Semne pe corp care ar fi corelate cu sinistrul joc al morţii „Balena Albastră“, găsite în cazul a 19 copii din Republica Moldova

Mar 18, 2017 1739 0 goo.gl/TMfs6K

19 copii au fost depistaţi de poliţişti, în Republica Moldova, în ultimele 24 de ore, despre care se presupune că ar fi implicaţi în sinistrul joc al morţii care a făcut, până acum, peste 200 de victime în mai multe ţări.

Pe corpurile copiilor au fost găsite urme ale rănilor pe care aceştia se presupune că şi le-au făcut singuri.  „În toată ţara, cu implicarea Ministerului Educaţie şi a Ministerului Sănătăţii, au fost create grupuri care activează în teritoriu şi verifică pe mai multe căi copiii dacă nu sunt implicaţi în acest joc periculos“, a declarat, pentru publika.md, şeful Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pînzari. Potrivit lui Pînzari, o anchetă este în plină desfăşurare, autorităţile încercând să-i identifice pe cei implicaţi în acest „joc“ morbid.   În ultima săptămână, pe reţelele de socializare au fost identificate peste 200 de profiluri  şi mesaje care aveau legătură cu „jocul morţii“.

Jocul care-i împinge pe adolescenţi la sinucidere   Flagelul a pornit în Rusia. Între 2013-2016, iniţiatorul său, un rus cu numele Phillipe Budeikin, a creat opt grupuri dedicate pe reţeaua socială VKontakte, varianta rusească a Facebook. Din noiembrie 2015 până în aprilie 2016, 130 de tineri ruşi s-au sinucis aruncându-se în gol sau în faţa trenului.    Jocul mizează pe o provocare psihologică: cu un anunţ pe una dintre paginile oficiale ale jocului de pe VKontakte, potrivit căruia sunt interesaţi să joace „Balena Albastră“, tinerii pot adera la grupurile care promovează conceptul. Adolescenţii sunt contactaţi după înscriere de „călăuze“. Ulterior, timp de 50 de zile, primesc câte o sarcină de îndeplinit, una mai sinistră decât alta: li se cere să se automutileze pe antebraţ, unde să deseneze o balenă cu o lamă de bărbierit. Mai sunt provocaţi să se trezească la ora 4.20 şi să vizioneze un film de groază sau să se plimbe, în echilibru, pe marginea unei clădiri. Ultima sarcină este sinuciderea, prin metode diverse.

Jocul morţii s-a răspândit puternic atât în spaţiul ex-sovietic, cât şi în estul Europei şi în Occident. Ucraina, Letonia şi Republica Moldova au înregistrat cazuri recente de sinucideri la adolescenţi care şi-au postat pe conturile personale de pe platformele sociale simbolurile provocării.

Doi adolescenţi din Chişinău au murit   Doi adolescenţi din Chişinău, o fată şi un băiat, de 16, respectiv 15 ani, s-au aruncat în dimineaţa zilei de 8 martie de pe acoperişul unul bloc cu 18 etaje. Înainte de gestul fatal, cei doi adolescenţi au postat mesaje pe reţelele de socializare care au condus către jocul sinistru.

„Jocul“ face victime şi în România   Un eveniment deosebit de grav a avut loc în dimineaţa zilei de vineri, 17 martie, la Şcoala gimnazială „Veronica Micle“ din Iaşi, unde mai mulţi copiii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce ar fi jucat un joc periculos, de întrerupere a respiraţiei. „Balena Albastră“, jocul care împinge la sinucidere, se numără printre ipoteze.

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova a emis o circulară către directorii instituţiilor de învăţământ privind acţiunile de prevenire a suicidului printre elevi. Cadrele didactice sunt atenţionate să se autosesizeze dacă descoperă că elevul îşi ia rămas bun, inclusiv pe reţelele de socializare, sau dacă împarte obiecte de preţ: telefonul mobil, haine sau bijuterii.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Scrie un comentariu