X

MMB a vizionat filmul porno cu episcopul de Huși, dar nu ia nicio măsură concretă. Patriarhul convoacă sinodul pe 17 august

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, ar putea fi caterisit. Decizia nu a fost luată încă, dar sinodul Mitropoliei din Iaşi a vizionat filmul compromiţător pentru episcopul acuzat de relaţii homosexuale. Ierahul a refuzat să se retragă sau măcar să se autosuspende, aşa că în acest caz este posibilă chiar cea mai dură sancţiune: caterisirea. Recomandarea trebuie făcută de sinodul permanent, format din zece mitropoliţi, iar decizia finală aparţine Sfântului Sinod. Cele două foruri nu se vor întruni însă mai devreme de o lună, după postul şi sărbătoarea Sfintei Marii.

Scandalul în care este implicat episcopul de Huşi acuzat de relaţii homosexuale nu primeşte încă decizii ferme. Prea Sfinţitul Corneliu rămâne în funcţie. Şi chiar poate sluji până la terminarea anchetei.

Cu aceste hotărâri s-a încheiat şedinţa sinodului Mitropoliei Moldovei în care au fost vizionate imaginile compromiţătoare pentru episcopul de Huşi. Prelatul a refuzat să se autosuspende şi neagă acuzaţiile.

Deocamdată, prelaţii au vizionat filmarea, care a pus pe jar o ţară întreagă. Reprezentanţii Mitropoliei susțin că “dacă înregistrarea nu este prelucrată, este posibil ca în imagini să fie episcopul Huşilor Corneliu Bârlădeanu”.

Mai mult, preoţii s-au declarat total împotriva a ceea ce au văzut în filmare. Însă, concluziile finale vor fi comunicate sinodului permanent de la Bucureşti. Acesta din urmă va trimite propunerile către sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Doar această ultimă instanță bisericească poate hotărî caterisirea episcopului.

Situația de la Huși va fi analizată în cadrul ședinţei de lucru a Sinodului Permanent 17 – 18 august 2017

”Urmare solicitării Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de convocare a Sinodului Permanent „în vederea cercetării presupuselor abateri de natură morală de care este acuzat Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor” şi urmare referatului Cancelariei Sfântului Sinod nr. 7600 din 17 iulie 2017 privind necesitatea unor precizări statutare şi regulamentare referitoare la cercetarea şi judecarea unui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod, a convocat Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 27 şi 28 iulie 2017 şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august 2017.

Fixarea acestor date ţine cont de prevederile statutare şi regulamentare care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), precum şi pe necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea şedinţelor de lucru ale acestuia.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Scandalul în care este implicat Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, nu pare să-i afecteze pe enoriaşi. Oamenii au mers la slujbă în speranţa că-l vor vedea pe ierarh, însă acesta a lipsit de la liturghie. Sunt însă şi oameni care spun că se ştia de ani de zile cu ce se ocupa episcopul. Corneliu Bârlădeanu e acuzat de comportament indecent faţă de un bărbat, după ce în presă au apărut imagini compromiţătoare.


Biserica a fost plină în timpul slujbei, ca în fiecare duminică. Însă de data aceasta credincioşii nu au mai ascultat predica Episcopului Corneliu Bârlădeanu.

Slujba a fost oficiată de un sobor de 6 preoţi.

Înaltul ierarh este anchetat de sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Scandalul a pornit de la imaginile apărute în presă, în care Episcopul Huşilor ar fi în ipostaze indecente, cu un fost elev de la seminar, la vremea respectivă, minor.

Mulţi dintre cei veniţi la slujbă refuză să vorbească despre acest subiect. Cei care îndrăznesc îi iau partea episcopului. Spun că totul e o înscenare.

Totuşi, Patriarhia Română a confirmat că cel care apare în înregistrare este Episcopul Corneliu Bârlădeanu.

Şi în Huşi, câteva voci susţin această variantă.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au anunţat că vor urmări înregistrarea compromiţătoare luni, pentru că duminică a fost zi de liturghie şi nu puteau privi aşa ceva.

Ancheta lor va include şi o expertiză tehnică a imaginilor, pentru a verifica dacă sunt reale.

Concluzia va fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care va hotărî ce măsuri trebuie luate.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

27 comentarii

  1. Dacă, şi după ce a apărut informaţia că sunt încă opt filme porno pe lângă acesta de care ştiau mulţi, tot pe minciuna că e fals se merge, ce ar fi fost dacă nu era decât unul? Ce va face MMB, le va analiza şi contesta pe toate? Onilă le va nega pe toate?
    Câtă pocăinţă la el, cum sugerau unii pe aici!

    1. “Executarea crestinilor si mucenicilor nostri la scena deschisa, practicata altadata in pietele publice, astazi se desfasoara in presa (arena publica), spre deliciul publicului inclinat sa creada orice i-ar justifica propriile pacate.”_________Săracul Onilă, e asemănat cu mucenicii din vechime, mucenicie pe care i-o aduce răutatea noastră, păcătoşenia noastră! No comment! În curând, o să fim obligaţi să facem pocăinţă şi să-i citim acatistul?

      “Sfintii Parinti au avertizat de extrem de multe ori, asupra faptului ca fiecare vede ceea ce vrea sa vada.” ______Aşa stând lucrurile, cum justifică/explică autorul articolului faptul că sf. mucenic Onilă le făcea pe femei curve, pe bărbaţi beţivi, iar pe preoţi hoţi?

  2. Sf. Anastasie Sinaitul, Întrebări și răspunsuri, Appendix 17
    Cum trebuie să ne împărtășim cu Sfintele Taine, fără să ne smintim când auzim și vedem pe preot căzut în unele păcate trupești?
    Răspuns:

    A judeca și a cerceta pe preot ține numai de arhiereu și nu de poporul laic, deși unii de astăzi, și-au închipuit că pot încerca aceasta. Căci dacă vom da îndrăznire gândului de a judeca viața preoților, în acest fel Satana va încerca, toți smintindu-ne, să ne vătămăm propriile suflete, și să rămânem neîmpărtășiți. Iar dacă preotul are nevoie de judecată sau îndreptare, să aducem faptele lui la cunoștința episcopului, iar nouă, cei ce avem rânduiala oilor, ne este cu neputință să judecăm faptele păstorului, afară numai dacă nu alunecă din credință.
    Și dacă noi suntem vrednici de Sfintele Taine, în acest caz, împărtășirea noastră ne este spre luminare și viața nevrednică a preotului nu poate cu nimic să ne vatăme, iar dacă suntem nevrednici de dar și de împărtășirea cu Sfintele Taine, chiar dacă un înger ni le-ar da nouă, nimic nu vom folosi[1]. Căci și Iuda, primind împărtășirea din înseși mâinile dumnezeiești ale lui Hristos, nici un folos nu a aflat. Seamănă preotul păcătos cu un bărbat care are lepră pe mâini și care își împarte banii. Lepra rămâne pe mâinile lui, iar aurul și cei ce îl primesc rămân fără pată și nevătămați de lepră[2].

    1. Că episcopul în discuţie este eretic are vreo relevanţă, sau şi cu minciuno-episcopii e la fel treaba cu păcatele personale? Trebuie sau nu caterisit un episcop sodomit? Are sau nu are voie să slujească Sf. Liturghie un sodomit?

        1. Nu sunt arhiereu sa judec un episcop daca e sodomit sau eretic plus se pare ca vorbele insuflate de Duhul Sfant al unui sfant nu va trezeste nimic : “A judeca și a cerceta pe preot ține numai de arhiereu și nu de poporul laic, deși unii de astăzi, și-au închipuit că pot încerca aceasta. Căci dacă vom da îndrăznire gândului de a judeca viața preoților, în acest fel Satana va încerca, toți smintindu-ne, să ne vătămăm propriile suflete”.

      1. Donici e papistas in gandire. Din cauza acestei gandiri proaste s-a mentinut adunarea papistasilor aproape o mie de ani. In Roma aveau loc orgii, iar papistasii inchideau ochii pe motiv de nejudecata.

        Toti cei care ii apara pe acest ierarhi eretici si luptatori contra Duhului Sfant devin si ei eretici.

        A inchide ochii in fata unei erezii si a unei batjocoriri a lui Dumnezeu te face pe tine partas la erezie si dusman a lui Dumnezeu.

        1. Pt Donici , mars lingaule care ești, 1 ești și tu sodomiții,2 parohia Copou este eretica și aservită, 3 nu ne trebuie ,,slugi credincioase” și nu în ultimul rând vezi că se împart daruri mișto la sectari, și vezi că se mai fac și super excursii bengoase știți voi unde, adică tu și cei în cuget și simtiri cu tine
          Să mă scuze fratele admin, dar când vezi astfel de muște puturoase parcă nustiu cum ați vine

      2. «Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor»” (Matei 16,22-23) … şi asta a spus-o Mântuitorul, cui ?, Sfântului Apostol Petru !!!

        Măi omule, tu şi toţi cei în cuget cu tine, dimpreună cu Onilă şi cu toţi apostaţii de episcopi şi preoţi, oare nu meritaţi mustrări mai mari, “ortodocşilor” ?!

        Îţi place de Onilă, iaţi-l acasă !

        Dumnezeu, ne-a înzestrat cu creier, nu pentru a-l plimba de-aiurea, ci pentru a-l folosi la ce este bun şi binecuvântat !

        Îmi cer iertare, însă este revoltator câtă orbire (să nu zic altfel !) este în unii oameni !

    2. Din Sfanta si dumnezeiasca Scriptura citim:

      „Pastorul cel bun. lisus întrebat de
      este el Mesia.

      1. Amin, amin, graesc vouă: cela
      ce nu intră prin uşe în staulul
      oilor, ci sare pre aiurea, acela fur
      este şi tâihar.

      2. Iar cela ce intră prin uşe, pă-
      stor este oilor.

      3. Aceluia portarul îi deschide;
      şi oile ascultă glasul lui; şi oile
      sale le chiamă pre nume, şi le scoate
      pre ele.

      4. Şi când scoate oile sale, merge
      înaintea lor, şi oile merg după dân-
      sul; căci cunosc glasul lui.

      5. Iar după cel străin nu merg,
      ci fug dela dânsul; că nu cunosc
      glasul străinilor.

      6. Această pildă au zis lor lisus;
      iar ei n’au înţeles ce erau acelea
      ce grăia lor.

      7. Deci isrăş le-au zis lor lisus :
      amin, amin, grăesc vouă; eu sunt
      uşa oilor.

      8. Toţi câţi au venit mai înainte
      de mine, furi sunt şi tâlhari; ci nu
      i-au ascultat pre ei oile.

      9. Eu sunt uşa; prin mine de va
      intra cineva, se va mântui, şi va
      intra şi va ieşi, şi păşune va afla.

      10. Furul nu vine, fără numai să
      fure, şi să junghie, şi să piarză; eu
      am venit ca vieaţă să aibă, şi mai
      mult să aibă.

      11. Eu sunt Păstorul cel bun;
      • păstorul cel bun sufletul său îşi
      pune pentru oi.

      12. Iar năimitul şi care nu este
      păstor, căruia nu sunt oile ale lui,
      vede lupul venind, şi lasă oile, şi
      fuge; şi lupul le răpeşte pre ele, şi
      risipeşte oile,

      13. Năimitul fuge, că năimit este,
      şi nu îi este lui grije pentru oi.

      14. Eu sunt Păstorul cel bun, şi
      cunosc pre ale mele, şi mă cunosc
      de ale mele.

      15. Precum mă cunoaşte pre mine
      Tatăl, şi eu cunosc pre Tatăl; şi
      sufletul meu îmi pun pentru oi. (Ioan cap 10)

      https://archive.org/stream/ByzantineFashionsColoringBook/Biblia1914_djvu.txt

    3. ” iar nouă, cei ce avem rânduiala oilor, ne este cu neputință să judecăm faptele păstorului, afară numai dacă nu alunecă din credință.”

      Ai citit ce spune Sfantul Anastasie? Sau ai dat copy-paste fara sa citesti? Poate ai citit dar nu ai inteles.

      Sau poate pentru tine Onila e ortodox. Daca aceasta e convingerea ta atunci nu inteleg ce cauti tu aici.

    4. ”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție: ca episcopul să asculte de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați să asculte de episcopi. (…)

      Și atunci clericii și monahii eroici, chiar și simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul și sunt obligați să spună cele pe care nu îndrăznește să le spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.”

      Mitropolitul Augustin de Florina

    1. Un pustnic a văzut pe un oarecare frate păcătuind şi a început să plângă. „Vai mie! – zicea el -, fratele meu greşeşte astăzi, iar mâine voi greşi eu!” După aceasta, întorcându-se către ucenicul său, a adăugat: „În orice greşeală va cădea de faţă cu tine vreun frate şi cât de grea ar fi ea, să nu-l osândeşti, ci trebuie să fii încredinţat că tu greşeşti mai mult decât el, chiar dacă el ar fi mirean. Abatere de la această pravilă poţi să faci doar când se întâmplă să auzi pe cineva hulind pe Dumnezeu ori vorbind vreo erezie.”

      http://sinodultalharesc.tk/unica-judecare-ingaduita-osandirea-ereticilor-celor-ce-aduc-hula-lui-dumnezeu/

    2. Fericitul Teofilact scrie: „Domnul opreşte să osândim (vezi Mt. 7, 1), dar nu să spunem lucrurilor pe nume (vezi Mt. l8, l5), căci a spune lucrurilor pe nume aduce folos, dar osândirea este ofensatoare şi înjositoare, mai cu seamă în cazul în care cineva încărcat el însuşi cu grele păcate huleşte pe alţii şi-i osândeşte pe aceia care au mult mai puţine păcate”.

  3. In fata acestor dovezi clare MMB incearca sa mentina aceasta spurcaciune in curtea sa si in Biserica Lui Hristos ! Se fac si ei la fel de vinovati ca si episcopul spurcat

  4. Monsenior Ioachim băcăuanul premiat de danutz pt promovarea ecumenismului in municipiul Roman/ Neamț, județ ce tine de jurisdicția a doua arhiepiscopii, cea a romanului și Bacăului și a iasilor https://gânduri din producție.wordpress.com/2017/07/17/pentru-promovarea-ecumenismului-ips-ioachim-a-primit-distintia-patriarhala/

  5. Hristos ne spune că pomul se cunoaște după roade si ca după roade ii vom cunoaște.
    Lipsa de reacție a episcopilor arată sanatatea pomului. Daca pana si astfel de fapte de extrema rusine se vor dosite, dacă nici macar un madular stricat atât de vădit nu e înlăturat, mai poate fi considerat vârful bisericii ca fiind sănătos? Erezia se pare ca nu se vede, dar nici macar păcatele numite strigătoare la cer nu se vad? Vedem doar dacă ne da Dumnezeu semnul cu foc si pucioasă al Sodomei, sau nici atunci?
    .

      1. Pupaturile cu ereticii au devenit norma/expresia iubirii în “ortodoxia” cretana, astfel de incalcari canonice au ajuns sa fie laudate, in timp ce aparatorii ortodoxiei sunt prigoniți fara mila. SA IA AMINTE CEI CARE AU OCHI DE VAZUT!

  6. “De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.
    Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.
    Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul. ”
    Cand intri in altar si sti ca esti sodomit insemna ori
    1. – ca ai nadejde in mantuire oricum ai fi -hula;
    2. – ca nu mai ai nicio nadejde in mantuire – hula;
    3 – ca nu-ti pasa de maintuire – hula

    Deci daca cineva huleste pe Duhul Sfant nu-l judeca ca acela este sters oricum din Cartea Vietii.

Dă-i un răspuns lui Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button