X

Proiectul legii vaccinarii: Fara amenzi, insa la înscrierea în colectivitate vaccinarea e OBLIGATORIE. Părinții pot fi ACUZATI DE RELE TRATAMENTE dacă refuză vaccinurile

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Persoanele care nu vor să-şi imunizeze copiii nu vor fi sancţionate în niciun fel de autorităţi.  Cel puţin aşa prevede proiectul Legii vaccinării care va intra în dezbatere publică. Specialiştii au păreri împărţite: unii spun că amenzile erau binevenite, alţii arată că ele erau ilegale.

Controversata Lege a vaccinării nu introduce sancţiuni pentru părinţii care refuză imunizarea copiilor. Prin urmare, potrivit proiectului care va fi lansat în dezbatere publică, părinţii care nu se prezintă cu copiii la medicul de familie sau la pediatru sau cei care nu sunt de acord cu vaccinarea nu vor fi pedepsiţi în niciun fel. Un lucru bun pe care îl prevede Legea vaccinării este aprovizionarea cu vaccin din timp, cu licitaţii care pot fi demarate cu trei sau patru ani înainte, aşa cum procedează şi alte state europene.

„Nu dorim să impunem un anume tip sau pachet de sancţiuni pentru că noi dorim ca această lege să fie foarte bine primită. Într-una dintre formele legii, au existat sancţiuni care mergeau chiar până la neacceptarea la şcoală a copiilor care nu sunt vaccinaţi, dar, aşa cum ştim, dreptul la educaţie este garantat, deci eu cred că era o chestiune excesivă”, susţine ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Ce spune comunitatea medicală

De cealaltă parte, comunitatea medicală care a lucrat la proiect susţine că documentul care a fost trimis Ministerului Sănătăţii era o formulă ideală, care armoniza legislaţia românească şi alte legislaţii europene în materie de imunizare.

„Legea pe care noi am propus-o era axată pe interesul superior al copilului. În ea existau obligaţii asumate de statul român, inclusiv aceea de a asigura necesarul de vaccin. Obligativitatea comportă mai multe nuanţe, iar obiectivul nostru nu a fost să inventăm coerciţii sau sancţiuni noi. Proiectul elaborat de noi nu aducea mari noutăţi, ci statua nişte principii. Comunitatea medicală a predat o formulă, dar decizia ulterioară nu mai este la noi”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul de familie Gindrovel Dumitra, reprezentant al Societăţii Naţionale de Medicina de Familie (SNMF).
Potrivit acestuia, în state precum Croaţia şi Franţa, dreptul copilului la sănătate este mai important decât decizia părintelui de a decide. „Ai şi drepturi, ai şi responsabilităţi”, a arătat medicul de familie, subliniind că într-o variantă mai veche a documentului, erau prevăzute sancţiuni pentru părinţii care refuzau să fie consiliaţi referitor la beneficiile vaccinării. Amenzile plecau de la 1.000 de lei şi ajungeau chiar la 2.500 de lei.

„Nu poţi obliga un părinte să-şi vaccineze copilul”

Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii notează că singurul mod prin care poate fi crescută rata acoperirii vaccinale îl reprezintă comunicarea şi nu sancţiunile. De aceeaşi părere este şi psihologul Mihai Copăceanu. În opinia acestuia, este obligaţia statului să ofere informaţii sigure şi bazate pe cercetări, care să susţină părinţii în oricare ar fi alegerea lor.

„Părinţii din România încă nu beneficiază de informaţii calificate deci sigure şi detaliate din partea autorităţilor statului despre necesitatea şi posibilele efecte ale vaccinării la copii. Pe acest fundal apar opinii diferite, contrare, unele neavizate şi subiective, altele eronate care pot influenţă decizia părinţilor. Ori în primii ani de viaţă responsabilitatea unui părinte este extrem de crescută cu privire la sănătatea propriului copil, părintele care se gândeşte la sănătatea imediată, la fragilitatea sănătăţii bebeluşului şi mai ales la posibilele efecte pe termen lung. Nicio măsură a statului nu poate obliga părinţii să-şi vaccineze copiii, din motive de libertatea a conştiinţei, un drept fundamental şi constituţional”, a declarat, pentru „Adevărul”, psihologul Mihai Copăceanu.

Insa, la înscrierea în colectivitate vaccinarea e obligatorie. Părinții pot fi acuzați de rele tratamente dacă refuză vaccinurile

În proiectul de lege se arată că înscrierea copiilor într-o colectivitate de învățământ “se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”.

În contextul epidemiei de rujeolă, vârsta de vaccinare cu prima doză de vaccin ROR a scăzut la 9 luni, în conformitate cu prevederile internaționale privind acțiunile întreprinse în caz de epidemie și cu prevederile caracteristicilor produsului.

Potrivit proiectului de lege vaccinarea copilului constituie responsibilitatea părintelui, iar pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimţământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea. Excepţie fac copiii care au contraindicație definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile.

Activitatea de vaccinare va fi supravegheată de Comisia Județeană de Vaccinare, respectiv a municipiului București, care are atât rol de informare a populației cât și de analiză a cauzelor de nevaccinare. Ia în evidență copilul nevaccinat, consiliază părinții sau reprezentanții legali ai minorilor care trebuie vaccinați cel puțin o dată la 3 luni, stabilește un plan de recuperare și monitorizează cazul.

În atribuțiile Comisiei întră sesizarea inspecției de stat din cadrul DSP privind nerespectarea obligațiilor de vaccinarea a copiilor de către părinți sau reprezentanți legali, sesizează asistentul medical comunitar şi/sau mediatorul sanitar, serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, propune un calendar de recuperare, după analiza cazului.

De asemenea comisia poate sesiza serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului privind neglijarea medicală și încălcarea drepturilor copilului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 18 luni și nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii, poate sesiza instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.

Infracțiunea de rele tratamente se poate pedepsi cu închisoare de la unu la trei ani.

Părinții și reprezentanții legali au următoarele responsabilități și obligații:

a) Asigurarea prezentării copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate

b) Prezentarea la convocarea Comisiei Județene de Vaccinare sau a Municipiului București

c) În cazul părinților care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membrii ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute d e lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare. În acest sens, părinții sunt informați să notifice în scris medicului de familie numele acestei persoane, în termen de 15 zile de la data primirii informării d in partea medicului de familie, potrivit art. 17 lit. ș )

Proiectul de lege prevede și faptul că statul român, prin Ministerul Sănătății, asigură condițiile pentru diagnosticul și tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării precum și compensarea oricăror efecte invalidante, dacă sunt dovedite relaţii de cauzalitate, confirmate de Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare denumit în continuare (GTCAV). Tipurile de reacții adverse postvaccinale și măsurile compensatorii aplicabile vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Proiectul de lege poate fi consultat pe site-ul Ministerului Sănătății.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. Pai, degeaba nu ma sanctionezi daca nu ma lasi sa-mi inscriu copilul la scoala! Sa le fie rusine celor care s-au gandit ca e nevoie si de constrangere si nu de convingere in hotararea de a-ti vaccina copilul . Efectele vaccinari pot fi sau nu pot fi dramatice , nu vei avea de ales decat sa duci toata viata aceasta povara in cazul celor din urma

Dă-i un răspuns lui claudiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button