Biserica Rusă îl canonizează pe Sf. Patrick, luminătorul Irlandei, alături de alți 14 sfinți „occidentali”

Mar 18, 2017 2419 0 goo.gl/yvD72I

http://jeremynicholl.photoshelter.com/image/I0000o5.MiIxYPlQ

Biserica Ortodoxă Rusă a adăugat în mod oficial celebrarea Sărbătorii Sf. Patrick la calendarul său ortodox, iar sărbătoarea va fi onorată pe 30 martie, nu pe 17 martie cum o sărbătoresc irlandezii din lumea întreagă.

Discrepanța este cauzată de faptul că rușii se călăuzesc după calendarul iulian și nu după cel gregorian, care este cu 13 zile mai avansat decât primul.

Cu toate că sărbătoreşte Sf. Patrick de 25 de ani din 1992, Moscova a hotărât acum să-l canonizeze și să-l treacă în calendarul ortodox pe apărătorul irlandezilor de pretutindeni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis că Sf. Patrick, împreună cu mulți alți sfinți occidentali, trebuie să fie onorat într-o zi separată în calendarul bisericesc. Presa irlandeză se întreabă dacă nu cumva și Vladimir Putin își va schimba acum numele în Patrick Putin!

15 nume de noi sfinți adăugate în Menologhion

Sfântul Patrick a fost unul dintre cele 15 nume adăugate la calendarul ortodox rus, relatează The Catholic Herald. „În total, mai mult de o duzină de sfinți care au luptat în Europa Centrală și de Vest, înainte de 1054, au fost adăugați la Menologhion (n.n. – carte bisericească care cuprinde numele și viețile sfinților). Printre aceștia se numără și sfântul Patrick, Luminătorul Irlandei, mai bine cunoscut printre credincioșii din țara noastră ca un adevărat apostol al ortodoxiei”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Moscovei, Vladimir Legoyda.

Legăturile de afaceri între Dublin și Moscova au început chiar din timpul perestroikăi, inclusiv primul magazin duty-free deschis vreodată în Rusia în Aeroportul Sheremetyevo a fost inaugurat de o firmă irlandeză. Mulți ruși au îmbrățișat cultura irlandeză și s-au alăturat celebrării globale a Zilei Sfântului Patrick. În anul 1992, Moscova a aprobat prima paradă oficială de Ziua Sfântului Patrick.

Astăzi, rușii din orașe mari ca Sankt-Petersburg, Nijni Novgorod, Kazan, Chelyabinsk, Novosibirsk, și Khabarovsk marchează sărbătoarea irlandeză timp de o săptămână cu muzică irlandeză și dans irlandez, se bea Guinness în pub-urile irlandeze. „Săptămâna” se întinde pe durata a 10-14 zile și cuprinde pe lângă muzica și dans și festivaluri de film.

În toată lumea sunt în jur de 100 milioane de etnici irlandezi care sărbătoresc pe 17 martie Ziua Sf. Patrick, după spusele premierului de la Dublin, Enda Kenny.

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
Scrie un comentariu

-->