SEMNUL FIAREI si in AFGANISTAN. Pentru ca va fi pe tot Pamantul …

Mar 30, 2017 2442 0 goo.gl/b2y4Bc

http://www.pajhwok.com/sites/pajhwok.com/files/styles/photo_content_type/public/photo/2014/12/15943090105_8de8345cb3.jpg?itok=LSoiG9be

Guvernul afgan a anunțat miercuri că va începe în scurt timp distribuirea de cărți de identitate electronice, un proiect inițiat în 2010, dar întârziat din cauza disputelor legate de menționarea etniei, transmite DPA.

Noile cărți de identitate, denumite „E-Tazkira”, vor fi echipate cu un cip cu date biometrice, iar posesorul va fi identificat atât ca naționalitate, cât și ca etnie, a comunicat Humayun Muhtat, șeful acestui proiect, într-o conferință de presă la Kabul.

Implementarea cărților de identitate electronice, prevăzută inițial în 2010, a fost întârziată din cauza problemelor legate de identificarea etniei. Reprezentanți ai comunității paștune se temeau că indicarea etniei unui cetățean ar putea scoate la iveală că această populație nu este atât de numeroasă pe cât se consideră, în timp ce alte etnii invocau frica de discriminare.

Cărțile de identitate electronice, care le vor înlocui pe cele pe suport de hârtie, sunt considerate un instrument vital pentru reducerea corupției și a fraudelor electorale.

Afganistanul ar urma să organizeze în acest an alegeri parlamentare, îndelung amânate, însă data nu a fost stabilită deocamdată.

Într-o primă fază, care va începe peste patru-șase săptămâni și va dura șase luni, vor fi distribuite 500 000 cărți de identitate electronice la Kabul și într-una din provincii, precum și la una din ambasadele afgane, a precizat Muhtat.

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Scrie un comentariu