Descreștinarea tineretului prin introducerea educației sexuale în școli

Educația sexuală și moralitatea creștină

Atunci când analizăm problema educației sexuale în școli trebuie obligatoriu să ținem seama de un factor important – factorul moral și, mai precis, moralitatea religioasă.

Există mai multe motive pentru care tratarea juridică a educației religioase în școli nu se poate face strict la nivelul interpretării drepturilor fundamentale ale omului, ci trebuie să ia în calcul obligatoriu componenta religioasă a educației și formării personalității umane și chiar componenta juridică a pretinsei neutralități a statului față de manifestările religioase.

Primul motiv pentru care educația sexuală trebuie să țină seama de factorul religios este acela că, așa cum este propusă în curriculele de învățământ din Uniunea Europeană, educația sexuală face parte, la rândul său, din agenda propagandistică a unei forme de religie care câștigă adepți peste tot în lume, printr-un prozelitism ascuns și foarte susținut chiar de către stat – New Age².

Într-un comentariu legat de implementarea educației sexuale în Croația, “teologul feminist” Anna Maria Grunfelder, a spus că “sexualitatea este o putere enormă, cine o controlează controlează societatea”³. Feminismul⁴ este, alături de ecologie, motorul de promovare a ideologiei New Age, având ca finalitate adorarea zeității Pământul-Mamă⁵, considerată o zeitate a fertilității, deci a sexualității descătușate. Ideologia feministă este interesată de schimbarea paradigmei societății actuale și orientarea ei către o neutralitate de gen sau chiar către un matriarhat. Din această perspectivă, există trei teze feministe legate de raportul dintre percepția asupra femeii și religie⁶: “restaurarea mesajului originar al religiilor, neutru față de gen” (feminism reformat); crearea unor ritualuri și interpretări orientate spre femei; crearea unei noi religii care să reflecte adecvat spiritualitatea feminină (feminism radical). Cea de-a treia teză, a feminismului radical, este implementată de către New Age, care este religia în centrul căreia se află un idol feminin. Celelalte două se realizează prin ștergerea diferențelor de sex dintre bărbați și femei și prin libertinajul sexual, ambele promovate de către educația sexuală.

Ideea de educație sexuală bazată pe trecerea de la abstinență la decizia protejată și informată de a întreține relații sexuale este considerată abordarea feministă a educației sexuale de către una dintre militantele feminismului, Heather Corinna, care consideră că dreptul la educație sexuală este un drept al omului⁷.

În revista electronică engleză Stylist.co.uk se spune că: “educația sexuală obligatorie este un instrument vital al mișcării feministe, fără de care femeile vor continua să sufere”⁸. Această replică era răspunsul la decizia primului-ministru britanic David Cameron de a bloca apelurile făcute de mai multe asociații și instituții ale statului pentru a institui obligativitatea educației sexuale în școli. Argumentul mișcării feministe a fost că educația sexuală reduce violența sexuală.

Introducerea educației religioase în școli trebuie înțeleasă ca parte a așa-numitei “revoluții sexuale”, începute la sfârșitul secolului al XIX-lea, în cadrul programului de deconstrucție a societății creștine, prin sfidarea moralei tradiționale și impunerea unui nou tip de moralitate, caracterizat prin libertinaj și desființarea oricărui standard moral. “Revoluția sexuală” se constituie într-un atac direct la adresa familiei. Moralitatea tradițională, mai ales cea creștină, este considerată de către adepții “revoluției sexuale” o formă de constrângere și de suprimare a personalității, iar eliberarea de aceasta este considerată o cale de descoperire a propriului sine. Toate aceste idei se regăsesc în principiile dezvoltării personale, cu care se prezintă în fața lumii ideologia New Age.

În cadrul acestei “revoluții sexuale” s-a distins ideea propusă de psihanaliză, de eliminare a conflictelor psihologice interne produse de moralitate, prin viețuirea la nivel instinctual. Iată cum descrie această concepție preotul misionar american G. Grabble, autorul cărții Educația creștin ortodoxă a copiilor în zilele noastre: „Psihanaliza susţine viaţa condusă de instincte, reprimarea acestora fiind, în viziunea sa, anormală, ameninţând să dea naştere unor conflicte interioare periculoase. Această susţinere este rezultatul prezumţiei că, mai devreme sau mai târziu, patimile îl vor conduce obligatoriu pe om. De aceea, pentru a-l apăra de o dezvoltare prea furtunoasă a lor, se consideră necesar obişnuirea sa graduală şi cât mai de timpuriu posibil în viaţă cu domeniul în care aceste patimi se inflamează de obicei. În realitate, dacă făcând acest lucru, este atins un astfel de scop, din punctul de vedere moral creştin, copiii nu beneficiază, ci sunt prejudiciaţi, pentru că iau cunoştinţă de timpuriu cu păcatul, iar fecioria le rămâne necunoscută”⁹.

Această viziune a psihanalizei, enunțată de Sigmund Freud, este profund contrară viziunii morale creștine, care pune accent tocmai pe controlarea și eliberarea de pornirile pătimașe: “Prin rugăciune, dragoste şi muncă, pentru slava lui Dumnezeu, instinctele noastre fizice sunt, ca să zicem aşa, transfigurate. În plus, abstinenţa este, în viaţa noastră, un instrument indispensabil pentru iluminarea firii noastre, dacă este practicată de bună voie şi în numele iubirii pentru Dumnezeu. În afara acestei iubiri, abţinerea de la patimi (porniri) se dovedeşte a fi o lege impusă, externă, o regulă inexorabilă a decenţei, devenind o povară grea pentru oameni.”¹⁰

Un scurt istoric al dezvoltării mișcării pentru educația sexuală ne arată că aceasta a fost propusă în curriculele școlare încă din anii 1912-1914, de către National Education Association din Statele Unite, având ca efect așa-zisul “experiment Chicago”, care a constat în introducerea în acel oraș american a educației sexuale în școli. “Experimentul Chicago” a constituit baza pentru introducerea ulterioară în școli a educației sexuale¹¹.

Cea de-a doua epocă a introducerii educației sexuale în școlile americane a vizat controlul nașterilor nedorite, fiind un efect direct al “revoluției sexuale” din anii 1960-1980¹². Începând cu anii 1980, promotorii educației sexuale în școli au îmbrățișat ideea de safe sex, pe care o promovează și astăzi, sub masca îngrijorării față de răspândirea bolilor cu transmitere sexuală.

Educația sexuală a fost îmbrățișată și de către liderii din anii 1920-1930 ai Uniunii Sovietice, tot ca parte a distrugerii societății tradiționale și a creării unei societăți animalice, ușor de controlat și manipulat, fiind implementată, din aceleași motive politice, și în Europa, în vremea “revoluției sexuale”, iar în ultimele decenii fiind preluată de către Uniunea Europeană ca deziderat educațional.

Din înțelegerea diametral opusă a raportării față de sexualitate între mentalitatea secularistă și cea creștină se naște cea de-a doua mare incompatibilitate între educația sexuală în școli și morala creștină. Educația sexuală în școală propune o însușire a unor tehnici medicale, prin care manifestările sexuale să se poată face fără riscuri la adresa sănătății. Din acest motiv, în unele țări europene, precum România, educația sexuală în școli este introdusă sub denumirea de “educație pentru sănătate”. Această viziune năruie cu totul personalitatea morală a tânărului elev, care este învățat, în baza conceptelor new-agiste ale lui Freud, că nu trebuie să-și controleze pornirile sexuale, ci doar să le satisfacă în siguranță, pentru a nu-și pune sănătatea în primejdie. Prin această educație sexuală, tânărul rămâne pentru totdeauna sclavul patimilor din propriul trup, ceea ce pe termen lung va provoca distrugerea sa ca personalitate. Din acest punct de vedere, această predicare a libertinajului sexual în școală reprezintă o contraperformanță educațională, dacă ținem seama de faptul că școala are ca obiectiv formarea personalității complete a omului care o frecventează, nu distrugerea acesteia.

Uniunea Europeană este un conglomerat de națiuni și de confesiuni religioase. Cele mai multe dintre aceste confesiuni, mai ales de extracție protestantă, au sucombat de mult, lăsând în urma lor ceea ce se numește în zilele noastre o “epocă postcreștină”, dominată de agnosticism, ateism, secularism și indiferentism religios. În acele țări în care atașamentul față de valorile religioase a scăzut foarte mult, educația sexuală în școli nu se confruntă cu niciun fel de piedică, întrucât omul european descreștinat nu are reperele morale care să îl facă să înțeleagă pericolul acesteia, iar morala naturală, inerentă oricărei ființe umane (cf. Rom. 2,14), poate opune o rezistență firavă acestei lupte contra cele mai puternice patimi – patima provocată de exacerbarea instinctului sexual.

Din acest motiv, cele mai multe dintre țările europene nu au avut o problemă în implementarea unei agende a educației sexuale în școli, după cum vom vedea din tabloul de mai jos al situației predării sexologiei în școlile europene. Acolo însă unde atașamentul față de religie este puternic, populația religioasă a țărilor respective a manifestat o vie dezaprobare față de această formă de descreștinare prin intermediul școlii. Este și cazul României.

Situația educației sexuale în țările Uniunii Europene

Definiția pe care proiectul Safe Project (IPPF European Network) o dă educației sexuale, preluată în documentul european Policies for Sexuality Education in the European Union, este următoarea: “educația sexuală are scopul diseminării informațiilor generale și tehnice, a realităților și aspectelor menite să conștientizeze și le oferă tinerilor cunoștințe esențiale și antrenament în comunicare, abilități de decizie de care au nevoie pentru a determina și a se bucura de sexualitate, atât fizic, cât și emoțional, individual și în relații”¹³ (s.n.).

Conform documentului Policies for Sexuality Education in the European Union, elaborat în 2013 de către Directoratul General pentru Politici Interne al Parlamentului European, la nivelul Uniunii Europene, situația educației sexuale în școli este următoarea:

1. În Austria, educația sexuală este obligatorie din 1970, fără ca părinții să-și poată retrage părinții de la orele de educație sexuală.

2. În Belgia a apărut în anii 1970, iar în anul 2000 a fost inclusă în curriculum, având printre obiective: identitatea de gen și rolurile de gen, orientarea sexuală aplicată individului¹⁴.

3. În Bulgaria, ONG-urile sunt foarte active, dar nu există o materie obligatorie.

4. În Cipru, educația sexuală este obligatorie ca educație pentru sănătate, din 1992. Marea parte a populației rămâne rezervată în a accepta viziunile moderne despre educația sexuală.

5. În Cehia a devenit obligatorie abia începând din 2010, după o aprigă dispută cu Biserica locală. Toleranța față de homosexuali este parte a programului.

6. În Danemarca este obligatorie din 1970 până în primul an de liceu, această țară fiind una dintre pionierele educației sexuale. Părinții nu pot să-și retragă copiii de la aceste ore, la care sunt invitați pentru a împărtăși opinii homosexuali, prostituate, persoane bolnave de HIV și alții.

7. În Estonia a apărut pentru prima dată în curricule în 1996.

8. În Finlanda a fost inclusă pentru prima dată în curriculum în 1970. Din 1990, școlile pot alege dacă predau sau nu ore de educație sexuală. În 2001 a devenit obligatorie pentru elevii între 13 și 15 ani.

9. În Franța, educația sexuală a fost interzisă prin lege în perioada 1920-1967. În 2001 a devenit obligatorie, cu permisiunea părinților de a-și retrage copiii de la ore. Din 2011 se abordează probleme de gen.

10. În Germania, programele de educație sexuală au devenit obligatorii începând de la mijlocul anilor 1990, dar guvernele locale sunt cele care implementează programele în școli. În anul 2011, activiștii religioși au introdus o plângere la CEDO (cazul Dojan), referitor la sancționarea părinților care refuză să-și lase copiii la orele de educație sexuală. În martie 2012, la Curtea Constituțională a Germaniei s-a contestat amenda impusă părinților care nu își dau copiii la ora de educație sexuală, Curtea neadmițând excepții, pe considerentul că orele de educație sexuală oferă tinerilor sănătate reproductivă și sexuală. Germania este prezentat ca model de educație sexuală pentru că 94 la sută dintre fetele de 15 ani și 87 la sută dintre băieți de aceeași vârstă au folosit metode contraceptive ultima dată când au avut o relație sexuală.

11. În Grecia, educația sexuală se predă obligatoriu de la vârsta de șase ani. Ore despre sexualitate pot fi predate și de către Biserica Ortodoxă.

12. În Ungaria, primele lecții de sexualitate au început în 1978, pentru tineri între 14 și 18 ani. Nu există o politică generală sau o practică unitară referitoare la predarea în școli a orelor de educație sexuală în Ungaria.

13. În Irlanda, educația sexuală a devenit obligatorie în 2003, dar nu și pentru clasele mari.

14. În Italia, educația sexuală nu este obligatorie.

15. În Letonia, educația sexuală a devenit obligatorie începând din 2006, fiind predată copiilor de 9, 12 și 15 ani, fără ca părinții să-I poată retrage de la ore.

16. În Lituania, în 2002 a eșuat un proiect de implementare a educației sexuale în școli, iar din 2005 se predau cursuri de educație sexuală, care nu sunt obligatorii.

17. În Luxemburg se învață din anii 1970, începând de la 13 ani.

18. În Olanda se predă din anii 1960. În zonele rurale ale țării există opoziția din partea părinților. Olandezii prezintă ca un exemplu demn de urmat în Europa faptul că 97 la sută dintre fetele de 15 ani și 92 la sută dintre băieți au folosit metode contraceptive.

19. În Polonia, educația sexuală a fost introdusă ca obligatorie abia în 2009, începând de la 12 ani, dar frecvența rămâne opțională.

20. În Portugalia, obiectul nu este impus ca obligatoriu.

21. În Slovacia, educația sexuală este obligatorie începând din 1996.

22. În Spania, educația sexuală nu este obligatorie.

23. În Suedia este predată din 1954, această țară fiind prima care a creat ore de educație sexuală care să fie predate în școli.

24. În Marea Britanie, educația sexuală este predată obligatoriu în școlile de stat din 1986.

În anul 2010, Grupul de Expertiză European în Materie de Medicină Sexuală și Educație privind Sexualitatea a elaborat Standardele pentru educația privind sexualitatea în Europa, iar în 2013 un ghid de implementare. Aceste standarde, elaborate sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, susțin că educația sexuală ar trebui să înceapă de la cea mai fragedă vârstă¹⁵ și au scandalizat opinia publică europeană prin faptul că promovează masturbarea, avortul și homosexualitatea încă din rândul copiilor de grădiniță¹⁶.

Astfel, aceste standarde, ce pornesc de la ideologiile psihanalitice pansexualiste discutate mai sus, propun copiilor mai mici de patru ani “bucuria și plăcerea pe care o simți când îți atingi propriul corp și masturbarea la vârste mici”, “dreptul de a explora identitatea de gen”, copiilor de la 6 la 9 ani “opțiuni în momentul în care devii părinte, sarcina, infertilitatea, adopția, idei de bază despre contracepție”, copiilor de 9-12 ani li se vorbește despre diversitatea sexuală, celor de 15 ani despre orientarea de gen, despre “servicii de contracepție”, celor mai mari de 15 ani li se predau cunoștințe despre “sexul tranzacțional (prostituție, pornografie)”, dreptul la avort și o atitudine pozitivă față de homosexualitate¹⁷.

Așa cum am văzut mai sus, întreaga filosofie a Uniunii Europene referitoare la implementarea orelor de educație sexuală în școli se bazează pe reducerea numărului de sarcini nedorite și pe protecția contra bolilor cu transimie sexuală. Într-un material publicat în Monitorul de Alba, autorul Iulian Nistea susține că în Danemarca, una dintre campioanele educației sexuale în Europa, consecințele proiectelor de educație sexuale sunt: creșterea ratei violurilor cu 300%, creșterea ratei bolilor cu transmitere sexuală cu 250%, dublarea cazurilor de graviditate și de sarcini în afara căsătoriei, dublarea divorțurilor și creșterea cu 500% a numărului avorturilor¹⁸. Datele sunt preluate din Foie transmise et sainte tradition, nr 102/1998, buletin interparohial ortodox din Franța. Tot în Franța a fost publicată informația că în anul 2015 un profesor universitar danez a propus direct introducerea orelor de prostituție pentru a mai condimenta orele de educație sexuală, care deveniseră deja “banale” prin conținutul lor de până atunci¹⁹.

Aceste rezultate ale implementării educației sexuale se pot vedea și în alte statistici, ocultate de către autoritățile globaliste ale lumii:

1. În Statele Unite ale Americii, înainte de 1970, când s-a implementat educația sexuală în școli, doar o treime dintre adolescente însărcinate erau singure, în prezent sunt două treimi.

2. Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie indică faptul că bolile cu incidență sexuală au crescut cu 40% în rândul tinerilor cărora li s-a predat educația sexuală în școli²⁰.

3. Într-0 conferință susținută la Zagreb, omul de știință american Judith Reisman a afirmat că “educația sexuală și drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei și de apărare a pedofiliei”²¹. Ea a adăugat că programul de educație sexuală din Croație urmărește “livrarea de carne proaspătă unor obsedați sexual și dezincriminarea homosexualității”²².

Implementarea educației sexuale în România

Cazul României este relevant pentru Republica Moldova nu doar pentru afinitățile naturale dintre locuitorii celor două state: un trecut istoric de conviețuire multiseculare între aceleași granițe, limbă comună, cultură comună, ci și mai ales pentru motivul arătat mai sus: atașamentul populației față de valorile religioase ale Bisericii Ortodoxe, care face ca implementarea educației sexuale în școli să se confrunte cu rezistența părinților creștini.

Până la aderarea României la Uniunea Europeană problema educației sexuale era o chestiune personală ce ținea de relația dintre părinți și copiii lor. După aderarea României la Uniunea Europeană s-au făcut presiuni pentru schimbarea cu totul a obiectivelor școlii românești. Dacă până în 2011, Legea Educației în România 84/1995 prevedea ca ideal educațional participarea la “aspirațiile societății românești și contribuția la păstrarea identității naționale”²³, după 2011, noua Lege a Educației, nr. 1/2011, și-a modificat idealul educațional, așa cum vedem din articolul 2, alin. (3): “Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”²⁴. Acest „ideal educațional” mută accentul de pe crearea unei persoane comunitare, solidare cu compatrioții săi în efortul de realizare a unui proiect național, pe ideea new-agistă de realizare personală, individuală, materialistă. Aliniatul anterior al legii spune că școala și-a asumat misiunea de a “forma prin educație infrastructura mentală a societății românești, în acord cu noul statut de țară membră a Uniunii Europene și de funcționare în contextul globalizării”²⁵. Articolul 4, litera c) al legii ne spune că unul dintre obiectivele educaționale ale școlii este “formarea unei concepții de viață bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea dialogului intercultural”. Cu alte cuvinte, crearea unei mentalități ateiste despre lume și viață.

În acest context educațional, lupta unor asociații seculariste pentru impunerea educației sexuale în școli se duce pe două planuri:

1. Combatera orei de Religie în școală.

2. Afirmarea pretinsului multiculturalism, cu aspectul legat de acceptarea grupărilor LGBT.

De altfel, cele mai multe dintre grupările care susțin educația sexuală în școli sunt cele ale lobby-ului LGBT, care contestă și dreptul orei de Religie de a funcționa și propun o agresivă afirmare a grupurilor homosexuală în spațiul public.

În anul 2016, a avut loc o inițiativă de modificare a Legii Educației, care ar fi dorit să elimine cu totul ora de religie, sau măcar să o scoată din curriculul școlar și să-i dea un caracter cu totul facultativ. La inițiativa Ministerului Educației Naționale s-a desfășurat o consultare ad-hoc a populației școlare, în mijlocul anului școlar, iar rezultatele au fost devastatoare pentru grupările seculariste care au propus acordarea unui statut periferic orei de Religie.

În paralel cu acest demers, aceleași organizații au luat inițiativa propunerii orei de educație sexuală ca alternativă pentru ora de Religie. Pentru că părinții s-au opus categoric și acestui lucru, proiectul a fost tergivesat, urmărindu-se un fel de politică a pașilor mărunți, în locul unei ofensive agresive.

Educația sexuală în școlile din România este stipulată de către Legea 272/2004, actualizată în 2016, în articolul 46, alin. (3), litera i, în care se spune că organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale și alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul sănătății sunt obligate să adopte, în condițiile legii, măsuri pentru “derularea sistematică în unitățile școlare de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactărilor bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”²⁶. Prevederea legală este considerată, în mod eronat, de către lobby-ul pro educație sexuală ca fiind cadrul legal care să asigure obligativitatea orelor de educație sexuală în școli²⁷.

Acest text de lege nu este opozabil nici școlilor, nici părinților, ci obligă doar autoritățile administrației publice să organizeze în școli lecții de educație sexuală de natură a informa tinerii cu privire la metodele contraceptive. Textul de lege nu prevede obligația școlilor de a avea cursuri specializate și obligatorii, nici obligația părinților de a trimite copiii la asemenea cursuri.

Acțiuni concrete pentru introducerea educației sexuale în școlile românești

Dintr-o scrisoare trimisă de Federația Organizațiilor ProVita Ministrului Educației putem sintetiza câteva acțiuni concrete ale unor ONG-uri pentru a forța introducerea orei de educație sexuală în școli:

• Apelul pentru introducerea orei de educație sexuală, lansat de 67 de ONG-uri seculariste, inițiat de Coaliția pentru Egalitate de Gen și Asociația Sexul vs. Barza. Apelul a fost susținut de un protest de stradă ilegal, intitulat “O facem, dar cum?”

• Programul DOAR EU²⁸, finanțat de fundația MTV Staying Alive din SUA, în parteneriat cu asociația Semper Musica. Proiectul a fost implementat în șase licee din țară, la el participând elevi care nu aveau consimțământul parental pentru a participa la astfel de ore. S-au distribuit 10.000 de prezervative și 3000 de reviste și benzi desenate. Dintre temele dezbătute: “Sexul în grup”, “Sex la TV”, “Ce este orgasmul tantric?”.

• În 2015, a avut loc sub egida Asociației Semper Musica un parteneriat cu Asociația ABQ din Elveția, despre discriminare a persoanelor LGBT. Proiectul a durat 18 luni și s-a adresat unui număr de 400 de elevi.

• În 2015, asociația ACCEPT a lansat un program numit “E timpul pentru combaterea discriminării LGBT în România”. Proiectul urmărește să formeze 540 de elevi de liceu pentru a deveni activiști în luna LGBT. ACCEPT și-a propus instruirea a 54 de profesori în folosirea unui curriculum antidiscriminare.

• Președintele Klauss Iohannis s-a pronunțat, în afara cadrului constituțional, în 2015, pentru obligativitatea introducerii educației sexuale în școlile românești. Președintele a propus această oră sub umbrela generoasă, dar și mincinoasă, a educației pentru sănătate.

• Unul dintre ONG-urile semnatare ale apelului pentru introducerea orei de educație sexuală în școli a fost inițiatorul unui program care ar trebui să se constituie într-un fel de programă de predare a orelor de educație sexuală. Atrage atenția caracterul vulgar, indecența grosolană a programului, numit sugestiv “Sexul vs. barza”.

Cadrul legislativ al luptei contra implementării educației sexuale în școli

În activitatea lor de protejare a copiilor contra educației sexuale în școli părinții beneficiază de prevederile articolului 29, alin. (6) al Constituției României, care prevede: “Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori, a căror responsabilitate le revine”²⁹. Acest principiu constituțional este pus în practică de art. 487 al Noului Cod Civil, care stipulează că: “Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia” (s.n.). Prin urmare, dreptul și îndatorirea de a acorda educația îi revin părintelui.

Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Convenției Europene a drepturilor omului precizează, în articolul 2, dreptul părintelui de a-și crește copilul în funcție de concepțiile sale religioase: “Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filosofice”³⁰.

În anul 2013, a avut loc o încercare de modificare a Constituției României, în care s-a încercat scoaterea copiilor de sub autoritatea educațională a părinților, prin inserarea în principiul constituțional mai sus enunțat a expresiei “respectând principiul interesului superior al copilului”³¹. Proiectul de modificare a Constituției a eșuat.

Un alt text de lege invocat împotriva introducerii în școli a educației sexuale a fost articolul 7 al Legii 1/2011 a Educației Naționale, care prevede: “În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios”. Și prin acest articol de lege, educația sexuală în școlile românești se află într-un real impas.