Anglicanii PROGRESIȘTI după bunul plac al BABILONULUI: TRANSGENDERII ar putea fi „RE-BOTEZAȚI” după „SCHIMBAREA DE SEX”

Iul 7, 2017 7031 1 goo.gl/uMLahK

(LifeSiteNews.) – Anglicanii iau în considerare crearea unei slujbe în care să susțină transsexualii în decizia lor de schimbare a  sexului, „care ar putea agrava propria sa dezbinare internă și va continua să mărunțească comunitatea anglicană din întreaga lume.

Un oficial a spus că, în timp ce nimeni nu poate fi „re-botezat”, comunitatea religioasă fondată de regele Henric al VIII-lea poate decide să „re-boteze” transgenderii cu noul lor nume și cu „identitatea” sexului opusă.

„Este o credință fundamentală a Bisericii că botezul nu poate fi primit decât o singură dată”, a afirmat Secretarul General al Consiliului William Nye .

Vechiul Crez de la Niceea al creștinătății universale afirmă că există „un botez întru iertarea păcatelor”, care reflectă declarația apostolului Pavel din Efeseni 4, 5 și îndemnul apostolului Petru din Faptele Apostolilor 2, 38.

Cu toate acestea, Nye spune că ar putea exista o cale de „re-botezare” pentru bărbații care doresc să fie femei și invers. Anglicanii ar putea, pur și simplu, reface slujba de „primire” și ar permite unui bărbat-schimbat în-„femeie” să-și „reînnoiască jurămintele botezului” sub noul nume de sex opus.

Cosiliul general al comunității va discuta ideea de a institui o slujbă pentru a sărbători tranziția de gen a unei persoane „pentru a răspunde acestei necesități pastorale” luna viitoare la reuniunea lor semi-anuală din York.

Pastorul diocezei Blackburn, Chris Newlands a spus că ideea provine de la un transsexual care „se luptă” spiritualmente în timpul „tranziției” sale și a simțit nevoia „a se re-înfățișa înaintea divinității cu noul său nume și identitate de gen”.

Membrii conservatori sunt împotriva ideii.

„Suntem sensibili față de persoanele care nu se simt confortabile cu sexul lor, dar învățătura creștină este că Dumnezeu ne-a făcut bărbat și femeie”, a declarat Andrei Williams, membru al Consiliului de la Christian Concern, pentru The Blaze .

„Biserica ar trebui să ajute oamenii să vadă frumusețea sexului dat de Dumnezeu, în loc să le amestece.”

Dar mulți progresiști religioși spun că a venit timpul să definim teoria genului.

„Persoanele Trans simt o chemare puternică pentru a fi recunoscute cu numele pe care și l-au ales,” a explicat preotul transgender „Rachel” Mann publicației Christianity Today.

„Această slujbă este o mișcare binevenită pentru susținerea oamenilor trans.”

În 2016, comisia parlamentară a anglicanilor a recomandat eliminarea oricărui principiu care ar putea descuraja oamenii să-și schimbe sexul.

NOTĂ OrtodoxINFO
Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Trackbacks/Pingbacks
  1. Anglicanii PROGRESIȘTI după bunul plac al BABILONULUI: TRANSGENDERII ar putea fi „RE-BOTEZAȚI” după „SCHIMBAREA DE SEX” | Saccsiv - Weblog - 10 iulie 2017

    […] Iata ce putem citi la Church of England official: Transgenders could be ‘re-christened’ after ‘sex change’ de pe Life Site News, traducere OrtodoxInfo: […]

Scrie un comentariu

0 0 0 0