X

ANAF-ul si ABSURDITATILE sale: Inspectorii ANAF Oradea care au amendat si blocat bacul unui podar, au ramas ulterior pe malul gresit al Somesului. Batranul: „Vedeţi drumeagu’ ăla prin tufişuri? Drum bun!“

de null

Doi inspectori ai ANAF au descins la ultimul bac funcţional din judeţul Satu Mare şi l-au amendat pe podar. Supărat, omul a scos bacul la mal.

Inspectorii din Oradea au descins la ultimul bac funcţional din judeţul Satu Mare, care face legătura peste Someş între comuna Pomi şi localităţile din judeţul vecin, Maramureş, şi l-au amendat pe podar, scrie Satumareonline.ro.

Inspectorii de la Antifraudă din Oradea au controlat actele podarului care ţine în funcţiune de o viaţă întreagă bacul vital pentru legătura dintre comunităţile locale învecinate şi au constatat că bătrânul Ioan Coţ n-are casă de marcat.

Omul a fost amendat cu 6.000 de lei, cu atenţionarea că e valabilă numai dacă o plăteşte în termen de 24 de ore, în caz contrar valoarea urmând să crească.

Inspectorii s-au întors şi vineri, cu maşina cu girofar, să-l întrebe pe podar dacă a plătit amenda sau nu.

Moş Ioan Coţ a chemat doi consăteni, fiecare cu câte-un tractor, a legat bacul de tractoare şi a strigat: „- Noa, Ghiţă, Sanyi, amu sus la deal!”.

Bacul a fost scos din apă şi a fost tras la mal, pe ambele maluri formându-se cozi cu maşinile şi utilajele oamenilor care doreau să treacă dincolo, după o zi de muncă pe câmp.

Potrivit sursei citate, chiar şi inspectorii ANAF au rămas blocaţi pe malul greşit, ajungând să îl întrebe pe bătrânul podar cum pot ajunge dincolo.

Ioan Coţ le-a răspuns, arătându-le în zare, în aval de Someş:
„- Vedeţi drumeagu’ ăla prin tufişuri? Noa, dacă mereţi tot drept pe ăla, ajungeţi până la Seini, care-i pe malul celălalt, ghinion! Dar mai e o speranţă, totuşi! Ăştia au promis că vor face un pod acolo, cică e gata şi proiectul şi studiul de fezabilitate sau ce dracu’. Până ajungeţi voi acolo, e posibil să fie gata şi podul. Drum bun!”.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button