Episcopii eretici în scrierile Sfinților Părinți

Mar 6, 2017 4253 1 goo.gl/iqRn4M
vekosaforism-2

Foto din Sfantul Munte Athos. Trupuri dezgopate de calugari ce au slujit cu ereticii in secolul XIII

Sfantul Teofan Zăvorâtul:

„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.”

Sfantul Maxim Mărturisitorul:

”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

„Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire”.

„Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”

Cat priveste lucrarea celor ce singuri s-au blestemat prin partasia cu erezia, Sfantul Maxim Marturisitorul se intreba retoric:

“Aceia ce fel de taină săvîrşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de unii ca aceia?”

Sfantul Vasile cel Mare:

„De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”

”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

Sfantul Teodor Studitul:

“Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.”

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”

“Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decat am primit si decat este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfant nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfant, dacã ar fi cãlcat-o.”

„În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”

“Așadar, dacă monahi sunt unii în vremurile de acum, să arate prin fapte. Iar fapta monahului este ca nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie.“

”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”

”Cei care nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

Sfantul Apostol Iacov:

”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este” (Iacov IV,4).

Sfantul Efrem Sirul:

„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei care murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!”

Sfantul Marcu al Efesului:

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”

„Se învinovăţeşte acela care îl pomeneşte ca arhiereu ortodox pe acest papa şi pe cei ce-l vor urma în eres, şi latino-cugetătorul trebuie privit ca un trădător al credinţei. Prin urmare, fugiţi de aceşti lupi, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni”.

”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.”

Sfantul Grigorie de Nissa:

”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.

Sfantul Ioan Gură de Aur:

„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”

”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”

”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”

Sfantul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”

Sfantul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”

Sfantul Ipatie de Rufinian:

„Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

Sfantul Apostol Pavel:

“De omul eretic, după prima şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”

Sfântul Ciprian al Cartaginei:

“Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”

Sfântul Ignatie Teoforul:

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”

”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

Sfantul Nichifor Mărturisitorul:

”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.”

Cuviosul Ghenadie Scholarul:

”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

Sfantul Valsamon arată că de eretici:

”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”

Sfantul Chiril, Patriarhul Ierusalimului:

”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”

”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință”

Sfantul Gherman cel Nou al Constantinopolului, într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru:

“Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”

Sfântul Nicodim Aghioritul:

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Sfantul Chiril al Alexandriei:

”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.”

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
Un comentariu la “Episcopii eretici în scrierile Sfinților Părinți”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Mihai
    # 6 martie 2017 at 19:47

    Aloo Daniele&co, chiar nu vreți să vă veniți în fire?!

Scrie un comentariu

0 0 0 0