X

Părintele Ioan Ungureanu sesizează Poliția și Jandarmeria cu privire la posibilitatea escaladării acțiunii MMB de mâine, din parohia sa

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Invocând articolul 9 al Legii 60/1991 a adunărilor publice, care interzice adunările publice organizate cu scopul încălcării ordinii și siguranței publice, părintele Ioan Ungureanu a adresat o sesizare Poliției și Jandarmeriei Municipiului Botoșani, în care a cerut celor două instituții să vegheze asupra activității programate a se desfășura mâine în Parohia Schit Orășeni. 

Recunoscând dreptul oricărui cetățean de a-și manifesta libertatea religioasă chiar și prin invitarea altui preot la domiciliul său, dar condamnând decizia autorităților MMB de a accepta astfel de invitație, părintele Ioan Ungureanu atrage atenția asupra posibilității ca această manifestare cu caracter privat să degenereze într-una cu caracter public de contestare a sfinției sale sau de încercare de ocupare cu forța a bisericii parohiale.

Părintele cere Jandarmeriei ca, în cazul în care adunarea programată mâine la domiciliul unui cetățean din sat depășește caracterul privat și se transformă într-o adunare publică neautorizată menită a încălca liniștea și ordinea publică și a pune în pericol sănătatea locuitorilor din zonă, aceasta să intervină și să o disperseze.

Sesizarea părintelui Ioan Ungureanu vine după ce vicarul administrativ al MMB preot Marian Timofte și inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă au anunțat o slujbă de Sfântul Maslu la domiciliul unuia dintre cetățenii satului. La eveniment și-a anunțat participarea și starețul mănăstirii Zosin, arhimandritul Teodosie Pleșca, cunoscut publicului prin mesajul stupefiant adresat preotului Ungureanu, în care îi amenința cu moartea pe “adepții” preotului, cei mai mulți dintre aceștia locuitori ai satului Orășeni.

Din informațiile care se vehiculează în zonă, la Sfântul Maslu programat mâine la Orășeni ar participa și protopopul de Botoșani, însoțit de un număr mare de preoți din parohiile învecinate. Sunt anunțati a participa și ucenici ai starețului Mănăstirii Zosin.

Domnule Comandant,

Subsemnatul, preot Ioan Ungureanu, preot paroh al Parohiei Schimbarea la Față a Domnului” din localitatea Schit Orășeni, respectuos vă aduc la cunoștință faptul că vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Marian Timofte, inspectorul bisericesc, preot Florin Chirilă, protopopul de Botoșani, preot Lucian Leonte și starețul Mănăstirii Zosin, arhimandritul Teodosie Pleșca, au anunțat prin sat organizarea unei slujbe de Sfântul Maslu, în ziua de vineri 7 iulie, orele 10, la domiciliul unuia dintre sătenii din localitatea noastră.

Din informațiile pe care le deținem, starețul Mănăstirii Zosin intenționează să aducă un număr de ucenici de prin parohiile învecinate, pentru a asista la această slujbă, la care majoritatea sătenilor din Schit Orășeni nu vor participa, deoarece ea este organizată fără acordul meu, care sunt preotul lor paroh.

În conformitate cu art. 40, alin. (1) din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, organizarea unor slujbe într-o parohie fără acordul preotului paroh reprezintă o abatere administrativă, pentru care preotul poate fi sancționat disciplinar.

Eu am fost suspendat din funcție în mod necanonic în luna mai pentru că am întrerupt pomenirea ierarhului la slujbe, întrucât acesta s-a făcut părtaș la o învățătură eretică despre Biserică. În această situație, sfintele canoane (31 apostolic și 15 I-II) îmi permit să întrerup pomenirea ierarhului fără a putea fi sancționat în vreun fel, iar dacă sunt sancționat pentru gestul de nemaipomenire a ierarhului eretic, sancțiunile pe care Mitropolia mi le aplică sunt nule de drept, după decizia canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic.

Din acest motiv, prezența în parohia mea a angajaților mitropolitani fără acordul meu reprezintă un abuz, deoarece sancțiunile pe care Mitropolia mi le-a aplicat, inclusiv oprirea de la slujire, sunt nule de drept și nu pot fi puse în practică fără a încălca sfintele canoane ale Bisericii.

De asemenea, vă aduc la cunoștință că preotul Marian Timofte și preotul Florin Chirilă sunt cercetați penal pentru infracțiunea de șantaj împotriva mea, prin intermediul unor declarații pe care le-au făcut în media, în care se lăudau că mă vor trimite în judecată pentru o pretinsă amenințare cu moartea la adresa unuia dintre ei, afirmând că sunt în posesia unei filmări în acest sens, pe care însă nu au făcut-o publică niciodată. Consider că prezența lor în parohie în această situație este nepotrivită, mai ales în condițiile în care continuă să îmi submineze autoritatea de preot paroh al localității.

Într-un mesaj SMS, pe care l-am făcut public pe data de 16 iunie, pentru a-i avertiza pe cei vizați de el, starețul mănăstirii Zosin a amenințat cu moartea prin incendiere pe toți “adepții” mei, dacă vreunul dintre ei va călca pragul mănăstirii respective. Din informațiile primite, starețul de la Zosin se pregătește să vină în satul nostru, Schit Orășeni, unde locuiesc toți cei pe care i-a amenințat în mesajul telefonic, însoțit de o mulțime de ucenici pe care se pare că îi convoacă zilele acestea. Această situație este de natură a-mi crea o spaimă justificată de afirmațiile din acel mesaj SMS al starețului, pentru viața familiei mele și a credincioșilor din parohia mea.

Sunt conștient că, în baza legislației în vigoare, fiecare își poate manifesta preferințele religioase în mod liber, iar acest lucru este valabil și pentru săteanul care i-a invitat pe cei de la MMB să desfășoare o slujbă în curtea sa, chiar dacă cei ce au acceptat invitația săvârșesc o gravă abatere disciplinară bisericească.

În cazul în care această adunare constituită după principii ale prozelitismului sectar va dori să se manifeste public în vreun fel împotriva mea, a familiei mele sau a parohiei noastre, sau va dori să se îndrepte spre biserica parohială, pentru care Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu posedă niciun act de proprietate sau vreo hotărâre judecătorească executorie de evacuare a noastră din ea, deoarece ea aparține poporului dreptcredincios din Schit Orășeni, așa cum reiese dintr-o decizie a Consiliului Parohial, adoptată în data de 25 iunie 2017, se impune ca ea să fie interzisă de către autoritățile însărcinate cu menținerea ordinii publice, conform art. 9, litera c) a Legii 60/1991, care prevede că “Sunt interzise adunările publice prin care se urmărește încălcarea ordinii, siguranței sau moralității publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor ori punerea în pericol a sănătății acestora”.

Prin urmare, vă solicit, în baza articolului 3 al Legii 60/1991, să luați măsurile ce se impun prin articolul 9 și 10 al Legii 60/1991, pentru ca această manifestare, situată în afara ordinii canonice a Bisericii Ortodoxe și putând fi asimilată unei acțiuni de prozelitism sectar, contrară art. 13, alin. 1 și 2, din Legea 489/2006, care interzice învrăjbirea religioasă, să nu degenereze într-o acțiune de protest împotriva mea sau a parohiei mele sau într-o încercare de luare cu asalt a bisericii parohiale sau a paraclisului “Sfinților Cuvioşi Sila, Paisie și Natan”, iar dacă acest lucru se va întâmpla, să dispersați imediat această adunare, care în momentul în care s-ar manifesta în vreun fel contra parohiei noastre sau a mea personal, ar deveni una ilegal constituită și trebuie interzisă conform articolelor de lege invocate mai sus.

05.07.2017
Pr. ic. stavr. Ioan Ungureanu

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. @cip antihristic decentralizat : deci ai dedus tu că pseudo-sinodul din Creta a fost bun și mărturisitor pe baza gargarei de pe bășilica.ro ? De studiile unor teologi români, greci, georgieni, bulgari etc. ce părere ai ?

Dă-i un răspuns lui Lucica Cazacu Tanase Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button