Preotul Claudiu Maria reia NEPOMENIREA episcopului Varsanufie al Râmnicului

Mai 12, 2017 40195 vizualizări 7 comentarii goo.gl/duJi3j

Înaltpreasfinţite Stăpâne,

Cu adâncă durere în suflet, asemenea multor preoţi şi creştini din ţara noastră, vin şi eu cu această scrisoare înaintea Înaltpreasfinţiei Voastre, spre a-mi arăta amărăciunea pricinuită de hotărârile Sinodului din Creta. Consider că este mai de folos a-mi exprima opinia mea înaintea Înaltpreasfinţiei voastre, decât a adopta o atitudine de tăcere, indiferenţă sau neştiinţă, toate acestea fiind păcate în condiţiile date, asemenea necredinţei.

Înaltpreasfinţia voastră, referitor la hotărârile Sinodului din Creta, nu pot să stau indiferent la ceea ce s-a semnat acolo, deoarece aceste hotărâri vizează viaţa noastră de zi cu zi, viaţa preoţilor şi a credincioşilor, viaţa poporului român. Cine poate garanta prezenţa Duhului Sfânt la slujbele noastre dacă am căzut în erezie? Ce se alege de sufletele noastre dacă pierdem pe aliatul său dintotdeauna, Duhul Sfânt care a ţinut „sufletul în trup şi carnea în oase”?

Sunt consecinţe prea grave, Înaltpreasfinţia Voastră şi de aceea cu durere şi mâhnire în suflet am hotărât să opresc pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre de la Sfintele Slujbe.

Acum în aceste momente, este nevoie mai mult ca oricând de mărturisire şi de curaj, aşa cum au avut Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Este nevoie pentru Ortodoxia românească să fie salvată de ierarhii ei. Ce este mai uşor a zice? „da ecumenismul este erezie” sau „retragem iscălitura noastră până la o nouă decizie”. Vor fi cinstiţi de popor ca unii ce au apărat Ortodoxia şi L-au marturisit pe Hristos, adevăraţi arhierei ai Bisericii Sale.

Vă conjur, Înaltpreasfinţia Voastră, să fiţi şi de această dată, alături de popor. Fiţi apărătorul Ortodoxiei şi al neamului românesc, fiţi eroul Râmnicului pe care îl păstoriţi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu în veci. Amin.

Preot Maria Vasile Claudiu – Parohia Pietroasa – Suteşti

Semnătura

NOTĂ OrtodoxINFO

Menționăm că părintele Claudiu a mai întrerupt pomenirea la două luni de la pseudo-sinodul din Creta, dar episcopul a reușit prin miciună să-l convingă că nu s-a semnat nimic eretic în Creta și părintele a reluat pomenirea. În timp a avut mustrări de conștiință și s-a informat mai bine despre ce s-a hotărât în Creta, iar acum a reîntrerupt pomenirea ierarhului apostat. Este o pildă vie pentru preoții ce nu s-au dumirit încă sau nu au prins curaj, cât mai ales pentru cei ce au reluat pomenirea, fiind amețiți/amenințați de „ierarhii lui Veliar”.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
7 Comentarii la “Preotul Claudiu Maria reia NEPOMENIREA episcopului Varsanufie al Râmnicului”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Nadia
    # 12 mai 2017 at 21:51

    Scurt si la obiect! Sa-l tina Dumnezeu de data aceasta pana la sfarsit, marturisind Ortodoxia! Enoriasii sai sa-i fie alaturi 100%!!! Am auzit ca si Parintele Grigorie de la schitul Lacu a slujit de Sfintele Pasti acolo. Sa le fim alaturi, caci se va abate prigoana negresit asupra lor.

  2. Mihailavl
    # 13 mai 2017 at 11:10

    Hristos a înviat! Parintele Claudiu – Vasile după ce a semnat că va relua pomenirea, a mers în continuare cu nepomenirea pentru că și-a dat seama imediat de greșeală că Arhiepiscopul Varsanufie nu este ce ar trebui să fie, adică un adevărat slujitor al Lui Hristos : apărător al dreptei credințe cu orice preț, antiecumenist și să condamne ereziile pe față – pe papistasi, protestanți și toate sectele, nu să fie de acord cu hotărârile din Creta chiar dacă vrea să pară nevinovat că nu a participat la adunarea din Creta daar,, nu îi prostește decât pe nepăsătorii adormiți ducatori degeaba la biserică. Așa turmă așa păstor. Acum după mărturisirea publică a părintelui Claudiu – Vasile ce credeți că o să facă? O să zică,, bravo parinte mă bucur că aperi ortodoxia, Sfintele Canoane, învățăturile Sfinților Părinți și eu te sprijin din tot sufletul ”. Ar fi frumos, nu-i așa? Dar cel mai sigur urmează prigoana, pentru că la Creta în loc să susțină adevărul ortodox au dat lege impotriva celor care îndrăznesc să-Lmărturisească. Mai arată ei ca robi ai Domnului? Acum sunt robi ai satanei, nu pe noi ne prigonesc ci pe Însuși Adevărul Hristos, luptă împotriva lui Dumnezeu dar ei sunt orbi nu mai văd ce fac și-au creat propria credință antihristica și au alt stăpân care urmează să fie întronizat, că de, acum Cel Adevărat nu mai este pe placul lumii. Dumnezeu să-i lumineze și pe noi pe toți să ne întărească să mărturisim până la capăt.

  3. STOP RFID ( Viorel Ghica )
    # 13 mai 2017 at 11:47

    https://www.youtube.com/watch?v=mWUAmoXdYlA

  4. marinela
    # 14 mai 2017 at 1:18

    Vrednic este!!!

  5. Augustin
    # 16 mai 2017 at 10:33

    Dragi ortodoxi, trebuie sa fim uniți și sa apărăm adevărul și dreapta credinta. Bisericile sunt ale noastre, noi le am moștenit sau le am construit. Protopopiate dețin doar stampilele și chitantierele. De aceea consider ca ei într o parohie sunt doar musafiri ( dacă sunt invitati) dacă nu simpli participanți la Sfânta Liturghie și trebuie sa se comporte ca atare nu ca niște stăpâni. Noi trebuie sa susținem preoții care apără dreapta credință și pe Domnul nostru Isus Hristos.De acolo primim mântuirea și viața veșnică. Așa Cum Sfinții părinți sau jertfit pentru Hristos și noi trebuie sa luam atitudine și sa nu I lăsăm să ne zminteasca ci sa luptam pentru adevăr. DoamNe ajuta ne șida ne putere.

Trackbacks/Pingbacks
  1. REACTIE RAPIDA: Diavolul a tăbărît la Pietroasa – Sutesti … - OrtodoxINFO - 15 mai 2017

    […] Preotul Claudiu Maria reia NEPOMENIREA episcopului Varsanufie al Râmnicului. […]

  2. Prigoana continuă! REACȚIE RAPIDĂ: Diavolul (în sutană) a tăbărât la Pietroasa – Sutești … – Ortodoxia mărturisitoare - 15 mai 2017

    […] Preotul Claudiu Maria reia NEPOMENIREA episcopului Varsanufie al Râmnicului. […]

Scrie un comentariu