Predica Pr. Prof. Theodoros Zisis la anunțarea întreruperii pomenirii Arhiepiscopului Antim al Tesalonicului

Mar 10, 2017 5430 1 goo.gl/XLHTB5

Sosit-a vremea începutului luptelor duhovnicești” și de mărturisire a credinței. Așa cum am auzit mai devreme la pericopa evanghelică, pentru a nu ne abate de la programul omiliilor pe care le ținem acum în fiecare duminică a noului an bisericesc, să cugetăm la provocarea pe care a primit-o Nathanail: ”«Din Nazaret poate fi ceva bun?» (Ioan 1:46), poate ieși ceva bun din Nazaret?”. I-a răspuns Filip și i-a spus: ”«Vino și vezi!» (Ioan 1:46) și află din experiență”, căci mai înainte Filip i-a zis: ”«Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret» (Ioan 1:45), L-am găsit pe Mântuitorul, am găsit mântuirea, L-am găsit pe cel pe care oamenii Îl așteptau de veacuri să vină pe pământ, și dacă te îndoiești, vino și vezi”. Și Domnul nostru Iisus Hristos, la sfârșitul acestei pericope evanghelice, a spus: ”Tu, Natanail, ai văzut la Mine o mică minune, că te-am văzut pe când erai încă sub sicomor, și te-ai minunat. Vei vedea în continuare minuni mult mai mari. Și i-a spus: «De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului» (Ioan 1:51). De acum încolo, începând cu Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos și cu activitatea Lui publică se vor deschide cerurile, veți vedea îngerii suindu-se și coborându-se, pământul va deveni Rai, se va întemeia Biserica, se va umple lumea de Sfinți, de nevoitori, se va umple de sfințenie, bunătate, dragoste: «De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului»” (Ioan 1:51). Și s-a umplut pământul de Sfinți și de îngeri. Și numai dacă ne gândim la ceata monahilor, la cuvioșii nevoitori, a căror viață e caracterizată ca îngerească, putem să înțelegem că, într-adevăr, s-a umplut pământul de îngeri, de oameni care trăiesc ca și cum nu ar fi în trup și petrec pe pământ viață îngerească.

Dar putea oare cel rău, putea oare satana să rabde această întemeiere pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu, a Împărăției sfințeniei, a bunătății, a dragostei? El care în lumea dinainte de Hristos făcea ce voia, era stăpânul acestui veac. Nu a încercat oare să nimicească și această lucrare a Mântuitorului lumii, a Domnului nostru Iisus Hristos? Nu a încercat el, încă de când Hristos era prunc, copilaș, să Îl omoare prin Irod? Nu a încercat, de asemenea, prin arhiereii și fariseii clerului iudeilor acelei epoci să-L elimine, să-L răstignească? L-au omorât. Nu au reușit, însă, nimic. Hristos a fost răstignit, dar a înviat. Iar Binele și Cerul au biruit puterile întunericului.

Avem o imagine uimitoare în Apocalipsă – vă amintiți în urmă cu câțiva ani, când tâlcuiam aici din Apocalipsă, am fost cutremurați de această carte a Apocalipsei, de felul cum ea arată parcursul urmat de Hristos și Biserica Lui pe pământ, care Biserică este Hristos extins peste veacuri. Biserica este Hristos. (…). În capitolul 12, Evanghelistul Ioan ne spune: ”Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa 12:1). Aceasta este Biserica, dar și Preasfânta Fecioară. Și ”iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte” (Apocalipsă 12:3-4). Și acestei femei, înveșmântată cu soarele, Preasfânta Stăpâna noastră, i-a stat diavolul înaintea când urma să nască pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să înghită pruncul, când îl va naște. ”Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier” (Apocalipsă 12 : 5). Și a născut Preasfânta pe Domnul nostru Iisus Hristos, de parte bărbătească, care urma și urmează să ”păstorească lumea cu toiag de fier”.

Și s-a liniștit diavolul? ”Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile” (Apocalipsă 12:6). Și când a început prigoana împotriva primilor creștini, Biserica s-a păstrat în pustie prin monahi. În Apocalipsă Evanghelistul Ioan ne dă o imagine extraordinară a luptei care a avut loc în cer între arhangheli și satana: ”Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (Apocalipsă 12:7-9). Și s-a auzit glas de biruință: ”A fost biruit diavolul, a fost aruncat din cer și au biruit îngerii prin Sângele Mielului, prin cuvântul mărturiei lor”. Și atunci s-a arătat că balaurul a fost aruncat pe pământ. Și ”când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ” și a fost biruit de Hristos și de îngeri, ”a prigonit pe femeia care născuse pruncul” (Apocalipsa 12:13). A început apoi prigoană împotriva Preasfintei noastre Stăpâne și împotriva Bisericii. ”Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui. Şi şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa. Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură. Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus” (Apocalipsă 12:14-17). Și s-a mâniat balaurul, pentru că nu a putut să lovească Biserica, și, de-a lungul întregii istorii a Bisericii, în continuu dă război împotriva noastră a tuturor. Împotriva cui anume? ”Împotriva celorlalți din seminția ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus”.

V-am făcut această introducere, iubiții mei, ca să vă spun în puține cuvinte că Biserica a fost războită de-a lungul întregii ei istorii, și este războită cu tărie, și războită fiind ea biruiește, pentru că poate oare cineva să Îl biruiască pe Dumnezeu? Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ”Dacă te războiești cu omul, fie îl biruiești, fie ești biruit de el, însă dacă te războiești cu Biserica este cu neputință să o biruiești, căci este cu neputință a-L birui pe Dumnezeu”, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos conduce Biserica și El este Capul ei.

Au trecut prigoanele împotriva Sfinților Apostoli din partea evreilor și a idolatrilor, au trecut prigoanele primelor trei secole care ne-au dat mulțime de mucenici, râu de sângiuiri ale Sfinților Mucenici, și tot nu s-a liniștit diavolul, și nu a putut birui Biserica. Și a început un război din interior prin erezii, și a scornit erezia a lui Arie, a lui Macedonie, a lui Nestorie, a lui Dioscor, iar în veacul al VIII-lea a apărut marea erezie a iconomahiei, biruința împotriva căreia o prăznuiește astăzi Biserica. A avut mult de suferit Biserica din pricina ereziei iconomahiei, un veac și mai bine, a început în 730, în epoca lui Leon Isaurul, și s-a încheiat în 843, când împărăteasa Teodora a reașezat întru cinstire icoanele, cum le avem și astăzi. Un veac și mai bine, cu unele răstimpuri de pace.

Explicând Sinaxarul – de ce Biserica noastră a rânduit această sărbătoare de biruință a Ortodoxiei, ne spune că a rânduit să se săvârșească această sărbătoare a Ortodoxiei, dar oare din ce motiv? Am spus acest lucru de multe ori, deoarece mă mișcă acest motiv, care uneori se împlinește, alteori nu. ”Și acești sfinți mărturisitori”, spune, ”au hotărât atunci ca în fiecare an să se săvârșească astfel această sfântă prăznuire, ca nu cumva să cădem din nou în aceeași rătăcire”. Au stabilit atunci să fie serbată Duminica Ortodoxiei, să fie anatemizate ereziile și să fie lăudați Sfinții, rostind ”Anatema!” și, respectiv, ”Veșnica lor pomenire!”, așa încât noi, auzind anatemele și laudele Sfinților, să nu mai cădem vreodată în erezie. Și nu a scăpat cu ușurință Biserica din perioada aceea, așa cum v-am spus. Știți cum a început scăparea – de aceea v-am spus la început: ”Sosit-a vremea, începutul luptelor duhovnicești.” – a început de la monahi. Sfârșitul întregii acestei perioade a iconomahiei a început de la monahi.

Iar acum, zeci de monahi din Sfântul Munte, astăzi, în această zi, liturghisesc, și m-au sunat ieri și mi-au spus: ”Părinte Theodore, vom fi alături de sfinția voastră, ne vom ruga, ca să putem și noi, așa cum s-a pus capăt iconomahiei, să punem început bun, și să punem capăt unei alte mari erezii, mai rea decât iconomahia. Ne rugăm împreună cu sfinția voastră”. O spune Sinaxarul: de la călugări a început, de la monahi a început lupta împotriva iconomahilor. ”Și după ce s-a făcut aceasta, o cercetare dumnezeiască a venit lui Ioanichie celui mare, carele sihăstrea în munții Olimpului, căci venind la dânsul Arsachie, marele postitor, a zis: «Dumnezeu m-a trimis la tine, ca să mergem noi la cuviosul bărbat Isaia, cel închis în Nicomidia și să ne învățăm de la el cele ce plac lui Dumnezeu și ce lucru este cuvios și vrednic sfintei Biserici»”. Să ne adunăm monahii, să facem sfătuire și să vedem ce vrea Dumnezeu, ce vom face cu această erezie. Și au hotărât: ”Aceasta zice Domnul. Iată s-a apropiat sfârșitul dușmanilor icoanei Mele”. A sosit vremea să se termine toată această poveste a iconomahiei. Și s-au dus atunci toți acești monahi în delegație la împărat și la împărăteasa Teodora și a început tot acest proces de reașezare a icoanelor.

Și, ca să nu mă întind mult la cuvânt, pentru că avem lucruri importante de spus azi, și aici, și la arhondaric. Calea este lungă și să faceți răbdare. A început deci de la monahi și s-a pus capăt perioadei iconomahiei, care în același timp a arătat o dată în plus biruința Ortodoxiei. Ce bogăție, ce tezaur este Ortodoxia, credința noastră, din epoca întrupării Domnului nostru Iisus Hristos până azi! În continuu, în continuu, în continuu se adună în vistieria ei sfințenie, bunătate, Sfinți, încă și în zilele noastre ne dă Dumnezeu Sfinți. Și altă dată am spus acest lucru, au rămas uimiți trimișii țarului rus Vladimir când au ajuns la Constantinopol și au intrat în Biserica Sfintei Sofia și au auzit psalmodierea, cântările, i-au văzut pe arhierei, pe preoți, pe diaconi, în veșminte, arhitectura Bisericii, și au zis: ”Aici e ca și cum am fi în cer, nu suntem pe pământ”. Aceasta este Ortodoxia noastră, bogăție, tezaur al Sfinților Părinți, în slujbele Bisericii, în cântări. Nu există un asemenea tezaur. Încă și la sfârșitul Imperiului Bizantin, cunoscutul monah Iosif Vrienios, învățătorul Sfântului Marcu Evghenicul și al Patriarhului Ghenadie Scolarius, dându-și seama că vine să ne cucerească erezia papismului și să ne slăbească, a spus aceste cuvinte triumfătoare, pe care le rostim adesea, dar nu complet: ”Credința noastră ortodoxă, această este bogăția noastră, aceasta este slava, aceasta este neamul, aceasta este cununa, aceasta este lauda”. Aceasta este lauda noastră, identitatea noastră, bogăția noastră, tezaurul nostru. Și adaugă mai apoi un adevărat imn de laudă: ”Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu te vom minți pe tine, Cinstire de Părinți predanisită! Nu ne vom depărta de tine, Maică, bună cinstire. Întru tine ne-am născut și întru tine trăim, și întru tine vom adormi! Iar dacă vremea o va cere, și de mii de ori vom muri pentru tine”. Nu ne vom lepăda de tine, ne-am născut ortodocși, creștem ortodocși și vom muri ortodocși. ”Iar dacă vremea o va cere, și de mii de ori vom muri pentru tine”. Și dacă va fi nevoie, vom muri pentru tine, Ortodoxie. Și au murit foarte mulți Sfinți Mucenici.

Și ce s-a întâmplat, deci, după sfârșitul iconomahiei? S-au terminat ereziile, pentru că au zis atunci Părinții: ”De-acum înainte vom săvârși această ceremonie ca pe viitor să nu mai cădem în aceeași necredință”. Dar s-au terminat ereziile odată cu iconomahia? Nu s-au terminat. Două veacuri mai târziu a avut loc marea Schismă a papismului, când acesta s-a despărțit de Ortodoxie, s-a rupt, a ieșit din Biserica Ortodoxă și a alunecat în erezie. Și cine a instigat la această erezie? Spun acest lucru și are o foarte mare însemnătate legat de cele ce vă voi spune în continuare și de ceea ce fac deja astăzi și voi face în continuare. Cine a instigat la această erezie? Balaurul cel mare, șarpele cel vechi. Și cine spune acestea? Părintele Theodor? O spune Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Să audă acestea toți teologii de la Facultățile de Teologie, și arhiereii, și patriarhii, care se fac pe ei înșiși slujitori ai balaurului, ai marelui șarpe cel din vechime. Ce spune Sfântul Grigorie Palama? ”Din nou cumplitul șarpe, începătorul răutății, ridică capul și ne șoptește cele potrivnice adevărului. […] Astfel, a adaptat la trupul lui de târâtoare pe arieni, pe apolinarieni, pe eunomieni, macedonieni și pe mulți alții, care s-au lipit de el, și prin gura acestora a lăsat otrava lui împotriva Sfintei Biserici”1.. Și mai departe, referindu-se la epoca sa, Sfântul Grigorie Palama spune: ”Acesta, deci, șarpele cel înțelegător și prin acesta încă mai blestemat, răul cel dintru început, și cel de la mijloc și cel din urmă, cel viclean etc.”, ce face? ”Acum introduce, deci, prin latinii care ascultă de diavol, noi dogme despre Dumnezeu”2 – prin latinii, papistașii, care sunt instrumentele lui, ascultătorii lui, protejații lui – ascultați, voi, toți cei care socotiți că papismul este Biserică și ați hotărât și la Sinodul din Creta că papismul este Biserică: ”… introduce, deci, prin latinii care ascultă de diavol, noi termeni despre Dumnezeu”. Și să nu credeți că poate fi trecut cu vederea chiar și cel mai neînsemnat amănunt din învățătura Bisericii: ”… nu este mic nici cel mai mic amănunt în cele legate de Dumnezeu”3.

Legat de credința noastră, nici cel mai mic lucru nu este mic. Și, rezumând, Sfântul Grigorie Palama atitudinea Bisericii noastre de-a lungul veacurilor față de papism și față de toate ereziile, cum ați auzit mai înainte, spune: ”Tuturor ereticilor, anatema!”. Sfântul Grigorie Palama, rezumând atitudinea față de papistași, ce spune? Să ne unim, să cultivăm prietenia, să cântăm împreună în biserică, la Fanar, Patriarhul cu Papa, îmbrățișări, sărutări, rugăciuni împreună, și recunoaștere în Creta? Ce spune Sfântul Grigorie Palama? ”Dacă noi, cei care am fost învățați de înțelepciunea dumnezeiască a Părinților, nu ignorăm înțelesurile și gândurile diavolului”, – noi am fost învățați de Sfinții Părinți să nu ignorăm capcanele celui viclean – ”nu vă vom primi niciodată la comuniune”, adică pe eretici, pe papi, pe protestanți, pe monofiziți, ”nu vă vom primi niciodată la comuniune, atât timp cât continuați să credeți că Duhul Sfânt purcede din Fiul, atât timp cât continuați să fiți eretici nu avem nici o legătură cu voi, nici o comuniune cu voi”. Și nu este doar opinia Sfântului Grigorie Palama, este opinia întregii Biserici.

Așa a mers Biserica noastră, până în epoca Sfântului Grigorie Palama și până în epoca Conciliului de la Ferrara-Florența, acolo unde s-a semnat unirea cu Papa. Acolo a existat din nou un călăuzitor duhovnicesc, un gigant al Ortodoxiei, Sfântul Marcu Evghenicul, care, în timp ce restul delegației a semnat hotărârile sinodale, așa cum au semnat și acum hotărârile sinodale din Creta, el nu a semnat. Au dreptate unii care spun că Sinodul din Creta este continuarea Sinodului de la Ferrara-Florența, când au semnat toți hotărârea pro-unionistă. Doar unul nu a semnat, Sfântul Marcu Evghenicul. Atunci a spus Papa binecunoscutul cuvânt: ”Deci, n-am făcut nimic”. Măcar de-ar fi și acum unii episcopi, de-ar fi un episcop care să vină și să spună deschis: ”Eu nu sunt de acord”, aici, în țara noastră, în Grecia noastră, ”resping, condamn Sinodul din Creta. Este un sinod trădător, a semnat erezii și a consfințit ecumenismul”. Există, desigur, alții, din afara Greciei, care nu au luat parte la Sinodul din Creta, Patriarhia Bulgariei, a Georgiei, a Moscovei și a Antiohiei.

Și de când diavolul încerca să șoptească, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, ereziile la urechile latinilor, ale adepților lui papistași, care sunt acoliții lui, au trecut multe secole, iar în timpul ocupației otomane și în vremea necazurilor noastre ne-am păstrat credința, nu am pierdut-o după Ferrara-Florența datorită Sfântului Marcu Evghenicul. Ne-am păstrat credința.

Și acum face altă uneltire, și în timp ce această uneltire și această erezie pe care a șoptit-o, iarăși, la urechile unor patriarhi eretici, ale unor arhiepiscopi, ca și pe timpul iconomahiei, și acum erezia durează de aproape un veac. Ce șoptește diavolul la urechilor unor patriarhi ai Patriarhiei Constantinopolului, masoni? ”Nu sunteți doar voi Biserică, Dumnezeu îi iubește pe toți, îi iubește și pe protestanți, îi iubește și pe monofiziți, și Biserică sunt toți”. În aceste zile, un profesor din Austria, susținător al Sinodului din Creta, ne-a surprins spunând: ”Bine, dar toți aceștia care se împotrivesc”, adică noi toți, ”afirmă că doar Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Și oare greșim dacă spunem că suntem Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, Biserica Părinților. Aceștia însă nu cred acest lucru, cred că toți sunt Biserici, că toți ereticii sunt Biserici și că toți ereticii se vor mântui. Au început, deci, de la începuturile secolului al XX-lea să propovăduiască această erezie a ecumenismului, cum că nu se mântuiesc oamenii doar în Biserica Ortodoxă, ci se mântuiesc orișiunde, și se mântuiesc chiar și în alte religii. Iar ecumenismul intercreștin a devenit ecumenism interreligios. Nu vedeți acum câtă dragoste au față de Islam, le fac și geamii aici, îi purtăm în cârcă. Papa, cu Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul Atenei S-au dus în Lesvos vara aceasta, ca să le facă primire musulmanilor – și spun asta fără să ignor necazul prin care trec acești oameni. Iar Patriarhul Ecumenic dăruiește Coranul în dreapta și în stânga și toți ceilalți îl imită și împart Corane, și consideră că în Islam, că și în Islam se mântuiesc oamenii.

Lucru nemaiîntâlnit, erezii nemaiîntâlnite. Și, desigur, constatarea aceasta, ca să nu vă obosesc, am spus-o și am scris-o de multe ori, nu este doar a mea, ci au existat reacții, după apariția acestei panerezii a ecumenismului, reacții din partea multora: arhierei, teologi, părinți ai Sfântului Munte. Și am consemnat aici doar 2-3 asemenea reacții, ca să vă citesc, niște reacții împotriva acestei panerezii a ecumenismului, reacții extraordinare, ca să vedeți ce facem astăzi, ce facem acum.

A fost înfruntată atunci iconomahia, a triumfat Ortodoxia, iar acum ce facem când ecumenismul este în ograda noastră? Când îi avem alături de noi pe ecumeniști, în bisericile noastre, în mitropoliile noastre, când alături de noi sunt ereticii, iconomahii. Ce vom face acum? Într-o hotărâre a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte din 1987 se spune: ”Astfel, Sfântul Munte nu împărtășește opinia că în afara Ortodoxiei există Biserici”. Ceilalți zic că eterodocșii sunt Bisericii și acest lucru a fost aprobat și în Creta. ”Există doar comunități de eretici și schismatici”. Toți ceilalți sunt ”comunități de eretici și schismatici”. ”Mărturisesc credința lor în Hristos, însă fără credința în Biserica Lui, care este Una și se identifică cu Biserica Ortodoxă. Romano-catolicii sunt schismatici și eretici, fără Taine valide și fără dumnezeiesc har”. Iată ce spunea Sfântul Munte în urmă cu câțiva ani. Să vă amintesc ce spune Sfântul nou canonizat, marele învățător sârb, Iustin Popovici: ”Ecumenismul este numele comun pentru toate pseudo-creștinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creștinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie”. Toți ceilalți. Nu spune Sfântul Cosma Etolianul? ”Să vă bucurați că v-ați născut ortodocși! Și vai de ceilalți care umblă în întuneric”. ”Numele lor evanghelic de obște este pan-erezie”, al tuturor acestora.

Și un profesor ortodox – sunt din ce în ce mai rari profesorii ortodocși – profesorul Andreas Theodorou exprimă o poziția foarte bună: ”Ecumenismul nu este erezie și panerezie, așa cum este caracterizat de obicei, este ceva mult mai rău decât panerezia. Ecumenismul este depășirea, absolvirea, reconsiderarea, legiferarea tuturor ereziilor, depășește toate ereziile”.

Și o altă minunată poziție față de ecumenism, a unui Părinte duhovnicesc foarte cunoscut, a Părintelui Epifanie Theodoropoulos, care a scris o cutremurătoare scrisoare către Patriarhul Atenagora, o scrisoare curajoasă, ne ajută să înțelegem ce este ecumenismul, de ce i ne împotrivim, și de ce peste puțin timp vă voi aduce la cunoștință ceva ce cred că înțelegeți.

Ca să înțelegeți ce este acest lucru pentru care protestăm. Spune, deci, Sfântul Gheronda Epifanie Theodoropoulos: ”Preafericirea Voastră”, către Atenagora, în 1969, ”de mult timp v-aţi dovedit adept al acestui sincretism mai mult decât sinistru”. Sunteți adept al sincretismului, le amestecați pe toate. ”Oare aţi priceput ce înseamnă în profunzimea sa blestematul ecumenism? V-aţi adâncit în duhul acestei creaţii pocite? Sub blestematul ecumenism nu se ascunde în mod simplu o erezie”. Ascultați! ”Se ascunde însăşi lepădarea caracterului revelat al Credinţei creştine. În privinţa aceasta ecumenismul este mai rău decât orice erezie. Erezia lui Arie, care cobora Cuvântul Cel de o fiinţă cu Tatăl la rangul de făptură, precum şi celelalte erezii, pălesc în faţa monstrului care este ecumenismul. Şi aceasta deoarece tuturor ereziilor creştine, chiar şi celor mai hulitoare, nici nu le trecuse prin gând să se îndoiască de unicitatea şi exclusivitatea creştinismului ca adevăr revelat”. Toate ereziile aveau erori, dar nici una nu a afirmat că creștinismul nu este adevărul absolut. Ecumenismul spune că nu suntem doar noi adevărul, există și în altă parte adevăruri, există și în altă parte mântuire. Ne așteptam, deci, ca acest ecumenism, această panerezie mai rea decât toate ereziile, așteptam să fie condamnată. Și ne-am luptat pentru acest lucru. Cele 18 volume ale periodicului Theodromia, de 18 ani încoace, sunt pline de aceste strădanii pe care le-am făcut împotriva panereziei ecumenismului. Sfântul Munte, arhierei, noi, lumea. Vă aduceți aminte cum a fost cu venirea Papei, ce revoltă a fost atunci? Și ce s-a întâmplat? A fost condamnată panerezia ecumenismului? Și ce este acel lucru care ne face acum să nu tolerăm încă această situație? De ce am tolerat atâția ani această situație? Nu mai exista loc de altă amânare.

În fața aceleiași întrebări s-a aflat în 1969-1970 Sfântul Munte în privința Patriarhului Atenagora. Atunci mănăstirile Sfântului Munte, cu anumite excepții, au întrerupt pomenirea lui Atenagora în 1968. Printre mănăstirile care n-au întrerupt pomenirea – puține – se număra și Mănăstirea Stavronikita, de care aparținea ca monah Sfântul Paisie Aghioritul, care atunci, înainte ca Mănăstirea Stavronikita să întrerupă pomenirea, a scris o epistolă adresată Patriarhului Atenagora, pe care a trimis-o Părintelui Haralambos Vasilopoulos spre a o publica în Orthodoxos Typos. O frumoasă scrisoare, după cum toate cele săvârșite de Sfântul Paisie sunt frumoase. Și ce spunea Sfântul Paisie împotriva lui Atenagora, înainte de întreruperea pomenirii? Și în această scrisoare recomandă să nu ne grăbim să întrerupem pomenirea, ci să așteptăm – și această scrisoare și-au luat-o toți drept slogan, cum că ”uite, Sfântul Paisie spune să nu întrerupem pomenirea” – nu s-a oprit aici Sfântul Paisie, a mers mai departe. Spune, deci, în acea epistolă Sfântul Paisie: ”Cred că vor înţelege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere profundă a mea pentru, poziţia şi iubirea lumească a Patriarhului nostru Atenagora, din păcate”. Atenagora îi provoacă durere Sfântului Paisie. Spune: ne face să suferim Atenagora. Cât ne face să suferim acum Bartolomeu, de o mie de ori mai mult! Și în continuare: ”Precum se vede, el a iubit o altă femeie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Biserica noastră Ortodoxă, ca Mamă a noastră, nu-i atrage atenția, fiindcă este foarte cuviincioasă. Această dragoste, care s-a făcut auzită din Constantinopol, a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spirituali, care şi ei o trăiesc în oraşe”. Și mai departe: ”Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit”. Și multe altele, nu vi le spun pe toate.

Și ce a făcut, s-a limitat Sfântul Paisie la această poziție? Când a văzut că Atenagora nu încetează, ci continuă, și, în timp ce Mănăstirea Stavronikita își punea problema ce să facă atunci, să întrerupă sau nu pomenirea… Afirmase atunci Atenagora lucruri mult mai puțin grave decât cele pe care le afirmă Bartolomeu și ceilalți ecumeniști. Pe atunci, Atenagora afirma: ”Ne înșelăm și păcătuim dacă credem că credința ortodoxă s-a pogorât din cer și că celelalte credințe nu au nici o valoare. Scopul fiecărei religii este să-l facă pe om mai bun, toate religiile, nu doar noi”. Și cel mai grav lucru pe care l-a spus Atenagora: ”Nu poate o Biserică să se supună unei alte Biserici, ci trebuie să întemeiem din nou Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Potrivit lui Atenagora, nu există Biserică, trebuie să o întemeiem din nou, toți împreună, alături de eretici, să întemeiem din nou Biserica. Și atunci, egumenul Mănăstirii Stavronikita din vremea respectivă scrie, Arhimandritul Vasilios Gondikakis, ulterior egumen al Mănăstirii Iviron, și acest text a fost semnat de Ieromonahul Grigorie și Monahul Paisie. Ce îi scriu ei Patriarhului Atenagora? ”Faptul că Mănăstirea Stavronikita pomenește astăzi numele Patriarhului, lucru rar pentru o obște a Sfântului Munte, pentru că toate mănăstirile întrerupseseră pomenirea, acest lucru se face prin îngăduință, am îngăduit acest lucru până acum, din respect față de Biserică, iar nu ca expresie a aprobării acestei linii. Nu suntem de acord cu această linie”. Și la scurt timp după aceasta, în anul următor, când Atenagora a trecut și la alte declarații și a spus că Filioque și primatul papal nu constituie diferențe importante, ci simple obiceiuri, scrie atunci egumenul Mănăstirii Stavronikita, Arhimandritul Vasilios, ”dimpreună cu frații mei în Hristos”, deci și cu Sfântul Paisie, care, fiți atenți, cu puțin timp înainte spunea: ”Nu faceți aceasta, nu întrerupeți pomenirea!”. Zice, deci, documentul: ”După declarația Patriarhului potrivit căreia Filioque și primatul nu sunt altceva decât obiceiuri am întrerupt pomenirea”, și Sfântul Paisiei a întrerupt, deci, pomenirea, ”simțind că a fost epuizată orice limită a toleranței sau termen de așteptare”. Nu mai putem aștepta!

Dacă atunci, iubiții mei, în urmă cu câți ani? … în 1970, în urmă cu 47 de ani fusese depășită orice limită a așteptării, ce limită de așteptare ne-a mai rămas acum, după dezastrul pe care l-a provocat Patriarhul Bartolomeu și ecumeniștii. Mai de mult am scris un text în care spun că Ortodoxia este în pericol și am demonstrat ce pervertire am suferit, ce erodare am suferit în ierarhie, ce pervertire am suferit în facultățile de teologie, ce pervertire am suferit chiar și în Sfântul Munte. De atunci câți ani au trecut? Mai există vreo justificare de a amâna întreruperea pomenirii, când de-acum avem și o ”consfințire” sinodală a ecumenismului?

Există unii, chiar și printre dumneavoastră, enoriași de la Sfântul Antonie, care spun: ”Bine, Părinte, dar de ce vă puneți problema să întrerupeți pomenirea lui Antim? Este Antim ecumenist?”. O să vă spun ceva la arhondaric și o să vă citesc, ca să vedeți cât de ecumenist este Antim și să nu vă rețin mai mult aici. Am să vă comunic în arhondaric lucruri importante. Însă acel punct nodal care dovedește că trebuie să întrerupem pomenirea este Sinodul din Creta. Nu mai e loc de amânare. A avut loc ”consacrarea” ecumenismului la cel mai înalt nivel. Canonul spune: ”când episcopul propovăduiește erezia cu capul descoperit, să întrerupem pomenirea”. Există un nivel mai înalt al autorității, pe care toată lumea îl vede? Și ”consfințirea” s-a făcut chiar în documente scrise care rămân. Iar documentele acestui Sinod vor rămâne, dacă nu le condamnăm, vor rămâne de-a lungul veacurilor. Scripta manent. De vreme ce Arhiepiscopul Tesalonicului, Antim, elogiază Sinodul din Creta și acceptă cele ce au fost hotărâte acolo, el acceptă ”cu capul descoperit” erezia ecumenismului și este el însuși ecumenist. Acum, nu vă mai rețin, vă voi citi doar sfârșitul unui text pe care i l-am trimis Arhiepiscopului Antim, comunicându-i întreruperea pomenirii. La arhondaric vă voi citi textul în întregime.

Deci, în textul pe care l-am trimis către Mitropolitul Tesalonicului îi spun următoarele: ”Din categoria episcopilor ecumeniști faceți parte și Preafericirea Voastră, kir Antim, așa cum v-am explicat în urmă cu câteva zile în epistola pe care v-am trimis-o, răspunzând la «părinteasca» Voastră epistolă mustrătoare în care îmi recomandați să nu mai vorbesc despre ecumenism și nici împotriva Sinodului din Creta. Pentru că tulbur, chipurile, conștiinta pleromei Bisericii. Ați adeverit cât se poate de clar, cu capul descoperit, identitatea Voastră ecumenistă prin acceptarea elogiatoare a pseudo-Sinodului din Creta, la întrunirea plenară a Sinodului Bisericii Greciei din 23-24 noiembrie 2016, și prin porunca de a fi împărțită și citită în sfintele biserici ale mitropoliei Voastre foarte mincinosul text «Către popor». Oricât v-ați strădui, și Preafericirea-Voastră și ceilalți episcopi ecumeniști să cosmetizați acest pseudo-sinod, nu veți reuși, pentru că acesta nu este nici sfânt, nici mare, nici sinod, după cum reiese din mărturia adevărată a pliromei Bisericii. Deci, deoarece demersul Vostru cade sub incidența celor prevăzute de canoane despre episcopii care propovăduiesc erezia, anume potrivit prevederilor Canonului 15 al Sinodului I-II Ecumenic din timpul Sfântului Fotie, sintetizând tradiția patristică și apostolică, din acest motiv întrerup pomenirea numelui Vostru la sfintele slujbe, începând în mod simbolic de azi, Duminica Ortodoxiei.

Conștiința mea duhovnicească nu suportă ca, pe de o parte, Biserica, potrivit Sfinților Părinți și Sfintelor Sinoade, să condamne azi toate ereziile și pe iconomahi, iar dumneavoastră să recunoașteți ereziile ca Biserici și să constituiți dimpreună cu iconomahii protestanți Consiliul Mondial al Bisericilor. Dacă aș continua să pomenesc numele Vostru aș declara că sunt și eu ecumenist, că am aceeași credință cu Preafericirea Voastră și că mint în fața adevărului Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce sfințește și este sfințit pe Sfânta Masă, așa cum Preafericirea Voastră mințiți acum, alături de aproape toți episcopii vechii și noii Grecii, afirmând cu glas mare că Patriarhul Bartolomeu și Sfântul Sinod «drept învață cuvântul adevărului». M-aș bucura mult dacă ați aplica și Preafericirea Voastră Sfintele Canoane, în special Canonul 15 al Sinodului I-II Ecumenic și ați elogia astfel luptele pentru credință sau cel puțin m-ați lăsa să-mi înfăptuiesc lucrarea liturgică și didactică în Sfânta Biserică a Sfântului Antonie cel Mare. Nu vreau să plec de la Sfântul Antonie.

Vă voi spune la arhondaric ce i-am spus unui episcop, care m-a sunat ieri și mă sfătuia: ”Părinte, nu faceți asta, se va provoca o mare tulburare”. Este timpul să se provoace tulburare, să se trezească lumea.

Și mai departe, în epistolă, am spus: ”Să mă lăsați, deci, să liturghisesc la Sfântul Antonie cel Mare. Așa a făcut Patriarhul Atenagora când athoniții au încetat să-l mai pomenească și așa a făcut și Sfântul Sinod al Bisericii Greciei cu cei trei mitropoliți menționați. Nu au luat nici o măsură împotriva lor și astfel s-au evitat rupturile, care s-ar fi ivit și în cazul reformei calendarului, dacă Biserica nu i-ar fi îngăduit în sânurile ei pe cei ce voiau să urmeze vechiul calendar, așa cum a îngăduit acest lucru și multor Biserici Locale și Sfântului Munte. Dacă începeți prigoanele, Preafericirea-Voastră sunteți cel care încalcă Sfintele Canoane și unul care provoacă schisme. Eu nu voi provoca schismă, pentru că nu voi adera la nici o grupare schismatică, nici nu voi pomeni alt episcop, ci voi aștepta cu nădejdea cea bună să reiau pomenirea Voastră atunci când în mod public și în biserici veți condamna ereziile monofizitismului, a papismului, a protestantismului, panerezia ecumenismului și veți respinge pseudo-Sinodul din Creta.

Dacă rămâneți în cugetele Voastre filopapistașe și ecumeniste nu doresc să mai am nici o părtășie cu Preafericirea Voastră, urmând astfel povățuitorului Ortodoxiei, Sfântului Marcu Evghenicul, care rezumând tradiția sinodală și patristică a Bisericii, spunea: ”Toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele, și întreaga Sfântă Scriptură ne îndeamnă să-i evităm pe eterodocși și să nu avem legătură cu ei”. Recomandă Sfântul Marcu să ne ferim de cei de cuget latin, care corespund ecumeniștilor de azi, așa cum fuge cineva de șerpi. Și, de asemenea, avea convingerea că pe cât se îndepărtează de Patriarhul filocatolic și de cei de un cuget cu el, pe atât se apropie de Dumnezeu și de Sfinți și pe cât se desparte de aceștia, se unește cu adevărul și cu Sfinții Părinți și teologii Bisericii”. Pe cât ne îndepărtăm de ecumeniști, ne apropiem de Dumnezeu.

Eu, ca un neînsemnat păstor și învățător, îmi fac datoria față de Biserică, azi, în Duminica Ortodoxiei, și mă rog și aștept și de la dumneavoastră, fraților, să faceți ce vă luminează Dumnezeu. Amin.

1 ΑΓΙΟΣ ΓΡΗΓΟΡΙΟΣ ΠΑΛΑΜΑΣ, Λόγος αποδεικτικός περί της εκπορεύσεως του Αγίου Πνεύματος Α΄, ed. Γρηγόριος Παλαμάς, Tesalonic 1981, ΕΠΕ 1 Πρόλογος 3-4, p. 68.
2 Ibidem.
3 Ibidem, p. 70.

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Trackbacks/Pingbacks
  1. Traducere în limba română a Predicii Pr.Theodoros Zisis la Dumnica Ortodoxiei (Triumful Ortodoxiei și a Sfintelor Icoane) din 5.03.2017 | Graiul Ortodox - 11 martie 2017

    […] care s-au lipit de el, și prin gura acestora a lăsat otrava lui împotriva Sfintei Biserici”1.. Și mai departe, referindu-se la epoca sa, Sfântul Grigorie Palama spune: ”Acesta, deci, […]

Scrie un comentariu

0 0 0 0