Mihail Urzică – „MINUNI ȘI FALSE MINUNI”. Despre cele suprafirești și despre îngeri. Despre stăpânirile demonice

Iul 15, 2017 10858 vizualizări 1 comentariu goo.gl/AWV9vQ

 

O LĂMURIRE

 

Va fi vorba, în cuprinsul celor ce urmează, despre o încercare de pătrundere în domeniul unor fenomene psihice cu înfăţişare mistică, dar care nu poartă cu sine caracterele unor adevărate semne dumnezeieşti.

În legătură cu aceste cercetări, fixîndu-se pe cît cu putinţă punctele marginale care există între revelaţie şi mistificare satanică, voi căuta, după cît îmi vor ajuta puterile şi cu ajutorul lui Dumnezeu, a lămuri cîteva din cele mai însemnate cazuri de pretinsă teofanie petrecute în ultimii ani la noi în ţară. Iată cîteva:

Cazul din Cuca-Argeş (Ion Popa Gheorghe, 1919-1923);

Cazul din Cassota-Buzău (Bănică Doleanu, 1928);

Cazul din Maglavit (Petrache Lupu, 1935);

Cazul din Tudor Vladimirescu-Tecuci (Vasilica Barbu, 1937).

Cu privire la natura acestor manifestări şi fenomene neobişnuite, sobomicitatea Bisericii noastre Ortodoxe încă nu s-a pronunţat, iar patriarhatele Răsăritului şi Muntele Athos s-au ţinut în cea mai mare rezervă, astfel că părerile teologilor au rămas împărţite chiar la noi în ţară. Discuţia în jurul acestor întîmplări nu este deci închisă, iar problema nu şi-a găsit rezolvarea definitivă.

Drept urmare, orice contribuţie documentară care s-ar aduce în această privinţă, în scopul unor noi precizări, trebuie să fie socotită ca folositoare şi binevenită, atîta timp cît asemenea contribuţii se fac cu bună credinţă, în frica de Dumnezeu şi pe temeiurile misticii şi dogmaticii ortodoxe.

Mihail Urzica

 

PARTEA ÎNTÎI

 

I

DESPRE CELE SUPRAFIREŞTI SI DESPRE ÎNGERI

 

Pentru cine crede in Dumnezeu şi in darurile mintuitoare ale Bisericii este firească şi credinţa in atotputerea Făcătorului: căci Cine a rinduit legile firii le poate şi birui, fiindcă El le stăpineşte. El poate săvirşi orice minune intre care cea mai mare – de la Creaţie, de la Intrupare şi de la Inviere – este Prefacerea Sfintelor daruri la fiecare Sfintă Liturghie.

Pentru cine crede in Dumnezeu, toate minunile Sfintelor Scripturi sint cele mai neclintite adevăruri ale Istoriei umane, după cum neindoielnică este implinirea profeţiilor, după cum sigură va fi şi Parusia, a doua venire a Domnului nostru lisus Hristos, pe norii văzduhului, in toată slava Lui cerească, atunci cind vor invia morţii şi se va arde cu foc tot pămintul, intru pregătirea şi pornirea infricoşatei judecăţi a lumii.

Minuni, ca semne supralumeşti, precum şi revelaţii, ca vestiri dumnezeieşti, s-au petrecut in Vechiul Testament, după cum, in multe şi felurite chipuri, s-au petrecut şi in tot cursul erei creştine.

Minuni s-au savirşit prin sfinţii şi marii cuvioşi creştini, despre care „Vieţile Sfinţilor” ne aduc o bogată mărturie, după cum minuni s-au implinit in tainice chipuri cu feluriţi smeriţi credincioşi, cu ajutorul proniei cereşti, şi pentru  slava numelui lui Dumnezeu.

In cuprinsul fără de margini al unor posibilităţi de infăptuiri suprafireşti, minunile se pot implini in cer sau pe pămint, in orice loc, in orice vreme şi in orice fel.

Minuni se petrec aşadar şi in zilele noastre. Dar alături de adevăratele minuni dumnezeieşti, se petrec adeseori şi felurite semne satanice sub aceeaşi infăţişare a suprafirescului. Dintre acestea, unele se recunosc şi se identifică, iar multe trec neobservate sau sint nesocotite.

Revelaţiile, minunile şi semnele suprafireşti sint intotdeauna implinite de Dumnezeu sau de puterile cereşti şi de sfinţi, ca mijlocitori intre Dumnezeu şi oameni, dar cu ştiinţa şi voia Lui.

Biserica dreptmăritoare ne invaţă insă că, in afară de ingerii buni, sint şi ingeri răi sau demoni, care acţionează in felurite chipuri asupra noastră.Ortodoxia recunoaşte, prin urmare, influenţa lumii nevăzute asupra lumii văzute intr-un mod cu totul real, deci n u in sensul unei exegeze alegorice. In această inţelegere, drept credincioşii venerează pe Sfinţii Ingeri şi le caută ocrotirea, in schimb, ei duc război duhurilor rele şi se feresc de ele. Şi cu cit omul are o viaţă mai duhovnicească, cu atit el devine mai simţitor şi mai limpede văzător al acţiunilor făpturilor neintrupate, bune sau rele

Din păcate insă, numeroase suflete s-au impietrit şi au devenit neprimitoare faţă de sensul minunilor şi străine de adevărata mistică.

După invăţătura Bisericii noastre Ortodoxe, la inceputul zidirii celor nevăzute, demonii au fost ingeri luminaţi şi de aceeaşi fire cu toţi ceilalţi ingeri. Ei au fost creaţi in stare de har şi hărăziţi spre multă slavă in impărăţia cerească. Dar, prin păcatul trufiei, de care s-a făcut vinovat Lucifer, căpetenia acestor cete ingereşti – asemuindu-se el cu Dumnezeu, Făcătorul lui şi al tuturor celor văzute şi nevăzute – i s-a tras prăbuşirea, atit lui cit şi tuturor ingerilor care l-au urmat.

Din această mare incercare, abătută in locurile cele prea inalte, s-au putut cerne, inaintea lui Dumnezeu, ingerii buni de ingerii răi. Celor buni li s-a rinduit răsplata fericirii veşnice şi celor răi osinda muncilor veşnice.

Arhanghelul Mihail a ieşit atunci cu cetele lui ingereşti intru intimpinarea celor răzvrătiţi şi i-a biruit. Lucifer a fost izgonit din impărăţia de slavă şi a căzut in văzduh şi pe pămint, in intunericul spiritual, impreună cu toţi demonii săi.

Fiind duhuri neintrupate, aceste făpturi care s-au indepărtat de la starea lor naturală bună, şi s-au apropiat de o stare impotriva naturii, rea, nu se mai pot pocăi, ci şiau făcut parte de osinda veşnică a iadului.

„Căci n-a cruţat Dumnezeu pe ingerii care au pă cătuit, ci i-a aruncat in adinc, unde stau inconjuraţi de intuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru Judecată” (II Petru 2, 4).

Şi astfel, dreptatea lui Dumnezeu este impăcată şi implinită, căci toate puterile cereşti, toţi ingerii, ca de altfel insuşi omul, au fost creaţi in principiul liberei alegeri a binelui şi a răului şi li s-a dat inteligenţă proprie cu toate facultăţile necesare pentru a rămine in Dumnezeu şi deci in lumină şi in cinste.

„Aşadar, cu toate că demonii erau de aceeaşi natură cu ingerii, totuşi au devenit răi, inchinindu-şi de bună voie voinţa lor de la bine spre rău”(„Dogmatica” Sfintului Ioan Damaschin. Despre diavol şi demoni).

Drept urmare, tocmai prin faptul că libera alegere a fost pirghia creaţiei in inzestrarea tuturor făpturilor superioare, cărora li s-a dat răspunderea acţiunilor lor, prin păcatul neascultării, demonii şi-au pierdut starea de har şi s-au rupt de Ziditorul lor.

Din clipa căderii lor, Satana şi demonii lui nu mai pot duce război cu Sfinţii ingeri din ceruri dar, in schimb, intro zvircolire de forţe oarbe, aceste duhuri rele caută mereu a zădărnici planurile Făcătorului şi a duce o luptă de nimicire impotriva Omului, centrul creaţiei. Din virtejul acestor ispite care se abat mereu, necruţătoare, asupra neamului omenesc, se va putea discerne, pină la urmă „griul” de „neghină”, alegindu-se fiii lui Dumnezeu de o parte, faţă de fiii Satanei, de alta.

După unele tradiţii ale Bisericii, oamenii mintuiţi vor lua, la Judecata cea Mare, locurile pierdute de ingerii răi in Impărăţia lui Dumnezeu.

Deoarece insă numai prin mintuire omul poate deveni moştenitor al Impărăţiei cereşti, iar mintuirea nu o putem dobindi decit prin Biserică, Satana a căutat de la inceput să ducă aprig război nu numai omului ca făptură, dar şi Bisericii – Mireasa Domnului Hristos – ca deţinătoare a Sfintelor Taine. Deci scopul vicleanului ispititor, vrăjmaşul lumii şi al lucrărilor lui Dumnezeu, este de a distruge Biserica. In cursul celor 20 de veacuri de cind am fost răscumpăraţi prin Singele Domnului, diavolul a izbutit să rupă numeroase ramuri din trunchiul Bisericii Soborniceşti şi Apostolice, prin atitea secte, schisme şi erezii diferite, care au stilcit sau au părăsit adevăratele dogme şi taine mintuitoare.

Spiritualitatea lumii creştine a degenerat astfel mereu pină la nivelul coborit al mentalităţii rezultate din actualele forme ale masoneriei, ale marxismului şi ale ateismului.

Acest proces de destrămare continuă insă şi acum, cu o violenţă din ce in ce mai mare, pentru că şi vrăjmaşul cel nevăzut ştie că nu mai are decit puţină vreme. Astfel incit se intreabă insuşi Mintuitorul: „Cind va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pămint ?” (Lc. 18, 8). Cu toate acestea, Domnul singur ne incredinţează cu hotărire: „…nici porţile iadului nu vor birui Biserica” (Matei 16, 18).

In faţa unei asemenea dramatice lupte, in care se află in primejdie Biserica şi mintuirea lumii, cu atit mai mult dreptmăritorii creştini cu bună judecată trebuie să stea de veghe, cu toată grija, pentru a stăvili şi indrepta răul care incearcă să atace curăţia credinţei noastre ortodoxe, sub orice chip s-ar produce aceasta.

 

II

STĂPÎNIRI DEMONICE

 

In lupta atit de inverşunată pe care diavolul o duce impotriva Bisericii şi a lumii, fără să ţină seama de nici un fel de mijloace, este firesc că duhul răului nu cruţă pe nici un om pentru a-1 ciştiga de partea lui.

In căile de nepătruns ale judecăţilor dumnezeieşti, diavolul poate fi lăsat uneori in libertate, cu voia lui Dumnezeu, pentru a pune stăpinire pe unii oameni, in parte sau cu totul, spre o pedepsire a lor, spre o incercare a lor, sau spre adeverirea unor lucrări ascunse cu rosturi mai adinci in ordinea spirituală.

Asemenea acte de posesiune pot să provoace două feluri de manifestări: unele cu infăţişări demonice (indrăciţii şi obsedaţii), iar altele cu infăţişări angelice (falşii profeţi şi falşii făcători de minuni).

Diavolul poate să subjuge pe asemenea oameni cu o putere care ii depăşeşte, le stăpaneşte facultăţile psihice, simţurile şi organele, iar cei indrăciţi pot deveni astfel foarte uşor uneltele oarbe ale unor scopuri satanice.

Prin tulburarea facultăţilor lor psihice, diavolul le poate produce unele manifestări neobişnuite ca: vedenii, semne, vise şi arătări „minunate” care nu sint, de fapt, decit năluciri demonice.

Despre felurite cazuri de indrăciţi ne vorbeşte, in multe locuri, Sfinta Scriptură. Sint bine cunoscute atitea imprejurări din Evanghelii, prin care Domnul Hristos a izgonit dracii din atiţia posedaţi. Asemenea şi din vieţile multor sfinţi şi din istoria Bisericii, se cunosc fel de fel de forme de stăpiniri demonice.

In chip obişnuit, Dumnezeu ne-a lăsat ca arme de apărare impotriva diavolului semnul crucii, postul şi rugăciunea; iar pentru imprejurări neobişnuite, ie-rurgiile Bisericii, exorcismele, precum şi unele Sfinte Taine, intre care, mai ales, este Sfintul Maslu.

Felurite sint chipurile in care diavolul se poate manifesta prin mijlocirea unui indrăcit. Iată citeva:

  1. Indrăcitul poate fi lovit de o infirmitate organică, fără cauză aparentă şi „din senin”: surzenie, orbire, muţenie, ologeală sau altele.
  2. Indrăcitul poate dispune de forţe şi de insuşiri aparente care depăşesc in chip nemăsurat puterile şi aptitudinile lui fireşti.
  3. Indrăcitul poate cunoaşte, dintr-o dată, lucruri pe care nu le-a cunoscut inainte, atit in domeniul ştiinţelor şi al istoriei, cit şi al Sfintelor Scripturi.
  4. Indrăcitul poate vorbi şi scrie in limbi felurite cu multă uşurinţă şi fără să fi cunoscut acele limbi.
  5. Indrăcitul poate face prevestiri, ghiceşte faptele şi gindurile oamenilor şi vede in ascuns.
  6. Indrăcitul poate prilejui in jurul lui felurite semne şi fenomene cu caracter neobişnuit (mutări şi ridicări de obiecte, zgomote, năluciri, apariţii luminoase).
  7. Indrăcitul poate cădea in stări cataleptice asemănătoare cu moartea.

Spre lămurirea unor fenomene de esenţă demonică va fi interesant de relevat cazul cunoscut al celor doi copii indrăciţi din Ilfurt (Alsacia), petrecut pe la 1865 şi intărit de felurite documente verificate, aflate in Arhivele Episcopiei din Strasburg. In cartea parohului Sutter din Wickerschwihr (Alsacia), sub titlul „Dracul” tradusă in romaneşte de Soc. Bonaventura (Serafica, Roman) aflăm următoarele:

„De mai multe ori unul din copiii indrăciţi prevesti moartea citorva persoane” (p. 46).

„Vorbea de fapte petrecute cu douăzeci, treizeci şi chiar o sută de ani mai inainte şi aşa de limpede, lămurit şi sigur, incit iţi venea să crezi că fusese de f aţă la ele. Dar şi de intimplările proaspete avea o cunoştinţă cum numai diavolul poate avea” (p. 47).

„Uneori indrăciţii povesteau fapte intimplate la inceputul lumii şi intru totul după Biblie” (p. 52).

„Multe amănunte, chiar necunoscute, despre crimele ingrozitoare petrecute in trecut in Ilfurt, au fost date pe faţă de cei doi copii indrăciţi, şi in scurt timp lumea a trebuit să se convingă că pentru ei nimic nu putea fi ascuns” (p. 53).

„Diavolul se infuria pe oricine arăta compătimire şi interes pentru cele două victime şi-i făcea rău la orice prilej. In două nopţi el distruse albinele din 20 de stupi de pe la vecinii lui Brobeck. Toate albinele erau cu capul rupt ! Declarind Satana – prin gura indrăciţilor – că el era făptuitorul, dl. Brobeck chemă pe preot ca să binecuvinteze stupii şi roiurile noi şi puterea duhului distrugător fu nimicită”.

„Satana avea o ura neimpăcată pe dl. Tresch, care venea aproape zilnic să viziteze pe cei doi indrăciţi. Odată el abia părăsise odaia, că diavolul şi răcni ca spre uşurare: ≪ Am de reglat o socoteală mare cu acesta ! ≫. Şi puţin după aceea una din vacile d-lui Tresch işi rupse un picior. ≪Iată un bun inceput !, strigă el, insă vom mai vedea şi altele!≫. De fapt, după citeva zile, doi viţei ai lui pieriră fără să bolească deloc. ≪Iată un alt dar pentru el – rinji diavolul – insă nu va fi cel din urmă≫. Trecu un timp şi coborind pe scări, căzu şi-şi rupse o mină; şi în aceeaşi clipă, foarte fericit şi cu glas batjocoritor, diavolul a povestit despre aceste fapte celor care erau atunci in jurul copiilor. Unul după altul, i se imbolnăviră apoi domnului Tresch: calul, ciinele şi o capră, de nişte boli necunoscute” (p. 59).

Cu cei doi indrăciţi, se intimplau adeseori felurite fenomene despre care documentele pomenesc, intre altele, următoarele:

„Uneori li se stringeau picioarele intr-un chip grozav şi apoi li se legau cum s-ar lega cu nişte funii, fără ca cineva să le poată deznoda; apoi, deodată trebuiau să le desfacă şi să le ridice, ca două aripi, cu iuţeala fulgerului. Nici o putere omenească nu era in măsură să-i indrepte pină cind diavolul nu lăsa in pace pe sărmanele victime. Dacă stăteau pe scaun, scaunul era ridicat in aer de miini nevăzute. Căzind nu li se intimpla nici un rău”.

„Copiii se căţărau pe copaci ca nişte pisici (de comparat cu somnambulii) şi se puteau prinde chiar şi de crengile cele mai subţiri, fără teamă că se vor rupe”.

„In odaia lor erau chinuiţi de o căldură cumplită, ce nu se putea suferi nici in toiul iernii. Dacă mama copiilor, care dormea in aceeaşi odaie cu indrăciţii, se scula inăduşită de căldura prea mare şi stropea cu apă sfinţită patul copiilor, arşiţa scădea intr-o clipă şi devenea normală”.

„Uneori nişte miini nevăzute scoteau perdelele de la ferestre şi acestea se deschideau cu repeziciune ameţitoare, deşi erau bine inchise; altă dată duhul cel rău răsturna şi tiriia incoace şi incolo prin odaie mese, scaune şi alte mobile; altă dată chiar casa intreagă era zguduită ca de un cutremur puternic” (p. 64).

„Chipul lui Teobald, unul din indrăciţi, se schimbase atit de mult, incit nu putea trece neobservat. Era palid şi foarte slab, ca o fiinţă prea repede crescută; ochii mari şi negri aveau o expresie de şovăială şi de nelinişte; faţa ii era suptă ca după o oboseală lungă şi pe deasupra era cu desăvîrşire surd, din clipa îndrăcirii lui. In general stătea tăcut şi liniştit. Nu trebuia să-i vorbeşti de biserică şi, cu atit mai puţin, să incerci să-1 duci. Chiar dacă i se legau ochii şi se făceau diferite ocoluri, de indată ce se ajungea in apropierea bisericii, incepea să se zbată ca un drac in aghiasmă şi să urle ca un ciine. Iar dacă cineva incerca să-l ducă inăuntru cu de-a sila, cădea la pămint ca o bucată de lemn, iar faţa i se făcea infricoşătoare”.

„Furia ii ajungea apoi la culme dacă vreunul il stropea cu aghiasmă şi nu-şi căpăta liniştea decit indepărtindu-se de sfintul locaş” (p. 104).

Cu privire la asemenea reacţii, este insă locul de observat că nu toţi indrăciţii se comportă in acest fel faţă de cele sfinte.

Aşadar, criteriul de identificare a unor posedaţi nu poate fi intemeiat pe asemenea fapte de ordin exterior. Cartea autorului Sutter, din care s-au făcut pomenirile de mai sus, inşiră incă multe date şi imprejurări interesante in legătură cu cei doi indrăciţi, care după multe suferinţe, au putut fi izbăviţi de duhurile rele prin ajutorul unor repetate şi indelungate exorcisme.

In domeniul demonologiei, alături de atitea speţe ciudate de indrăciri, este interesant cazul Mariei des Vallees din Normaudia, bogat in multe manifestări şi subtilităţi psihice care atacă toată gama demonismului: de la anumite fenomene fizice dezordonate şi vătămătoare, pină la unele stări extatice cu inspiraţii de aparenţă profetică (Les Revelations de Marie des Vallees, Emil Dermenghem, Ed. Plon-Nourrit Paris).

Fapte mai recente, aparţinind acestui domeniu, s-au petrecut in anii trecuţi şi la noi in ţară, in comuna Talpa din Bucovina, cu fata Eleonora Zugun, asupra căreia ziarele din acea vreme au făcut multă vilvă. După ce s-au desfăşurat şi cu această copilă tot felul de fenomene demonice care rămineau fără lămurire pentru atita lume, psihiatri străini s-au ocupat de ea dar fără rezultat, iar diferite cercuri spiritiste au căutat s-o capteze ca medium. Se pare insă că, după multe suferinţe, Dumnezeu a izbăvit de cel rău acest suflet trudit, redindu-i in urmă tămăduire deplină.

Desigur multe sint manifestănle care se observă in diferitele cazuri de indrăciri. Din asemenea incercări, Dumnezeu voieşte să ne intoarcă gindul spre lucrarea Sa şi spre adevărurile răscumpărării noastre. Căci dacă stăpinirea unor duhuri rele poate fi atit de grozavă pentru nişte oameni pe pămint, ce va insemna oare scrişnirea dinţilor in muncile iadului pentru cine va fi zvirlit acolo fără nădejde de mintuire !

Dacă insă subjugarea sufletească şi trupească a unor oameni indrăciţi devine manifestă oricui, in schimb stăpinirea minţii sub puterea demonică este mai greu de observat, dacă nu pătrundem dincolo de cele văzute cu ochii păminteşti.

Totodată, se poate observa că dacă cazurile de demonism cu astfel de stăpiniri trupeşti sint destul de rare, deoarece diavolul nu voieşte să se dezvăluie prea deseori in chip vădit, in schimb cazurile de subjugare a minţii sint foarte numeroase, din pricina stării de păcat de moarte in care trăieşte atita lume.

Asupra manifestărilor demonice in chip angelic, care pot fi şi ele foarte variate, se va insista mai mult in cuprinsul viitoarelor capitole.

Mihail Urzică – Minuni și false minuni, editura Anastasia, 1993, pp. 1-14

 

Citiți  integral și descărcați cartea în format PDF de aici:

ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Mihai%20Urzica%20-%20Minuni%20si%20false%20minuni.pdf.

 

NOTĂ OrtodoxINFO
Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
articole asemănătoare
Un comentariu la “Mihail Urzică – „MINUNI ȘI FALSE MINUNI”. Despre cele suprafirești și despre îngeri. Despre stăpânirile demonice”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. kosk
    # 16 iulie 2017 at 0:32

    bun..diferite religii au diferite forme de exorcisme (toate false si periculoase) hindusii o lalaie din „bhagavata purana” , musulmanii citesc din quran capitolul „al jinn” catolicii balmajesc un text scris dupa ureche prin sec 17 in latina.singurele metode adevarate sunt Muliftele citite in Ortodoxie (de izgonire a demonilor din cel posedat).cel mai celebru caz modern , cazul nemtoaicei Anneliese Mitchel (nu imi aduc aminte de numele fetei exact, scuze) „exorcisata” de 2 popi (unu protestant unul catolic=eretici) caz soldat cu moartea victimei iar parintii si „popii” au intrat la parnaie (din ignoranta probabil caci nu vreau sai judec lumeste).. in concluzie , cel putin ereticii catolici/protestanti sunt departe de a izgonii demonii ba chiar sunt batjocura lor…

Scrie un comentariu