X

Noi dezvăluiri WikiLeaks privind sistemul de hacking al CIA aduc lumină în cazul decesului în condiții misterioase al lui Michael Hastings

de null
https://vigilantcitizen. com/wp-content/uploads/2017/03/leadhastings.jpg

Ultimele dezvăluiri ale WikiLeaks se anunță a fi ”cea mai mare dezvăluire privind secretele de spionaj ale CIA”. Dezvăluirile au expus metodele prin care agenția CIA reușea să ”penetreze” sistemele electronice ale produselor consumatorilor, transformând aceste produse în echipamente de spionaj… DAR și modalitatea prin care aceste echipamente electronice erau accesate de la distanță cu ajutorul telecomenzilor.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Sub titlul de ”Vault 7: CIA Hacking Tools Revealed (Vault 7: Metode de hacking ale CIA”) au fost deconspirate o serie de documente care demonstrează faptul că Agenția Centrală de Informații (CIA) deține sute de ”zero-day exploits” (”găuri” în sistemul software al echipamentelor electronice ce sunt necunoscute furnizorului) prin care pot accesa aproape orice smart TV, sistem Android, iPhone sau router. Aparent, mai nou, pot fi accesate și mașinile. Mai mult de atât, agenția poate lăsa urme false către alte corporații sau societăți chiar în momentul în care accesează sistemul echipamentului electronic. În acest mod sunt acuzate de hacking organizații și țări străine. Documentele afirmă:

”CIA a reușit să-și creeze ”propriul NSA (Agenția Națională de Securitate)”, dar cu mult mai puțină responsabilitate și fără posibilitatea de a răspunde în mod public dacă se justifică cheltuielile bugetare masive privind dublarea capacității unei agenții rivale.”

Accesarea de la distanță a produselor și echipamentelor electronice

CIA, împreună cu Agenția Britanică de spionaj MI5, au dezvoltat un back door (poartă de acces ascunsă) pentru televizoarele Smart care permite guvernului să ”arunce o privire” în timp ce televizorul este închis. Desigur această practică include video streaming în direct a camerei de zi sau a biroului. Într-un document din anul 2014, agenția a declarat că au fost realizate îmbunătățiri la acest sistem, iar în viitor CIA ar putea să colecteze imagini video și snapshot ale persoanelor cu ajutorul televizorului. Acest lucru va permite guvernului federal și agenției CIA să aibă acces în camera de zi a familiei, dar și în biroul personal.

Recent, CIA a pierdut controlul asupra unei părți majore din arsenalului de hacking, printre care malware, viruși, troieni, zero-day exploits, sistem de control la distanță al malware, precum și documentațiile asociate. Această extraordinară colecție conține câteva sute de milioane de linii de cod, și conferă posesorului aceeași capacitate de hacking ca al agenției CIA. Se pare că această arhivă ar fi circulat în mod neautorizat printre hackerii și contractorii fostului guvern al SUA, unul dintre ei fiind cel care a pus la dispoziția WikiLeaks fragmente din această arhivă.

Amenințarea externă

Conform unor documente, CIA a utilizat sediul Consulatului Departamentului de Stat din Frankfurt, Germania ca sediu central pentru hackerii din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Organizația a strâns o colecție de metode de abordare și atac de la malware produși în alte state, dintre care și Rusia. Agenția CIA poate utiliza această colecție pentru a redirecționa eronat atributele hackingului, lăsând în urmă ”dovezi” de malware furat.

Mașini controlate de la distanță cu telecomanda pentru ”asasinate nedetectabile”

Cu siguranță cea mai surprinzătoare informație este aceea că CIA a dezvoltat un sistem de hacking prin care poate ”accesa” sistemele de control a modelelor noi de mașini. A se nota faptul că nu este vorba despre mașinile care se pot conduce singure (care vor fi, cu siguranță, 100% controlate de CIA prin telecomenzi), ci vorbim despre modelele de mașini cu componente computerizate (modele din 2011 sau mai devreme). De ce ar dori să acceseze și să dirijeze mașinile cu ajutorul telecomenzilor? Pentru ”a se angaja în asasinate aproate nedetectabile”.

”Din octombrie 2014, agenția CIA a examinat posibilitatea de a ”infecta” sistemul de control al mașinilor moderne. Scopul nu este foarte clar definit, dar ar permite agenției CIA să se angajeze în asasinate ”fără nicio urmă”.

Aceste dezvăluit au făcut lumină în cazul decesului în condiții misterioase ale jurnalistului Michale Hastings, care a murit după ce mașina lui a scăpat de sub control și s-a prăbușit.

Michael Hastings

Hastings era jurnalist, editor la revista Rolling Stones și reporter pentru BuzzFeed. A fost un critic al modalității de supraveghere a reporterilor de către Departamentul de Justiție al SUA în anul 2013, și a fost cel care a declarat că restricțiile și îngrădirile libertății presei de către administrația Obama reprezintă un ”război” asupra jurnalismului. Ultimul articol a fost intitulat ”De ce Democrații adoră să îi spioneze pe americani” și a fost publicat de BuzzFeed pe 7 iunie. Hastings a murit într-un accident de mașină pe 18 iunie 2013, în Los Angeles, California.

În data de 18 iunie 2013, Hastings a murit în urma unui accident de mașină la ora 4:25 AM, în cartierul Hancock Park, Los Angeles. Modelul mașinii a fost Mercedes C250 Coupé, iar un martor ocular a declarat că înainte de accident, mașina mergea cu viteză foarte mare și se observau flăcări și scântei cu puțin timp înainte de a pierde controlul și de a intra într-un palmier. O cameră video din apropiere a arătat că mașina lui Hastings circula cu viteză foarte mare și luase foc.

Martorii au declarat că  motorul mașinii a fost aruncat la o distanță de 46-55 m de la accident. Corpul lui Hastings a ars fiind aproape imposibil identificarea acestuia. Medicul legist a identificat corpul cu ajutorul amprentelor pe care FBI le avea la dosar. La două zile după accident, Departamentul de Poliție al Los Angeles a declarat că nu au fost urme de crimă. În raport, medicul legist a declarat decesul ca fiind un accident. Autopsia a evidențiat faptul că moartea lui Hastings a survenit în urma unor traume puternice cauzate de viteza excesivă a automobilului.

-Los Angeles Time, ”Moartea lui Michaels Hastings: Filmare nouă a accidentului”

Un articol din anul 2015 a menționat că moartea lui Hastings a fost cauzată, mai mult ca sigur, de un atac cibernetic la componenta electrică a mașinii.

Richard A. Clark, fostul coordonator național pe Securitate, Protecția Infrastructurii și Combaterea terorismului al Statelor Unite, a declarat că ceea ce se știe despre accident seamnănă cu un atac cibernetic. Cităm din spusele dumnealui: ”Există posibilitatea ca agenții secrete de inteligență a unor mari puteri – printre care și SUA – să cunoască o modalitate de a accesa de la distanță o mașină și să preia comanda cu ajutorul telecomenzii.  Prin urmare, dacă a fost un atac cibernetic la mașina lui Hastings, credem că cei care l-au realizat vor scăpa nepedepsiți.”

”Articolele lui Hastings erau ca un ghimpe în coasta guvernului, prin urmare decesul în condiții suspecte ale jurnalistului de 33 ani în iunie 2013, a declanșat o serie de speculații. Un martor a declarat că a vazut mașina lui Hastings, un Mercedes C250 coupe gri, accelerând pe o stradă a Hollywood-ului înainte de zori, s-a izbit de un copac și a luat foc.

Cu puțin înainte de deces, Hastings a trimis o serie de email-uri unor prieteni, email-uri ce pot fi descrise ca fiind ”alerte”. El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că asociații lui erau investigați de către agenții FBI. A scris de-asemenea că în acel moment lucra la un subiect interesant și că va trebui să ”părăsească radarul o perioadă”.  Articolul din 2010 din revista Rolling Stone, în care Stanley McChrystal a criticat strategia pe care a abordat-o Casa Albă în problema Afganistanului, a dus la demisia generalului.

FBI a negat faptul că Hastings ar fi fost ținta unei investigații, dar cu toate acestea o lege privind libertatea informației a scos la suprafață un dosar al lui Hastings. Hastings a spus unei vecine că are impresia că cineva a umblat la mașina sa. La momentul accidentului, Hastings lucra la un articol despre directorul CIA, John Brennan.

-CINE, CE, DE CE, ”Raportul despre atacul cibernetic asupra mașinii alimentează îngrijorările privind decesul lui Michael Hastings”

Potrivit câtorva surse, ultimele zile ale lui Hastings au fost agitate.

”Într-un email ce a fost dat publicității de către un prieten, sergentul Joe Biggs, Hastings declara că ”are un subiect extraordinar” și că va trebui să ”părăsească o perioadă radarul” și că este posibil să fie interogați de agenți FBI. WikiLeaks a anunțat că Hastings a luat legătura cu unul din avocații săi, Jennifer Robinson, cu căteva ore înainte de accident și LA weekly a declarat că, în momentul decesului, Hastings pregătea rapoarte noi despre CIA. Văduva lui Hastings, Elise Jordan, a declarat că ultima sa știre era despre profilul directorului CIA John O. Brennan. FBI a lansat o declarație în care neagă că Hastings ar fi fost investigat.

USA Today a raportat că înainte cu câteva zile de moartea sa, Hastings ar fi bănuit că cineva a ”umblat” la mașina sa, că îi este teamă și că ar vrea să părăsească orașul.

La ora 12.30 AM, în dimineața zilei în care a murit, Michael Hastings era foarte agitat și s-a dus la vecina și prietena sa, Jordanna Thigpen, și a rugat-o să îi împrumute mașina. I-a spus că îi este teamă să conducă propria mașina, deoarece crede că cineva ar fi ”umblat” la ea.

”Era foarte speriat și dorea să părăsească orașul” își amintește Thigpen.

Ea a refuzat să îi dea mașina spunând că are probleme mecanice. Când s-a trezit, Hastings era mort, mașina lui intrând într-un copac.

”Hastings a murit în urma unui accident de mașină la ora 4:25 AM, în cartierul Hancock Park, Los Angeles. Mașina era un Mercedes C250 Coupé de culoare gri, iar un martor ocular a declarat că înainte de accident, mașina mergea cu viteză maximă și înainte de a pierde controlul și de a intra într-un palmier s-au observat flăcări și scântei. O cameră video din apropiere a arătat că mașina lui Hastings circula cu viteză foarte mare și a izbucnit în flăcări. ”

-USA Today, ”Hastings bănuia că cineva ar fi ”umblat” la mașina sa”

Mai mulți oficiali au relatat CNN că s-a demarat o investigație federală în urma documentelor publicate de WikiLeaks.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button