STUDIILE ȘTIINȚIFICE sunt aproape întotdeauna FICTIVE. Cauzele: problema FINANȚĂRII și MANIPULAREA INTENȚIONATĂ A DATELOR

Foto: https://thenypost.files.wordpress.com/2017/05/science-study.jpg?quality=90&strip=all&w=664&h=441&crop=1

De câte ori ați întâlnit un studiu medical – cum ar fi, de exemplu, despre pierderea în greutate – care a stârnit o nebunie, doar pentru a vedea un alt studiu care il discreditează o săptămână mai târziu?

Asta pentru că multe studii medicale sunt degeaba. Există un secret deschis în comunitatea de cercetare, și chiar are un nume: „criza de reproductibilitate”.

Pentru ca orice studiu să aibă legitimitate, trebuie să fie reprodus, totuși, numai jumătate din studiile medicale popularizate în ziare țin sub control în mod serios informaațiile – și aproximativ două treimi din cele mai importante rapoarte de vârf, inclusiv despre descoperirea unor noi gene legate de obezitate sau boli psihice, sunt mai târziu „infirmate”.

Deși eroarea este o parte esențială a procesului științific, acest nivel al eșecului încetinește progresul științific, pierde timpul și resursele și bagă într-o gaură neagră de excese contribuabii, însumând 28 de miliarde de dolari pe an, scrie corespondentul științific NPR Richard Harris în cartea sa „Rigor Mortis: Worthless Cures, Crushes Hope, și Wastes Miliarde ” (Cărți de bază).

„Când citiți ceva, presărați-l cu un praf de sare”, spune Harris la The Post.

„Chiar și cel mai bun studiu științific poate fi înșelător și adesea cel pe care îl citiți nu este cel mai bun”.

Luați un exemplu deosebit de enigmatic: de mai mulți ani, cercetarea cancerului la sân a fost efectuată pe celule de melanom identificate greșit, ceea ce înseamnă că mii de articole publicate în reviste științifice credibile studiau, de fapt, în mod greșit cancerul.

„Este imposibil de știut cât de mult impact a avut această utilizare nefolositoare a cercetărilor greșite despre celule în domeniul cancerului de sân”, scrie Harris.

Un alt studiu a susținut că a inventat un test de sânge care ar putea detecta cancerul ovarian – ceea ce ar însemna mult mai devreme de diagnosticare. Cercetarea a fost salutată ca o descoperire majoră în emisiunile matinale și în ziare. Controlul suplimentar, totuși, a arătat că singurul motiv pentru care testul de sânge „a funcționat” a fost că cercetătorii au testat cele două loturi în două zile separate – toate femeile cu cancer ovarian într-o singură zi, iar în ziua următoare lotul fără vreo boală. În loc să măsoare diferențele de cancer, testul de sânge a măsurat, de fapt, diferențele de zi cu zi ale organismului.

Deci, de ce sunt atât de multe teste false? Harris are niște banuieli.

Unul la mână, știința este grea. Totul, de la modul părtinitor în care cercetătorii văd datele lor prin lentilele roșii ale tezelor proprii, pînă la tipurile de pahare de laborator pe care le folosesc sau la așternuturile pe care le folosesc pentru soareci, pot produce rezultate dezastruase și să deraieze reproductibilitatea.

Apoi este problema finanțării. Pe parcursul perioadei de apogeu a anilor ’90 și a începuturilor timpurii, finanțarea cercetării a crescut până când Congresul a decis să dețină fonduri nerambursabile pentru următorul deceniu, creând o atmosferă intensă, unii ar spune o concurență nesănătoasă în rândul oamenilor de știință din domeniul cercetării. În prezent, doar 17% din subvenții sunt finanțate (comparativ cu trei decenii în urmă). Adăugați acest lucru pe piața locurilor de muncă cu adevărat teribilă pentru post-doctoranzi, doar 21 la sută ocupă locuri de muncă în sistem – și există un stimulent mai mare pentru publicarea studiilor contrare așteptărilor, care au o probabilitate mai mare de a fi greșite, scrie Harris.

Unul dintre efectele acestei situații de „presiune de a publica” este manipularea intenționată a datelor, prin care oamenii de știință creează informații care susțin o ipoteză, în timp ce ignoră datele care nu susțin problema mai frecventă în cercetarea academică, scrie Harris.

„Există o luptă constantă pentru dolarii din cercetări. Promovarea și mandatul depind de descoperile senzaționale. Sunt recompense mari pentru cele care ies pe primele locuri, chiar dacă studiul pică in cele din urma testul timpului”, scrie Harris.

Din fericire, există un grup tot mai mare de oameni care lucrează pentru a expune aspectul oribil al modului în care se realizează cercetările. Unul dintre aceștia este profesorul de la Stanford, John Ioannidis, considerat unul dintre eroii mișcării de reproductibilitate. El a scris foarte multe pe această temă, mai ales o cronica zguduitoare intitulată „De ce sunt false cele mai publicate constatări ale cercetărilor științifice”.

Acest lucru se va agrava doar dacă se va reduce în continuare finanțarea – ceea ce pare inevitabil în cazul propunerii reducerilor fiscale federale.

„Aceasta exacerbează doar problemele. Cu atât de mulți oameni de știință luptând pentru un munte de bani în scădere, reducerile vor face ca toate aceste aspecte să se înrăutățească”, spune Harris.

El a descoperit, de exemplu, studiind zeci de mii de articole de cercetare despre gene specifice care tratau toate aspectele, de la depresie la obezitate, că doar 1,2% au avut rezultate cu adevărat pozitive. Între timp, dr. Ioannidis a urmărit 49 de studii care au fost citate cel puțin de o mie de ori – dintre care șapte au fost „contrazise în mod categoric” de către cercetări ulterioare. Acestea au inclus unul care a pretins că estrogenul și progesteronul au adus beneficiii femeilor după histerectomii „când, de fapt, combinația de medicamente a crescut riscul bolilor de inimă și a cancerului de sân”.

Alte organizații, cum ar fi Retraction Watch, care urmărește studiile discreditate în timp real, și grupul Cochrane, o rețea independentă de cercetători care militează pentru medicina bazată pe dovezi, acționează în calitate de observatori ai industriei. Există, de asemenea, o presiune internă pentru oamenii de știință, pentru a-și face publice datele, astfel încât să fie mai ușor de controlat studiile științifice eronate.

Și publicul poate juca un rol. 

„Dacă ne împiedicăm mai puțin de entuziasm”, scrie Harris, „oamenii de știință vor avea mai puține șanse să alerge după idei dubioase”.