- La sfârşitul lui august 2001, cineva l-a rugat pe Stareţ să se roage Sfântului Nectarie ca să-l ajute. Şi stareţul i-a spus:
– Copilul meu, lasă-l pe sfânt; acesta este în America. Aleargă să salveze vieţi.
Pe 11 septembrie 2001 au căzut turnurile gemene. Cu câteva luni mai devreme spusese că ceea ce trebuie să se întâmple în America va schimba cursul istoriei:
– Un mare rău va veni peste America şi nu doar în septembrie. Vai!
Acest lucru îl prevestise şi fericitului episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti într-una din vizitele celui din urmă şi erau de faţă şi alţii, însă fără a da explicaţii:
– Înalt Preasfinţite, a spus, să vedeţi ce vor păţi americanii peste două luni.
2. În 1990, a spus că Dumnezeu – pentru că vrea să-i întărească pe oameni – îi va descoperi în chip vădit pe sfinţii Lui cât de curând. Deoarece ispitele vor fi mari şi chinurile insuportabile, Domnul va îngădui ca sfinţii să se arate, şi mai ales cei mari, ca Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în alta, cutare în Macedonia, unul aici, altul acolo.
3. – Gheronda, ce să fac cu copiii mei care sunt dificili? Strigă la mine, se uită la programe periculoase la televizor şi sunt influenţaţi.
– Doar Domnul va îndrepta situaţia. Vei zice: „Doamne, mântuieşte-mă şi luminează pe copiii mei să fie aproape de Tine”. Şi Domnul te va auzi şi-ţi va da ceea ce trebuie.
– Însă ne aude Domnul? Ajunge vocea noastră acolo?
– Nu știu… Luna trecută l-au durut urechile . Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi. Pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii.
– Adică, gheronda?
– Ce adică? Iată, dacă n-ai să ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei zice: „Asta de unde a apărut”? Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nu se face nimic.
4. – De acum încolo, nu-ţi poţi imagina ce vei vedea şi ce vei auzi. Nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a spus într-o zi de vară în anul 2005.
– În Grecia se vor întâmpla?
– În toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că noi, zice, suntem farul Ortodoxiei, dar am devenit din cauza păcatului mai răi decât ateii.
- Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.
6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.
(traducere: M.L., sursa:http://vatopaidi.wordpress
sursa: Pelerin ortodox I si II)
Reclame
Pemptousia: Bătrânul Ambrozie de la Mănăstirea Dadíou
Arhimandritul Ambrozie Lázaris (1912-2006), duhovnic al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Gavriótissa Dadíou, precum și a mii de creștini de prin toate părțile Greciei, a fost una din cele mai sfinte figuri ale vremurilor noastre. Ajuns la adânci bătrâneți, a fost îngrijit în ultimii ani ai vieții de către mica comunitate a mănăstirii, până pe 2 decembrie 2006, când s-a mutat la Domnul.
O mulțime de oameni veniți din toate părțile țării au luat cu asalt mănăstirea Dadíou, zeci de clerici și monahi, precum și înalți demnitari de stat au participat, cu toții, la slujba înmormântării, pentru a-și exprima respectul și iubirea față de Gheronda. Cu toții erau pătrunși de lumina pe care o împrăștia în jurul său sfântul și de sentimentul «tristei bucurii», care îi caracterizează pe creștinii adevărați în aceste clipe amare ale morții. Părintele Ambrosie a fost izvor de mireasmă aghioritică a lui Hristos în lume, care a izvorât «apa cea vie» a Duhului, răcorind sufletele celor înfometați și însetați de dreptate. Mănăstirea istorică a Maicii Domnului Dadíou din Amfíkleia a ajuns renumită tocmai datorită lui, iar Sfânta Mitropolie de Fthiótida, nu numai în regiunea Lokrída, ci pe întregul cuprinsul ei, a fost stropită cu izvorul spiritualității sale simple și autentice.
Fericitul părinte Ambrosie Lázaris s-a născut în satul Lazaráta din Lefkáda, pe 21 decembrie 1912, din părinți evlavioși: Panaghiótis Lázaris, care era profesor, și Louíza, fiind al al patrulea copil al familiei sale. Încă din frageda sa pruncie, micuțul Spiridon se distingea datorită firii sale liniștite și iubirii sincere pe care o nutrea pentru Biserică. Noblețea firii sale se datorează mamei, care, din cauza faptului că bărbatul ei era dus la război, s-a dedicat educării copiilor ei. Spiridon a absolvit numai două clase din Școala primară, pentru că în paralel trebuia s-o ajute pe mama sa la muncile agricole. Când a împlinit vârsta adecvată, s-a înrolat în armată, unde a slujit timp de trei ani la Palat ca evzon*, întrucât era un tânăr frumos, înalt și zvelt.
Imediat ce s-a eliberat din armată, a simțit chemarea lui Dumnezeu către viața monahală. Împreună cu un prieten din părțile sale, a pornit spre Sfântul Munte pentru a se închina la locurile sfinte de acolo și pentru a o ruga pe Maica Domnului să-i arate drumul pe care să-l urmeze. Acolo, fiind fascinat de monahismul aghioritic, a intrat în Sfânta Mănăstire Koutloumousíou, unde s-a dedicat întru totul ascultării, ascezei și rugăciunii.
Referitor la anii petrecuți în Sfântul Munte, spunea adesea: «M-am dus în Sfântul Munte pentru puține zile și am rămas acolo douăzeci de ani». După ce a fost frate de mănăstire timp de trei ani, a fost tuns în monahism de către Igumenul Damaschin, primind numele Haríton. Dăruirea tânărului monah la ascultările monahale era ireproșabilă. A trăit în ascultare desăvârșită viața dură, dar extrem de educativă și sfințitoare din interiorul mănăstirii. Păzind cu sfințenie jurămintele monahale, a cultivat rugăciunea neîntreruptă, ascultarea desăvârșită, postul aspru, simplitatea și puritatea copilărească, participarea zilnică la privegheri și la celelalte slujbe ale cultului divin, hărnicia neprefăcută, ajungând curând la înălțimile virtuții.
Așa cum s-a văzut mai târziu, Pronia dumnezeiască i-a rezervat misiunea în lume, spre mântuirea multor suflete. Căci viața dură din Sfântul Munte și grelele nevoințe duhovnicești la care s-a supus de bună voie au avut repercusiuni nefaste asupra sănătății sale, fapt care l-a determinat să meargă în Atena, la îndemnul lui Gheronda Porfirie.
La propunerea aceluiași Gheronda Porfirie, care pe atunci slujea la Policlinica din Atena, s-a atașat de stareța Sfintei Mănăstiri Dadíou, Parthenía. La scurt timp, a fost hirotonit diacon și apoi preot de către Ambrosie, mitropolit de Fthiótida, care i-a schimbat și numele din Haríton în Ambrosie. După ce a slujit timp de șase ani în parohii din Atikkí (Gliká Nerá și Sfinții Trei Ierarhi din Kesarianí), pentru a ajuta financiar mănăstirea Dadíou, care întâmpina mari dificultăți economice, s-a retras în mănăstirea aceasta, unde a rămas până la moartea sa.
Fericitul părinte Ambrosie a păstrat «neprihănită, autentică și nealterată credința Sfinților Părinți». Nu avea cunoștințe sau titluri științifice. Înțelepciunea i-a fost dată de sus, ca roadă a Sfântului Duh. Evlavia sa către Dumnezeu l-a modelat duhovnicește, după sintagma scripturistică «începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și priceperea este știința Celui Sfânt» (Pilde 9, 10). Prezența sa era totdeauna și pretutindeni ziditoare. Iubirea sa părintească și povețele sale inspirate de Duhul Sfânt a ajutat o mulțime de credincioși, care alergau sub epitrahilul său, căutând întărire și sprijin în încercările vieții. Priceperea și clarviziunea sa i-a adus pe mulți mai aproape de viața în Hristos și a atras mulți înțelepți și oameni de știință spre Biserică.
Trăind în duhul lui Dumnezeu, nu ezita să-i sfătuiască pe cei deznădăjduiți să invoce harul dumnezeiesc în rezolvarea problemelor lor. Stilul său, modul în care învăța, puritatea cu care povestea descoperiri dumnezeiești, certitudinea credinței sale, blândețea feței sale și liniștea prezenței sale, toate acestea împodobeau chipul unui avva al pustiei, pe care lumea nu l-a schimbat, ci l-a ajutat să se transforme într-o figură angelică. Atât mănăstirea din Amfíkleia, cât și Metohul mănăstirii din Pangráti erau asaltate zilnic de multă lume, în special de tineri, care doreau să-l cunoască și să primească binecuvântarea sa. Cei care stăteau de vorbă cu el constatau imediat că vorbea «din inimă», și nu din rațiune, și că purta înăuntrul său o altă lume, din care primea și transmitea mesaje purtătoare de speranță și mântuire. Se vorbește mult și despre darul clarviziunii sale, despre semnele și descoperirile dumnezeiești care s-au înfăptuit prin persoana sa. Referitor la acestea, el le considera lucruri firești, subliniind faptul că spațiul Bisericii este locul unde se înfăptuiesc multe minuni, pe care credincioșii le trăiesc zi de zi. Nu accepta nici o formă de cinste, iar la laude răspundea cu tăcere. Întotdeauna dădea un exemplu viu prin viața sa smerită și prin comportamentul său duhovnicesc.
Părintele Ambrosie reprezintă un exemplu al prezenței vii a lui Dumnezeu în lume. După adormirea sa în Domnul, a fost cinstit de toți, lăsând în urma sa amintirea unui ieromonah sfânt. A fost slăvit de Dumnezeu cu darurile Preasfântului Duh, fiindcă și el la rândul său a cinstit Biserica Sa prin slujirea și devotamentul său preoțesc și monahal. Pe bună dreptate, poporul îl numără în rândul celor aleși, considerându-l una dintre cele mai sfinte figuri ale secolului nostru. În încheiere, îl rugăm ca, din înălțimea cerului, să se roage pentru Sfânta Mănăstire a Maicii lui Dumnezeu, pentru fii săi duhovnicești și pentru noi toți.
Sursa: Revista Efimerios nr. 2/2007.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Într-adevăr, NĂDEJDE și CREDINȚĂ TARE ne trebuie…ca să nu deznădăjduim!
Și-apoi, ne apropiem de SFÂRȘIT, d-aia iadul are putere asupra omenirii….