3:25 pm - luni, 29 mai, 2017

SAPTAMANA PATIMILOR- INCHISOAREA PITESTI, Camera 3 Subsol, anul 1951

3167 vizualizări 0 comentarii https://goo.gl/NJTSZ2

 

Paștile din 1951…

Eram siguri că, după vizita lui Ţurcanu, Zaharia va veni cu o nouă metodă de tortură.

După masa de seară, Zaharia s-a întors ca un taur înfuriat şi şi-a debitat repertoriul lui muzical. A ales zece dintre noi şi, împreună cu cei din comitet, ne-a aplicat legea „dragostei lui Gheorghiu”.

Apoi, ne-a fixat o nouă poziţie pe priciuri: în loc să ţinem mâinile pe genunchi, trebuia să le ridicăm în sus, pe lângă cap. După bătaia primită, abia ne mai puteam mişca, iar prin ținerea mâinilor în sus în poziţie fixă, surescitarea nervoasă se intensifică în aşa măsură, încât era imposibil de suportat.

Atunci ne-am convins cu toţii că, până la urmă, nu vom putea răbda şi nu vom avea de ales decât să ne lepădăm de Mişcarea Legionară sau să înnebunim. (…)

Săptămâna care a urmat acestor întâmplări a rămas de neuitat.

Noua poziţie fixă era atât de greu de suportat, încât doream, mai mult ca oricând, să vină moartea sau un cutremur să dărâme fortăreaţa Piteşti., iar molozul ei să ne îngroape pentru totdeauna. Cât de aşteptată a fost şi cât de sublimă ni se părea acum moartea de martir! Numai Dumnezeu însă ştia când avea să ia sfârşit această tortură şi în ce fel.

Se apropiau Paștile şi eram îngroziţi la gândul că ceea ce se petrecuse la Crăciun se va repeta aidoma şi de Paşti, cu aspecte însă mult mai satanice, pe care imaginaţia omului sănătos la minte nu le poate crea.

Era Duminica Floriilor, înainte de Săptămâna Patimilor. În acea după-amiază, Zaharia s-a întors de la camera 4 spital şi a făcut o nouă redistribuire pe prici.

Deodată, mi-a trecut prin minte că se pregătea ceva straniu, ceva de nedescris, în legătură cu Săptămâna Patimilor şi cu Paștile.

Primul pe prici, a fost așezat, după noua ordine, Maglavit, urmat de Nedelcu, de Bordeianu Dumitru, autorul acestor jalnice amintiri, Popescu Paul, Zelică Berza, Grigoraș, Hutuleac, Sântimbreanu, Reus, Gheorghiu şi Andrișan.Toţi aceştia făcuseră parte din grupul lui Maglavit. Când am văzut această nouă ordine şi mai ales faptul că toţi eram din grupul mistic, fără să ne dăm seama, o groază ne-a cuprins, presimţind ceea ce ne aştepta.

Luni, în Săptămâna Patimilor, imediat după prânz, Zaharia s-a întors cu un teanc de hârtii în mână, mai multe mături tocite, un ghem de aţă groasă, nişte cutii de conserve goale, mangal şi o sticluţă.

Le-a aşezat pe priciul nostru, şi, din cozile de mătură, ne-a pus să facem cruci.

Una din cruci, mai mare, era pentru Ungureanu.

Nu ghiceam ce avea de gând să facă Zaharia. Din cutia de conserve, a făcut cădelniţa, iar hârtiile aduse le-a împărţit celor ce se lepădaseră de Mişcarea Legionară şi la vreo 5-6 care făcuseră de planton de la 15 ianuarie.

După ce toate acestea au fost pregătite, Zaharia ni s-a adresat în felul următor:

„Misticilor și – celorlalți din cameră – bandiților, pentru că credeți în Dumnezeu și în Patimile Lui, iar după cum stiți eu nu cred în astfel de baliverne, și pentru că este Săptămâna Patimilor, să vedeți și voi ce patimi vor îndura acești mistici!”

Oricine mi-ar fi spus și orice aș fi citit în cea mai pornografică literatură, nu mi-aș fi putut închipui niciodată că niște minți satanizate și bolnave puteau născoci asemenea măscări, pentru a huli și ofensa Majestatea lui Dumnezeu, Sfințenia și Neprihănirea Lui.

Așa cum am mai relatat cu ocazia Crăciunului din 1950, nu-mi voi îngădui – pentru bruma de cultură și carte pe care mi-am însușit-o în decursul anilor de învățătură, pentru bunul simț și pudoarea unui umil creștin – să prezint înaintea cititorilor astfel de abjecții adresate lui Dumnezeu. Dacă le-aș pronunta sau le-aș scrie, m-aș face purtătorul de cuvânt al satanei și al slugilor lui.

Ce sens ar avea să descriu pornografiile, insultele și hula adusă lui Dumnezeu? Cei credincioși ne vor crede pe cuvânt, avându-i martori pe Dumnezeu și pe acei ce, în Numele Lui, au îndurat astfel de torturi. Nu ne vor crede ateii, care și așa hulesc pe Dumnezeu, fără a fi torturați.

Din după-masa de luni și până în Vinerea Mare, când se cânta Prohodul în bisericile noastre, precum și în cele trei zile de Paști, s-a cântat tot timpul pe melodia Prohodului, de către cei zece care se lepădaseră de Mișcare, plus plantoanele, tot acest repertoriu de pornografii, măscări și scabrozități, care depășeau orice imaginație.

Noi, „misticii”, am fost purtați timp de opt zile, în genunchi prin cameră, de la un capăt la altul, în frunte cu Ungureanu, închipuind patimile Domnului.

Lui Ungureanu i-au făcut coroană de spini, iar în cutiile de conserve s-a pus mangal stropit cu gaz lampant și i s-a dat foc, ca să tămâiem cu ele, în timp ce mergeam în genunchi, făcând metanii.

L-am văzut pe Ungureanu plângând ca niciodată, îngrozit de ceea ce ne-au forțat să facem.

Ce mi-a cutremurat sufletul în timpul acestei torturi a duhului, a fost imaginea mamei, pe care am văzut-o în fața ochilor, îndoliată, așa cum înțelegea ea să trăiască Săptămâna Patimilor Mântuitorului.

O vedeam plângând; îi era poate gândul la suferințele mele, deși biata de ea nu știa în ce iad mă aflam.

La fel, le vedeam plângând pe toate mamele celor torturați și îngroziți de a fi puși să-L hulească pe Dumnezeu. Dacă ar fi văzut aceste mame la ce au fost supuși fiii lor, multe dintre ele și-ar fi ieșit din minți.

După opt zile de mers în genunchi, ni s-au rupt pantalonii, iar genunchii erau numai o rană.

Singurul dintre noi care a refuzat să participe la acest ritual satanic, a fost Nedelcu Aristide. Așa înnebunit cum era, s-a desprins din cortegiu. A fost tolerat, pentru că, spuneau ei, își ieșise din minți.

La sfârșitul celor opt zile de chin și umilință, de dimineața până seara, distruși sufletește, scârbiți de noi înșine, de neputința și slăbiciunea noastră, imploram Cerul să ne ia zilele.

Din cauza mersului pe ciment, genunchii noștri erau o rană sângerândă și, când atingeam cimentul, călcam parcă pe ace. Dar, în afară de rănile fizice, această degradare spirituală a lăsat răni și mai adânci în sufletele și conștiința noastră.

Mă gândeam cu groază în acele momente dacă aveam să petrecem la fel și alte sărbători ale Nașterii și ale Învierii lui Hristos, în timp ce părinții, frații, surorile și prietenii noștri vor trăi bucuria adevăratelor sărbători.

Nu numai în camera 3 subsol s-au petrecut asemenea orgii, ci în toate celelalte camere, după cum aveau să mărturisească, după demascări, cei ce le-au trăit ca și noi.

Iată scopul final al reeducării comuniste: scoaterea lui Dumnezeu din inimile oamenilor și prăbușirea lor în neant.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)

 

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
articole asemănătoare


Scrie un comentariu