12:40 pm - marți, 27 iunie, 2017

Ministrul Sănătății catre parinti: „VACCINUL este ca și BOTEZUL pentru copil”. Confruntare apriga ieri, in cadrul dezbaterii publice privind proiectul Legii Vaccinarii obligatorii

Mai 12, 2017 7783 vizualizări 2 comentarii https://goo.gl/bA9SBi

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și medicii specialiști în boli infecțioase, care au încercat să facă pace, ieri, la prima dezbatere publică pe proiectul Legii vaccinării a încins rău spiritele. Însă, cei aproape 100 de părinți, din care unii susțin că au copii nenorociți de vaccinuri, n-au vrut să audă

Dezbaterea publică legată de proiectul Legii vaccinării, desfășurată ieri, la Institutul Național de Sănătate Publică, și moderată de prof.dr. Alexandru Rafila, consilier personal al ministrului Sănătății, a durat trei ore. Au fost discuții aprinse, cu țipete, huiduieli și fluierături. Cei în jur de 100 de părinți cu opinii anti-vaccinare, veniți din toată țara, unii dintre ei susținând că au copilași care au suferit grave reacții adverse la vaccinuri, n-au vrut sub nicio formă să accepte și părerea medicilor prezenți în sală.

Nu vor să fie obligați

„Renunțați la lege, n-avem nevoie de ea”, „ne vaccinați copiii fără să le faceți analize”, „cei care produc medicamente nu sunt sancționați”, „medicul de familie de ce nu răspunde penal?”, „nu aveți niciun drept să ne obligați să ne vaccinăm copiii, vaccinul este tratament profilactic, nu curativ”, „nu mă interesează copiii din Europa”, „e copilul meu și eu decid ce fac cu el”, au fost argumentele lor, aruncate pe ton înalt în timp ce vorbea câte- un medic.

„Părinții să-și asume acest refuz”

De cealaltă parte a baricadei, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a încerat să le explice că e vorba de un proiect de lege și că discuțiile au scopul de a îmbunătăți forma și conținutul viitorului act normativ.

„Vreau să asigur pe toată lumea că nimeni nu va obliga pe nimeni să fie vaccinat, adică nu vom lua copiii cu arcanul să-i ducem la vaccinare! Părintele are dreptul să refuze, însă în situația în care refuză are și obligația să-și asume acest refuz în situația în care, Doamne ferește, copilului i se întâmplă ceva”, a spus ministrul. Florian Bodog a anunțat că dezbaterile legate de legea vaccinării vor continua și la Comisiile de Sănătate din Parlament.

„Vaccinul este ca și botezul pentru copil. Dacă suntem credincioși și ne botezăm copilul, nu văd de ce să nu-l vaccinăm. (…) În sală sunt mai mult anti-vacciniști, decât pro-vacciniști. Niciunul dintre cei prezenți în sală nu cred că este împotriva sănătății copiilor, fiecare dintre noi însă vedem altfel lucrurile. Aceste dezbateri publice vor continua”, a spus el.

Prof.dr. Adrian Streinu- Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Ladislau Ritli, ministru al Sănătății în perioada 2009 — 2012, reprezentanți ai OMS, ai Agenției Naționale a Medicamentului, ai Asociației „Mame pentru Mame” au susținut necesitatea elaborării unui astfel de act normativ. „Gândiți-vă că, în România, se vaccinează anual o cohortă de 200.000 de copii. Despre asta vorbim. Aici, în sală, avem o singură categorie de părinți, cea a părinților care se pare au avut probleme cu copiii, posibil legate de actul vaccinal. Atâta tot. Dar nu se poate face așa legislație”, a explicat Streinu-Cercel.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare


2 Comentarii la “Ministrul Sănătății catre parinti: „VACCINUL este ca și BOTEZUL pentru copil”. Confruntare apriga ieri, in cadrul dezbaterii publice privind proiectul Legii Vaccinarii obligatorii”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. yon
    # 12 mai 2017 at 22:45

    dezbaterile vor continua pana cand cad pe jos cei impotriva legii…

  2. Mircea Tirziu
    # 13 mai 2017 at 11:54

    Am studiat in detaliu problema vaccinarii. Vaccinurile clasice si cele particularizate pentru bolnav pot avea uneori rezultate pozitive.
    Dar cele moderne prezinta pericole extrem de mari.
    NU AVEM NEVOIE DE O LEGE PROVACCINARE!
    Ce trebuie facut:
    1. Vaccinare NEOBLIGATORIE.
    2. Daca se pune problema vaccinarii, parintele si copilul trebuie informati si asupra pericolelor.
    3. Efectuate cercetari din fondurile Ministerului sanatatii privind obiectiile ridicare de cei care se opun vaccinarii. Cercetari care sa nu urmareasca nici promovarea vaccinarii, dar nici incriminarea ei. Rezultatele trebuie sa vorbeasca pro sau contra. Cercetari care sa nu fie finantate din exterior pentru ca atunci sigur se va spune ca vaccinarea este inofensiva pentru ca Bigfarma sa isi vanda vaccinurile.

Scrie un comentariu