X

Trupele rusești Spetsnaz, FATA în FATA cu cele americane în sudul Siriei. Donald Trump a anunțat o ALIANTA ARABA împotriva „influenței malefice a IRANULUI”

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Vizita președintelui american, Donald Trump, la Riad, Arabia Saudită, a fost considerată un succes, 55 de țări musulmane sunnite anunțând o coaliție care să stopeze „influența malefică a Iranului” în Orientul Mijlociu.

În timp ce Donald Trump își ținea discursul, cunoscut, în linii generale, dinainte, trupele speciale rusești, inclusiv Spetsnaz, ajungeau în Suweida, sudul Siriei, unde s-au alăturat forțelor pro-Assad, iraniene și Hezbollah, în opoziție cu trupele speciale americane, britanice, norvegiene și iordaniene. Este prima dată când Rusia își trimite soldații în linia frontului sirian, unde trupele pro-Assad vor să ocupe punctele de trecere ale frontieriei cu Irakul. Trupele de elită rusești, inclusiv Spetsnaz, au fost detașate din Brigada 31 staționată în Siria.

Nas în nas la granița Siria-Irak-Iordania

Practic, deși îi despart câteva zeci de kilometri, trupele rusești și americane sunt fața în față în apropiere de punctul de frontieră Al-Tanf, al Siriei cu Irakul și Iordania. Cucerirea acestui punct de către forțele pro-Assad și ruși, ar deschide o cale terestră pentru milițiile șiite controlate de Teheran către Siria și Mediterana, ceea ce americanii și aliații vor să împiedice. Desfășurarea trupelor rusești într-o zonă atât de tensionată, unde americanii au bombardat deja forțele Hezbollah, este o provocare pentru americani, în momentul când Donald Trump și regele Abdulaziz al Arabiei Saudite tocmai au anunțat coaliția care va stopa „alianța răului” să cucerească poziții strategice. Trump are nevoie de o victorie militară la granița Irak-Iordania-Siria, ca să fie luată în serios coaliția anunțată la Riad. Însă rușii au decis să complice frontul, trimițând trupe care să susțină milițiile șiite iraniene și Hezbollah.

Trump, în Israel, apărat de 10.000 de polițiști

După vizita la Riad, Donald Trump a ajuns în Israel, unde peste 10.000 de polițiști au fost mobilizați pentru vizită. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat înainte de sosirea președintelui american că „Ierusalimul va fi mereu capitala Israelului”, deși Trump a avansat ipoteza să-și mute ambasada de la Tel Aviv, însă nici chiar israelienii nu s-au arătat încântați de această inițiativă pro-Israel. Ierusalimul de Est, partea palestiniană a orașului, este ocupat de Israel din 1967, iar anexarea este considerată ilegală de către ONU, care are în patrimoniu orașul vechi și zidurile sale. În Ierusalimul de Est se află Esplanada Moscheilor, al treilea cel mai sfânt loc al Islamului, dar și cel mai sfânt loc pentru evrei, care îl venerează sub numele de Muntele Templului. Israelul consideră întreg Ierusalimul ca fiind capitala sa indivizibilă, în timp ce palestinienii vor să stabilească în partea estică a orașului capitala statului la care ei aspiră. Mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim ar fi fost ca o declarațieIsrael,  de acceptare a capitalei israeliene.

Benjamin Netanyahu și-a exprimat satisfacția pentru vizita lui Donald Trump, primul președintele american în exercițiu care va merge la Zidul Plângerii. Pentru această vizită, menită să relanseze dialogul pentru pace, Guvernul israelian a aprobat un pachet de măsuri economice menite să ușureze restricțiile impuse palestinienilor din teritoriile ocupate, ca „o măsură de bunăvoință”.

 

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button