3:03 pm - miercuri, 23 august, 9741

EPISCOPUL – Portretul și calea sa

Apr 18, 2017 3213 vizualizări 0 comentarii goo.gl/dpPURK

Predica PS Gherman, episcop vicar de Gomel la momentul hirotonirii,13 ianuarie 1913,Catedrala Sfanta Treime a Lavrei Sf. Alexandru Nevski

     ”Preasfinţiile voastre, preaînţelepţi arhipăstori şi părinţi!
Voia lui Dumnezeu, prin sfinţiile voastre, mă cheamă pe mine, un păcătos, la cea mai înaltă slujire din Biserica lui Hristos – slujirea arhierească.
     Nu ştiu ce să rostesc şi ce să spun în acest moment înfricoşător. Un singur lucru nu voi ascunde: înălţimea acestei slujiri cu adevărat apostoleşti, şi măreţia responsabilităţii înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul fiecăruia dintre păstori şi dintre credincioşi îmi umple inima de mare nelinişte şi teamă, şi stau ca fără de răspuns. Îmi ştiu neputinţele duhovniceşti, îmi văd dezordinea duhovnicească, dar mai ştiu şi că Domnul cheamă adesea fără să se uite la vrednicia omului. El alege lucrurile cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi… pe cele slabe… ca să le ruşineze pe cele tari… pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt (I Cor. 1: 27-28).
     Dintr-un prigonitor a făcut pentru El însuşi pe primul dintre Apostoli. Prin urmare mă smeresc pe mine însumi şi, în nevrednicia mea, mă supun chemării lui Dumnezeu:fie ca voia lui Dumnezeu să se facă în smerenia mea. O urmez cu teamă, dar şi cu bunăvoinţă, deoarece cred că Domnul rânduieşte toate spre binele nostru, căutând mântuirea noastră; cu teamă, dar şi cu bunăvoinţă, iau asupra mea lupta şi crucea, care sunt în mod inseparabil legate de slujirea de episcop.
     Această luptă constă, înainte de toate, în renunţarea la viaţa personală.
Un episcop trebuie să se separe de propriile sale interese şi de grija faţă de sine. Trebuie să trăiască nu pentru sine, ci pentru turma sa; trebuie să primească în sufletul său şi în atitudinile sale sufletele şi atitudinile turmei sale cu toate defectele, necazurile şi suferinţele ei; pe propriii săi umeri trebuie în orice chip să ridice crucile tuturor şi în el însuşi să trăiască pentru toţi lupta chinuitoare dintre bine şi rău: să plângă pentru căderi, să-i ridice pe cei căzuţi, să fie (după cum spune Apostolul Pavel) în durerile naşterii duhovniceşti (cf. Gal. 4: 19), fiind slab şi arzând pentru fiecare suflet creştin (cf. II Cor. 11: 29).
      Dar, pentru a renunţa la viaţa personală, trebuie să mori faţă de iubirea de sine, să mori şi faţă de patimi, pentru că amândouă acestea ne despart de Hristos şi de aproapele nostru; trebuie să ai atitudinea pe care o avea Pavel când a spus: Căci pentru mine viaţă este Hristos, şi moartea, un câştig (Filip. 1: 21).
Această luptă este deosebit de dificilă pentru un om păcătos, dar
este esenţială. Altfel nu ar exista roade în activitatea pastorală; altfel păstorul însuşi ar fi un slujbaş şi va auzi glasul condamnării de la Cel care Şi-a pus viaţa pentru oi şi i-a chemat pe cei care L-au urmat să facă la fel.
La această luptă interioară a păstorului se adaugă întotdeauna şi o luptă exterioară, constând în situaţia exterioară dificilă a lucrării pastorale. Lumea şi oamenii se ridică împotriva slujitorilor lui Hristos,şi de aici vin tot felul de defăimări, jigniri, supărări şi chiar prigoniri.
Dacă până şi un simplu păstor se simte doborât de această cruce, cum trebuie să sufere un arhipăstor? Cine poate să descrie chinurile sufletului său şi lacrimile sale dese, văzute şi nevăzute? Mai mult decât atât,au venit acum vremuri cumplite: mulţi se îndepărtează de credinţă, se ridică împotriva lui Hristos şi a Sfintei Sale Biserici.       Acum, când mulţi vorbesc de rău calea adevărului (cf. II Petru 2: 2), păstorul nu mai poate să tacă şi să rabde necazurile în tăcere; el trebuie să apere adevărul şi să dea mărturie despre el cu glas tare, trebuie să fie un fel de mărturisitor. Şi să fii mărturisitor înseamnă să fii cleric-mucenic.
Exact aceasta este calea unui episcop.
    Din nou îmi amintesc de dumnezeiescul Pavel, care descrie astfel calea sa de mărturisitor: Pentru Hristos şi pentru lucrarea Lui, am fost în dureri peste măsură, am fost adesea în închisoare şi aproape de moarte;de multe ori am fost în pericol din partea celor de un neam cu mine,de la păgâni, de la fraţii mincinoşi; de multe ori am fost în chinuri şi în trudă, adesea în foame şi în sete, în frig şi în golătate – toate acestea în timp ce eram în grijă necontenită pentru biserici (cf. II Cor. 11: 23-28).
     Câtă credinţă şi câtă nădejde în Dumnezeu trebuie să aibă cineva,şi câtă curăţie a vieţii personale, ce renunţare la sine şi iubire pentru turmă, pentru a putea răbda cum se cuvine această luptă: să proclami fără teamă adevărul lui Hristos, ca să rabzi necazuri şi suferinţe cu bucurie, ca să nu-ţi pierzi curajul nici chiar în prigoniri, ca să arzi de râvnă după Dumnezeu, căutând mântuirea fraţilor! În sfârşit, ce bună gândire şi experienţă trebuie să aibă cineva ca să conducă în siguranţă corabia Bisericii în portul mântuirii! Episcopul este comandantul corăbiei.Un adevărat comandant, spune Sfântul Ioan Scărarul, este cel care a primit de la Dumnezeu şi prin propriile sale lupte o astfel de tărie înţelegătoare, încât poate salva corabia sufletului nu doar de la furtuni violente, ci chiar şi din prăpastie (Omilie către păstori 1: 2).
Din nou, îmi recunosc neputinţa şi îmi văd întreaga nevrednicie, dar, în ciuda acestui fapt, cu smerenie, mă supun voii lui Dumnezeu şi alung descurajarea de la mine, pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi (Filip. 2: 13) şi păstorul nu este singur; cu el şi prin el lucrează atotputernicul har al lui Dumnezeu, tămăduind neputinţele şi umplând cele lipsă. Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci duhul puterii şi al iubirii şi al curăţiei (II Tim. 1: 17).
      În acest har nădăjduiesc eu; am nădejde, de asemenea, şi în sfintele voastre rugăciuni.

     Rugaţi-vă, o, ierarhi ai lui Dumnezeu, ca Duhul Sfânt să cureţe orice necurăţie a sufletului meu, ca să-mi dea înţelepciune şi putere să păstoresc bine turma lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea fiilor Bisericii, ca şi eu însumi să fiu încredinţat la Judecata de Apoi că voi sta de-a dreapta Sa şi voi auzi acel glas de nespus care îi cheamă pe cei drepţi la moştenirea împărăţiei cerurilor. Amin! ”

extras din Sfintii catacombelor Rusiei
Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
articole asemănătoare
SINAXA NAȚIONALĂ ANTI-ECUMENISTĂ


Scrie un comentariu