10:43 pm - marți, 27 iunie, 2017

Tu când te vei hotărî să lași în urmă comfortul și să pleci în munți ?

Mai 1, 2017 22514 vizualizări 5 comentarii https://goo.gl/qRUIvd
Blognotes pentru hai și hui! | În căutarea Fericirii!

Foto:: https://eugeniacrainic.files.wordpress.com/2017/04/munte.jpg?w=584

Fusese un inginer respectat, la una din cele mai mari fabrici cu capital integral german din județul Arad. Extrem de inteligent, cu studii și postuniversitare inclusiv în străinătate, vorbitor de patru limbi străine, elevat, erudit. Cu patru ani mai tânăr decât mine. S-a căsătorit cu ani în urmă cu o profesoară, la rândul ei apreciată și cu o carieră de succes în față. Au urmat trei copii, extrem de frumoși și isteți, crescuți într-o atmosferă caldă, de bun-simț, înscriși la cele mai bune grădinițe și școli din oraș. O bucurie, toți cinci. Salariul tatălui, pentru munca deosebit de laborioasă și extenuantă, adesea, de la fabrica unde era angajat, era un salariu cu care familia ar fi putut trăi în condiții excelente nu doar în România, ci în orice țară europeană, fără nici cea mai mică problemă. Ca atare, au urmat, inevitabil, vila, mașinile, luxul, bunăstarea.

La puțin timp însă, a urmat și… nici nu știu cum să-i zic. A urmat… saturația. Nivelul de la care nu s-ar mai fi putut urca mai sus cu niciun milimetru. Apogeul. Starea aceea de intensitate maximă a unui fenomen, de satisfacere materială extremă, de la care nu mai există nicio treaptă în sus. Scara s-a oprit, brusc, acolo. O stare, ca s-o explic cât pot de bine, care friza plictiseala, oboseala, ba chiar dezgustul. De tot și de toate. De șefi, de program prelungit, de termene, de condiții, de tot ce trebuia să facă acest om pentru a fi plătit atât de bine (iar când spun „atât de bine” nici nu îndrăznesc să vă dezvălui ce sumă avea drept salariu). Cât despre soție, ajunsese să i se facă dor de el. Să-l vadă tot mai rar. Să nu mai înțeleagă nimic din ceea ce începuse bine, prin a fi o căsnicie perfectă, a doi oameni care se iubeau și care visau să trăiască împreună.

Și atunci a urmat… DICIZIA. Marea DECIZIE. Soții au vândut vila, două dintre mașini și tot ce-au avut mai de preț, au demisionat din locurile unde munceau, și-au cumpărat două hectare de pământ la cota 800, într-un județ din nord-vestul țării, unde cel mai apropiat vecin ar putea ajunge doar după o oră bună de mers pe jos, și-au construit o casă din lemn, zdravănă, cu tot ce e nevoie în ea, au tras apă, curent, au împrejmuit locul, au cumpărat capre, ponei, gâște, găini și multe altele și au spus adio, pe veci, vieții pe care au avut-o până în momentul acela. Mănâncă strict ce-și cultivă, își cresc copiii liberi, pe dealurile acelea, niciunul nu mai merge la școală, fiind școliți, între ore exacte, zilnic, de propriii părinți, iar de trei ani, familia n-a dat niciun semn că ar vrea să revină vreodată la viața de dinainte, deși foarte mulți dintre cunoscuții lor au făcut pariuri sănătoase pe tema asta.

Recent, ai mei i-au vizitat. Și de când s-au întors nu vorbesc decât despre asta. Despre ce sistem de încălzire a construit inginerul, despre ce cuptor de pâine au, despre faptul că n-au nevoie de nicio cumpărătură, despre cum mănâncă strict ce produc, despre cum s-au uitat copiii de ciudat la dulciurile primite cadou, nefiind sănătoase – nici nu le-au atins –, despre răcitorul atât de special, adică o încăpere săpată în pământ și tapetată cu piatră, în care alimentele și băuturile, vară-iarnă, sunt menținute la circa cinci grade Celsius, la aerul incredibil de-acolo, la verdeață, la mâncare, la buna-creștere a copiilor, care deja vorbesc, toți trei, câte două limbi străine și recită versuri din clasici cu plăcere, citesc beletristică sau se ocupă, extrem de pasionați, de musafiri, cărora le explică, în termenii cei mai inginerești cu putință, ce a făcut tatăl lor acolo.

Și am să închei brusc, pentru că nu știu ce să mai spun. Se întâmplă în România. De trei ani încoace. Habar n-am ce vor face copiii, cum rămâne cu pregătirea lor viitoare, cu examenele lor, ce viitor văd părinții lor pentru ei… Nu. Nu știu. Nu știu însă nici dacă goana în care trăim noi este ceva mai de soi decât ce au ACUM acești oameni. Sincer, dacă nu aș fi știut cazul personal, nu aș fi crezut o iotă. Mi-aș fi pus mâinile în șolduri și aș fi comentat. Blamat. N-am idee. Gândindu-mă mai bine însă…

Oare de cât curaj ar trebui să dispunem, ca să îndrăznim să fim fericiți, să ne trăim un vis? Oare câți dintre cei care citesc povestirea asta ar avea curajul ca de mâine să renunțe la câteva mii de euro pe lună – în ROMÂNIA – și la tot ceea ce însemna un confort înțeles de fiecare ca fiind alcătuit din vile, mașini, mâncăruri și haine scumpe, pentru o retragere spectaculoasă, cu tot cu copii, departe de lumea dezlănțuită, tocmai în inima munților?!

Voi cum vedeți lucrurile?

NOTĂ OrtodoxInfo
Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare


5 Comentarii la “Tu când te vei hotărî să lași în urmă comfortul și să pleci în munți ?”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Adi
    # 1 mai 2017 at 23:50

    Superb! Azi toti suntem chinuiti de gandul ca trebuie scoala la copii pt a se putea integra in societate. Oare se poate fara diplome? Sistemul e foarte mafiot, ii umfla pe toti cu diplome, pt fiecare diploma fiind necesari ani si bani. Si e o ascensiune de o viata petrecuta in scoli pt a putea obtine diplomele care ne crediteaza pt a fi angajati, pt leafa. Si chiar daca unul e genial sau om de treaba sau meserias sau om bun sau serios sau toate la un loc fara diploma si unul un om de nimic cu diploma, omul de nimic cu diploma are trecere in societatea asta caci asa e construit sistemul. E superb ce au facut oamenii din articol. Dumnezeu sa le ajute!

  2. Adi
    # 2 mai 2017 at 0:23

    Iata niste linkuri cu oameni care au trait sau traiesc in solitudine. E superb insa e viata foarte grea. Si trebuie si cunostinte ca sa stii ce ai de facut pentru a agonisi cele necesare. O bariera e si legislatia probabil. Trebuie si rezistenta fizica. Asta depinde de felul de vietuire in solitudine ales. Unii nu au nimic, altii o casa si un catel, altii sunt vanatori si altii sunt plini de tehnologie si tehnica.

    As putea posta cele 4 documentare cu Dick Proenneke, care a trait in Canada. Vanator, arma de foc, meserias, dulgher desavarsit, si-a facut singur propria casa, nu a racit niciodata in zecile de ani cat a stat in natura, oricat de rea a fost vremea. I se aduceau periodic, cu hidroavionul caci avea casa langa un lac, cele necesare, inclusiv banda pt aparatul de filmat caci se filma singur si asa au luat nastere documentarele cu el, Bob Swerer, vocea din documentare, fiind cel ce incaseaza acum banii din drepturi de autor.
    https://www.youtube.com/watch?v=iYJKd0rkKss

    Sunt unii ca: Yeti – Mihai Racu, care stau iarna afara si nu le e frig.
    https://www.youtube.com/watch?v=O9t5AH5aSWE

    Siberia:
    https://www.youtube.com/watch?v=LY8EtnDXjOQ

    https://www.youtube.com/watch?v=tt2AYafET68
    https://www.youtube.com/watch?v=BFK3DJ7Kn6s

  3. Adi
    # 2 mai 2017 at 0:43

    De ăsta ziceam ca e plin de tehnica, insa nu e chiar asa de plin, insa are panouri solare, deci curent, si internet, nu stiu cum prinde internet ca la noi RDS nu merge nici in oras uneori dar in fine. 🙂

    https://www.youtube.com/watch?v=ahBIeVSqnTc
    https://www.youtube.com/watch?v=1v3B1SWp-mQ

  4. Claudia
    # 2 mai 2017 at 19:39

    O schimbare frumoasa dar grea. Oare din ce plătesc oamenîi ăstia curentul, dacă nu au panouri solare, sau apa, dacă nu au fantana, hainele pentru copii, semințe, mâncarea pentru animale, etc…
    Așa o schimbare nu o poți face fără un capital cu care sa pornești. Pentru un om normal, fara mulți bani în buzunar e cam greu pt ca sunt cheltuieli neprevăzute. Dacă trăiești fără curent, apa de la rețea, gaz, trebuie sa le înlocuiești cumva prin alte resurse.

    Stie cineva soluții pentru situația unor oameni fără venit substanțial și fără rezerve de capital care sa-ți permită sa trăiești din ele?

  5. sky
    # 11 mai 2017 at 14:48

    In primul rand trebuie o schimbare de mentalitate pentru a face pasul asta, pentru un orasean este aprope imposibil o astfel de schimbare fara schimbarea de mentalitate, asta daca nu cumva alte conjucturi forteaza schimbarea; apoi partea financiara, istorioara de mai sus este un caz fericit, dar cand nu sunt fonduri pentru a crea eceleasi conditii ca in poveste….. lucrurile se schimba total.
    Istorioara de mai sus nu se potriveste cu titlul si cu starea financiara a multora si mai ales cu lupta anti-sistem; plecatul in munti consta intr-o lepadare totala de confort si de tot ce inseamna „sinele”. De exemplu, va-ti gandit cum e iarna in munti? sau cum e cand apar gandurile inerente pustiei? Nu este imposibil desigur, dar in ce priveste articolul, suna ca o reclama in care totul e frumos.
    Apropo, unde e Hristos in poveste? se pare ca nu pentru El au plecat personajele.

Scrie un comentariu