X

Ninel Peia: ,,Dr. MENGELE s-a INTORS în România cu valiza de VACCINURI la subraţ. Dacă nu vrem să trăim ca sub un regim FASCIST, e vremea să ne OPUNEM cu toţii Legii Vacinării Obligatorii”

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Citiţi cu atenţie rândurile următoare şi veţi înţelege că, dacă nu vrem să trăim ca sub un regim fascist, e vremea să ne opunem cu toţii Legii Vacinării Obligatorii.

În toată vâltoarea aceasta despre vaccinuri mai mult sau mai puţin conforme, de discuţii pro şi contra, şi mai ales în lupta de a demonstra că Big Pharma este pe cale să încalece România, am uitat să scriu despre un lucru foarte important: panica creată în jurul aşa-zisei şi recentei epidemii de pojar (sau rujeolă, spuneţi-i cum vreţi) a fost indusă artificial, folosindu-se ticălos pârghii psihologice de mare fineţe.

Focarul ce “a lovit” nord-vestul ţării, era prezentat ca un val ce va acoperi rapid România. Nu numai că nu a acoperit deloc Ţara, dar, printre cei 22 de morţi care aveau pojar, nici măcar unul nu a decedat din această cauză.

Când vine vorba să comunice aceste pierderi, toată vâlvătaia privind lipsa vaccinurilor şi obligativitatea acestora este brusc estompată şi se anunţă de către oficali, sec: „Au fost  înregistrate 22 decese, astfel: 6 în jud. Timiș, 5 în jud. Arad, 5 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraș Severin, 1 in jud. Călărași, 1 in jud. Satu Mare și 1 in București”. Şi gata. Pentru conformitate, iată mai jos cauzele din care au murit aceste persoane.

Repet, nici măcar una n-a murit numai de pojar.

– un bebeluș de 11 luni din Biled (Timiș) avea o boală genetică care nu permitea să se formeze anticorpi

– o fetiță de nouă luni din Curtici a ajuns la spital după ce, cu două zile înainte, bunica sa a refuzat internarea copilului, deși fetița a fost diagnosticată cu bronșită acută, hipotermie și rujeolă”

– o femeie în vârstă de 27 de ani din Arad era seropozitivă, fiind în tratament pentru HIV de mai mulți ani

– un băiat de 15 ani a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, el suferea de o boală congenitală metabolică – boala Niemann Pick – cu depozitare de structură lizozomală

– o fetiță de 1 an din Arad a murit la Secția ATI a Spitalului Clinic. Ea avea o serie de alte complicații, printre care insuficiență multiplă de organe și o distrofie musculară ca urmare a malnutriției, la vârsta de un an cântărind doar 6 kilograme

– o fetiță de 1 an și trei luni din județul Timiș avea malformații congenitale, ea suferind mai multe intervenții chirurgicale

– un copil de 1 an și două luni din Bocșa (Caraș-Severin) avea boli asociate, printre care și tuberculoză

– un băiețel în vârstă de trei luni avea rinichi polichistic bilateral, intoleranță alimentară multiplă, diaree intratabilă a sugarului

– un copil de 1 an și o lună a murit la Spitalul Județean de Urgență Craiova. El suferea de o boală autoimună, practic din cauza acestei afecțiuni sistemul lui imunitar nu mai funcționa

– un bebeluș de opt luni a murit la Timișoara avea bronhopneumonie, cu insuficiență respiratorie

– un bebeluș de 10 luni din Caraș Severin după necropsie, s-a aflat cauza morții: o hemoragie cerebrală, care a inundat centrul respirator

– un copil în vârstă de 1 an din Călărași era polispitalizat, cu afecțiuni multiple respiratorii și digestive, cu malnutriție şi aşa mai departe!

Şi atunci cum să nu considerăm că totul a fost regizat de Big Pharma ca să intre populaţia în panică şi sub această presiune să fie votată în Parlament noua aberaţie numită Legea Vaccinării Obligatorii? Lege care ar trebui să înfunde puşcăriile de părinţi care ar fi avut tupeul să ceară să fie pe deplin informaţi despre ce conţine vaccinul, unde a fost fabricat, dacă este compatibil cu românii şi ce riscuri comportă atât vaccinarea, cât şi nonvaccinarea celor mici?

Eu spun că manipularea este mai mult decât clară. Big Pharma nu ţine cont decât de interesele ei, şi deloc de sănătatea populaţiei coloniei numită România.

În legătură cu această mizerabilă Lege a Vaccinării care ni se băgă pe gât, mai trebuie spus un lucru foarte important. În cadrul procesului de la Nurenberg, marele proces împotriva naziştilor, s-a adoptat şi Codul de la Nurenberg pentru etică medicală, cu 10 puncte.

Ei bine, Legea Vaccinării, în forma actuală, încalcă, înainte de alte prevederi mondiale, chiar primul punct al acestui Cod.

Acesta sună aşa: “Required is the voluntary, well-informed, understanding consent of the human subject in a full legal capacity.” (Este necesar consimțământul voluntar, bine informat, de înțelegere al subiectului uman într-o capacitate juridică deplină). Păi, dacă nu ni se explică nimic, şi nimeni nu poate fi tras ulterior la răspundere pentru aceasta, e limpede că Legea Vaccinării este de o teapă cu crimele judecate, înfierate şi condamnate la Nurnberg.

Este, atunci, firesc să spunem că Legea Vaccinării este, prin inconştienţă, o lege de sorginte naţional-socialistă adaptată la multiculturalismul-progresist de tip neobolşevic? Eu zic că DA!

Câtă vreme nu ni se oferă un maximum de informaţii, ni se neagă dreptul la a avea toate datele pentru a putea lua cea mai bună decizie, dar se propun măsuri coercitive în cazul refuzului vaccinării, e limpede: Mengele a reînviat şi îşi face de cap în România!

Ninel PEIA

 

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Hristos a înviat!
    Îmi pare rău pentru noi toți. E cam de multișor fascism. Când guvernul este condus de corporații inevitabil și inexorabil este fascism. Asta este definiția de la Il Duce citire. Când s-a hotărât prin vot că banii trebuiesc emiși de niște entități private? Adică bănci. Când s-a hotărât prin vot ce să se învețe în înstituțiile de învățământ? Când s-a hotărât că evoluționismul este religia societății umane și dogma de bază a științei? Când s-a hotărât prin vot că nu poate exista decât un singur fel de medicină? Cea finanțată și promovată de corporații private transnaționale. Când s-a hotărât prin vot, măcar în cadrul restrâns al lumii științifice medicale, că vaccinurile sunt singura cale de evitare a bolilor? Când s-a hotărât prin vot că toate aspectele vieții noastre particulare trebuiesc reglementate de statul-dumnezeu și noi trebuie să plătim pentru aceasta? Etc. etc. etc. Legea vaccinării nu este începutul fascismului. Ci un efect final. Urmează și altele. Începutul este când legalizezi camăta. De la asta se trage și democrația și celelalte. Eu nu știu nici cum au reușit creștinii să accepte democrația? Chiar nu se înțelege că nu există așa ceva? Cum poate un creștin să voteze? Știe el cum funcționează un stat? Știe el care om nu este plătit de corporații? Știe el că unul este virtuos și altul este în ascuns îndrăcit? Și totuși de la analfabeți și până la intelectuali de marcă toți vor să voteze! În schimb când vine vorba de soluții toți tac. Unii mai fac și pe deștepții: roagă-te la Maica Domnului! Sau: informați-vă! Așa scrie în Evanghelii? Pentru că eu citesc că Dumnezeu ne spune așa: “Ce Mă strigați toată ziua Doamne, Doamne și nu faceți ceea ce vă spun?” Deci ar trebui să încetăm să ne mai lamentăm. Noi ne-am făcut-o cu mâna noastră. Nu avem pe cine da vina. Problema este când ne apucăm să facem ceva?
    Dumnezeu să ne ajute și să ne lumineze pe toți!
    Mihail

  2. Vaccinare = Moarte, genocid programat de sistemul bancar-corporatist globalist!

    Demascarea mafiei de la Sanofi Pasteur, Agenția Medicamentelor şi Ministerul Sănătăţii din Franța.
    Sanofi Pasteur e liderul mondial al vaccinurilor. Fals, uz de fals şi escrocherie la Sanofi Pasteur, pentru introducerea unor vaccinuri care conțin ALUMINIU! Sănătatea a zeci de mii de oameni a fost distrusă! Aceşti criminali globalişti, împreună cu slugile lor, criminalii de la Bucureşti, vor să ne vaccineze copiii cu forța. Să vă fie frică de popor, spurcăciunilor!

    https://www.youtube.com/watch?v=Mirb_2la0EQ

    Dr. Jean-François Saluzzo, fostul director de la Sanofi Pasteur, la Televiziunea franceză în ianuarie 2016:

    https://www.youtube.com/watch?v=MQ6G9bRmMmg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button