Ortodoxos Typos: Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul NU A POMENIT patriarhul ecumenic timp de câțiva ani?

Vă aducem la cunoştinţă trei scrisori ale Cuv.  Paisie Aghioritul din anii 1968, 1969 și 1971. În prima, părintele îşi expune dezacordul său cu declaraţiile ecumeniste ale patriarhului, a doua este o epistola antipapistașă a Sfântului Paisie catre O.T., iar în a treia înștiințează Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii patriarhului Athenagoras.

A dou a epistolă  Sfântului Paisie Aghioritul (publicată în ziarul „Ortodoxos Typos” în numarul din 1680, din data de 9.3.2007, pag. 1, 5)

Sfântul Munte Athos, Sf. Mănăstire Stavronikita, 21.11.1968.

Duminica (10.11.1968), în ziarul „Nea Politia” a apărut articolul d-lui G. Katsari, cu titlul „Reuşita inițiativă salvatoare întreprinsă de Patriarhia Ecumenică”, ce are legătură cu muntele Athos. Odată ce ca primă etapă a acestei inițiative a fost prezentată mănăstirea Stavronikita în care a fost introdus regulamentul vieții de obște, iar mănăstirea s-a întregit cu o nouă frăţie, am dori, de dragul adevărului, să facem câteva precizări.

Noi ne aflăm în mănăstirea Stavronikita din luna august a anului trecut, supunându-ne insistentelor rugăminți ale comisiei unite a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. Prin urmare în tot acest timp socoteam de datoria noastră să lucrăm în măsura puterilor noastre pentru organizarea bunei funcţionări a acestei mănăstiri aghiorite cu viață de obște. Dar, din momentul stabilirii noastre în mănăstire și până la momentul când mănăstirea a început a fi prezentată ca avanpost în implementarea proiectelor Patriarhului, situația s-a schimbat radical. Și noi ne grăbim să prezentăm această lămurire, deoarece, în ciuda aportului considerabil adus de Patriarh în viața Bisericii prin convocarea „Conferințelor Pan-ortodoxe” și a altor activități desfășurate de el, concomitent ne stîrneşte îndoieli şi o puternică îngrijorare un șir de activități și afirmaţii de ale sale, cum sunt:

• „Noi ne amăgim pe noi înşine și greșim dacă credem că credința Ortodoxă s-a pogorât din cer și că alte confesiuni nu valorează nimic… Scopul fiecărei religii este desăvârșirea omului” (ziarul „Ethnos”, 15.11.1966).
• „Nu este vorba despre supunerea unei Biserici alteia, ci despre aceea ca noi împreună să refacem Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”! (Revista „Pimin”, Mitilena, februarie 1968).
• Așa numita „monedă a dragostei” emisă după „anularea dogmelor”, precum și „restabilirea Bisericii celei… Una” și multe alte afirmaţii de ale sale sunt de neînţeles și hulitoare la adresa Bisericii Ortodoxe.

Faptul că în mănăstirea Stavronikita în momentul de față se pomenește numele Patriarhului, ce e un lucru mai rar întîlnit pentru o mănăstire athonită cu viaţă de obște, aceasta se face din îngăduinţă, în semn de respect față de Biserică, însă nu ca o expresie a acordului nostru cu linia acţiunilor sale. E de datoria noastră să mărturisim acest lucru, pentru a nu crea iluzii celor ce se uită dintr-o parte la Biserică, dar și fraţilor de o credință. Ar fi, cel puțin, un lucru nepotrivit sau chiar foarte întristător să se răspândească informația precum că pe Sfântul Munte Athos, cu bună știință, se promovează asemenea idei.

Noi considerăm că poziția multor aghioriţi și creștini conștiincioși din întreaga Biserică nu este una negativă. Nepomenirea Patriarhului nu este o negare a dragostei și o negare a unității. Acest „nu” e în adresa minciunii și „da” în adresa Adevărului, păstrătoarea căruia este Biserica.

Atunci când credincioșii deosebesc diferențele ce există între ortodocși și eterodocşi, asta nu înseamnă că ei vor să plece în schismă pentru totdeauna, ci că ei caută unitatea adevărată, acea unitate care pentru toți este mântuitoare. Astfel, pătimirile lor, ce se trag din dragostea către frați, sunt pătimiri pe cruce.

Însuşi Domnul nu le cere credincioșilor să se unească pur și simplu. El îndeamnă ferm: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 20-21). În această tainică unitate Treimică a Bisericii constă puterea Ei și misiunea Ei. Doar așa prezenta [Biserică] poate nu doar prin propovăduire, dar prin însuşi modul său de existență să mărturisească despre dragoste: „și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 23).

Adevărul Treimic definește structura Bisericii. Nu doar respectarea dogmelor, ci și întruchiparea lor în viața bisericească le face forța motrice și lege pentru slujirea Ei. Biserica Ortodoxă ca   realitate a Dumnezeului-Om – este nu doar un factor al istoriei mondiale, dar și o taină dumnezeiască ce transfigurează istoria și o umple de sens. Inima Bisericii nu se află într-un oarecare punct geografic (de exemplu la Roma) și se conține nu în cuvântul „unde”, ci în cuvântul „cum” – în concordanță cu Sfânta Treime (așa cum ne învață Ortodoxia). Acest fapt –  drept realitate ontologică – nu e o măgulire față de Răsărit și nu umilește Apusul, ci ne mântuiește pe noi toți.

Ortodoxia mereu considera Adevărul ca pe o mare și uimitoare Taină, care depășește nemărginit  limitele cunoștinței noastre și necontenit ne e dăruită de Dumnezeu; El (Adevărul) nu este  proprietatea noastră exclusivă, dar noi dispunem de El și nu avem dreptul de a-L vinde, făcând complimente eterodocșilor; noi suntem gata să murim pentru El, pentru a-L oferi [lumii] ca   unicul Adevăr mântuitor.

Părinții Bisericii care țineau dogmele, și de aceea păreau „duri”, sunt cei care le-au iubit mai mult decât toți ceilalți oameni. Ei cunoșteau adâncimea lor nemăsurată și nu vroiau să le ia în derâdere, exprimând lozinci despre o dragoste efemeră și inexistentă, ci le respectau și le urmau în lumina Evangheliei Adevărului, care dăruiește o viață cuvioasă în Duhul Sfânt.

Aceasta nu e o credință obtuză în dogme și nici luptă pentru Ortodoxie în duhul intoleranței, ci  unica cale spre dragostea adevărată.

Viața în credința Ortodoxă dăruiește lumii „singurul lucru care trebuie” – acela ce într-adevăr îi poate potoli setea de Adevăr.

Arhimandrit VASILIE [GONTIKAKIS], Egumenul Sf. Mănăstiri Stavronikita
Ierom. GRIGORIE [HAGIEMMANUIL]
Monahul PAISIE

235) Orthódoxos Týpos: Epistola antipapistașă a Sfântului Paisie Aghioritul

 

Către fondatorul <<P.O.E.>> și al  <<O.T.>> fericitul Arhimandrit Haralambos

Epistola antipapistașă a Sfântului Paisie

L-a învinuit pe Patriarhul Atenagora pentru lipsa dragostei fața de fii Ortodoxiei, fiindcă a ales să iubească o femeie modernă – biserica papistașă, în schimbul  Mamei noastre Ortodoxe care este modestă. Filounioniștii nu au ”nici miez, nici coajă duhovnicească”. Vorbesc despre unire, deși nu sunt uniți cu Dumnezeu, pentru că nu L-au iubit. Biserica Ortodoxă duce o lipsă  gravă de ierarhi și păstori cu duh patristic, ceea ce explică abaterea Patriarhilor de la credința ortodoxă.  

Sfântul Paisie a trimis epistola către fondatorul P.O.E. și al ziarului „Orthódoxos Týpos” în calitate de Monah Aghiorit, în anul 1969. În epistolă exprima și părerile despre poporul credincios. Menționăm  întreaga lui epistolă, pentru că toată mass-media face cunoscute doar profețiile, nu și părerea antipapistașă și anitiecumenistă a Sfântului. Paginile ziarului „Orthódoxos Týpos” au găzduit și pozițiile antipapistașe și antiecumeniste ale Sfântului Iustin Popovici, pe când acesta se afla în viață.

Atât Sfântul Paisie, cât și Sfântul Iustin Popovici și-au exprimat părerea patristică antipapistașă și antiecumenistă în paginile ziarului „Orthódoxos Týpos”. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a procedat recent la canonizarea Părintelui Paisie – Monahul Aghiorit. Pomenirea lui va fi sărbătorită pe 12 iulie. Despre Sfântul contemporan al Bisericii noastre Ortodoxe – a avut o mare faimă ca Gheron – s-au scris multe, mai cu seamă despre profețiile sale cu privire la diferite chestiuni. Ceea ce se omite în mod sistematic este părerea sa curajoasă antipapistașă și antiecumenistă. Astăzi vom publica scrisoarea, pe care acesta a trimis-o pe 23 ianuarie 1969 către fondatorul și întâistătătorul Uniunii Panelene Ortodoxe (P.O.E) și a ziarului Orthódoxos Týpos” („O.T”) fericitul Arhimandrit Hralambos Vasilopoulos. În epistolă s-a pronunțat împotriva diplomaticei „iubirii de cuvinte” a Vaticanului, pe care a îmbrățișat-o Patriarhia Ecumenică, împotriva întâlnirilor Patriarhului Ecumenic cu Papa în falsa încercare de unire dintre papistași și ortodocși. „Cu regret (a notat Sfântul în calitatea sa de Monah Aghiorit) mărturisesc că din câți filounioniști am cunoscut, nu am văzut pe niciunul să aibă vreunul  nu miez, dar  nici coajă duhovnicească. Cu toate acestea, știu însă să vorbească despre dragoste și unire, deși ei înșiși nu sunt uniți cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit…”. Ziarul „O.T.” se bucură în special, de faptul că Sfântul Paisie a expus reflecțiile sale, ca monah aghiorit, despre dialogurile teologice cu papistașii eretici, în ziar. Este al doilea Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe, care și-a arătat identitatea de părinte mărturisitor în rubricile ziarului „O.T.” și a Uniunii Ortodoxe a Grecilor de Pretutindeni. Primul Sfânt (declarat în ordine), care și-a exprimat poziția sa antipapistașă și antiecumenistă a fost Sfântul IustinPopovici din Biserica Ortodoxă a Serbiei.

[A deţinut calitatea de membru de onoare al „Uniunii Ortodoxe Panelene”. Arhimandritul Iustin Popovici a fost proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Era fervent antipapist şi antiecumenist şi a fost persecutat pentru poziţiile lui. 

https://graiulortodox.wordpress.com/2010/06/23/a-detinut-calitatea-de-membru-de-onoare-al-%e2%80%9euniunii-ortodoxe-panelene%e2%80%9d-arhimandritul-iustin-popovici-a-fost-proclamat-sfant-al-bisericii-ortodoxe-a-serbiei-era-fervent-antipapist-si/]

Epistola

Această epistolă  a fost trimisă în anul 1969,  de fericitul Stareţ Paisie conducatorului duhovnicesc al Uniunii Ortodoxe Panelene (P.O.E.) și al  Ziarului Oρθόδοξος Τύπος (Presa Ortodoxă) Arhimandritul Haralambos și a fost republicată în Oρθόδοξος Τύπος (O.T.) , Nr. 1680/09.03.2007.

<< Sfântul Munte, 23 Ianuarie 1969, Prea Cuvioase Părinte Haralambie,

Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filounioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.

Iubirologia Patriarhului nostru

Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.

Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)². De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.

Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.

Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filounionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)³, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.

Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Lipsa păstorilor

De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.

Abaterea Patriarhilor

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă⁴. Dacă filounioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.

Cealaltă grupare a credincioșilor

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.

Despre Sfânta Ortodoxie

Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.

Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect fața de toți,

Un monah eremit (Monahul Paisie)>>

Răspunsul Sf. Mănăstiri Stavronikita către Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii Patriarhului Athenagora (publicat în ziarul „Ortodoxos Typos” 142/15.06.1971, p.4)

„În particular la mănăstirea noastră, necătând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeu și de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios”.

Starețul Sf. Mănăstiri Stavronikita

+ Arhimandrit Vasilie (Gontikakis)

——————————————–

[1] Această epistolă a fost trimisă în 1969 de fericitul Stareţ Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodoxă) şi a fost republicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 şi la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor,ediţia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

[2] Un frumos joc de cuvinte al Stareţului. Cuvântul „polis” scris cu literă mică înseamnă în greacă „cetate, oraş”, iar scris cu majusculă desemnează capitala cetăţilor, Constantinopolul. [n.tr.]

[3] E una să te aduci pe tine însuţi jertfă lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii, şi e cu totul altceva să-i aduci ofrandă, fariseic, tot felul de lucruri arătoase, artificiale în fond. Cu delicateţe, Părintele atrage atenţia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, şi nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumânări de parafină de peste 1,5 m lungime. Cei care le aprind ajung să aibă impresia că rugăciunea e „mai primită” şi cererea lor va fi ascultată dacă lumânarea este cât mai mare. În acelaşi timp, locul sfiiciunii cu care bătrânii aprindeau micile lumânări de ceară şi candelele este uneori luat de nepăsarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceeaşi brichetă imensele lumânări, dar şi câte o ţigară la fel de la modă. [n.tr.]

[4] Cuviosul are în vedere pe călugării de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi s-au autointitulat singurii moştenitori adevăraţi ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme. Ecumenismul şi stilismul, Bucureşti 2006). [n.tr.]

[5] Mărturie publicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

Orthodoxos Typos, nr. 2054 /23.01.2015.

Traducere Oana Paraipan (G.O.)

Graiul Ortodox

Sursa: https://graiulortodox.wordpress.com/2015/02/24/235-epistola-antipapistasa-a-sfantului-paisie/

Graiul Ortodox

Citiți și :

Fragment din omilia ținută după privegherea de la praznicul Sfintei Anastasia Romana (29 octombrie 1977) de către Egumenul Sfintei Mănăstiri Stavronikita, acum Proegumenul Sfintei Mănăstiri Iviron, Arhimandritul Vasilios.

http://www.pemptousia.ro/2015/07/binecuvantarea-si-datoria-de-a-fi-aghiorit/

Muntele Athos. Despre întreruperea pomeniri pp. 10-12

http://crezortodox.ro/wp-content/uploads/2015/SfantulMunteAthos.pdf

Manastirea Iviron – Sfantul Munte Athos

http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-iviron-sfantul-munte-athos-88024.html