9:07 pm - duminică, 20 august, 2017

SĂPTĂMÂNA PĂTIMIRII LUI HRISTOS. Semnificația fiecărei zile

Apr 10, 2017 4608 vizualizări 0 comentarii goo.gl/vahesF

În Duminica Floriilor, Mântuitorul intră în Ierusalim şi este primit triumfal. După numai câteva zile, El va fi ucis. Acelaşi popor care L-a aclamat, va striga: „Răstignește-L, răstignește-L!” Începe Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, de luni. 

Fiecare dintre aceste zile este marcată de Biserică prin slujbe minunate, care „comentează” evenimentele ce au avut loc în Săptămâna Patimilor, până la Punerea în Mormânt a Mântuitorului.

Aceste slujbe se numesc Denii, de la slavonescul “vdenie” – veghe, și se țin în fiecare seară, pentru ziua ce urmează. Prima dintre Denii se ţine chiar în seara Duminicii Floriilor şi este Denia pentru Lunea Mare. (Ziua bisericească începe în seara anterioară.) Ultima are loc în Vinerea Mare şi este cutremurătoarea Denie a Prohodului Domnului.

Luni, din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel preafrumos, fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, și Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului.

În Săptămâna Patimilor, se face pomenirea lui. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.

Sculându-Se de acolo prin El însuși, împărptește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere și, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuși pentru noi și ne hrănește cu pâine cerească.

Tot în această zi se pomeneşte smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce. Aceasta este o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că, la judecata de apoi, Dumnezeu nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei care nu au rodit.

Marţi, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea celor zece fecioare. Aceasta este o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “nebune”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

Astfel pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adică au murit.

Cu adevărat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit Părinții pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanților, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.

Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși rușinați. Și într-adevăr nu-i lucru mai rușinos ca fecioria să fie biruită de bani.

În Miercurea Săptămânii Mari, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multă căldură. A îndemnat-o dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toți, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat și pe acela. Și într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

În Joia Mare se prăznuiesc patru lucruri: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. A vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însuşi pildă”.

La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: “Luaţi mâncaţi”; la fel si paharul, zicând: “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44).

Iuda cunoştea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, şi nu a negat că-L cunoaşte.

La Cina cea de Taină, la care Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor le-a dat şi porunca: “Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Vinerea Mare este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos. “Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.

Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

În Sâmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi, iar duminică se sărbătoreşte Învierea Domnului.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
articole asemănătoare
SINAXA NAȚIONALĂ ANTI-ECUMENISTĂ


Scrie un comentariu