„Să vă ferească Dumnezeu să mă fac şi eu antisemit!”
replica din piesa de teatru „Ianche, Tache și Cadâr”
Din copilăria mea şi până în zilele acestea cuvântul antisemit a străbătut nestingherit cei 63 de ani de istorie la care eu am fost martoră, lovind în stânga şi dreapta, de cele mai multe ori pe nedrept şi fără milă, persoanele acuzate de antisemitism sfârşind întotdeauna în puşcăriile comuniste.
Nu am să vorbesc acum despre ceea ce ştie o Românie întreagă, mai ales despre perioada istorică de până în 1989. Cuvintele holocaust şi pogrom au fost capete de acuzare pentru elitele sioniste care conduceau din umbră… de fapt conduc şi acum şi folosesc şi acum aceste cuvinte groteşti pentru a distruge şi bruma de conştiinţă creştină, pe care o mai are neamul românesc. Şi ceea ce este mai grav, este că toate acestea s-au petrecut subtil şi ocult încă din 1881, când între 30 şi 31 decembrie a avut loc la Focşani primul congres sionist din România. Că sionismul conduce întreg globul, că planul ăsta e vechi de mii de ani, că de-a lungul istoriei sioniștii au instigat suflete slabe pentru a-şi atinge scopul: distrugerea creştinismului şi a susţinătorilor lui, au scris mulţi şi chiar au comentat în cărţi şi conferinţe. Au ajuns până la ridicolul de a acuza creştinismul de pact ascuns cu infamul dictator Hitler. În 1992 am văzut cu ochii mei această infamie la televiziunea israeliană, unde au prezentat un filmuleţ cu o întâlnire secretă între Hitler şi o suită de cardinali şi mari prelaţi catolici, primiţi cu mare fast de Führer, într-o grădină special amenajată, căci filmarea arăta în prim plan cum că gardul care înconjura grădina era din fier forjat, având la capete, alternând, când o cruce, când o zvastică. Comentariul celor de la televiziunea israelită era tendenţios, acuzativ la adresa creştinismului care, după opinia lor a făcut pact cu Hitler spre ajutor în distrugerea evreilor din lumea toată.
Ce vreau să spun cu acest exemplu este că inflamări de genul acesta şi elucubraţii şi invenţii mincinoase au fost de-a lungul istoriei şi de partea evreiască şi de partea creștină din păcate. Aşa s-a născut de exemplu, falsa teorie a „legionarismului antisemit”. Cine are curajul să privească în față Istoria şi să judece faptele petrecute cu mult discernământ, bun simţ şi mai ales adevăr, va descoperi mulţi infiltraţi şi răuvoitori, voci singulare sau organizaţii bine ticluite, care au acţionat exagerat, dând naştere de multe ori la stări conflictuale locale sau chiar mai rău la adevărate războaie între naţii şi popoare.
Este adevărat că pe fondul acestor acţiuni răzleţe, dar sistematic repetate de-a lungul istoriei, evreii din întreaga lume au căpătat un soi de obsesie, văzând crime odioase, antisemitism şi holocausturi acolo unde nu erau decât nişte bieţi creştini înflăcăraţi de dragoste în Hristos (care între noi fie vorba, ca OM pe pământ nu a fost nici chinez, nici american, nici român, ci EVREU!), sau unde erau evrei înţelepţiţi şi luminați, nu de organizaţii oculte Illuminati, ci de Însuşi Hristos şi Duhul Sfântcoborât la botezul creştin. Aşa a apărut pe lume cuvântul de ordine, parola din viaţa evreului de zi cu zi – antisemit – cu care a fost, este, şi va fi pecetluit orice creştin mai râvnitor. O istorioară chiar amuzantă în sensul ăsta, am auzit de la nașul meu din Israel, evreu botezat creștin-ortodox, care a fost acuzat într-o plăcintărie din Tel-Aviv, că este antisemit, pentru simplul fapt că a comandat o plăcintă cu brânză după ce mâncase o plăcintă cu carne. Ştim cu toţii că la evrei legea de bază în religie este interzicerea combinaţiei carne cu lapte, aşa numitul cuşer. Desigur Lică, fiind creştinat de mic copil şi era creştin adevărat, a ripostat chiar vehement. Drept urmare a fost dat afară din plăcintărie, cu strigăte puternice: antisemitule!
Acuzele lor sunt ridicole de multe ori şi mai ales nefondate şi exagerate. Citim astfel pe Wikipedia că până şi Sfântul Ioan Gură de Aur a fost învinuit că în Omiliile lui instiga la ură împotriva poporului evreu! Cum spunea cândva în Parlamentul francez deputatul evreu Alfred Naquet:
„Dacă antisemitismul ar însemna doar discuția pe temă și respingerea dogmei religiei iudaice, atunci chiar și evreii seculari – cum era el însuși – ar fi și ei antisemiți”.
În sfârşit ajungem şi la problema care mă frământă pe mine şi pe mii de creştini din România zilelor noastre: acuzarea unuia dintre cei mai adevăraţi creştini, reprezentant al Bisericii Române Ortodoxe, părintele nostru sfânt Justin de la Mănăstirea Petru-Vodă, de… antisemitism! Ar fi hilară situaţia dacă nu ar fi înfiorătoare, întrucât bietul nostru părinte a plecat la ceruri de 4 ani cu o aură de sfinţenie impusă de faptele şi de gândirea sa, de anii cumpliţi petrecuţi în temniţele comuniste, fiind acuzat de acelaşi cuvânt aducător de moarte: antisemit. Până şi preşedintele Johannis a cedat în fața evidenței istorice decretând ziua de 14 mai zi naţională de cinstire a martirilor închisorilor comuniste.
În expunerea de motive a legii se arată că
„marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temnițele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestați de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alți mulți români care, prin exemplul de neascultare și reală libertate exprimată în fața regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creștini”.
Cu ce duh de ceartă şi sămânţă de scandal şi zâzanie intervine Institutul Wiesel, chiar post-mortem, să-l acuze pe părintele Justin Pârvu de antisemitism, șovinism, legionarism și alte – isme?! Cum adică antisemit părintele Justin, care m-a primit în Mănăstirea Petru-Vodă cu braţele deschise, exact ca pe fiul rătăcitor, pe mine evreică botezată – totuşi evreică – tocmai dânsul să fie un ,,duşman al neamului evreiesc”, aşa cum susţine Alexandru Florian, directorul Institutului Wiesel?!
Cu o inimă uriaşă plină de Marea Iubire în Hristos, în care îşi găseau loc de mângâiere toţi amărâţii şi îndepărtaţii societăţii, părintele Justin a fost, este, şi va fi totdeauna un mare stâlp al societăţii creştine româneşti.
Consider că este de datoria mea de creştin, să cinstesc memoria sfântului nostru părinte şi să resping total şi cu toată puterea glasului, orice acuzaţie mincinoasă şi împănată cu cuvinte pompoase şi acuzatoare de genul celor proliferate de membrii Institutului Wiesel. Deci, cu toată dragostea pe care o port în adâncul sufletului pentru neamul evreiesc din care mă trag, atrag atenția purtătorilor de cuvânt ai Institutului Wiesel că niciodată, chiar niciodată în istoria românească Biserica Ortodoxă Romană şi reprezentanţii ei, preoți, călugări, arhierei nu au aprobat manifestările antisemite, xenofobe sau partinice! În schimb B.O.R. poate arăta cu documente reale, martiriul miilor de creştini omorâţi în chinuri groaznice de neimaginat de către reprezentanţii comunişti, care nu erau altceva decât evrei înrăiţi în ura anticreştină, cazurile izolate de aşa-ziși legionari sau antisemiţi români, fiind doar nişte infiltraţii oribile, tot cu scopul ascuns de a denigra, deteriora şi chiar distruge puternica societate creştin-ortodoxă din România ce dăinuia de 2000 de ani pe pământul acesta binecuvântat de însuşi Sf. Apostol Andrei, el însuşi tot un evreu adevărat care a înţeles că sensul vieţii pe pământ este Hristos.
Institutul Wiesel se arată
„consternat şi de faptul că inițiatorii legii pentru cinstirea martirilor din temnițele comuniste l-au citat pe părintele Justin Pârvu în expunerea de lege”.
În opinia celor de la Wiesel, părintele Justin Pârvu
„a activat în Mișcarea Legionară, iar mai târziu a făcut apologia legionarismului și a avut repetate poziții antisemite și de negare a Holocaustului”, susține semnatarul documentului, Marius Cazan.
Deci să înţelegem că preşedintele României e şi el un ,,trădător”, un ,,antisemit”, de vreme ce trecând peste consideraţiile celor de la Wiesel a decretat ziua de 14 mai ca zi naţională, cinstind tocmai memoria acestor martiri sau mucenici, după cum îi numeşte Biserica.
„Urmând pilda marilor voievozi români, ctitori ai multi-etnicului și multi-naționalului Sfânt Munte al Athonului, măreția duhovnicească a părintelui Justin Pârvu a îmbrățișat pe toți și toate. În mănăstirile sale și în toată viața sa nu a făcut nicio diferență de slujire și viețuire, drepturi și îndatoriri, între niciun fel de categorie socială: bărbați, femei, copii, bătrâni, săraci, bogați, inteligenți și neinteligenți, sănătoși, bolnavi, etnie, naționalitate, cultură, credință, toți au egală chemare către Dumnezeu, egală putere prin Sfântul Botez și egală dragoste și îngrijire din partea părintelui Justin. Mănăstirile sale înmănunchează toate etniile conlocuitoare ale României moderne, și funcții de conducere sunt accesibile tuturor în mod egal, după vrednicie. Tuturor cetățenilor pământului le-a propovăduit adevărul de credință revelat, primit de la Dumnezeu prin Proroci, Apostoli și Sfinți, și adevărul istoric văzut cu propriii ochi, nu inventat sau măsluit. Iubirea sa nu a putut concepe niciun fel de ură, ca și Valeriu Gafencu a cărui duhovnicească dragoste către domnul R. Wurmbrandt i-a salvat viața acestuia din urmă, precum mărturisesc americanii care i-au auzit conferințele” .
În încheiere îndrăznesc un ultim sfat către ,,poporul meu” din care sunt a doua generaţie de creştini adevăraţi: încercaţi să schimbaţi textul unor fraze acuzatoare atât de superflue cum este acesta:
„Discriminarea antisemită este negarea evreilor, a oportunităţilor sau serviciilor accesibile celorlalţi şi este ilegală în multe ţări”.
De ce, până la urmă nu am avea voie să avem şi noi o lege de apărare a neamului, a poporului, a religiei creştine şi româneşti?
Şi o ultimă întrebare la fel de retorică: „Cu ce a deranjat bătrânul jurnalist Iosif Fermo, bunicul meu – „onor” autorităţilor române din acea perioadă (Ana Pauker şi acoliţii ei) – faptul că îşi umpluse pereţii biroului de la ziarul Universul, unde scria, cu icoane creştine, cu ce a deranjat faptul că îşi botezase cei 5 copii, că avea mulţi prieteni şi colaboratori creştini? Aceasta a fost vina pentru care a fost condamnat la ani grei în temnița Aiudului unde s-a şi sfârșit, alături de cei mai de seamă martiri-mucenici ai neamului românesc? Sper să aflu un răspuns până la sfârsitul vieţii…
editorial publicat în revista Atitudini nr. 50
excelent materialul, mai des sa dati din Atitudini
Prima Revoluție Globală Mondială” este acum în curs de lansare, spune analistul financiar Bob Moriarty
Moriarty a spus de ce crede că intreaga lume este la doar câteva săptămâni sau chiar zile distanță de la un colaps „masiv.”
Globaliștii invoca tot felul de scuze pentru acest eveniment iminent, inclusiv invazia Rusiei în Ucraina, „încălzirea globală” și coronavirusul Wuhan (Covid-19).
Dar adevărul este că teroriștii financiari au aprins fitilul cu mult timp în urmă – iar daunele colaterale sunt noi toți.
„Au distrus literalmente moneda și au distrus sistemul financiar mondial”, spune Moriarty.
Moriarty a continuat să sugereze că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au fost concepute pentru a prăbuși NATO, Uniunea Europeană, dolarul Statelor Unite și, desigur, SUA în sine.
„Statele Unite nu mai produc nimic”, a adăugat el.
„Șaptezeci și șapte la sută din economia americană este bunuri și servicii…”
Din toate punctele de vedere, sistemul financiar al SUA nu este diferit de un cazinou falit.
Moriarty a comparat-o de fapt cu un casino în timpul interviului, numind economia americană un „casino indian”.
Acest război este o facatura – SUA-NATO împotriva Rusiei – o diversiune masivă, ceva de felul acesta, departe adevăr.
Se pare că 80% din omenire este împotriva războiului SUA-NATO împotriva Rusiei.
Este evident pentru cea mai mare parte a planetei, cu alte cuvinte, că psihopații responsabili au propria agendă care contravine dorinței oamenilor pe care îi conduc.
El a avertizat, de asemenea, să nu rămână în marile orașe odată ce va veni colapsul bancar complet.
în viziunea lui Moriarty, este că tot acest haos și semnele de revolta vor duce la proteste și la o Revoluție Globală.
The “first worldwide global revolution” is now underway, says financial author Bob Moriarty – NaturalNews.com
https://www.naturalnews.com/2022-11-14-first-worldwide-global-revolution-underway-bob-moriarty.html#
În timp ce un număr de națiuni s-au grăbit frenetic spre un obiectiv similar de reducere a amprentei de carbon, psihologul clinician de renume și eminamente respectat scriitor
Dr. Jordan Peterson a avertizat că această conferință climatica este o creație de „netezire” a narcisiștilor moralizatori.
Potrivit lui Peterson, măsurile cerute vor duce la sărăcie climatică pentru mase, care nu își vor mai putea permite să-și încălzească casele.
Potrivit psihologului, cei care fac presiuni pentru acțiuni „favorabile climei” sunt indiferenți față de prețul greu pe care îl vor suporta ceilalti pentru a le satisface cerințele.
Afirmând că „utopicii care semnalează virtutea” susțin că distrugem planeta cu energie ieftină, Peterson a întrebat dacă sunt cu adevărat dedicați ideilor pe care le promovează sau dacă această afirmație este, în schimb, un fel de răzbunare pentru capitalism.
Reprezentarea de către Peterson a acestui „serviciu orb pentru planetă” ca un nou tip de religie este o ironie, dar și un pericol; „woke” sunt bine-cunoscuti pentru disprețul lor și batjocura tuturor lucrurilor religioase, dar ei știu, de asemenea, că „oamenii și instituțiile de credință” trebuie să se implice pentru ei pentru a-si atinge obiectivele lor.
Această strategie funcționează, deoarece promovează unitatea printr-o viziune singulară și o acțiune intenționată.
Aproape că sună ca gândirea din spatele Turnului Babel, când oamenii au căutat să-si „faca un nume faimos, inainte de a fi împrăștiati pe fața întregului pământ”.
„Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă“ (Facere 11, 4).
Religiile lumii ar putea fi prevenite să nu țină seama de chemarea unității spre țeluri inutile, de auto-servire, de care vor beneficia doar puțini elitisti, selectați, dar care, în cele din urmă, vor arunca omenirea într-un abis de groază.
Babel este simbolul demonicului, iar regele Babilonului, numit „Lucifer“ (luceafăr, „stea strălucitoare“ în Biblia sinodală) şi „fecior al dimineţii“ (14, 12), se pogoară în iad (şeol), „în cele mai de jos ale adâncului“ (14, 15) pentru că a cugetat în sine: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi“ (14, 13-14).
Sfinţii Părinţi îl identifică pe regele Babilonului care dorea să uzurpe tronul lui Dumnezeu cu diavolul (cf. Sf. Vasile cel Mare, Comentariu la cartea profetului Isaia, 88).
Sfantul Vasile cel Mare interpretează in manieră simbolică:
„Observă că Psalmul nu îl fericeşte pe cel care îl ucide oricum pe copilul babilonian, ci vrea mai întâi ca pruncii lor nou-născuţi să fie nimiciţi, nelăsându-i să ajungă să crească, pentru ca să nu sporească mai mult în răutate.
Iar în al doilea rând că nu în orice fel sunt ucişi.
Căci îl fericeşte pe cel care învinge şi întrece cu înţelepciunea sa naşterea de prunci a minţii amestecate, care se cheamă Babilon (amestecare), iar apoi îi izbeşte de stâncă.
Iar Stânca, şi în acest (pasaj), este Hristos. Cel care loveşte învăţăturile rele de cuvântul adevărului, acela este cel care zdrobeşte pruncii babilonieni de piatră.
De aceea, dacă pruncii Babilonului sunt învăţăturile non-ortodocşilor, care tulbură sufletul celui care (le) primeşte, copilul babilonian prins (trebuie) să fie (foarte) bine zdrobit de stâncă.“
(Comentariu la Isaia, 272).
Etimologie: „confuzie“ (în Septuaginta synchysis, în ebraică Babel) limbii (glossa) din Facere 11, 7, 9.
https://allisrael.com/mount-sinai-preparing-to-host-new-global-religion
Parintele Serafim Rose explica cu privire la Turnul Babilonului:
„Au facut o ultima incercare sa-si faca un nume vestit: un plan infricosator, care ar fi dovedit ca suntem fiinte supreme. Lucrul acesta se repeta de-a lungul istoriei – imparatia lui Alexandru cel Mare, regimul comunist, Imparatia de Mie de Ani a lui Hitler (transhumanismul covid care este acum in desfasurare prin vaccinare n.n.) etc. Pacatul aflat in spatele acestora este mandria.
Astfel de turnuri se cunosc in istoria asiro-babiloniana, iar unele inca supravietuiesc. Ele se numesc figurate: temple cu un sanctuar in varf. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca ele sunt simbolul faptului ca omul nu voia sa ramana in hotarele pe care i le-a asezat Dumnezeu. Voia sa se faca pe sine zeu: auto-zeificare (exact ce ne explica Yuval Harari astazi: omul homodeus, religia datelor, dataismul n.n.) In vremile noastre moderne imaginea acestui lucru sunt zgaraie-norii. Ideea este sa construiesti ceva mai inalt decat s-a construit inainte. Te poti urca in varf, unde climatul este total diferit de cel mai de jos. Dedesubt poate ploua, iar tu, in varf, deasupra norilor, te poti afla in plin soare.
Observam ca dupa cinci sute de ani de la Potop, omenirea ajunsese iarasi stricata si plina de mandrie. Se spune ca oamenii aveau o singura limba, un singur glas. Toti erau de acord asupra unui singur lucru: ca vor ajunge departe.
Tot asa este si omenirea de azi. Sunt cateva exceptii – oameni care nu sunt de acord cu ceea ce se intampla – dar, in cea mai mare parte, oamenii sunt fie de acord cu ceea ce se intampla, fie sunt captivati spre acest urias proiect (transhumanist de digitalizare n.n.) de construire a Raiului pe pamant: societatea comunista/globalista sau o imparatie confortabila a valorilor pamantesti; insa Dumnezeu este lasat uitarii. Omenirea face din nou acelasi lucru. Iar daca omul face astfel, ce oare va face Dumnezeu? El a fagaduit ca nu va mai nimici pamantul, asa cum a facut mai inainte; inseamna ca va gasi tot felul de alte cai spre a-i opri pe oameni: molime, catastrofe, cutremure, vulcani, razboaie…
Noe avea sase sute de ani in vremea Potopului; deci Dumnezeu a dat omenirii numai o suta de ani si sapte zile de pocainta, nu o suta douazeci de ani, asa cum hotarase. Aceasta fiindca, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, oamenii se facusera nevrednici de mai mult timp de ragaz (ceea este valabil si acum inainte de Parusie n.n.), ramanand neclintiti chiar cand au vazut corabia lui Noe si animalele adunandu-se in chip minunat in ea. De acum era destul de limpede ca oamenii nu se pocaiau. Cand inima omului se impietreste, el nu-l mai primeste pe Dumnezeu chiar stiind ca trebuie sa se pocaiasca, ca este ultimul prilej. Mandria il impiedica.
Stim ca prorocii Vechiului Testament au prevestit venirea lui Messia. In Cartea Apocalipsei, Sfantul Ioan Teologul a prorocit cele despre sfarsitul lumii si viitorul Bisericii. Cum anume stiau ce urma sa se intample? Este vadit ca Dumnezeu le-a descoperit. Eruditii moderni pornesc de la premisa ca nimeni nu poate vorbi despre viitor.
Bineinteles ca, in spiritul acestei idei, ar trebui eliminati toti prorocii.
Noi credem ca exista proroci. Exista o carte de prorocii ce inca nu s-a implinit: Cartea Apocalipsei. Dupa unii eruditi moderni ea nu vorbeste despre evenimentele viitoare. Insa noi credem ca urmeaza sa vedem implinirea acestor evenimente in viitor, dar intr-o forma care este putin ascunsa; insa pe masura ce vedem evenimentele ca se implinesc, vedem intelesul adanc al prorociei care a fost scrisa inainte de eveniment.
Fragment extras din:
Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii si omul inceputurilor, Editura Sophia, Bucuresti, 2011
👇
Pe tăblița găsită la Babilon în anul 1911 de către Robert Koldewey (1855-1925) din cadrul “Deutsche Orient-Gesellschaft”, cercetătorul englez Andrew George a identificat recent un zigurat compus din 7 trepte, ultima treaptă fiind templul din vârf . Silueta din dreapta tăbliței îl reprezintă pe Nabucodonosor al II-lea.
Ansamblul are un format patratic, cu latura de 90/90m, înălțimea de 91 m, format din cărămizi din lut ars, cimentate prin bitumen.
Turnul a rezistat neașteptat de mult în timp. Pe vremea lui Alexandru cel Mare care a cucerit și acest oraș, turnul mai avea încă jumătate din înălțimea originală.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Turnul_Babel
https://www.youtube.com/watch?v=a5sJX8PPF3U
Revin cu întrebarea … de ce tace îps-ul când vede cum este iarăşi pălmuit Mântuitorul, fie şi în mod indirect atunci când, mult iubitorul de Dumnezeu şi de neam românesc şi mult pătimitorul, dragul nostru Părinte JUSTIN PÂRVU, STÂLPUL ORTODOXIEI ROMÂNEŞTI, este denigrat de hienele sioniste ???
Cum poate să tacă ?!
Nu are permisiunea să vorbească ?, să strige în gura mare ADEVĂRUL ?!
Vai de capul lui, şi vai de capul nostru !!!
Vorba unui „clasic în viaţă” … „Mamalicki go home”
Doamne ai milă de noi păcătoşii !
Pai asta arata ca Teofan merge la Petru-Voda doar pentru a face baie de multime, nicidecum ca ar avea evlavie fata de Parintele Justin. Anul acesta s-a si temut, ca acolo totul e imprevizibil, numai deodata mai sare cateun razes si-i strica „linistea”.
Stiu ca a trecut ceva vreme dar este important sa arat imprecizia si ne-validitatea afirmatiei:
„Hristos (care între noi fie vorba, ca OM pe pământ nu a fost nici chinez, nici american, nici român, ci EVREU!),…”
Nu poti alatura „evreu” cu „chinez”, „roman”… american e alta poveste, de asementea, ca nu e etnie!
Cat de draga imi e Maica Ecaterina, aici se vede toleranta nepotrivita cu propaganda (sa-i zic doar) ne-crestina:
Etnia – tribul evreilor nu a mai fost urmarita de la Iacob re-numit Israel – cu secole inainte de nasterea lui Iisus.
Poporul evreu este considerat EXTINCT, rasfirat, amestecat, destramat… locul sau teologic si istoric fiind ocupat de urmasii lui Iacob-Israel, adica de triburile lui israel ai caror membri co-sangvini sint numiti ISRAELITI.
…
In vremea lui Iisus Hristos, termenul „evreu” desemna lucratorul la templu, cel ce avea preocupari legate de organizarea si desfasurarea activitatilor cultului mozaic.
Nu avea conotatii etnice, de neam. De altfel disparutul trib/popor evreu nu avut nici limba proprie – vorbea ca si „ceilalti”, limba aramaica.
A alatura termenii „evreu” cu „roman” este eroare grava, cand nu este promovarea manipulatorie de disonanta cognitiva – fie si ne-voluntara: nu numeri gainile cand socotesti cati pepeni duci la targ…
Iisus era galileean, nu era iudeu – ca de altfel toti Apostolii.
Nefuind iudeu, nu i se poate spune jidan si nici confunda iudeu cu evreeu – ca sa „dea bine” la cretinii cu anti-semitismul.
Cine ii considera „evrei” pe Apostoli face aceeasi greseala, deserviciu anticrestin prin a-i considera ETNIC evrei.
… Ce sens ar mai avea Epistola catre evrei a Sf. Apostol Pavel???… era clar ca el nu se consideera evreu.
… in sens poetic (mai jult) daca s-ar considera evreiesc a substitui sau presupune caracterul abrahamic…. dar e prea departe si lipsit de consistenta la milenii distanta!
…
Asa ca, intre noi NU poate fi vorba ca Iisus a fost evreu fiindca pur si simplu – NU A FOST EVREU!
Sf Apostol Pavel,a fost evreu,si fariseu,chiar el o spune in epistolele sale,toti Sf Apostoli au fost evrei,Maica Domnului la fel,inSfanta Evanghelie,de la Matei citire,in capitolul intai,scrie asa: Cartea neamului lui Iisus Hristos,fiul lui David,fiul lui Avraam.De unde ai mai scos si erezia asta?Esti evreu?
La ce folosesc răspunsurile!?
A scris Sf Aplostol Pavel, ceilalti Apostoli , foarte multe scrieri , au armat martirii , Sf Parinti , la ce ajută azi acele scrieri care au fost toate scrise insuflarea Sf.Duh !
Trebuie sa vedem cum revenim pe cale !?
Cel mai important lucru !
Sa terminam cu ratacirea !