stapan pe propriul lui cuget, iar eu sunt strain de acest sange. Daca va scriu aceste lucruri n-o fac pentru ca nu mai cred in voi, ci facandu-va cunoscuta parerea mea vreau sa spulber nehotararea multora, ca nu cumva sa fie atrasi la comuniunea cu ei”.(P.S.B. 12, pg.499)
    Astfel Sfantul Vasile cel Mare ne incredinteaza ca „Tainele” ereticilor, necondamnati de un sinod ortodox, nu sunt valide, mai mult de atat aceste „Taine” sunt „ spre surparea credintei” ceea ce inseamna ca aceia care socotesc ca fiind valide asemenea „Taine” sprijina „surparea credintei” lovind astfel la temelia Bisericii.
    Pentru Sfantul Vasile cel Mare cei care socotesc valide asemenea „Taine” sunt vinovati de „sange”, aceasta deoarece ii pot duce la pierzare pe cei pe care-i smintesc printr-o asemenea idee.
    Ca ducerea in ratacire a altora poate fi comparata cu varsarea de sange o arata si Sfantul Grigorie de Nazianz cand spune despre sine ca daca ar propovadui invataturi care contrazic „cuvantul adevarului”(2Cor.2,27) atunci, spune el, „am sa ma pagubesc pe mine insumi si am sa ma pierd! Pentru ca am sa vars sange nevinovat al unor suflete nevinovate; suflete ce mi se vor cere din mainile mele”.(Sfantul Grigorie de Nazianz, Cuvant de aparare pentru fuga in Pont…)

  4. Dorin
    # 28 iulie 2017 at 20:21

    Ultima oră: Părintele Paisie Prodromitul a fost exclus din sinaxa schitului Prodromu de pe Athos

    http://lumea-ortodoxa.ro/ultima-ora-parintele-paisie-prodromitul-fost-exclus-din-sinaxa-schitului-prodromu-de-pe-athos/

Scrie un comentariu