1:48 am - marți, 22 august, 2017

Cel mai cumplit și inventiv torționar comunist, poreclit ,,Satana Rosie”, căruia îi plăcea să tortureze mai ales preoți

Mar 10, 2017 2248 vizualizări 1 comentariu goo.gl/7h6ZLp

Mărturiile despre metodele de tortură ale gardianului Petrache Goiciu, fost şef al penitenciarelor de la Galaţi şi Gherla, sunt cumplite. Avea o apetenţă deosebită în a chinui şi ucide preoţii şi intelectualii, iar printre miile de deţinuţi care au pătimit din cauza lui s-au numărat şi marii oameni de stat Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. A murit chinuit de fantomele trecutului, ca pacient al unui spital de nebuni.
Unul dintre cei mai cumpliţi torţionarii din timpul regimului comunist din România a fost, fără îndoială, gălăţeanul Petrache Goiciu (supranumit de deţinuţi „Satana Roşie”), individ care a avut pe conştiinţă moartea prin înfometare şi tortură a mii de oameni nevinovaţi. Fost comandant al penitenciarelor din Galaţi (celebrul „ring al morţii” din perioada 1947-1960) şi din Gherla, Goiciu este considerat, la concurenţă cu un alt gălăţean – nu mai puţin cunoscutul Nicolae Moromete, zis Maromet – drept cel mai sadic director de puşcărie din istoria României.

Parvenit de meserie

Cariera lui Petrache Goiciu este, fără îndoială, un exemplu de parvenire fără scrupule. Născut în 1905, la Galaţi, provenea dintr-o familie modestă: era fiul unui salahor în port şi al unei femei care muncea cu ziua, ca spălătoreasă. A absolvit cele patru clase ale şcolii gimnaziale, după care a urmat o perioadă în care şi-a ajutat mama (rămasă văduvă pe când Petrache avea cinci ani) în munca de spălătoreasă. La 16 ani se angajează la Fabrica de cuie „Fischer”, iar după doi ani devine ucenic la Depoul de locomotive Galaţi, unde învaţă meseria de lăcătuş. A muncit acolo peste două decenii, însă singurele lucruri notabile sunt implicarea în câteva scandaluri cu şefii direcţi, dar şi faptul că, în acea perioadă, l-a cunoscut pe (atunci) tânărul Gheorghe Gheorghiu Dej, care avea să devină lider al partidului comunist şi apoi şef al statului român. De altfel, se pare că acest lucru l-a ajutat destul de mult în carieră pe Goiciu, care se lăuda deseori cu prietenia cu Dej. În anul 1945, pe fondul implicării lui în mişcarea sindicală (unde, totuşi, era un obscur) este promovat, destul de surprinzător (singurul criteriu din dosar era faimoasa „origine socială sănătoasă”, dublată probabil de o vorbă bună de la Gheorghiu-Dej), „responsabil de cadre” al Partidului Muncitoresc Român la Regionala CFR de la Galaţi.

Director la puşcărie fără să fie angajatul ei

 Se pare că Goiciu s-a dovedit un organizator desăvârşit al politicii de cadre („arma” lui de bază era denunţul, pe fapte de obicei închipuite) căci în 1947, din dispoziţia prim-secretarulului Regionalei de Partid, este transferat la Penitenciarul Galaţi, unde este numit, direct, director adjunct. Era perioada în care toate funcţiile manageriale din sistemul românesc erau dublate de adjuncţi care făceau parte din partidul comunist (PMR). Culmea este că vreme de câteva luni Goiciu a condus penitenciarul fără să fie angajat oficial la MAI, fiind în continuare retribuit pe o funcţie administrativă în cadrul CFR. Însă ajungerea la penitenciar face ca ticăloşia lui Goiciu să explodeze, pur şi simplu, căci trece de la sforării minore cu funcţii mărunte la comploturi majore, de viaţă şi de moarte. Prima dintre victimele făcute în noua funcţie a fost chiar şeful său, Ion Erşov, directorul instituţiei, pe care l-a înlăturat „demascându-l” la Regională şi apoi i-a luat locul, în martie 1948. Lungile memorii scrise de Goiciu către conducerea partidului şi către MAI sunt pline de cuvinte grele la adresa lui Erşov, care este categorisit ca fiind un „trădător” deoarece aplică un tratament prea blând deţinuţilor politici. Goiciu a fost încadrat în funcţia de administrator al Penitenciarului Galaţi începând cu data de 18 februarie 1948, post pe care-l va ocupa până la începutul lunii iunie 1952. Interesant este că înainte de a fi pus director a fost la un pas să fie scos cu forţa din penitenciar (unde activa, totuşi, ilegal, dat fiind că era angajatul CFR), însă scandalul, pornit de un înalt funcţionar din MAI avea să se finalizeze, paradoxal, cu angajarea lui Goiciu şi cu demiterea celui care semnalase ilegalitatea. „Foaia calificativă” a funcţionarului Petrache Goiciu, întocmită pe perioada 1 octombrie 1947 – 1 octombrie 1948, îl aprecia ca fiind „bun în funcţiune”, având un comportament corespunzător faţă de personal, cu toate că din când în când „mai bea puţin, dar fără a influenţa asupra serviciului”. Mărturiile foştilor subordonaţi şi ale deţinuţilor care au supravieţuit arată însă că individul era un beţiv notoriu, care a avut şi numeroase probleme medicale din cauza abuzului de alcool. Relevantă despre Petrache Goiciu este declaraţia dată de sublocotenentul Darie Gheorghe, din penitenciarul Galaţi, pe 11 august 1952, existentă în Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în dosarul G-1628.

„Atitudinea Tov. Căpitan Goiciu în cadrul unităţi noastre era caracterizată asemenea unui politician din regimul capitalist, brutal în serviciu, lipsit complet de aplicarea luptei de clasă şi a moralei proletare. Astfel în repetate rânduri am observat că vinea beat în unitate şi chiar în şedinţele de bilanţ ceeace avea ca urmare folosirea metodei de comandă şi uneori insultând tov. Miliţieni, fără a ţine socoteală nici de cele mai elimentare atitudini muncitoreşti. Cele de mai sus pot fi confirmate prin atitudinea de zbir şi brutalităţi în serviciu când fără a ţine socoteală de împrejurări şi urmări a bătut pe Miliţianul Căprarul Gheorghe, Postase Ilie. Greşelile în serviciu înţelegea să le îndrepte făcând Miliţieni bandiţi fapt care dădea naştere la o serie întreagă de nemulţumiri ce mocneau în rândul Miliţienilor”, declară sublocotenentul în amintitul raport.”

Crima, intrument al „luptei de clasă”

În perioada în care aceasta l-a avut ca director-comandant pe capitanul Petrache Goiciu, puşcăria gălăţeană a dobândit sinistra faimă de „abatorul deţinuţilor politici”, iar lui i s-a pus eticheta de „Satana Roşie”. De altfel, numele lui Goiciu le dă şi astăzi fiori urmaşilor celor care au fost schingiuiţi, mutilaţi şi omorâţi din ordiunul şi cu participarea directă a acestuia. Mărturiile legate de faptele lui Petrache Goiciu îl înfăţişează pe acesta ca pe un individ cu grave probleme psihiatrice, un psihopat în toată, regula, ale cărei obsesii erau tortura şi crima sadică. „Era una dintre figurile cele mai temute şi mai detestate în lumea închisorilor, căruia i s-a reţinut – lucru rar – şi înfăţişarea: mătăhălos, cu buze mari, roşu la faţă, un monstru complet lipsit de inteligenţă, incapabil să-şi închipuie că altul poate gândi diferit de el“, îl descrie scriitoarea Doina Jelea, în excepţionalul volum “Lexiconul torţionarilor”. Un om care a trăit pe viu ororile închipuite de mintea bolnavă alui Petrache Goiciu este gălăţeanul Mihai Dionisie, care a ajuns în penitenciarul Galaţi la vârsta de doar 17 ani, după ce a fost arestat, judecat şi condamnat la opt ani de temniţă pentru „uneltire contra regimului”. În fapt, adolescentul nu făcuse nimic altceva decât refuzase să devină turnător al Securităţii, motiv pentru care a fost catalogat, aşa cum se obişnuia, „duşman al poporului”, după cunoscutul principiu „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.

„Eram izolaţi, fiecare în câte o celulă, şi nu puteam comunica între noi decât prin alfabetul Morse. Ciocăneam în pereţi. Când ne-au depistat sistemul de comunicare, a început «îmblânzirea» prin bătăi până la sânge. Nu prea mai erai om după astfel de schingiuiri”, a povestestit Mihai Dionisie, pentru „Adevărul”, cele suportate de el în penitenciarul Galaţi.

 Îi plăcea să tortureze mai ales preoţi

Conform fostului deţinut politic, una dintre metodele cele mai dure de tortură era bătaia „la papuci”. Deţinuţii erau descălţaţi şi apoi erau bătuţi peste tălpi, minute în şir, cu bâtele. După un astfel de tratament, deţinutul nu mai putea merge pe picioarele lui zile în şir, durerile fiind cumplite, fără însă a prezenta urme vizibile de violenţă. În penitenciarul lui Petrache Goiciu, se practicau însă şi alte metode de tortură, cele mai relevante fiind: “covorul”, “rotisorul” şi ”ringul”.

 „La prima metodă, te înfăşurau într-un covor şi te loveau cu picioarele peste tot, până nu mai mişcai. Cealaltă metodă, rotisorul, presupunea să te lege de mâini şi de picioare, ghemuit pe-o bară de metal, şi, în timp ce erai învârtit, gardienii loveau. La «ring»», te puneau în mijlocul lor şi, în timp ce întrebau pe rând «De ce ai făcut asta banditule?, N-o să mai ieşi viu de-aici!» loveau cu bestialitate”, a povestit Mihai Dionisie.’’

Însă apetenţa lui Goiciu în a tortura şi a ucide intelectuali şi, mai ales, preoţi, a devenit legendară, căci nicăieri membrii clerului nu au fost mai rău trataţi ca în puşcăria de la Galaţi.

„Cei care îl cunoscuseră la Galaţi erau îngroziţi când auzeau de el. Avea o deosebită plăcere de a ucide şi de a chinui preoţi sau fii de preoţi şi putini dintre cei care au trecut prin închisoarea de la Galati, au scăpat cu viaţă din mâna lui. Sunt martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost surprins de Goiciu, prin vizeta uşii, în momentul când îsi făcea rugăciunea. Atunci, spun ei, Goiciu a intrat în celulă, l-a lungit şi l-a zdrobit cu picioarele, până l-a lăsat mort”, scrie Dumitru Bordeianu în cartea autobiografică “Mărturisiri din mlaştina disperării”.

Şi Gavril Burzo rememorează ororile comise de temutul torţionar comunist Petrache Goiciu, în volumul „Zile trăite după gratii”. „Am nimerit într-o cameră cu 23 de deţinuţi. Printre noi era un preot armean ortodox. Se ruga mult la Dumnezeu. Era o cameră la parter, fără toaletă. Tineta, butoiaşul în care îţi făceai necesităţile, era lângă uşă, paturile erau suprapuse, mirosea urât, iar la fereastră, pe lângă gratii, erau şi jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan, era un mic bec care ardea zi şi noapte. Deţinuţii, cu condamnări de la cinci la 25 de ani erau de toate felurile: intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi. Mâncarea era cât să nu mori. Peste două zile, intră comandantul închisorii, căpitanul Goiciu şi strigă la noi: «Dezbrăcarea pentru percheziţie! Aţi înţeles?». Ne percheziţionează peste tot, întorcându-ne pe toate părţile, aşa goi cum eram. După aceea, comandantul Goiciu se adresează preotului zicându-i: «Ia aceeastă sfoară şi îi cădeşte». De sfoară, era agăţat un cui.(…) Comandantul a venit cu un polonic vechi şi i l-a dat dat preotului ca să scoată din tinetă fecale poruncindu-i să ne cuminece. «Cuminecă-i popă!» a răcnit la el. Atunci, preotul a strigat foarte tare: «Domnule comandant, de mine vă puteţi bate joc, dar de Hristos nu!». În acel moment, căpitanul Goiciu şi cu locţiitorul politic Istrate au tăbărât asupra lui lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă, au luat coada măturii şi i-au introdus-o în gură, până ce a ieşit prin ceafă. Pur şi simplu l-au omorât în faţa noastră (…) L-au scos afară târându-l ca pe o vită. Oameni fără suflet, fără credinţă, fără nici un pic de omenie (…)”, povesteşte Gavril Burzo. Vasile Gurău, un alt fost deţinut politic, relatează că, în iulie 1958, confruntat cu o revoltă a unui grup de deţinuţi, Goiciu n-a ezitat s-o reprime intrând în celule şi tragând cu pistolul mitralieră în deţinuţi.

„Obişnuia să bată până la leşin toate loturile noi de deţinuţi care soseau. O dată a omorât în bătaie un deţinut şi apoi i-a tăiat picioarele ca să încapă în coşciug. Pe un altul l-a târât pe scări ţinându-l de lanţul de la picioare pentru că nu mai putea merge. Din ordinul lui, un deţinut a fost zidit de viu şi ţinut aşa două luni. I-au lăsat libere doar mâinile şi un orificiu la înălţimea gurii. Goiciu îl vizita, înjurându-l zilnic. Când a fost scos, deţinutul abia mai respira”, a relatat Vasile Gurău.

Tot Goiciu este cel care l-a chinuit îngrozitor pe Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănist, atunci când a fost transferat la penitenciarul din Galaţi. De pumnii torţionarului a avut parte, de asemenea, şi marele om de stat Ion Mihalache.

A fost decorat de comunişti pentru „disciplină”

Pentru zelul excepţional depus în „munca de reeducare a duşmanilor poporului”, psihopatul Petrache Goiciu a fost chiar decorat cu ordinul „Steaua Republicii” clasa a IV-a.

 „Tovarăşul Petrache Goiciu a fost foarte exigent în ceea ce priveşte respectarea ordinelor şi regulamentelor militare, lucru ce a făcut ca să imprime o înaltă disciplină şi să-i convingă prin exemplul său personal şi pe restul tovarăşilor de mun­că, pentru respectarea conştientă a îndatoririlor de serviciu, cât şi a respectării disciplinei de partid”, se afirmă în referatul pe baza căruia i s-a acordat înalta distincţii comuniste.

Maiorul Petrache Goiciu a fost trecut în rezervă şi pensionat la vechime la data de 30 noiembrie 1958, prin ordinul MAI nr. 3078, în conformitate cu articolul nr. 52, litera „a” din Statutul Corpului Ofiţerilor Forţelor Armate ale RPR (la acea dată locuia în blocul cadrelor din incinta penitenciarului, situat pe strada Andrei Mureşanu nr. 2 din Gherla). Se mută la Galaţi şi trăieşte liniştit (fără remuşcări şi fără să fie deranjat de cineva pentru ororile comise) dintr-o pensie specială care era echivalentul a trei salarii din acea vreme. După alţi 22 de ani, respectiv în 1980, moare la vârsta de 75 de ani, internat fiind în Sanatoriul de bolnavi psihic de la Vârlezi, judeţul Galaţi. Se spune că era urmărit de fantomele trecutului şi că avea coşamruri şi vedenii cu cei pe care i-a torturat şi i-a ucis ăn perioada cât a condus penitenciarele de exterminare de la Gherla şi Galaţi. În final, trebuie să remarcăm şi faptul că cei trei fii ai lui Petrache Goiciu (a avut patru copii: trei băieţi şi o fată) au urmat cariera militară. Ion, Neculai şi Dumitru au fost, toţi trei, ofiţeri superiori în Securitate, fiind cunoscuţi, la fel ca şi tatăl lor, pentru comportamentul deseori violent. Vă mai recomandăm şi: Cine a fost Maromet, torţionarul înspăimântător pomenit în faimosul cântec de puşcărie „La Chilia-n port“

Cei mai cunoscuţi torţionari din comunism: Enoiu, Crăciun, Ficior, Moromete, Vişinescu.

Vă rugăm să ne sprijiniți! Ajutorul dvs. va fi pentru continuitatea acestui portal. Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
SINAXA NAȚIONALĂ ANTI-ECUMENISTĂ


Un comentariu la “Cel mai cumplit și inventiv torționar comunist, poreclit ,,Satana Rosie”, căruia îi plăcea să tortureze mai ales preoți”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Metatron
    # 10 martie 2017 at 20:38

    Pe lumea cealalta va pati ce a facut pe asta.

Scrie un comentariu