4. “The Bad New Days”
De aceea, pentru Școala de la Frankfurt, scopul elitei culturale în moderna eră “capitalistă” trebuie să fie dezbrăcarea de credința că arta derivă din emulația auto-conștientă provenită de la Dumnezeu ca și Creator.
“Iluminarea religioasă” – spune Benjamin trebuie arătată a proveni dintr-o iluminare profană, materialistă, dintr-o inspirație antropologică, căreia hașișul, opiumul sau orice altceva îi poate oferi o lecție introductivă.
În același timp, “noi forme culturale trebuie găsite pentru a crește “alienația populației”, pentru ca ea să înțeleagă cu adevărat cât de alienată este când trăiește fără socialism”. „Să nu se construiască pe vechile zile bune de odinioară, ci pe cele rele și noi de astăzi”.
Direcția potrivită în pictură este urmată de ultimele creații ale lui Van Gogh, care a început să picteze obiecte în dezintegrare, cu ochiul echivalent al unui fumător de hașiș ce extrage și introduce lucruri din afara lumii lor firești.
În muzică “nu este sugerat că cineva poate compune mai bine astăzi decât Mozart sau Beethoven”, spune Adorno, „dar trebuie să se compună atonal, deoarece atonalismul este bolnav, iar boala, în mod dialectic este și leacul”.
Extraordinara reacție violentă de protest cu care muzica se confruntă în societatea prezentă, pare cu toate acestea să sugereze că funcția dialectică a acestei muzici poate fi deja simțită negativ, ca “distrugere”. Scopul artei moderne, literaturii și muzicii trebuie a fie de a distruge potențialul înălțător și deci burghez al artei, literaturii și muzicii astfel încât “omul să-și piardă conexiunea cu divinul” și să-și vadă ca unică opțiune creativă revolta politică. “Pentru că a organiza pesimismul nu înseamnă altceva decât să alungi metafora morală din politică și să descoperi în acțiunea politică o sferă rezervată 100% imaginii”.
De aceea, Benjamin colaborează cu Brecht pentru a transpune aceste teorii în practică, iar efortul lor conjugat culminează în “efectul de înstrăinare” – enstrangement, încercarea lui Brecht de a-și scrie compozițiile astfel încât auditoriul să părăsească teatrul demoralizat și furios, aparent fără motiv.
5. Corectitudinea Politică.
Analiza Adorno-Benjamin reprezintă aproape întreaga baza teoretică pentru toate trendurile estetice “politically correct”, ce acum invadează toate universitățile.
Post-structuralismul lui Roland Barthes, Michel Foucault și Jaques Derida, semiotica lui Umbero Eco, deconstructivismul lui Paul de Man, toate îl citează deschis pe Benjamin că sursă a operei lor. Opera “Numele trandafirului” a lui Eco este aproape un tribut adus lui Benjamin. De Man, fost colaborator nazist în Belgia, care a devenit apoi un prestigios profesor la Yale, și-a început cariera traducându-l pe Benjamin. Celebra afirmație din 1968 a lui Barthes “autorul este mort” face referire la enunțul anterior a lui Benjamin “Adevărul este moartea intenției”.
Benjamin a fost chiar numit moștenitorul lui Leibnitz și Wilhelm von Humbold-filologul colaborator a lui Schiller, ale cărui reforme educaționale au contribuit la fantastica dezvoltare a Germaniei din secolul 19.
În 1991, Washington Post îl numește pe Benjamin “cel mai fin teoretician literar german al secolului” (mulți însă ar renunță însă la termenul “german” ).
Cititorii au auzit cu siguranță povestea terifiantă despre cum un departament de studii afro-americane a interzis opera Othello, deoarece este “rasistă” sau cum un profesor feminist radical a predat, în cadrul unei întâlniri a Asociației de Limbi Moderne că “vrăjitoarele sunt adevăratele eroine ale operei Macbeth”. Aceste atrocități apar deoarece “propovăduitorii” pot “plauzibil” demonstra în buna tradiție a lui Benjamin și Adorno că conținutul operei lui Shakespeare este irelevant; ceea ce este important este “subtextul” rasist sau falocentric de care Shakespeare era inconștient atunci când a scris.
Atunci când studiile feministe sau Departamentul de Studii a Lumii a Treia organiza studenții pentru a abandona clasicismul în favoarea autorilor moderni, de culoare sau feminiști, motivele oferite erau total cele ale lui Benjamin. Nu faptul că acești autori moderni sunt mai buni, ci ei sunt oarecum mai aproape de adevăr, deoarece proza lor reflectă problemele sociale moderne asupra cărora autorii mai vechi sunt ignoranți. Studenții vor fi învățați că însuși limbajul este, așa cum afirmă Benjamin, aproape un conglomerat de nume false aruncate asupra societății de către opresori, fiind avertizați asupra “logocentrismului” -încrederii prea mari pe care burghezii o acordă cuvintelor.
Dacă acești autori antici apăreau “retrograzi” (în cuvintele lui Adorno), această se datora faptului că ei erau proiectați a fi așa. Cea mai importantă realizare a Școlii consistă în conștientizarea faptului că monstruoasele lor teorii pot deveni dominante în cultură, că rezultat al schimbărilor din societate, aduse de, ceea ce Benjamin a numit “era reproducerii mecanice a artei”.
II. Establishmentul devine bolșevic. Divertismentul înlocuiește arta
Înaintea secolului 20, distincția dintre artă și divertisment era mult mai pronunțată. Cineva putea fi “distrat” de artă, dar această experiență era una activă, nu pasivă. La un prim nivel, individul trebuia să facă o alegere conștientă de a merge la un concert, de a vedea o expoziție de artă, a cumpără o carte sau o piesă muzicală. Era puțin probabil ca mai mult de un foarte mic procentaj din populație să poată vedea “Regele Lear” sau să asculte Simfonia a XIX-a de două ori pe parcursul vieții. Arta cerea ca individul să-și concentreze toată atenția și cunoașterea asupra subiectului, altfel experiență culturală putea fi considerata pierdută. Acestea erau zilele în care memorarea unei poezii sau a unei întregi piese și reunirea familiei și a prietenilor pentru un concert erau norme, chiar și în căminele rurale. Totodată, această era perioada de dinaintea “aprecierii muzicii”. Când cineva studia muzică-așa cum mulți o făceau, indivizii învățau cum să o interpreteze, nu să o aprecieze.
Oricum, noile tehnologii ale radioului, filmului și înregistrărilor muzicale au reprezentat-pentru a folosi o expresie marxistă-un nou potențial dialectic. Pe de o parte, aceste tehnologii dețineau potențialul de a aduce cele mai valoroase piese de artă în atenția a milioane de oameni, care altfel nu ar fi avut acces la ele. Pe de altă parte, faptul că experiență artistică putea fi reproductibilă la infinit a determinat o “dezangajare” a minții auditoriului, făcând experiență mai puțin sacră și crescând astfel înstrăinarea față de aceasta. Adorno a denumit acest proces “demitologizare”. Această nouă pasivitate pe care Adorno a teoretizat-o într-un articol crucial publicat în 1938, putea “fractura” o compoziție muzicală într-o serie de părți “distractive” -ce puteau apoi fi “fetișizate” în memoria ascultătorului- și o serie de părți mai dificile ce urmau a fi uitate. Adorno continuă,
“Echivalentul fetișismului reprezintă o regresie a audiției”. Acest lucru nu înseamnă o reîntoarcere a ascultătorului la fazele timpurii ale dezvoltării sale, nici, de asemenea, o regresie la nivelul colectiv general, din moment ce milioane de indivizi ce ajung la experiența muzicală pentru prima dată în viață grație mijloacelor de comunicare în masă nu pot fi comparați cu audiența din trecut. Mai degrabă este audiția contemporană cea care a regresat, fiind constrânsă la un stadiu infantil. Nu se pierd numai auditorii împreună cu libertatea alegerii și responsabilitatea-capacitatea de percepție conștientă a muzicii, dar aceștia fluctuează între uitarea cvasitotală și momentele de recunoaștere rapidă. Ascultarea devine atomizată și disociativă, dar tocmai din cauza acestei disocieri ei dezvoltă certe capacități ce concordă mai puțin cu conceptele tradiționale ale esteticii și mai mult cele ale fotbalului și motoarelor de viteză. Ei nu sunt precum copii, dar sunt în schimb copilăroși-infantilizați: primitivismul lor nu este cel al unui nedezvoltat, ci mai degrabă al unui individ retardat în mod forțat.
Această retardare conceptuală și precondiționare cauzată de audiție sugerează că programarea putea determina preferința. Simplul fapt în sine de a pune la radio, să zicem un număr muzical al lui Benny Goodman alături de o sonată de Mozart va genera în mintea ascultătorilor tendința de a le amalgama într-o “muzică de divertisment”. Acest lucru poate însemna că “și cele mai noi și nepopulare idei pot deveni populare”, după “re-numirea lor” prin intermediul amalgamatorului universal al industriei culturale. Așa cum afirmă Benjamin, “reproducția mecanică a artei modifică reacția maselor față de artă”. Atitudinea reacționară față de o pictură a lui Picasso se schimbă într-o reacție progresivă prin intermediul unui film al lui Chaplin.
Reacția pozitivă este caracterizată de fuziunea directă, intimă a plăcerii vizuale și emoționale realizată cu măiestria unui expert. În ceea ce privește ecranul, atitudinile cruciale și receptive ale publicului coincid. Motivul primordial pentru acest fapt este că reacțiile individuale sunt predeterminate de răspunsul audienței de masă pe care aceste atitudini sunt pe cale de a-l produce și acest lucru nu este nicăieri mai valabil și adevărat decât în cazul filmului. În același timp, puterea magică a media poate fi folosită pentru a redefini idei anterioare.
“Shakespeare, Rembrandt, Beethoven-toți vor face film” concluzionează Benjamin, citându-l pe pionierul filmului francez Abel Gance. “Toate legendele, toate mitologiile, toți fondatorii de religii și toate religiile își așteaptă resurecția expusă”.
1. Controlul social: “Proiectul Radio”
Importantele posibilități pe care cercetările media efectuate de Școala de la Frankfurt le putea dezvolta în câmpul științelor sociale au determinat suportul acordat de establishment, după ce, în 1934, Institutul și-a transferat operațiunile în America.
În 1937, Fundația Rockefeller a început finanțarea cercetărilor privind efectele sociale ale noilor media, în special radio.
Înaintea Primul Război Mondial, radioul era o jucărie, un hobby, numărând 125. 000 de unități de recepție pe întreg teritoriul SUA. Douăzeci de ani mai târziu, el devine principalul instrument de divertisment din țară. Dintr-un număr de 32 de milioane de familii americane în 1937, 27, 5 milioane aveau radiouri, un procent mai mare decât cel al deținătorilor de telefoane, automobile sau chiar electricitate. Nu existase până în acel moment nici o cercetare sistematică asupra efectelor sale. Fundația Rockefeller a organizat, în acest sens, o rețea de universități, al cărei centru avea să fie Școala de Afaceri Publice și Internaționale din cadrul Universității Princeton. Denumită oficial “Oficiul pentru cercetări radio”, rețeaua va fi cunoscută apoi ca “Proiectul Radio”. Directorul Proiectului a fost Paul Lazersfeld, fiul vitreg al economistului marxist austriac Rudolf Hilferding și colaborator îndelungat al ISR începând cu anii 30. Sub conducerea lui Lazersfeld a lucrat Frank Stanton, doctorand în psihologie industrială la Ohio State University și recent numit director-cercetător al Columbia Broadcasting System, un titlu important, dar o poziție inferioară.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Stanton devine președinte al Secției de Știri al CBS și, în final, președinte CBS, în perioada de vârf a rețelelor de televiziune. El este, de asemenea, numit președintele boardului Rand Corporation și membru al cabinetului particular al președintelui Lyndon Johnson. Printre cercetătorii proiectului se numără Herta Herzog, ulterior soția lui Paul Lazersfeld și prim director de cercetare pentru Vocea Americii; Hazel Gaudet, ce va deveni unul dintre principalii lideri politici de opinie. Theodor Adorno va fi numit șeful secției muzicale. În ciuda aparențelor oficiale, activitățile Proiectului au făcut clară intenția adevărată și obiectivul real al cercetărilor-acela de a testa empiric teza lui Adorno și Benjamin potrivit căreia efectul net al mass-media ar putea fi atomizarea și creșterea labilității-ceea ce oamenii vor numi ulterior “spălare pe creier”.
2. “Operele melodramatice și invazia marțienilor”
Primele studii s-au dovedit promițătoare. Herta Herzog a realizat “Despre experiențe împrumutate” – prima cercetare exhaustivă asupra “operelor de săpun” (melodramatice). Tipul de serial „dramă radio” a fost pentru prima dată folosit în 1929, având ca sursă de inspirație vechiul film serial “ Peripețiile lui Pauline”. Deoarece aceste mici piese radio erau foarte melodramatice, ele au devenit rapid identificate la nivel de masă cu opera italiană; fiind deseori sponsorizate de către producătorii de săpun, ele au sfârșit prin a fi denumite generic „opere de săpun”.
Până la studiile Hertei Herzog, se credea că imensa popularitate a acestui format se regăsea, în mare parte, în rândul femeilor cu cel mai scăzut statut socio-economic, care, în circumstanțele restrictive ale vieților lor aveau nevoie de “escapade” salvatoare în locuri exotice sau situații romantice.
Un articol tipic din acea perioada, publicat de doi psihologi ai Universității din Chicago, intitulat “Serialul de zi radio: o analiză a simbolurilor”, publicat în revista “Genetic Psychology Monograms”, accentua în mod solemn aspectul pozitiv al impactului acestui tip de serial radio, susținând că “operele funcționează foarte asemănător cu poveștile populare, exprimând speranțele și temerile audienței feminine, pe ansamblu contribuind la integrarea vieților acestora în lumea în care trăiau”.
Herta Herzog a descoperit că “în realitate nu există nici o corelație cu statutul socio-economic”. Mai mult, în mod surprinzător, exista o mică corelație cu conținutul acestor seriale. Factorul cheie, așa cum susțineau teoriile lui Adorno și Benjamin, avea să-l reprezinte formatul în sine al serialului; femeile erau efectiv “dependente” de format, nu atât pentru a fi distrate sau pentru a evada, ci pentru a “descoperi ce se va întâmplă săptămâna viitoare”. În realitate, Herta a descoperit că poți chiar dubla auditoriul unei piese radio prin segmentarea acestuia. Cititorii moderni vor recunoaște imediat că această descoperire nu a fost “pierdută” de către industria de divertisment. Actualmente, formatul de serial s-a extins pe segmentul de copii și al show-urilor prime time cu bugete ridicate.
Cel mai urmărit serial din istoria televiziunii rămâne “Cine l-a ucis pe JR?” din celebrul Dallas și ultimul episod al seriei “M. A. S. H”, ambele construite pe logica “ce se întâmplă dată viitoare?”. Chiar filmele artistice precum Star Wars sau trilogia „Înapoi în viitor” sunt acum produse în serie pentru a putea capta spectatorii la seriile ulterioare. Modestul serial al “operei de săpun” își menține și astăzi calitățile sale captivante: 70% dintre femeile nord-americane de peste 18 ani urmăresc în prezent cel puțin 2 dintre aceste seriale în fiecare zi, existând totodată o cotă în creștere de telespectatori din rândul bărbaților, precum și al studenților de ambele sexe.
Următorul studiu important al Proiectului Radio a fost o investigare a efectelor piesei radio a lui Orson Wells difuzată în noaptea de Halloween a anului 1938, având la baza nuvela lui H. G Wells “Războiul lumilor”. 6 milioane de ascultători au audiat transmisiunea ce relata în termeni foarte realiști o invazie a marțienilor aterizând în zona rurală a New Jersey-ului. În ciuda declarațiilor repetate și clare că transmisiunea era ficționala, aproximativ 25% dintre ascultători au crezut că este reală, unii dintre ei chiar manifestându-se panicard pe străzi. Cercetătorii Proiectului Radio, au descoperit că majoritatea celor panicați nu credeau că marțienii erau invadatorii, ci nemții.
Lucrurile s-au întâmplat în felul următor: ascultătorii fuseseră precondiționați de transmisiunile radio ale crizelor din Munchen de la începutul acelui an. În timpul crizei, reporterul CBS din Europa, Edward R. Murrow a venit cu idea de “sparge” programul obișnuit de știri în scurte buletine periodice. Pentru prima dată în transmisiunile difuzate, știrile nu mai erau prezentate în lungi “bucăți” analitice, ci în scurte “clipuri” care acum sunt numite “audio bites”. În punctul de vârf al crizei, aceste flashuri au devenit atât de numeroase, încât, în cuvintele producătorului lui Marrow, Fred Friendly, “buletinele de știri întrerupeau buletinele de știri”. Pe măsură ce ascultătorii credeau că omenirea se află în pragul războiului, ratingurile CBS creșteau vertiginos. Când, ulterior, Wells a realizat transmisiunea să fictivă după recesiunea crizei, el a folosit tehnica buletinelor de știri pentru a da veridicitate lucrurilor descrise. El a început transmisiunea printr-un fals program muzical, ce era permanent întrerupt de “transmisiunile de la față locului” din New Jersey, ce constant creșteau în dramatism.
Ascultătorii care s-au panicat au reacționat nu la conținut, ci la format; Ei au auzit mereu “ Întrerupem acest program pentru o știre de ultima ora”, “invazie” și au concluzionat imediat că Hitler a invadat SUA. Tehnică “operei de săpun” transpusă în planul știrilor a funcționat la o vastă și neașteptată scară.
Reclame
Asadar, inca o confirmare ca oricum o dam, tot aici ajungem:
Intregul material de mai sus credem ca poate fi rezumat in cuvintele biografului lui Gross:
“s-a spus că a adoptat Babilonul și civilizația sa, în opoziție cu cea creștină a Europei….. Dacă Isabela nu ar fi fost înfrântă de către Ilie, istoria umanității ar fi fost diferită și mai bună. Isabela a fost, de fapt Babilonul, “religia iubirii”, Astarte, Ashtoreth; Ucigând-o, moralismul monoteist a înlăturat plăcerea din lume”.
Si asta pentru ca bolsevismul e cu luciferianismul:
Ce nu ne spune autorul articolului despre principalele personaje ale Scolii de la Frankfurt:
Georg Lukács (Löwinger György Bernát) a fost evreu.
Herbert Marcuse (1898 – 1979), cel ce a lucrat la Office of Strategic Services (OSS, predecesorul CIA) a fost evreu.
Theodor W. Adorno (alias: Theodor Adorno-Wiesengrund, nascut Theodor Ludwig Wiesengrund) a avut tata evreu.
Walter Bendix Schönflies Benjamin (1892 – 1940) a fost evreu.
Bertolt Brecht (Eugen Berthold Friedrich “Bertolt” Brecht, 1898 – 1956) a fost evreu.
Johanna “Hannah” Arendt a fost evreica.
Arnold Franz Walter Schoenberg sau Schönberg (1874 – 1951) a fost evreu.
Karl Kraus (1874 – 1936), cel numit de evreul Stefan Zweig “maestrul ridicolului veninos” si nominalizat de trei ori la premiul Nobel pentru literatura, a fost evreu.
Hanns Eisler (1898 – 1962), cel ce a compus imnul RDG, a avut tata evreu. Fratele sau a fost un ziarist comunist iar sora a fost lider al Partidului Comunist German.
Otto Hans Adolf Gross (1877 – 1920), cel cu comunitatea Ascona, a fost evreu.
Siegfried Kracauer (1889 – 1966), a fost evreu.
Max Horkheimer (1895 – 1973), a fost evreu.
Etc.
Referitor la Radio, poate e bine sa amintim de colosul General Electric Company:
Pe vremea cand avea sloganul “noi aduce lucruri bune pentru viata“ , au fost printre principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei. Care bomba atomica a fost tot a afacere evreiasca:
BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?
Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. Companie membra a Council on Foreign Relations
Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “.
National Broadcasting Company (NBC), celebra televiziune americana, are sediul in Rockefeller Center. Formata in 1926 de Radio Corporation of America (RCA), este primul mare broadcast network din SUA. Din 1986 este controlata de General Electric (GE). Actualul Presedinte al CNN, evreul Jeff Zucker, a fost CEO la NBC Universal.
Multi ani imperiul RCA and NBC a fost identificat cu evreul David Sarnoff.
Radio Corporation of America (RCA) se afla ca si GE tot in Rockefeller Center inca din anii 1930, prin aranjamentele lui John D. Rockefeller Jr.
In articol este mentionata deseori Fundatia Rockefeller. Familia asta s-a ocupat si se ocupa cu multe:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )
Tot la capitolul Radio, un personaj important din articol este Paul Felix Lazarsfeld (1901 – 1976), dar nici despre el nu se mentioneaza ca a fost evreu.
Tot asa cum nu se mentioneaza acest fapt nici cand se fac referiri la personaje importante ale revolutiei psihedelice CIA, miscarii hippie sau la inaintasii revolutiei sexuale:
Irwin Allen Ginsberg (1926 – 1997), cel cu Generatia Beat, homosexual, budist practicant, a fost evreu.
Iata si un fragment din “Beatlemania “, un fenomen creat artificial? publicat in Ziua:
Noul “stil de viata” indus tineretului de “Tavistock Institute” si “Stanford Center” prin intermediul muzicii “beat” si a drogurilor a creat rapid un adevarat cult printre tinerii americani si, ulterior, cei europeni. Un personaj-cheie, din acest punct de vedere, a fost Alan Ginsberg, omul care a mediatizat intens practica drogurilor – in primul rand a LSD-ului – prin clipuri publicitare care, in mod normal, ar fi costat milioane de dolari, dar care pe Ginsberg nu l-au costat nici macar un cent. Si aceasta pentru ca “nota de plata” a publicitatii facute de Alan Ginsberg LSD-ului era platita de catre altii: “Tavistock Institute” si “Comitetul celor 300”. Pretins “poet”, Alan Ginsberg a avut rolul, trasat de “Tavistock Institute”, sa popularizeze “noua subcultura pop” si sa forteze acceptarea ei, prin muzica “beat” si LSD, de o masa cat mai mare de “teenagers” americani. In acest sens, Ginsberg a colaborat cu romancierul Norman Mailer, despre care se stie ca si-a petrecut o buna parte a vietii in diverse spitale psihiatrice, mare favorit al “Hollywoodului comunist”, individ dispus oricand sa stea la taclale nopti intregi, la televiziune, in talk-show-uri, cu Alan Ginsberg pe teme ca sexul, drogurile, revolutia etc. Sub presiunea “Comitetului celui 300”, multi dintre “mogulii” canalelor americane TV au acordat, gratuit, spatii imense de program muzicii “beat” si formatiilor de acest gen, in timp ce Alan Ginsberg si Norman Mailer scriau articole kilometrice despre “noua cultura pop”, despre droguri ori despre “revolutie”. Nu se cunoaste in istoria publicitatii din mass-media americana un caz de campanie pentru promovare de o asemenea amploare, care sa fie asigurata gratuit, cel putin pentru Ginsberg si Mailer.
Un element esential al “culturii hippie” – consumul de droguri – care separa atat de transant tanara generatie “hippie” de “establishment” si o definea l-a reprezentat LSD-ul, acidul lisergic. Acest tip de drog fusese pus la punct de compania elvetiana “Sandoz” si constituia inventia lui Albert Hoffman, unul dintre chimistii companiei, care incercase, de fapt, sa obtina pe cale sintetica ergotamina, un drog cu efecte puternice asupra creierului. Proiectul capatase finantarea “Comitetului celor 300” prin intermediul uneia dintre bancile acestuia, “SC Warburg”. Introdus in SUA de scriitorul si filosoful Aldous Huxley, “drogul minune” (LSD) a inceput sa fie distribuit in plicuri mici la concertele pop, prin campingurile studentesti si in taberele “hippie”. In ciuda avertismentelor publice ale medicilor, preotilor si altor critici ai “culturii pop”, Drug Enforcement Agency (DEA) – principala agentie anti-drog a SUA – care avea obligatia de a interveni, nu a manifestat nici un fel de intentie de reprimare a consumului ori a retelelor de distribuire a drogurilor printre tineri, ceea ce in ochii unora dovedea ca DEA primise, de fapt, ordinul de a nu interveni. Moda consumului de droguri, ca si a muzicii “beat”, a luat proportii nationale in SUA, apoi internationale, datorita publicitatii gratuite asigurate de mass-media. Un exemplu merita amintit. Kenny Love, unul dintre prietenii lui Alan Ginsberg, a publicat in “New York Times” un amplu reportaj, de cinci pagini, un adevarat elogiu adus “noii culturi”, lui Alan Ginsberg si LSD-ului. In mod normal, publicarea acestui articol de promovare a unui produs si publicitate unui “poet” l-ar fi costat pe Kenny Love 50.000 de dolari. In realitate, nu l-a costat nici macar un cent. Mai mult: deoarece articolul avea drept de libera publicare, agentia UPI (United Press International) l-a reprodus imediat si transmis apoi prin telex la sute de cotidiane, saptamanale si reviste-magazin de pe intreg cuprinsul SUA. Astfel, Alan Ginsberg si consumul de LSD au ajuns “teme” popularizate pana si la “Harper Bazaar” ori “Time”. Fara publicitatea gratuita asigurata de mass-media, muzica “beat”, cultul drogurilor si celelalte fenomene asimilate noii subculturi pop, experimentul lansat de “Tavistock Institute” nu ar fi atins proportiile de manipulare ale tinerilor cunoscute la scara mondiala, fenomen care reprezinta, astazi, un capitol de istorie culturala si sociala.
Cititi va rog si:
Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare
Alte personaje:
Erich Seligmann Fromm (1900 – 1980) a fost evreu.
Wilhelm Reich (1897 – 1957), psihanalist, autor al “The Sexual Revolution” (1936), a inventat termenul de “orgone” (de la “orgasm” si “organism”) pentru o energia pe care ceilalti o numesc Dumnezeu. A fost evreu.
Franz Viktor Werfel (1890 – 1945) a fost evreu.
Despre celebra adaptare radiofonica a lui Orson Welles puteti citi mai multe la:
Despre MK-Ultra:
Filmul “AMERICAN ULTRA” sau sa facem MKULTRA cool
Aldous Huxley:
New Age:
Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”
Elena Blavatsky:
Personalitati si organizatii: MADAME BLAVATSKY (H. P. Blavatsky)
Foarte interesant ce spunea Cuviosul Serafim Rose distractie:
Este evident pentru orice crestin ortodox care este constient de ceea ce se intampla in jurul lui astazi, ca lumea se apropie de sfarsit. Semnele vremilor sunt atat de evidente incat s-ar putea spune ca lumea se prabuseste spre sfarsit.
Care sunt unele din aceste semne?
– Anormalitatea lumii. Niciodata asemenea manifestari si comportamente, ciudate si nefiresti, nu au fost acceptate ca un fel de a fi precum in zilele noastre. Uitati-va doar la lumea dimprejur: ce se gaseste in ziare, ce fel de filme ruleaza, ce este la televizor, ce anume gasesc oamenii ca este interesant si distractiv, la ce rad ei; este cu totul ciudat. Si sunt oameni care incurajeaza deliberat acestea, desigur, pentru folosul lor banesc, si fiindca aceasta este moda, caci exista o cerere anormala pentru acest fel de lucruri.
[…]
Viata noastra anormala de astazi poate fi caracterizata ca fiind rasfatata, ghiftuita. Din frageda pruncie, copilul de azi este tratat, ca o regula generala, drept un mic zeu sau o zeita in familie: toanele ii sunt ascultate, dorintele implinite; este inconjurat de jucarii, distractii, placeri; nu este educat si crescut conform principiilor stricte ale comportamentului crestin, ci lasat sa se dezvolte asa cum tind dorintele sale. Este suficient ca el sa spuna „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru ca parintii sai indatoritori sa i se plece in fata-i si sa il lase sa faca precum doreste. Poate aceasta nu se intampla tot timpul in fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regula educatiei contemporane a copiilor, si chiar si cei mai bine intentionati parinti nu scapa pe deplin acestei influente. Chiar daca parintii incearca sa isi creasca copiii cu strictete, cei din jurul lor incearca sa faca altceva. Trebuie ca ei sa ia in consideratie acest lucru, atunci cand isi educa copilul.
Cand un astfel de copil devine adult, se inconjoara, in mod natural, cu aceleasi lucruri cu care a fost obisnuit din copilarie: placeri, distractii si jucarii pentru cei mari. Viata lui devine o cautare continua dupa „distractie” care, apropo, este un cuvant complet necunoscut in orice alt vocabular; in Rusia secolului al 19-lea sau in orice alta civilizatie serioasa nu s-ar fi inteles ce inseamna acest cuvant. Viata este o cautare constanta dupa „distractie”, care este atat de goala de orice inteles serios, incat un vizitator din orice tara a secolului al 19-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distractii, la reclame, filme, muzica – la aproape orice aspect al culturii noastre de masa – ar crede ca a nimerit intr-un tinut de imbecili care si-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un lucru pe care noi nu prea il luam adesea in consideratie, deoarece traim in societatea aceasta, luand-o asa cum este.
[…]
Cititi va rog mai multe la:
Asta-i insa gandita demult de papusari si are scop précis:
Pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic prin cugetare, îi vom opri de la gândire prin petreceri, prin jocuri, prin desfătări, prin înlănţuiri de patimi şi prin case publice… Îndată vom propune apoi prin presă concursuri de artă şi de tot felul de sporturi: aceste preocupări vor îndepărtă pentru totdeauna spiritele de la chestiunile unde am avea de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult de a se gândi neatârnat, prin ei înşişi, vor ajunge să vorbească tocmai aşa cum vrem noi să gândească ei, deoarece noi vom fi singurii care le vom da noi îndrumări cugetării… prin mijlocirea anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi bănuite a avea legături cu noi.
Cititi va rog mai multe la:
PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI
Care papusari nu sunt decat slugoii diavolului:
Cand VIATA FIREASCA a oamenilor SE VA SCHIMBA intr-o VIATA ARTIFICIALA, de productie mecanica – atunci munca manuala va deveni inutila si mainile oamenilor vor fi slobode…
Atunci, DORINTA IREZISTIBILA de a trai – de a trai SPASMODIC, impetuos, cu toti nervii, cu toate fibrele corpului, prin TOATE senzatiile minutului, clipei, si de a sorbi cupa desfatarii pasionate, cu bucuriile si bunatatile CULTURII noastre (demonice), pe de-a-ntregul – VA CRESTE ca un VAL antrenant, acaparant, patimas.
DORINTA NEINFRANATA de a bea CUPA vietii pana la fund va incepe sa creasca si sa se inteteasca pana la EXTAZUL MORTII, pana la AGONIA DESFATARILOR – sa guste fiecare, sa incerce si sa se delecteze …; PENTRU CA nu va mai exista CREDINTA, nu va mai exista NADEJDE, nu va mai exista DRAGOSTE – ci doar PLACERI SENZUALE. Chiar OAMENII insisi VOR RADE de aceste SURORI ale naivei fantezii umane – CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA – asa cum radem noi acum – copiii liberi ai iadului: ha-ha-ha!!!
Asa ca, radeti de ei, radeti de nebuni, nebunilor! … Razi, legiune a sarpelui negru!… Razi, batrane Moloh!… Priveste si te bucura de nebunia oamenilor!…
Cititi va rog mai multe la:
Text exceptional: MARSUL DISTRUGATORULUI
Articolul cu Scoala din Frankfurt se incheie astfel:
Ieșirea o reprezintă renașterea civilizației creștine. Deși sună grandios, este ceea ce este necesar. Renașterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului și a sistemului inuman și stupid și întoarcerea la vechile idei ale umanității care au permis creșterea în libertate și bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucția civilizației.
În final, o nouă renaștere se va baza pe adevărați oameni de știință, artiști, compozitori, dar, în primul rând ea va depinde de oamenii obișnuiți, care vor trebui să apere chipul lui Dumnezeu și raționalitatea lui aflată în fiecare dintre noi. Având în vedere succesul Școlii de la Frankfurt și sponsorii Noii Ere întunecate, oamenii obișnuiți ce au încredere în rațiune și spirit de discernământ vor deveni nepopulari. Dar, nici o idee bună nu a fost la început populară.
Noi zicem insa altfel. E intr-adevar esential sa intelegem de unde vine raul, cum de a ajuns omenirea in halul in care este astazi si sa ne opunem. Dar despre ce reconstructie a civilizatiei vorbim? Vise roz fundamental gresite. Caci toate cele de mai sus trebuie puse in marele context. Alaturi de celelalte piese puzzle: ecumenismul si sinistrul angrenaj documente cu cip – carduri bancare – eGuvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash.
Bolsevismul asta trecut si prezent, in care ne zbatem ca intr-o latrina, n-a fost creat degeaba. El pregateste temeinic NOUA ORDINE MONDIALA necesara instaurarii ANTIHRISTULUI, mesia asteptat de evrei:
GEMATRIA EVREIASCĂ (mult înaintea alegerilor): “DONALD TRUMP îl va anunța pe MESIA”
Dar repetam, e si cu semnul fiarei e si cu componenta religioasa a acceptarii uraciunii pustiirii. Chestiuni care si ele sunt deja pe final. Asa ca a visa baricadist intr-o rasturnare a situatiei acum, nu e decat speranta desarta. Iluzia celor ce neaga venirea iminenta a vremurilor apocaliptice.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
aia cu planurile gata facute (inca din sec 18) noi inca ne simtzim bine in confortul cotidian (in care un pisoi ne garanteaza “relaxarea”–nu o zic cu rautate. ci constat…).din pacate suntem extrem de putini extrem de izolati extrem de egoisti (in unele cazuri) .nu i nimica…cine are CREDINTA si oleaca de spirit de survival are sa reziste (un timp) cine nu, nu…
ps
aci in Spania (spaniolii astia sunt mari iubitori de animale-zilnic ii vad iesind cu cate 4-5 caini la plimbare prin Madrid, dar ce folos..daca au sufletul arvunit dracilor , lipit de cele materiale, lumesti?). habar nu au de ce discutam noi aici pt ei sunt subiecte SF, sunt (in cel mai bun caz agnostici) nu ii intereseaza decat piscinele si vacantele la playa…si romanii de pe aci sunt la fel (dar despre subliectul asta alta data..)
„Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
https://youtu.be/blYD_o9uQn8