3. Micuța Annie și “Visul Wagnerian” al televiziunii.
În 1939, unul din numerele trimestrialei “Reviste de psihologie aplicată” a fost încredințat lui Adorno și Proiectului Radio pentru a publica unele din rezultatele cercetărilor sale. Concluziile lor au fost că mințile americanilor au devenit, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani “centrate pe radio”, iar audiția lor a devenit foarte fragmentată, pe măsură ce repetiția formatului a devenit cheia popularității.
Playlist-ul va determina hiturile, iar repetiția va putea transformă orice tip de muzică sau interpret, chiar și un interpret de muzică clasică, într-un star. Atâta timp cât aveau să fie menținute un context sau o formă familiare, aproape orice conținut putea deveni acceptat.
“Nu numai că hiturile muzicale, starurile și “operele de săpun” sunt recurente și reprezintă tipuri invariabile”, declara Adorno, rezumând acest studiu câțiva ani mai târziu, “dar conținutul specific al divertismentului însuși este derivat din aceste tipuri invariabile și doar par să se schimbe. Detaliile sunt interșanjabile”.
Realizarea cea mai importantă a Proiectului Radio avea să fie “Micuța Annie”, titlu care oficializa denumirea programului de analiză a lui Stanton și Lazersfeld. Cercetările programului au arătat că toate metodele precedente de analiză a unui eșantion preliminar din audiență erau ineficiente. Până în acel moment o audiență preliminară audia un spectacol sau viziona un film, iar apoi îi erau adresate întrebări generale de evaluare: “v-a plăcut spectacolul?”, “ce părere aveți despre interpretarea această?”. Proiectul Radio și-a dat seama că această metodă nu lua în calcul testul percepției atomizate a subiectului și cerea ca auditoriul să facă o analiză rațională a ceea ce se presupunea a fi o experiență rațională. În consecință, Proiectul a creat un dispozitiv prin care fiecărui subiect supus testului i-a fost furnizat un tip de reostat pe care acesta își putea înregistra momentele de apreciere sau respingere din fiecare secundă percepută în cadrul experienței. Prin compararea graficelor individuale oferite de acest instrument, operatorii puteau determina nu numai dacă audienței i-a plăcut întreg show-ul, lucru irelevant, dar care situații sau caractere produceau un sentiment pozitiv, fie chiar și momentan.
“Micuța Annie” a transformat radioul, filmul și, în ultimă instanță, programele de televiziune. CBS își păstrează încă capacitățile de analiză inițiale la Hollywood și New York. Se apreciază că rezultatele oferite de aceste facilități de analiză se corelează în proporție de 85% cu ratingurile. Alte rețele și studiouri de filmare au operațiuni similare.
Acest tip de analiză este responsabil de sentimentul de déjà-vu pe care un telespectator îl are de multe ori atunci când vede un nou film sau un nou spectacol TV. Sentimentul este real și totodată adevărat. Dacă un analizator de programe indică, spre exemplu că o audiență este în mod special mișcată de o scurtă scenă de dramă din al Doilea Război Mondial, prezentând un anumit tip de actor sărutând un anumit tip de actriță, atunci formatul scenei va fi inserat și “lucrat” într-o multitudine de alte scene transpuse în Evul Mediu, spațiu cosmic, etc.
Proiectul Radio a înțeles că televiziunea avea potențialul de a intensifica toate efectele studiate. Tehnologia TV exista de ceva ani și fusese expusă pentru prima dată la Târgul Mondial de la New York din 1936, dar singură persoană care a încercat utilizarea reală a acestui mijloc a fost Adolf Hitler. Naziștii au transmis live Jocurile Olimpice din 1936 pe aproape întreg teritoriul Germaniei.
Ei au încercat să amplifice succesul înregistrat anterior prin radio pentru a “nazifica” toate aspectele culturii germane. Planurile ulterioare de dezvoltare a televiziunii germane au fost diminuate din cauza pregătirilor de război.
Adorno a înțeles perfect acest potențial, scriind în 1944: „televiziunea tinde către o sinteză a radioului și filmului și dezvoltarea ei e ținută momentan doar din cauza faptului că părțile interesate nu au ajuns încă la un acord, dar consecințele ei vor fi enorme și vor promite să intensifice sărăcirea esteticului așa de mult, încât, în viitorul apropiat, vălul subțire al identității tuturor produselor culturii industriale poate fi aruncat triumfător la scenă deschisă, împlinind astfel visul Wagnerian al Gesamtkunstwerk- fuziunea tuturor artelor într-o singură lucrare”.
Se poate remarca astfel că formele profund iraționale ale divertismentului modern-conținutul stupid al majorității programelor și filmelor, faptul că la un post de radio clasic se difuzează Stravinsky alături de Mozart nu este întâmplător. Lucrurile au planificate în acest sens. Planificarea a fost atât de reușită încât nimeni nu se întreabă asupra motivațiilor ascunse sau originilor.
III. Creând” opinia publică” : “Personalitatea autoritară”. Baubau și Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS)
Eforturile conspiratorilor Proiectului Radio de a manipula populația a dat naștere pseudo-științei moderne a sondării opiniei publice în vederea creșterii controlului asupra metodelor pe care aceștia le dezvoltaseră.
Astăzi, sondajele de opinie publică, asemeni știrilor televizate au fost complet integrate în societatea noastră. Un “studiu științific” despre ceea ce se spune că ar crede oamenii în legătură cu o problema poate fi produs în mai puțin de 24 de ore. Unele campanii pentru birourile politice de nivel înalt sunt total structurate de către sondaje. În realitate, mulți politicieni încearcă să creeze “problematici” ce, în esență, sunt lipsite de importantă, dar despre care se știe că vor arată bine în sondaje, pur și simplu pentru a-și întări imaginea și popularitatea. Importante decizii politice sunt luate în funcție doar de sondaje, ignorându-se votul cetățenilor sau al Parlamentului. Ziarele chiar vor scrie ocazional editoriale moralizatoare, chemând oamenii să gândească independent, în același timp însă trimițând cecuri grase organizației locale de sondare a opiniei publice.
Ideea “opiniei publice” nu este nouă. Platon a scris împotriva ei în dialogul “Republica”; Alexis de Toqueville a scris pe larg despre influența acesteia asupra Americii la începutul sec al XIX-lea. Dar nimeni nu s-a gândit să măsoare opinia publică înainte de sec XX și nimeni nu s-a gândit înainte de anii ’30 să folosească aceste 4 măsurători pentru luarea deciziei.
Este util să reflectăm puțin asupra conceptului. Credința că opinia publică poate fi un determinant al adevărului este o patologie filozofică. Ea se opune ideei unei minți individuale raționale. Fiecare minte individuală este un dar divin, putând fi capabilă de descoperiri raționale, științifice și de înțelegerea descoperirilor celorlalți indivizi. Mintea individuală e unul dintre puținele “lucruri” ce nu pot fi aduse la o “medie” de tip matematic. Spre exemplu, în momentul unei descoperiri, este posibil, poate chiar probabil, ca omul de știință ce a făcut descoperirea să fie singurul care să dețină acea “opinie” asupra naturii, în timp ce toți ceilalți pot avea o opinie diferită sau niciuna. Ne putem imagina lesne ce “cercetare științifică” va fi fost aceea a modelului sistemului solar a lui Kepler, imediat după publicarea “Armoniei lumii” : 2% pentru, 48% împotriva, 50%-nici o opinie.
Aceste tehnici de cercetare psihanalitice au devenit standardul nu numai pentru Școală de la Frankfurt, dar și pentru majoritatea departamentelor de științe sociale din SUA, în special după sosirea ISR în America. Metodologia aceasta a fost baza de cercetare în cadrul celui mai renumit proiect al Școlii de la Frankfurt: “Personalitatea autoritară”. În 1942, directorul ISR, Max Horkheimer a luat contactul cu Comitetul Evreiesc American, care l-a însărcinat cu stabilirea unui Departament de Cercetare Științifică în cadrul ISR. Comitetul i-a oferit, de asemenea, un grant consistent pentru studierea anti-semitismului în cadrul populației americane. “Scopul nostru”, nota Horkheimer în introducerea studiului “nu este studierea prejudecăților, ci explicarea lor cu scopul de a fi eradicate. Eradicarea înseamnă reeducare, științific planificată pe baza înțelegerii la care s-a ajuns științific”.
1. Scala A-S
În cele din urmă, 5 volume au fost produse pentru acest studiu de-a lungul anilor 40. Cel mai important a fost ultimul volum – “Personalitatea autoritară”, scris de Adorno cu ajutorul a trei psihologi sociali ai Universității Berkely din California.
În anii ’30, Erich Fromm a întocmit un chestionar pentru a evalua psihanalitic lucrătorii germani în cadrul a mai mulți parametrii: “autoritar”, “revoluționar”, “ambivalent”. Centrul studiului lui Adorno a fost, din nou, scala psihanalitică a lui Fromm, având, însă finalul pozitiv schimbat din “ personalitate revoluționară” în “personalitate democratică” -pentru a face că lucrurile să fie mai bine primite pentru audiența de după război.
9 trăsături de personalitate au fost testate și măsurate, incluzând:
- Convenționalismul-aderența rigidă la valorile convenționale ale clasei de mijloc;
- Agresiune autoritară-tendința de a supraveghea, condamna, respinge și pedepsi acei oameni ce încalcă valorile convenționale;
- Proiectivitate-dispoziția de a crede că lucruri neobișnuite și periculoase se petrec în lume;
- Sex-grijă exagerată privind problemele de natură sexuală.
Pe baza acestor măsurători au fost construite mai multe scale:
- Scala E-Etnocentrism
- Scala CPE-conservatorism politico-economic
- Scala A-S-antisemitism
- Scala F-fascism
Folosind metodologia lui Rensis Lickerts a măsurării rezultatelor, autorii au fost capabili să “asambleze” o definiție empirică a ceea ce Adorno a denumit “noul tip antropologic” –personalitatea autoritară. Înșelăciunea constă, ca în cazul majorității studiilor psihopolitice, în ipoteza unei tipologii weberiene. O dată ce tipologia e statistic determinată, tot comportamentul poate fi explicat. Dacă o personalitate anti-semitică nu acționează într-un mod anti-semitic, persoana va avea totuși un motiv ulterior pentru a acționa că atare sau persoana este discontinuă în acțiune. Ideea că mintea umană este capabilă de transformare este total ignorată în această clasificare. Rezultatele acestui studiu pot fi interpretate în moduri diametral opuse. Cineva poate afirma că studiul a demonstrat că populația SUA era, în general, conservatoare, nu dorea abandonarea economiei capitaliste, credea într-o familie puternică, iar promiscuitatea ar trebui pedepsită. De asemenea, că lumea postbelică era un loc periculos, având totodată temei și suspiciuni legate de evrei. Pe de altă parte, se puteau lua aceleași rezultate și demonstra că pogromurile anti-evreiești și raidurile de la Nurenberg “mocneau” încă, așteptând un nou Hitler pentru a le reaprinde. Oricare din cele două interpretări ar fi acceptată, alegerea este una de natură politică și nu de natură științifică.
Horkheimer și Adorno credeau cu tărie că toate religiile, inclusive iudaismul erau “opiul maselor”. Scopul lor nu era acela de a proteja evreii de prejudecăți, ci să creeze o definiție a antisemitismului și autoritarismului ce putea fi exploatată pentru a forța “reeducarea planificată științific” a americanilor si europenilor în îndepărtarea lor de la principiile și civilizația iudeo-creștină pe care Școală de la Frankfurt le disprețuia. În scrierile teoretice ale acelei perioade, Horkheimer și Adorno au dus teza aceasta până la concluziile cele mai paranoide: precum capitalismul era inerent fascistoid, filosofia creștină în sine este sursă a anti-semitismului. Așa cum Horkheimer și Adorno aveau să scrie împreună în 1947 în “Elemente de anti-semitism”, “Hristos, Spiritul devenit carne, este vrăjitorul îndumnezeit”.
Auto-reflecția omului în absolut, umanizarea lui Dumnezeu prin Hristos reprezintă “proton-pseudos”, falsitatea primordială. Progresul dincolo de iudaism este îngemănat cu presupoziția că omul Iisus a devenit Dumnezeu. Aspectul reflexiv al creștinismului, “intelectualizarea magicului”, reprezintă „sursa răului”.
În același timp, Horkheimer a putut scrie într-un articol mai popularizat, intitulat “Antisemitismul-o boală socială”, că “în prezent, singură țară unde nu pare să mai existe nici un fel de anti-semitism este Rusia”. Această încercare personală de a maximiza paranoia a fost ajutată mai târziu de Hannah Arendt, care avea să popularizeze “personalitatea autoritară”, în a să celebra “Orginile totalitarismului”. Arendt a adăugat, de asemenea, faimoasa sa înfloritură retorică despre “banalitatea răului” în scrierea sa ulterioară “Eichmann la Ierusalim” : chiar și un simplu proprietar de magazin ca Eichmann se poate transformă într-o bestie nazistă în anumite circumstanțe psihologice-fiecare gentilom este suspect din punct de vedere psihanalitic.
Versiunea extremă a tezei personalității autoritare aparținând Hannei Arendt este astăzi filosofia operantă a “Cult Awareness Network-C. A. N”, un grup ce lucrează, printre altele cu Departamentul de Justiție al SUA și Liga Anti-defăimare a Lojei B’naiB’rith. Folosind metoda standard a Școlii de la Frankfurt, C. A. N identifică grupurile politice și ideologice ce reprezintă inamicii săi politici, apoi le “redenumește” drept “grupare” pentru a justifica apoi operațiunile împotriva lor.
2. Explozia opiniei publice
În pofida tezei sale centrale nedemonstrate a “tipurilor psihanalitice”, metodologia cercetării interpretative a Școlii de la Frankfurt” a devenit dominantă în științele sociale, rămânând în acest fel și astăzi. În fapt, adoptarea acestei noi pseudo-științifice tehnici în anii ’30 a determinat folosirea pe scară largă a cercetărilor privind “opinia publică”, mare parte din ele fundamentate de către agenția Madison Avenue. Majoritatea sondajelor de opinie- A. C Nielsen, George Gallup, Elmo Roper-au început la mijlocul anilor ’30, folosind metodologia ISR, având în vedere succesul programului de analiză Stanton-Lazersfeld. Până în 1936, activitatea de sondare a opiniei publice a devenit suficient de răspândită pentru a justifică o asociație comercială: Academia Americană a Cercetării Opiniei Publice din cadrul Universității Princeton, condusă de Lazersfeld; în același timp, Universitatea din Chicago a creat Centrul Național de Cercetări a Opiniei Publice. În 1940, Oficiul de Cercetare Radio a devenit Biroul de Cercetare Socială Aplicată-o divizie a Columbia University, avându-l că director pe neobositul Lazersfeld.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Lazeresfeld a proiectat în mod special folosirea cercetărilor pentru a analiza psihologic comportamentul de vot al oamenilor și, până la alegerile prezidențiale din 1952, agențiile de advertising Madison Avenue controlau deplin campania lui Dwight Eisenhower, folosind rezultatele lui Lazersfeld. 1952 a fost, de asemenea, anul în care alegerile s-au desfășurat pentru prima dată sub influență televiziunii, care, așa cum Adorno prevăzuse cu 8 ani înainte, într-un interval scurt de timp crescuse enorm în influență.
Batten, Barton, Durstine&Osborne-celebra agenție de advertising BBD&O, a proiectat întreaga campanie de apariții pentru TV la fel de minuțios ca raidurile lui Hitler de la Nuremberg; spoturi de 1 minut au fost produse pentru a se mula perfect pe nevoile votanților, determinate de cercetări. De atunci, strategia a continuat fără încetare.
Întreagă dezvoltare a televiziunii și advertisingului din anii ’50 și ’60 a fost condusă de către oameni “antrenați” în tehnicile de alienare în masă ale Școlii de la Frankfurt.
Frank Stanton avea să devină, începând cu “Proiectul Radio” cel mai important lider al televiziunii moderne. Principalul “rival” al lui Stanton din perioada formativă a TV-ului a fost Sylvester “Pat” Weaver de la NBC. După un doctorat în “comportamentul de audiție”, Weaver a lucrat cu programul de analiză la finalul anilor ’30, înainte de a deveni vice-președintele rețelei. Carierele lui Stanton și Weaver sunt tipice pentru dezvoltarea TV-ului. Astăzi, oamenii care conduc rețelele de televiziune, agențiile de publicitate și organizațiile de sondare a opiniei publice, chiar dacă nu au auzit de Theodor Adorno, cred cu tărie în teoria acestuia că mass-media poate și trebuie să transforme tot ce atinge în “fotbal”. Televizarea în 1991 a războiului din Golf ar trebuie să confirme acest lucru.
Tehnica mass-mediei și advertising-ului dezvoltată de Școala de la Frankfurt controlează acum în mod efectiv campanile electorale din SUA. Acestea nu mai sunt bazate pe programe politice, ci pe alienare.
Fețele pline de milă și fricile iraționale sunt acum identificate de cercetările psihanalitice pentru a fi transpuse în “probleme de rezolvat”. Problemele ce vor determina viitorul civilizației actuale sunt în mod sistematic reduse la oportunități fotografice și bit-uri radio, ca în cazul transmisiunilor radio ale lui Ed Murow din anii ’30-unde efectul dramatic este maximizat și conținutul de idei este redus la zero.
3. Cine este inamicul?
Parte a înșelătoriei personalității autoritare din zilele noastre derivă, de asemenea, din faptul că Școală de la Frankfurt și teoriile sale au a fost acceptate oficial de către guvernul SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cominterniștii fiind responsabili de definirea inamicilor SUA, atât pe timp de război, cât și după aceea.
În 1942, Oficiul pentru Servicii Strategice-OSS, rapid constituitul serviciu american de spionaj și operațiuni sub acoperire, l-a însărcinat pe fostul președinte al Universității Harvard, James Baxter să formeze o Unitate de Cercetare și Analiză în cadrul Diviziei de Intelligence a OSS. Până în 1944, Unitatea a reușit să adune un numeros și prestigios grup de tineri cercetători emigranti, încât Stuart Hughes, pe atunci doctorand, declara că “a lucra pentru Unitate era asemeni unei a două absolviri universitare”, pe cheltuiala guvernului. Secțiunea central-europeană a fost condusă de către istoricul Carl Schorske; sub conducerea acestuia a acționat ca șef de secție Franz Neumann, avându-i ca și colaboratori pe veteranii ISR Herbert Marcuse, Paul Baran și Otto Kirchheimer. Leo Lowenthal a condus secțiunea de limbă germană a Oficiului Informațiilor de Război. Sophie Marcuse, soția lui Herbert Marcuse a lucrat la Oficiul Naval de Informații. De asemenea, la Unitatea de Cercetare și Analiză mai activau: Siegfried Kracauer, profesorul de filosofie kantiană a lui Adorno, acum în postura de teoretician de film; Norman O. Brown, care avea să devină celebru în anii ’60 grație combinării teoriei hedoniste a lui Marcuse cu terapia cu orgon a lui Wilhelm Reich în vederea popularizării “perversității polimorfice” ; Barrington Moore Jr, profesor de filozofie în anii următori, co-autor al unei cărți cu Marcuse; Gregory Bateson-soțul antropologistei Margaret Mead (cea care a scris jurnalul Școlii de la Frankfurt) și Arthur Schlesinger-istoricul care s-a alăturat Administrației Kennedy.
Prima însărcinare a lui Marcuse a fost aceea de a conduce o echipă în vederea identificării atât a celor ce urmau să fie judecați drept criminali de război după încheierea conflagrației, cât și a celor ce puteau fi lideri potențiali ai Germaniei postbelice. În 1944, Marcuse, Neumann și Kirchheimer au elaborate “Ghidul de denazificare”, care avea să fie diseminat ofițerilor forțelor armate americane, care ocupau Germania, pentru a-i ajută pe aceștia în identificarea și eliminarea comportamentelor pro-naziste.
După armistițiu, Unitatea a trimis reprezentanți pentru a lucra ca ofițeri de legătură cu diferitele puteri ocupate. Marcuse a fost însărcinat cu zona de ocupație a SUA, Kirchheimer cu cea a Franței, iar Barrington Moore cu cea sovietică. În vara lui 1945, Neumann și-a părăsit poziția pentru a deveni șeful departamentului de cercetare a tribunalului Nuremberg. Marcuse a rămas în continuare până la începutul anilor 50 în zona intelligence-ului american, ajungând șef al Diviziei Central Europene din cadrul Biroului de Informații al Departamentului de Stat American, un Birou însărcinat oficial cu “planificarea și implementarea unui program pozitiv de cercetare în intelligence în vederea îndeplinirii cerințelor de informații a CIA și a altor agenții autorizate”.
În timpul mandatului său ca oficial guvernamental american, Marcuse a sprijinit divizarea Germaniei în RDG și RFG, insistând că această va preveni o alianță între nou eliberatele partide de stânga și forțele vechi, conservatoare, industriale și de afaceri. În 1949, el a elaborat un raport de 532 de pagini, intitulat “Potențialitățile unui comunism mondial” (declasificat abia în 1978), care sugera că stabilizarea economică a Europei prin Planul Marshall va limita potențialul de recrutare a partidelor comuniste vest-europene până la un nivel acceptabil, determinând o perioadă de co-existență ostilă cu URSS, marcată de confruntări doar în locuri îndepărtate, precum America Latină sau Indochina-o predicție, de altfel, surprinzător de bună. Marcuse a părăsit Departamentul de Stat pentru un grant oferit de Fundația Rockefeller în vederea colaborării cu diversele departamente de studiu a URSS înființate de universitățile de top americane după război, în majoritate de către veterani ai Unității de Cercetare și Analiză. În același timp, Max Horkheimer avea să-și aducă o contribuție și mai semnificativă. Că parte a proiectului de “denazificare” a Germaniei, sugerat de UCA, Înaltul Comisar American pentru Germania-John J. McCloy, având la dispoziție fonduri discreționare, l-a rechemat pe Horkheimer în Germania în vederea reformării sistemului universitar german. McCloy chiar a solicitat președintelui Truman și Congresului SUA aprobarea unui grant, avându-l că beneficiar pe Horkheimer, care avea să devină astfel un cetățean cu dublă cetățenie-americană și germane. Pentru o scurtă perioada, Horkheimer a fost singură persoană din lume ce deținea cele două cetățenii. În Germania, Horkheimer a început revigorarea complete și rapidă a Școlii de la Frankfurt, la sfârșitul anilor ’50, incluzând pregătirea unei noi generații de bursieri angrenați în distrugerea civilizației occidentale, precum Hans-Georg Gadamer sau Jurgen Habermas-care vor avea o influență așa de distructivă în Germania anilor ’60. Într-o perioadă a istoriei americane când unii indivizi erau târâți în șomaj și suicid pentru “dulcea aromă a stângismului”, veteranii Școlii de la Frankfurt, toți cu extraordinare “garanții” ale Cominternului, trăiau vieți încântătoare. America “înmânase”, într-o măsură foarte extinsă, definirea propriilor inamici ai națiunii în mâna celor mai înverșunați adversari ai săi.
Reclame
Asadar, inca o confirmare ca oricum o dam, tot aici ajungem:
Intregul material de mai sus credem ca poate fi rezumat in cuvintele biografului lui Gross:
“s-a spus că a adoptat Babilonul și civilizația sa, în opoziție cu cea creștină a Europei….. Dacă Isabela nu ar fi fost înfrântă de către Ilie, istoria umanității ar fi fost diferită și mai bună. Isabela a fost, de fapt Babilonul, “religia iubirii”, Astarte, Ashtoreth; Ucigând-o, moralismul monoteist a înlăturat plăcerea din lume”.
Si asta pentru ca bolsevismul e cu luciferianismul:
Ce nu ne spune autorul articolului despre principalele personaje ale Scolii de la Frankfurt:
Georg Lukács (Löwinger György Bernát) a fost evreu.
Herbert Marcuse (1898 – 1979), cel ce a lucrat la Office of Strategic Services (OSS, predecesorul CIA) a fost evreu.
Theodor W. Adorno (alias: Theodor Adorno-Wiesengrund, nascut Theodor Ludwig Wiesengrund) a avut tata evreu.
Walter Bendix Schönflies Benjamin (1892 – 1940) a fost evreu.
Bertolt Brecht (Eugen Berthold Friedrich “Bertolt” Brecht, 1898 – 1956) a fost evreu.
Johanna “Hannah” Arendt a fost evreica.
Arnold Franz Walter Schoenberg sau Schönberg (1874 – 1951) a fost evreu.
Karl Kraus (1874 – 1936), cel numit de evreul Stefan Zweig “maestrul ridicolului veninos” si nominalizat de trei ori la premiul Nobel pentru literatura, a fost evreu.
Hanns Eisler (1898 – 1962), cel ce a compus imnul RDG, a avut tata evreu. Fratele sau a fost un ziarist comunist iar sora a fost lider al Partidului Comunist German.
Otto Hans Adolf Gross (1877 – 1920), cel cu comunitatea Ascona, a fost evreu.
Siegfried Kracauer (1889 – 1966), a fost evreu.
Max Horkheimer (1895 – 1973), a fost evreu.
Etc.
Referitor la Radio, poate e bine sa amintim de colosul General Electric Company:
Pe vremea cand avea sloganul “noi aduce lucruri bune pentru viata“ , au fost printre principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei. Care bomba atomica a fost tot a afacere evreiasca:
BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?
Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. Companie membra a Council on Foreign Relations
Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “.
National Broadcasting Company (NBC), celebra televiziune americana, are sediul in Rockefeller Center. Formata in 1926 de Radio Corporation of America (RCA), este primul mare broadcast network din SUA. Din 1986 este controlata de General Electric (GE). Actualul Presedinte al CNN, evreul Jeff Zucker, a fost CEO la NBC Universal.
Multi ani imperiul RCA and NBC a fost identificat cu evreul David Sarnoff.
Radio Corporation of America (RCA) se afla ca si GE tot in Rockefeller Center inca din anii 1930, prin aranjamentele lui John D. Rockefeller Jr.
In articol este mentionata deseori Fundatia Rockefeller. Familia asta s-a ocupat si se ocupa cu multe:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )
Tot la capitolul Radio, un personaj important din articol este Paul Felix Lazarsfeld (1901 – 1976), dar nici despre el nu se mentioneaza ca a fost evreu.
Tot asa cum nu se mentioneaza acest fapt nici cand se fac referiri la personaje importante ale revolutiei psihedelice CIA, miscarii hippie sau la inaintasii revolutiei sexuale:
Irwin Allen Ginsberg (1926 – 1997), cel cu Generatia Beat, homosexual, budist practicant, a fost evreu.
Iata si un fragment din “Beatlemania “, un fenomen creat artificial? publicat in Ziua:
Noul “stil de viata” indus tineretului de “Tavistock Institute” si “Stanford Center” prin intermediul muzicii “beat” si a drogurilor a creat rapid un adevarat cult printre tinerii americani si, ulterior, cei europeni. Un personaj-cheie, din acest punct de vedere, a fost Alan Ginsberg, omul care a mediatizat intens practica drogurilor – in primul rand a LSD-ului – prin clipuri publicitare care, in mod normal, ar fi costat milioane de dolari, dar care pe Ginsberg nu l-au costat nici macar un cent. Si aceasta pentru ca “nota de plata” a publicitatii facute de Alan Ginsberg LSD-ului era platita de catre altii: “Tavistock Institute” si “Comitetul celor 300”. Pretins “poet”, Alan Ginsberg a avut rolul, trasat de “Tavistock Institute”, sa popularizeze “noua subcultura pop” si sa forteze acceptarea ei, prin muzica “beat” si LSD, de o masa cat mai mare de “teenagers” americani. In acest sens, Ginsberg a colaborat cu romancierul Norman Mailer, despre care se stie ca si-a petrecut o buna parte a vietii in diverse spitale psihiatrice, mare favorit al “Hollywoodului comunist”, individ dispus oricand sa stea la taclale nopti intregi, la televiziune, in talk-show-uri, cu Alan Ginsberg pe teme ca sexul, drogurile, revolutia etc. Sub presiunea “Comitetului celui 300”, multi dintre “mogulii” canalelor americane TV au acordat, gratuit, spatii imense de program muzicii “beat” si formatiilor de acest gen, in timp ce Alan Ginsberg si Norman Mailer scriau articole kilometrice despre “noua cultura pop”, despre droguri ori despre “revolutie”. Nu se cunoaste in istoria publicitatii din mass-media americana un caz de campanie pentru promovare de o asemenea amploare, care sa fie asigurata gratuit, cel putin pentru Ginsberg si Mailer.
Un element esential al “culturii hippie” – consumul de droguri – care separa atat de transant tanara generatie “hippie” de “establishment” si o definea l-a reprezentat LSD-ul, acidul lisergic. Acest tip de drog fusese pus la punct de compania elvetiana “Sandoz” si constituia inventia lui Albert Hoffman, unul dintre chimistii companiei, care incercase, de fapt, sa obtina pe cale sintetica ergotamina, un drog cu efecte puternice asupra creierului. Proiectul capatase finantarea “Comitetului celor 300” prin intermediul uneia dintre bancile acestuia, “SC Warburg”. Introdus in SUA de scriitorul si filosoful Aldous Huxley, “drogul minune” (LSD) a inceput sa fie distribuit in plicuri mici la concertele pop, prin campingurile studentesti si in taberele “hippie”. In ciuda avertismentelor publice ale medicilor, preotilor si altor critici ai “culturii pop”, Drug Enforcement Agency (DEA) – principala agentie anti-drog a SUA – care avea obligatia de a interveni, nu a manifestat nici un fel de intentie de reprimare a consumului ori a retelelor de distribuire a drogurilor printre tineri, ceea ce in ochii unora dovedea ca DEA primise, de fapt, ordinul de a nu interveni. Moda consumului de droguri, ca si a muzicii “beat”, a luat proportii nationale in SUA, apoi internationale, datorita publicitatii gratuite asigurate de mass-media. Un exemplu merita amintit. Kenny Love, unul dintre prietenii lui Alan Ginsberg, a publicat in “New York Times” un amplu reportaj, de cinci pagini, un adevarat elogiu adus “noii culturi”, lui Alan Ginsberg si LSD-ului. In mod normal, publicarea acestui articol de promovare a unui produs si publicitate unui “poet” l-ar fi costat pe Kenny Love 50.000 de dolari. In realitate, nu l-a costat nici macar un cent. Mai mult: deoarece articolul avea drept de libera publicare, agentia UPI (United Press International) l-a reprodus imediat si transmis apoi prin telex la sute de cotidiane, saptamanale si reviste-magazin de pe intreg cuprinsul SUA. Astfel, Alan Ginsberg si consumul de LSD au ajuns “teme” popularizate pana si la “Harper Bazaar” ori “Time”. Fara publicitatea gratuita asigurata de mass-media, muzica “beat”, cultul drogurilor si celelalte fenomene asimilate noii subculturi pop, experimentul lansat de “Tavistock Institute” nu ar fi atins proportiile de manipulare ale tinerilor cunoscute la scara mondiala, fenomen care reprezinta, astazi, un capitol de istorie culturala si sociala.
Cititi va rog si:
Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare
Alte personaje:
Erich Seligmann Fromm (1900 – 1980) a fost evreu.
Wilhelm Reich (1897 – 1957), psihanalist, autor al “The Sexual Revolution” (1936), a inventat termenul de “orgone” (de la “orgasm” si “organism”) pentru o energia pe care ceilalti o numesc Dumnezeu. A fost evreu.
Franz Viktor Werfel (1890 – 1945) a fost evreu.
Despre celebra adaptare radiofonica a lui Orson Welles puteti citi mai multe la:
Despre MK-Ultra:
Filmul “AMERICAN ULTRA” sau sa facem MKULTRA cool
Aldous Huxley:
New Age:
Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”
Elena Blavatsky:
Personalitati si organizatii: MADAME BLAVATSKY (H. P. Blavatsky)
Foarte interesant ce spunea Cuviosul Serafim Rose distractie:
Este evident pentru orice crestin ortodox care este constient de ceea ce se intampla in jurul lui astazi, ca lumea se apropie de sfarsit. Semnele vremilor sunt atat de evidente incat s-ar putea spune ca lumea se prabuseste spre sfarsit.
Care sunt unele din aceste semne?
– Anormalitatea lumii. Niciodata asemenea manifestari si comportamente, ciudate si nefiresti, nu au fost acceptate ca un fel de a fi precum in zilele noastre. Uitati-va doar la lumea dimprejur: ce se gaseste in ziare, ce fel de filme ruleaza, ce este la televizor, ce anume gasesc oamenii ca este interesant si distractiv, la ce rad ei; este cu totul ciudat. Si sunt oameni care incurajeaza deliberat acestea, desigur, pentru folosul lor banesc, si fiindca aceasta este moda, caci exista o cerere anormala pentru acest fel de lucruri.
[…]
Viata noastra anormala de astazi poate fi caracterizata ca fiind rasfatata, ghiftuita. Din frageda pruncie, copilul de azi este tratat, ca o regula generala, drept un mic zeu sau o zeita in familie: toanele ii sunt ascultate, dorintele implinite; este inconjurat de jucarii, distractii, placeri; nu este educat si crescut conform principiilor stricte ale comportamentului crestin, ci lasat sa se dezvolte asa cum tind dorintele sale. Este suficient ca el sa spuna „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru ca parintii sai indatoritori sa i se plece in fata-i si sa il lase sa faca precum doreste. Poate aceasta nu se intampla tot timpul in fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regula educatiei contemporane a copiilor, si chiar si cei mai bine intentionati parinti nu scapa pe deplin acestei influente. Chiar daca parintii incearca sa isi creasca copiii cu strictete, cei din jurul lor incearca sa faca altceva. Trebuie ca ei sa ia in consideratie acest lucru, atunci cand isi educa copilul.
Cand un astfel de copil devine adult, se inconjoara, in mod natural, cu aceleasi lucruri cu care a fost obisnuit din copilarie: placeri, distractii si jucarii pentru cei mari. Viata lui devine o cautare continua dupa „distractie” care, apropo, este un cuvant complet necunoscut in orice alt vocabular; in Rusia secolului al 19-lea sau in orice alta civilizatie serioasa nu s-ar fi inteles ce inseamna acest cuvant. Viata este o cautare constanta dupa „distractie”, care este atat de goala de orice inteles serios, incat un vizitator din orice tara a secolului al 19-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distractii, la reclame, filme, muzica – la aproape orice aspect al culturii noastre de masa – ar crede ca a nimerit intr-un tinut de imbecili care si-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un lucru pe care noi nu prea il luam adesea in consideratie, deoarece traim in societatea aceasta, luand-o asa cum este.
[…]
Cititi va rog mai multe la:
Asta-i insa gandita demult de papusari si are scop précis:
Pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic prin cugetare, îi vom opri de la gândire prin petreceri, prin jocuri, prin desfătări, prin înlănţuiri de patimi şi prin case publice… Îndată vom propune apoi prin presă concursuri de artă şi de tot felul de sporturi: aceste preocupări vor îndepărtă pentru totdeauna spiritele de la chestiunile unde am avea de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult de a se gândi neatârnat, prin ei înşişi, vor ajunge să vorbească tocmai aşa cum vrem noi să gândească ei, deoarece noi vom fi singurii care le vom da noi îndrumări cugetării… prin mijlocirea anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi bănuite a avea legături cu noi.
Cititi va rog mai multe la:
PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI
Care papusari nu sunt decat slugoii diavolului:
Cand VIATA FIREASCA a oamenilor SE VA SCHIMBA intr-o VIATA ARTIFICIALA, de productie mecanica – atunci munca manuala va deveni inutila si mainile oamenilor vor fi slobode…
Atunci, DORINTA IREZISTIBILA de a trai – de a trai SPASMODIC, impetuos, cu toti nervii, cu toate fibrele corpului, prin TOATE senzatiile minutului, clipei, si de a sorbi cupa desfatarii pasionate, cu bucuriile si bunatatile CULTURII noastre (demonice), pe de-a-ntregul – VA CRESTE ca un VAL antrenant, acaparant, patimas.
DORINTA NEINFRANATA de a bea CUPA vietii pana la fund va incepe sa creasca si sa se inteteasca pana la EXTAZUL MORTII, pana la AGONIA DESFATARILOR – sa guste fiecare, sa incerce si sa se delecteze …; PENTRU CA nu va mai exista CREDINTA, nu va mai exista NADEJDE, nu va mai exista DRAGOSTE – ci doar PLACERI SENZUALE. Chiar OAMENII insisi VOR RADE de aceste SURORI ale naivei fantezii umane – CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA – asa cum radem noi acum – copiii liberi ai iadului: ha-ha-ha!!!
Asa ca, radeti de ei, radeti de nebuni, nebunilor! … Razi, legiune a sarpelui negru!… Razi, batrane Moloh!… Priveste si te bucura de nebunia oamenilor!…
Cititi va rog mai multe la:
Text exceptional: MARSUL DISTRUGATORULUI
Articolul cu Scoala din Frankfurt se incheie astfel:
Ieșirea o reprezintă renașterea civilizației creștine. Deși sună grandios, este ceea ce este necesar. Renașterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului și a sistemului inuman și stupid și întoarcerea la vechile idei ale umanității care au permis creșterea în libertate și bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucția civilizației.
În final, o nouă renaștere se va baza pe adevărați oameni de știință, artiști, compozitori, dar, în primul rând ea va depinde de oamenii obișnuiți, care vor trebui să apere chipul lui Dumnezeu și raționalitatea lui aflată în fiecare dintre noi. Având în vedere succesul Școlii de la Frankfurt și sponsorii Noii Ere întunecate, oamenii obișnuiți ce au încredere în rațiune și spirit de discernământ vor deveni nepopulari. Dar, nici o idee bună nu a fost la început populară.
Noi zicem insa altfel. E intr-adevar esential sa intelegem de unde vine raul, cum de a ajuns omenirea in halul in care este astazi si sa ne opunem. Dar despre ce reconstructie a civilizatiei vorbim? Vise roz fundamental gresite. Caci toate cele de mai sus trebuie puse in marele context. Alaturi de celelalte piese puzzle: ecumenismul si sinistrul angrenaj documente cu cip – carduri bancare – eGuvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash.
Bolsevismul asta trecut si prezent, in care ne zbatem ca intr-o latrina, n-a fost creat degeaba. El pregateste temeinic NOUA ORDINE MONDIALA necesara instaurarii ANTIHRISTULUI, mesia asteptat de evrei:
GEMATRIA EVREIASCĂ (mult înaintea alegerilor): “DONALD TRUMP îl va anunța pe MESIA”
Dar repetam, e si cu semnul fiarei e si cu componenta religioasa a acceptarii uraciunii pustiirii. Chestiuni care si ele sunt deja pe final. Asa ca a visa baricadist intr-o rasturnare a situatiei acum, nu e decat speranta desarta. Iluzia celor ce neaga venirea iminenta a vremurilor apocaliptice.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
aia cu planurile gata facute (inca din sec 18) noi inca ne simtzim bine in confortul cotidian (in care un pisoi ne garanteaza “relaxarea”–nu o zic cu rautate. ci constat…).din pacate suntem extrem de putini extrem de izolati extrem de egoisti (in unele cazuri) .nu i nimica…cine are CREDINTA si oleaca de spirit de survival are sa reziste (un timp) cine nu, nu…
ps
aci in Spania (spaniolii astia sunt mari iubitori de animale-zilnic ii vad iesind cu cate 4-5 caini la plimbare prin Madrid, dar ce folos..daca au sufletul arvunit dracilor , lipit de cele materiale, lumesti?). habar nu au de ce discutam noi aici pt ei sunt subiecte SF, sunt (in cel mai bun caz agnostici) nu ii intereseaza decat piscinele si vacantele la playa…si romanii de pe aci sunt la fel (dar despre subliectul asta alta data..)
„Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
https://youtu.be/blYD_o9uQn8