Ȋn opinia dr. Adrian Cacovean, medic primar chirurgie cardiovasculară, proiectul legii vaccinării este „un fel de OUG 13, dar făcut la lumina zilei, în Săptămâna Patimilor”.
„Obligativitatea vaccinării este asemănătoare cu colectivizarea, naționalizarea, antisemitismul, este un fel de nazism medical, rasism, șantaj și nebunie socială. Se încalcă drepturile omului și pacienților deopotrivă”, spune dr. Cacovean.
„Vaccinarea obligatorie este o crimă identică cu cea de la Revoluție, fără autori, fără vinovați, fără responsabili.
În România nu se raportează efectele adverse ale niciunui tratament, nu se prezintă pacientului indicațiile, afectele adverse, avantajele și dezavantajele tratamentelor și investigațiilor și nici medicul, nici firmele interesate direct nu își asumă nicio răspundere.
Părinții trebuie să știe că supunerea copiilor la vaccinare nu este lipsită de efecte adverse, dintre care paralizia pe viață sau chiar moartea nu lipsesc. Credința în vaccin nu scutește copilul de efectele adverse ale vaccinării, și responsabilul direct este părintele care își dă acordul cu procedura medicală propusă.
Eu nu am niciun interes ca cineva să își vaccineze sau să nu își vaccineze copiii și nu sufăr în mod direct de vaccinarea sau nevaccinarea cuiva.
Ceea ce văd zilnic este că nu la medicul care a vaccinat un copil sau la ministrul abuziv care vrea să introducă vaccinarea obligatorie se găsește rezolvarea efectelor adverse ale vaccinării abuzive.
Celor care mă consideră antivaccinist le răspund clar: să facă diferența între vaccinare și vaccin, înainte de a își deschide gurița care vorbește fără cap! Ideea vaccinării obligatorii este o idee la fel de «bună» cam ca aia a lui Hitler, că ar trebui purificată rasă umană. Intenția de a impune sancțiuni, restricții, nevaccinaților, este cam ca aceea de a impune restricții celor de altă rasă sau orientare religioasă.
Celor care cred în vaccinuri, deși față de obiecte nu ar trebui să manifeste omul simpatii sau credințe, le spun că sunt la fel de ridicoli că cei care cred în Ceaușescu, sau în Hitler, sau în comunism, sau în capitalism, sau în ban, sau în orice altceva.
În Săptămâna Patimilor nu trebuie să ne punem credința în vaccin, cu atât mai puțin în vaccinare!”, subliniază dr. Cacovean.
El mai precizează că, „în raport cu vaccinarea sau vaccinurile, nu poți să fii «adept» pro sau contravaccinist, că asta înseamnă să fii fanatic și dus cu capul. În raport cu vaccinarea, poți să o accepți sau să o refuzi la tine sau cei ce depind de tine și pentru care ai dreptul să iei decizii, copiii tăi. În ce-i privește pe ceilalți, atitudinea normală este să fii neutru, indiferent ce aleg ei, că se vaccinează sau refuză vaccinarea.
Când vrei să-i vezi pe toți vaccinați sau nevaccinați, atunci ești nebun de legat.
Alegerea finală o fac părinții copiilor și nimeni nu-i absolvă de răspundere, că au crezut în stat și în sistemul sanitar, sau au fost sceptici și s-au informat corect înainte de a lua decizia, pe care și-o asumă, în sensul complet al termenului de asumare.”
[dntplgn recurring_amt1="5" recurring_amt2="10" recurring_amt3="20" item_name="Donation" paypal_email="[email protected]" currency_code="EUR" currency_symbol="€"]
Mulțumim stimate domnule doctor. Respect!
Dr. Cacoveanu apare si in documentarul asta despre vaccinare. E bun.
https://vimeo.com/103789201
Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze , domnule doctor Adrian Cacovean !!!